Social Media

Editorial

Cât timp tu n-ai făcut nimic, pământul s-a-nvârtit o dată

Timp de citire: 5 minute

Hrăneşte un flămând, îmbracă un sărac, ascultă un bătrân, ajută un bolnav!
“Când te duci seara la culcare şi-ţi pui o mână sub obraz…”. Şi nu mai continuu, sunt convinsă, fiecare dintre voi îşi aminteşte versurile acestea. Un “Îndemn” sincer de a nu lăsa nicio zi să treacă degeaba, fără să înveţi ceva, să faci ceva, să fii generos, cu tine, dar şi cu alţii. Practic, o chemare de a dărui şi a te dărui, pentru că orice faptă bună, orice gest frumos, orice ajutor pe care îl oferi, e în primul rând pentru tine şi despre tine, şi abia apoi pentru ceilalţi şi despre ceilalţi.
De câteva zile mă tot gândesc la versurile acestea şi la toţi oamenii frumoşi pe care i-am cunoscut, direct sau indirect, în ultima vreme. Printre ei, George Ciortan, patronul Patiseriei “ANDY”, cel care, printr-un gest de mare omenie, a iscat un val de simpatie în rândul brăilenilor şi nu numai. Dacă nu aţi auzit încă despre fapta lui bună, nu vă închipuiţi că a mutat munţii din loc. Nici vorbă! Pur şi simplu, în fiecare seară, George, în loc să arunce produsele rămase nevândute peste zi, le porţionează în pungi şi le lasă la îndemâna celor mai puţin norocoşi, cu îndemnul: “Dacă îţi este foame, serveşte-te!”. Îl admir pentru gestul său, şi îi admir pe toţi cei care mai apoi s-au alăturat iniţiativei lui şi au lăsat “în aşteptare” măcar un covrig. Un gest infim pentru ei, un ajutor imens pentru cei care nu-şi permit să-şi astâmpere foamea nici măcar cu 1 leu.
Să faci ceva – orice –  pentru nişte oameni aflaţi la nevoie şi în suferinţă din motive independente de ei – vârstă înaintată, singurătate, boală, şomaj, pierderi de bunuri –  nu e doar compasiune, este, după părerea mea, o formă de respect. Faţă de ei, dar şi faţă de tine.
Nu veniţi cu exemple găunoase – bolnavi închipuiţi, puturoşi, escroci – ştiu, sunt şi din soiul acesta. Dar nici să nu faci nimic de teamă că vei da un ajutor nemeritat nu e o soluţie. Lângă noi sunt oameni care chiar au nevoie. Şi dacă nu se plâng, dacă nu cer, o fac doar din decenţă. De aceea campaniile “Cafea în aşteptare”, “Meniu în aşteptare”, “Îmbracă un copac”, “Dacă ţi-e foame, serveşte-te”, sau cum s-or mai fi numind ele, mi se par nişte idei pe cât de sensibile şi generoase pe atât de discrete şi civilizate. Să ajuţi un om sărman cu atâta delicateţe, fără să-i încalci demnitatea, chiar e un gest de mare nobleţe. Iar brăilenii pot fi nobili, m-am convins de asta în toate campaniile umanitare derulate de “Obiectiv” de-a lungul anilor, dar mai ales după uriaşa lecţie de altruism şi compasiune, pe care am învăţat-o în lupta pentru Cristi. O campanie în care mii de oameni au donat sub anonimat, arătându-ne astfel faţa frumoasă şi mărinimoasă a Brăilei. O faţă care, deşi timid, s-a arătat din nou la patiseria lui Andy.
Aş putea acum continua cu: “dacă fiecare dintre noi…”, “dacă fiecare patron de restaurant, patiserie, magazin alimentar…”, dacă fiecare om cu stare…”, dacă, dacă, dacă… Dar nu. Faptele bune nu se fac la comandă. Faptele bune doar se fac. Din smerenie, din iubire de aproape, din iubire de Dumnezeu. Iar la Brăila, iată, sunt oameni care iubesc! Şi cred cu tărie că ar fi şi mai mulţi, dacă şi iniţiativele precum cea a lui George ar fi mai multe.
De aceea am ales să scriem despre George şi fapta lui bună, nu pentru promovarea lui ca persoană sau a afacerii sale, cum extrem de prost au înţeles unii. Pentru că George ar putea fi un exemplu, dar şi pentru ca oamenii care vor să ajute, dar nu ştiu cum, să afle că există şi această posibilitate. Iar dacă asemenea “posibilităţi” frumoase se mai întâmplă în oraş doar că nu ştim despre ele, îndrăzniţi! Vă asigur de tot sprijinul nostru. La urma urmei, pentru orice faptă bună există şi răsplată. Iar noi aşa vă putem răsplăti. Pentru că “vă dăruiţi”, pentru că nu lăsaţi ziua să treacă degeaba pe lângă voi. Aţi vrea să luaţi o astfel de iniţiativă dar nu ştiţi dacă brăilenii vi se vor alătura? Luaţi-vă curajul din comunitate! Căci, în ciuda tuturor miturilor, din experienţă vă vorbesc: la Brăila există suficienţi oameni generoşi. Doar că se află “în aşteptare”. În aşteptarea unei iniţiative care să le readucă aminte cât este de important : “să laşi pe unde treci însemn, că ai făcut şi tu un bine”.

