• în medie, aparatul de testare de la DSP şi cele două aparate de la Spitalul Judeţean, pot prelucra până la 100 de teste pe zi...
• medicii de familie din Brăila fac apel la pacienţii vindecaţi de Covid-19 să doneze plasmă • pacienţii Covid-19 aflaţi în stare critică au nevoie de...
* mandatul fostului director medical, dr. Alina Neacșu, s-a încheiat, iar chirurgul Dragoș Voicu a fost numit în această funcție pentru o perioadă de 3 luni...
• există însă localităţi unde incidenţa cazurilor de Covid-19 ajunge şi la 5, cum este cazul satului Custura din comuna Racoviţa • în municipiul Brăila, rata...
• acesta a spus că numărul de pacienţi Covid-19 internaţi în Spitalul Judeţean variază de la o zi la alta, dar până acum unitatea spitalicească s-a...
• toate cele opt paturi din Spitalul Judeţean erau ocupate, ieri, după cum ne-a declarat managerul unităţii spitaliceşti • dr. Delia Râşnoveanu ne-a mai spus că...
• printr-o sesizare, o brăileancă ne prezintă chinul prin care trece pentru a-şi putea îngriji mama • concret, femeia susţine că mama sa, un pacient imobilizat...
• de la 1 octombrie, cardul de sănătate a redevenit obligatoriu, în cazul serviciilor medicale acordate de medici pacienţilor care se prezintă la cabinet, cu excepţia...
* în perioada 10-12 octombrie, 116 noi cazuri de infecţii cu noul coronavirus au fost raportate * s-au înregistrat şi 5 decese, din care unul în...
* conform unui anunţ publicat recent în sistemul de achiziţii publice, Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila organizează o licitaţie pentru încheierea de acorduri cadru, pentru o...