Social Media

Local

Cât noroc să ai la Brăila. Tâlhărit după ce a câștigat la “păcănele”

Timp de citire: 4 minute

* un brăilean a câștigat suma de 150 de lei la aparate, numai că un individ care se afla în aceeași sală de jocuri l-a urmărit pe stradă, l-a amenințat cu bătaia și i-a furat banii * victima a sunat la 112, iar tâlharul, ca să scape de probleme, i-a returnat câștigul și a fugit * chiar și așa, nu a scăpat de judecată
 
Tâlhărit după un câștig la sala de jocuri. Un brăilean a fost lăsat fără suma de 150 lei, după amenințări cu acte de violență, însă tâlharul a fost prins de polițiști, iar recent a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila. Dosarul a ajuns pe rolul instanței, magistrații fiind cei care vor stabili pedeapsa.
Prin rechizitoriul procurorului s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B.S., de 47 de ani, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 233 Cod Penal. În urma cercetărilor efectuate, anchetatorii au stabilit faptul că, în data de 26 septembrie 2020, inculpatul B.S. i-a sustras persoanei vătămate R.A. suma de 150 lei, prin întrebuințarea de amenințări cu acte de violență.
După cum se arată în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, în data menționată, în jurul orei 14.30, R.A. a plecat de la domiciliu pe jos, fiind însoțit de nepotul său de 17 ani, cu scopul de a face curățenie în scările de bloc. În drumul său, acesta a intrat într-o sală de jocuri situată în Brăila pentru a se juca la aparate, nepotul rămânând să îl aștepte afară. “Acesta a intrat și s-a așezat la un aparat de jocuri aflat în vecinătatea unui alt aparat la care era chiar inculpatul B.S. La scurt timp, persoana vătămată a câștigat suma de 150 lei, fapt observat de inculpat. R.A. s-a ridicat de la aparat și i-a cerut operatorului de sală să îi înmâneze câștigul, după care a părăsit sala de jocuri, continuându-și deplasarea pe jos, împreună cu nepotul său. Imediat, inculpatul a venit după ei și s-a apropiat în mod amenințător de persoana vătămată, pe care a apucat-o de tricou în zona gâtului și i-a cerut să îi dea banii. Inculpatul i-a spus bărbatului că «îl omoară în bătaie, dacă nu îi dă banii!». De teamă, victima i-a dat acestuia suma de 150 lei pe care o câștigase, după care inculpatul a plecat”, se arată în rechizitoriul de trimitere în judecată.
În continuare, arată anchetatorii, persoana vătămată a sesizat cele întâmplate la numărul de urgență 112, însă, până la sosirea unui echipaj de poliție, bărbatul, împreună cu martorii N.A. și S.L., a plecat în căutarea inculpatului. Când l-au găsit pe acesta, în urma discuțiilor purtate, inculpatul i-a restituit victimei suma de 150 lei, după care a fugit. Acesta a fost depistat la scurt timp de un echipaj de poliție, în scara unui bloc din Brăila.
 
“Stai pe loc, că vine poliția!”
Potrivit procurorului, inculpatul a declarat că după ce a plecat de la sala de jocuri, a ajuns în zona unei bisericuțe din Obor și a auzit pe cineva strigând în spatele lui “Stai pe loc, că vine poliția!”. Atunci, s-a oprit și a văzut partea vătămată, adică bărbatul căruia îi luase banii câștigați, împreună cu alți doi martori. După o discuție cu aceștia, inculpatul a spus că pentru a evita un conflict i-a restituit banii lui R.A., după care a plecat spre o altă sală de jocuri.
În continuare, se mai arată în rechizitoriul întocmit de procuror, inculpatul a precizat că se simțea urmărit de unul dintre tinerii aflați în compania persoanei vătămate. De frică, acesta s-a ascuns în scara unui bloc, unde, la scurt timp, a fost depistat de organele de poliție.
Dosarul a fost trimis spre competentă soluționare către Judecătoria Brăila.

Local

Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu

• într-o sesizare transmisă redacției ni s-au oferit informații privind moartea suspectă a unui brăilean în vârstă de 41 de ani • acesta ar fi fost găsit într-un râu, în apropierea casei în care locuia • potrivit unui prieten al brăileanului, trupul neînsuflețit ar fi la morgă în Olanda, dar nu ar avea cine să se ocupe de repatriere

Publicat

în

Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu

Dispariție misterioasă în Olanda, a unui brăilean. Potrivit unei sesizări primite la redacție, un brăilean de 41 de ani, Marian Boculcă, care lucra în Olanda la o carmangerie, ar fi fost găsit decedat în condiții suspecte.