Editorial

Alexandru Popa și Ilie Bolojan, umăr la umăr la DNA Iași! Martori!

Publicat

în

Alexandru Popa și Ilie Bolojan, umăr la umăr la DNA Iași! Martori!

Liderul PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a fost citat ca martor de DNA Iași. Popa a dat declarații cam două ore joi, 1 octombrie. A doua zi, vineri, 2 octombrie, Ilie Bolojan a fost la DNA Iași unde a stat cam trei ore, tot în calitate de martor.

Dosarul este legat de o presupusă mită uriașă de 1,5 milioane euro pe care omul de afaceri din Vaslui Fănel Bogos ar fi dat-o ca să intre la premierul demis pentru a-l schimba pe directorul DSVSA Vaslui.

De altfel, în aceeași oală cu șeful DSVSA Vaslui este și Alexandru Bociu, șeful suprem al ANSVSA, care-ar fi refuzat să-l schimbe din funcție pe subalternul lui din Vaslui.

Conform unor surse de încredere, Alexandru Bociu a deranjat multă lume bună din PNL tocmai pentru că el aplică legea și nu execută ordine de partid.

Conform altor surse, inclusiv Alexandru Popa, liderul PNL Brăila, s-ar fi străduit să-l schimbe după ce Bociu nu l-a ”executat” pe Costică Peltea omul PSD din fruntea DSVSA Brăila. Cică Peltea nu i-ar fi dat lui Popa autorizație pentru un abator! Mai mult, după scandalul uriaș cu variola la ovine care-a lovit ferme din Brăila unde s-au depistat animale neînregistrate legal, Bociu a demis întreaga conducere a DSVSA, inclusiv adjunctul care era omul PNL.

La acest moment, DSVSA Brăila este condusă de specialiști trimiși de la București de același incomod Bociu. Pe de altă parte, ziarul Comunitatea a obținut o declarație de la deputatul Alexandru Popa, conform căreia el a fost citat ca martor al apărării: „Sunt un profesionist în agricultură (…) Nu am avut nicio treabă cu dosarul propriu-zis, dar am fost citat de doamna Trăilă (Cristina Trăila, secretar general al Guvernului Bolojan, în prezent inculpată în acest dosar- n.n) ca martor din partea dumneaei, ca să pot să dau o expertiză mai mult tehnică”.

Logic, asta înseamnă că Trăilă are încredere în Popa, că doar nu este singurul profesionist în agricultură din țara asta. Mai mult, am putea afirma că Popa i-ar putea fi dator! Cu ce , nu se știe! În fond, nimănui nu-i convine să depună mărturie la DNA, decât dacă nu are loc de întors.

Apoi, dacă știi că ești total neimplicat în practicile toxice ale demiterilor și numirilor după propriile interese în acest caz, de ce mergi cu avocatul de mână? Sincer, când ești complet nevinovat, când nu ai făcut nimic care să miroasă a trafic de influență, de ce ai nevoie de avocat?

Un răspuns ar putea fi legat de maniera controversată de instrumentare a dosarelor, dar și de măsurile preventive care au un puternic iz politic, de aici și scăderea dramatică a credibilității justiției în general. Ca să nu mai vorbim de maniera în care se face justiție la televizor.

În acest context, nu putem să nu ne aducem aminte cum a tratat PNL Brăila, în frunte cu Alexandru Popa și numitul Chivu Cătălin, episodul în care, în urma unui denunț, DNA a ridicat documente de la Consiliul Județean legate de HC Dunărea.

Vă aduceți aminte că Francisk Chiriac, președintele CJ, și Adrian Manole, președintele HC Dunărea, erau deja condamnați de liderii PNL și Chivu? Acum aceiași liberali în frunte cu numitul Chivu nu mai scot o vorbă! Culmea, nu se mai aude nimic în legătură cu acel dosar in rem, deși au trecut atâtea luni! Sau poate procurorii așteaptă alegerile locale… Orice e posibil!

Citește articolul complet

Editorial

Nicușor Dan calcă în picioare Constituția! Ei, și? De parcă ar fi primul!

Publicat

în

Nicușor Dan calcă în picioare Constituția! Ei și? De parcă ar fi primul!

Constituția este stâlpul democrației! Când se încalcă o dată legea fundamentală a statului, puteți fi siguri că vor urma și alte încălcări, din ce în ce mai ”justificate”, până se va ajunge ca respectarea Constituției să devină excepția.

