* acțiunea se derulează în acest sfârșit de săptămână, sâmbătă și duminică * “Suntem singura comună din județul Brăila ce a înțeles că educația și aplicarea...
* unei femei i-a venit rău în stradă și a căzut pe șosea * un șofer a văzut-o la timp și a oprit mașina, fără a...
Comportamentul agresiv față de cei din jur afectează nu doar persoanele împotriva cărora este îndreptat, ci și relațiile familiale, dezvoltarea armonioasă a copiilor, dar și comunitatea....
* un brăilean s-a urcat la volanul mașinii, deși consumase alcool, și a intrat într-un copac * procurorii au terminat ancheta, iar dosarul a fost trimis...
Când doriți să folosiți un bancomat, încercați să faceți acest lucru pe timpul zilei, și nu noaptea. – Uitați-vă cu atenție pentru a vedea dacă tastatura...
* bărbatul a fost trimis în judecată pentru că ținea evidență contabilă dublă, folosindu-se de două agende în care erau scrise adevăratele venituri ale firmei și...
* fapta a fost comisă în luna mai 2018, pe raza municipiului Un tânăr de 25 de ani are, începând de marți, dosar penal pentru...
* acesta ar fi efectuat o depășire neregulamentară, moment în care s-a ciocnit frontal cu un alt autoturism care circula regulamentar, așa cum au stabilit polițiștii...
* adăposturile care funcționează în două curți private din satul Scorțaru Vechi, comuna Tudor Vladimirescu, i-au adus pe unii localnici în culmea exasperării * oamenii spun...
* cel mai probabil, un scurtcircuit produs la motor a declanșat incendiul, spun martorii * din fericire, nu se aflau călători în autobuz, aceștia fiind rugați...