Trupul neînsuflețit ar fi la Morgă în Olanda, dar nu are cine să se ocupe de repatriere, iar cunoscuții îi caută familia. Ni s-a pus la dispoziție și numărul de telefon al unui bărbat care se ocupă de cazul celui decedat și am discutat cu acesta.

Ne-a spus că se numește Marin Florea și îl știa pe Marian Boculcă de pe rețeaua Tik-Tok. Potrivit lui Florea, brăileanul a crescut la casa de copii, iar el l-ar fi mai ajutat cu bani și alimente. În Olanda, Marian lucra la o carmangerie și ar fi avut o prietenă cu care locuia împreună.

Brăileanul ar fi dispărut încă de pe 29 octombrie, după ce ar fi plecat să cumpere pâine și nu ar fi mai revenit la domiciliu. Femeia cu care locuia, care lucra la aceeași firmă, l-a anunțat pe patronul carmangeriei

Abia la începutul lunii noiembrie bărbatul ar fi fost găsit decedat, pe un râu aflat la aproximativ 500 metri de locuința unde stătea cu prietena lui. Marin Florea ne-a mai precizat că prietena lui Boculcă a spus că ar fi anunțat poliția, dar ea a venit apoi în România, fata fiind se pare tot din Brăila.

În primă fază, a mai spus Marin Florea, patronul firmei, unde se pare că Boculcă nu avea contract de muncă, deci lucra ilegal, a anunțat că se ocupă de repatrierea trupului neînsuflețit, ba chiar ar fi strâns 10.000 de euro de la toți colegii ca să poată aduce decedatul în Brăila, pentru înmormântare.

Numai că, bărbatul a spus că între timp patronul s-a răzgândit și nu a mai răspuns la telefon. În aceste condiții, acesta a spus că încearcă să găsească pe cineva din familia lui Boculcă, pentru a se ocupa de repatriere, doar că nu știe unde se află familia. Se pare că ar avea un frate cu care nu era în relații bune, dar și o mătușă care ar locui în Chercea, din câte a aflat bărbatul.

Persoana decedată în apropiere de Zaaneiland, victima unui accident tragic

În presa de Olanda – deorkaan.nl – am găsit informații privind decesul unui bărbat. Persoana care a fost găsită decedată în dimineața zilei de duminică, 8 noiembrie, în apa din apropierea insulei Zaaneiland, în Zaandam, și-a pierdut viața în urma unui accident tragic, arată presa olandeză.

Poliția a făcut acest anunț după finalizarea cercetărilor. Polițiștii au exclus posibilitatea unei infracțiuni.”În jurul orei 08:35, serviciile de urgență au fost alertate cu privire la prezența unei persoane decedate în apă, de-a lungul străzii Mellum, în apropierea blocului Sarema. Mai multe echipaje de poliție, ambulanțe și pompieri au intervenit la fața locului. De asemenea, a fost solicitat și un elicopter medical de urgență.Poliția a delimitat zona, iar criminaliștii au efectuat cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs decesul. Ancheta a fost între timp încheiată

Potrivit poliției, s-a stabilit cu certitudine că este vorba despre un accident tragic. Autoritățile nu au făcut publice detalii despre modul în care s-a produs incidentul și nici identitatea persoanei decedate”, se arată în articol. Poliția olandeză a anunțat că a închis ancheta și a transmis condoleanțe familiei și apropiaților victimei, urându-le putere pentru a trece peste această perioadă dificilă.

Citește articolul complet

Local

Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital

Publicat

în

Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital

Un accident rutier s-a produs joi, 12 noiembrie, în municipiul Brăila, pe strada 1 Decembrie 1918, la intersecția cu strada Roșiorilor.

În urma impactului dintre două autoturisme, un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Potrivit informațiilor transmise de polițiști, accidentul a fost anunțat prin apel la 112 în jurul orei 10:50.

Din primele cercetări, un bărbat de 62 de ani, din municipiul Brăila, conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, dinspre zona centrală către bulevardul Dorobanților.

La intersecția cu strada Roșiorilor, mașina acestuia ar fi fost lovită din spate de un alt autoturism, condus de un bărbat de 40 de ani, tot din Brăila, care se deplasa în aceeași direcție.

În urma impactului, șoferul în vârstă de 62 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.

Polițiștii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost zero, ceea ce indică faptul că niciunul dintre aceștia nu consumase alcool.

Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și care au fost împrejurările care au dus la coliziune.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