• aflată într-o zonă centrală, foarte circulată, fosta școală Waldorf are gardul și treptele dinspre Calea Călărașilor deteriorate de ani de zile • în curtea din...
• consilierii județeni au aprobat, recent, o actualizare a documentației tehnico-economice și a indicatorilor pentru reabilitarea drumului județean DJ203R • proiectul este realizat prin fonduri europene...
• pasajul de la ieșirea din municipiu, spre Galați, care a fost proiectat să facă legătura cu zona portuară, a ajuns într-o situație precară, chiar periculoasă...
• deși pe 9 iunie vor avea loc Alegerile Locale în urma cărora se va stabili componența noului Consiliu Local Municipal Brăila, pe 29 mai, în...
• primarul Marian Dragomir a precizat în cadrul celei mai recente ședințe ordinare a Consiliului Local Municipal Brăila că debarcaderul care se află în prezent în...
* este vorba despre stația situată la intersecția cu strada Griviței, distrugerile fiind opera unor ”derbedei”, după cum se plâng locatarii blocurilor din zonă, sătui de...
• în cadrul celei mai recente ședințe ordinare a CJ Brăila, din 27 mai, consilierii județeni au aprobat să cofinanțeze trei proiecte venite dinspre primarii din...
• din aprilie și până acum, primăriile din comunele Traian, Roșiori, Frecăței, Tufești și Victoria au lansat licitații în SEAP pentru modernizarea drumurilor, iar valoarea acestora...
* este vorba despre posesorii de câini care își lasă animalele să își facă necesitățile pe gazonul proaspăt cosit, sau direct pe alei, fără a strânge...
• noile fântâni arteziene puse recent în funcțiune completează armonios imaginea unui bulevard recent reabilitat și modernizat • un aspect negativ ar fi că acestea funcționează...