* dintre cei 43 profesori care au participat la proba de interviu, doar 28 au fost declarați câștigători * la fel ca în prima etapă, pe...
Este binecunoscut faptul că, la Grădinița cu Program Prelungit nr. 37 Brăila, este locul propice dezvoltării fiecărui preșcolar, în funcție de nevoile și de particularitățile lui...
* dacă la prima simulare organizată de ISJ Brăila în luna ianuarie promovabilitatea la această disciplină a fost de doar 47,02%, după simularea națională procentul a...
* Colegiul Economic „Ion Ghica” a găzduit, zilele acestea, etapa județeană a concursului pe probleme de securitatea muncii organizat de Inspecția Muncii * trei echipe brăilene...
* vacanța durează două săptămâni, 15 aprilie – 1 mai, astfel încât să cuprindă și Paștele catolic și pe cel ortodox Vineri, 15...
* este vorba despre proiectul “Digital Mahale”, în care colegiul brăilean este implicat alături de școli partenere din Turcia (coordonator), Croația, Bulgaria și Polonia Începând...
* în municipiu, cele mai multe locuri la clasa pregătitoare sunt la Școala Gimnazială ”Fănuș Neagu” – cinci clase, urmată de Școala Gimnazială ”Mihai Eminescu” și...
* prima probă este cea la Limba și literatura română, urmând ca marți să se desfășoare proba la Matematică După colegii lor mai mari, elevii...
* calificarea a venit în urma etapei regionale de la Iași, unde au câștigat premiul I la categoria “Control Award Winner” * acesta este al treilea...
* la Brăila, la prima probă a simulării au fost așteptați 2.186 elevi, dintre care doar 1.703 au fost prezenți și 482 absenți, iar un candidat...