• evenimentul are loc vineri, 3 iulie, începând cu ora 17:00 • curator al expoziției este Alina-Ruxandra Mircea - muzeograf, iar organizator din partea UAPR Brăila...
• coriștii brăileni, îndrumați de profesorii Marcica și Ștefan Lupu, au evoluat în cadrul serii de gală a International Music, Dance & Choir Festival „Singing in...
• pe 25 iunie, când a împlinit frumoasa vârstă de 78 de ani, scriitoarea Virginia Stanciu și-a lansat volumele de fabule: „Iubește natura”, „Proteste în natură”...
• expoziția va fi deschisă publicului la Secția de Împrumut pentru Adulți a bibliotecii publice în perioada 29 iunie - 9 iulie 2026
• evenimentul, organizat în parteneriat cu Centrul de Studii Europene din cadrul Facultății de Litere a Universității din București, va avea loc luni, 29 iunie, de...
• evenimentul a avut loc miercuri, 24 iunie, la Casa Colecțiilor Etnografice, de pe Strada Polonă nr. 14 • expoziția va putea fi vizitată în perioada...
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila (Centrul de Creație) anunță participarea Trupei Ibraila, coordonată de regizorul Florin Chirpac, la ediția jubiliară, a 40-a, a Festivalului Internațional...
• este vorba de volumul „Treaptă pentru zbor străin partea a II-a și alte povestiri” a medicului Mariana Cărare • evenimentul va avea loc joi, 25...
• evenimentul va avea loc miercuri, 24 iunie, începând cu ora 16:30, în somptuoasa clădire-monument istoric de pe Strada Polonă nr. 14 • tot miercuri, va...
• numirea conf. univ. dr. Costin Croitoru în cel mai înalt for de specialitate din țară a fost făcută prin Ordin al Ministrului Culturii • „Această...