Condamnat și eliberat după numai o lună și jumătate. Fostul președinte al CJ Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, a scăpat de închisoare. El a fost condamnat la...
• Curtea de Apel Galaţi i-a redus pedeapsa inculpatului Sorin Matei, zis “Sorinel Moartea”, acesta având de executat 3 ani şi 5 luni închisoare, faţă de...
• cazul fusese clasat de procurorul Mircea Ciutac, cu puţin timp înainte de a pleca de la Brăila la Parchetul de pe lângă Judecătoria Măcin •...
• ieri, condamnatul Viorel Milcu a sperat că Judecătoria Brăila îi va admite cererea de liberare condiţionată, fiind pentru a doua oară când solicită să fie...
* argeșeanul va schimba patul de acasă cu cel din celulă, după ce Curtea de Apel Galați a admis contestația formulată de DIICOT Brăila împotriva deciziei...
• cauza în care interlopul Stănel Lăcătuş, fost Corbu, este acuzat de complicitate la tentativă de omor a fost înregistrat la Curtea de Apel Galaţi, judecata...
• aflat în stare de arest preventiv şi trimis în judecată pentru tentativă de omor, inculpatul Marius Valentin Parfenie a mai primit o veste proastă •...
• luni seară, într-un autobuz al liniei 17, plecat din Vidin, se înregistrau 39,1 grade C, la ora 18.00, în condiţiile în care aerul condiţionat era...
• la doar 3 luni, micuţul a devenit “actor” de filme pentru adulţi, după ce mama, tocmai fiinţa care trebuia să-l ocrotească şi să aibă grijă...
• condamnat de Judecătoria Brăila la 6 ani închisoare pentru viol, inculpatul Iordache Marinică Leonard a formulat apel, însă la instanţa superioară nu s-a dat condamnarea...