* marți, magistrații de la Curtea de Apel Galați au respins, ca fiind nefondată, contestația formulată de inculpatul M. M. împotriva încheierii din data de 17...
* altercația a avut loc duminică seara, iar printre scandalagii ar fi fost interlopi din gruparea Buricea, din cartier Radu Negru, potrivit unor surse judiciare *...
* în ultimele zile, polițiștii s-au întâlnit cu persoane vârstnice și le-au vorbit despre modurile de operare ale autorilor de fapte antisociale, tâlhării, furturi din locuințe...
* se pare că cei doi dețin imobilul în calitate de moștenitori însă nu au luat măsuri pentru reabilitare, chiar dacă zidurile exterioare sunt atât de...
* la 12 ani de la moartea lui Sorin, tânărul împușcat din greșeală în Brăila de un polițist bucureștean, s-a ajuns la aceeași concluzie, că omul...
* după ce, la data de 17 septembrie, inculpatul M.M. a fost arestat preventiv pentru infracţiunea de tentativă de omor, asta după ce l-a lovit violent...
* Inspectoratul de Jandarmi Județean Brăila va fi prezent la prima ediție a Expoziției Istorice „Vladislav I”, organizată de către Primăria Municipiului Brăila, ce se va...
* amenda, în valoare de 300 de lei, a fost aplicată de Poliția Locală Exasperați de lătrăturile câinilor unui vecin, câțiva brăileni...
* ieri, polițiștii rutieri brăileni au desfășurat activități preventive în trafic, în vederea reducerii numărului accidentelor rutiere și a consecințelor acestora * s-a acționat pentru ca...
* incidentul s-a produs joia trecută, când cei doi elevi s-au luat la ceartă în timpul unei activități ce se derula în curtea școlii * conducerea...