• începând de luni, 3 august, programul pentru public este luni – vineri, în intervalul orar 10.00 – 18.00 Începând cu ziua de luni, 3...
• timp de o lună, 145 de persoane cu dizabilităţi din toată ţara au participat la primul Campionat Virtual de Fitness destinat sprtivilor cu dizabilităţi intelectuale...
• anunţul a fost făcut de către deputatul PNL Brăila Vasile Varga, cu precizarea că este vorba despre o iniţiativă legislativă care îi aparţine • potrivit...
• preşedintele clubului Hobby Auto Sport pregăteşte cele două etape din cadrul Campionatului Naţional de Autoslalom şi vorbeşte şi despre o premieră după aproape 40 de...
• coordonatorul Pro România Brăila, Cosmin Răzmeriţă, consideră inadmisibil modul în care Direcţia de Sănătate Publică (DSP) alege să aplice legea carantinării • acesta a dat...
* coordonatorul organizației municipale a Pro România Brăila, fostul deputat Silviu Dorin Petrea, s-a arătat total dezamăgit de candidații PNL la Alegerile Locale * acesta susține...
* zilele trecute, polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii DIICOT, au efectuat 6 percheziţii domiciliare în...
* potrivit canoanelor, postul pregătește creștinii pentru cele două mari praznice care au loc în luna august, Schimbarea la Față (6 august) și Adormirea Maicii Domnului...
* coordonatorul Pro România Brăila, Cosmin Răzmeriţă, a transmis, recent, un mesaj pe reţelele de socializare în care atrage atenţia că sunt agricultori în judeţul nostru...
* consilierul municipal Dan Păun, preşedintele interimar al PPUSL Brăila, susţine că îi displace total aspectul cutiilor în care se află contoarele furnizorilor de utilităţi, ce...