În ultimii ani au fost multe încălcări și aș aminti de încălcările flagrante ale drepturilor și libertăților cetățenești în perioada pandemiei. Pe o ură colectivă  – vacciniști versus anti-vacciniști – guvernele (Orban, dar mai ales Câțu) din acea perioadă și-au bazat așa-zisele reguli, care-au încălcat în lanț drepturile și libertățile cetățenești.

Un singur aspect reamintesc: cum să impui vaccinarea cu un vaccin experimental, când cetățenii sunt atât de diferiți, au boli, au alergii, au slăbiciuni etc etc. Ei bine, s-a putut și poporul plătește și va plăti în continuare pentru milioanele și milioanele și milioanele de doze, care ar fi trebuit administratate tuturor, cam câte 6 de căciulă. ”Noroc” că a izbucnit războiul Rusia – Ucraina astfel că, peste noapte, a dispărut și Covid-ul și regulile absurde.

Următoarea încălcare flagrantă a Constituției a fost atunci când i s-a interzis Dianei Șoșoacă, președintele S.O.S România, să candideze la președinția țării. Ion Iliescu care se bucura de o popularitate imensă nu a avut curajul să facă așa ceva atunci când a candidat Corneliu Vadim Tudor din partea PRM. Să ne aducem aminte cât de dur și amenințător era în limbaj C.V. Tudor. Până la urmă, liderul PRM a fost învins democratic la vot.

Dacă Diana Șoșoacă era lăsată să candideze, cu siguranță ”mânca” din voturile lui Călin Georgescu și niciunul nu ajungea în turul 2. Părerea mea! Sau poate ajungea, dar nu cu un scor atât de mare și atunci ”proeuropenii” se aliau în spatele candidatului pro-occidental, care câștiga democratic alegerile.

Acum, după atâtea luni de la învestirea lui Nicușor Dan, sincer, nu era mai bună Elena Lasconi? A treia oră când s-a încălcat fragrant legea fundamentală a țării a fost când s-au anulat alegerile prezidențiale – turul I -, când s-au calificat Călin Georgescu și Elena Lasconi. Pe ce motiv? Nicușor Dan a promis  desecretizarea documentelor, că le va face publice ca să priceapă toată lumea de ce s-au anulat alegerile prezidențiale, o premieră în România post-comunistă. Nu s-a desecretizat nimic, că nu aveau ce. În schimb, Călin Georgescu a fost martirizat și a intrat în categoria adulaților. Ferească Dumnezeu să zici ceva de Georgescu!

Dar cum a fost sacrificată Elena Lasconi pentru Nicușor Dan, vă mai aduceți aminte? Iar acum progresiștii nu-l mai înghit pe președintele Dan! S-au lipit de Ilie Bolojan care este și el un ”Mesia”, adulat, indiferent ce-ar face. Să te ferească Dumnezeu să zici ceva de Bolojan!

În fine, abia acum vine lovitura de grație: preaiubitul și întâiul matematician al țării, Nicușor Dan a început să interpreteze Constituția ca pe un text de la Limba Română. Fără nicio legătură cu Matematica. Astfel că, întâi l-a propus pe Tomac, al cărui partid nici nu a intrat în Parlament. Acum l-a desemnat pe Veștea, peste capul Bolojan al PNL, ceea ce a dus deja la împărțirea liberalilor în două tabere. În plus, o dă încontinuu că el ”nu vrea” un guvern votat de AUR sau cu membri AUR pe post de miniștri.

Păi, cum vine asta? Votanții AUR nu sunt români? Nicușor Dan nu este președintele tuturor românilor, ci doar al ”proeuropenilor”? Am zis-o și-o repet: întâi președintele să fi desemnat un premier de la PSD, partidul situat pe locul I la ultimele parlamentare. Dacă Grindeanu&Co nu treceau un guvern de Parlament, la rând intra AUR! Dacă nici AUR nu făcea nimic, a treia oară votau toți parlamentarii cu ochii închiși, orice guvern. Asta-i formula rezultată după ultimele parlamentare! Este practic imposibil fără PSD sau fără AUR. Și dacă partidele ”proeuropene” nu se înțeleg între ele, atunci hai la anticipate! De ce-i este frică lui Nicușor Dan să respecte Constituția?

Ce crede el sau altcineva – Bolojan, Veștea, Grindeanu, Fritz –  că dacă împart, pe față, alegătorii românii în cetățeni de mâna întâi și cetățeni de mâna a doua, după votul exprimat la ultimele alegeri, Europa va ajuta România cu bani, dacă nu-și îndeplinește jaloanele pe care tot ai noștri conducători le-au negociat? Nu, fraților! Stați liniștiți! Uitați-vă la țările din jur cum tratează interesul național. Cu atenție! Că vremurile se schimbă!

Ai noștri conducători însă, par din ce în ce mai mult rupți de realitatea în care trăiesc românii și își permit să facă ”fițe” de parcă am fi o țară bananieră, fără Constituție, fără democrație, fără reguli.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