* bărbatul a fost trimis în judecată pentru că ținea evidență contabilă dublă, folosindu-se de două agende în care erau scrise adevăratele venituri ale firmei și...
* fapta a fost comisă în luna mai 2018, pe raza municipiului Un tânăr de 25 de ani are, începând de marți, dosar penal pentru...
* acesta ar fi efectuat o depășire neregulamentară, moment în care s-a ciocnit frontal cu un alt autoturism care circula regulamentar, așa cum au stabilit polițiștii...
* de aceste lucruri a fost în stare un tânăr de doar 21 de ani, trimis acum în judecată * a plecat cu mașina să petreacă...
* cinci lucrători ai IPJ Brăila au obținut locuri fruntașe la competiția de înot organizată de Centrul Cultural al MAI * aceștia s-au întrecut pentru un...
Internetul – prietenul cu două fețe. În vacanța mare, un ajutor de nădejde în petrecerea timpului liber va fi Internetul, un prieten cu două fețe. Pentru...
* adăposturile care funcționează în două curți private din satul Scorțaru Vechi, comuna Tudor Vladimirescu, i-au adus pe unii localnici în culmea exasperării * oamenii spun...
* cel mai probabil, un scurtcircuit produs la motor a declanșat incendiul, spun martorii * din fericire, nu se aflau călători în autobuz, aceștia fiind rugați...
• trei persoane – un bărbat şi două femei – au fost puse sub control judiciar pentru 60 de zile • sunt acuzate de lovire sau...
• judecătorii brăileni au admis cererea procurorilor • tânărul era suspectat pentru furturi din autoturisme, iar în momentul în care poliţiştii au vrut să-l prindă şi...