Social Media

CULTURĂ

Câștigătorii Salonului Internațional de Caricatură de la Brăila

• Marele Premiu al Salonului a fost câștigat de Gabriel Rusu, iar Premiul I i-a revenit caricaturistului Liviu Stănilă • atmosfera evenimentului a fost completată de momentele de caricatură live susținute de artiștii Leonte Năstase și Florian Vîlsan • Salonul a inclus un recital de excepție, „Asta-i ce-am avut de zis”, susținut de îndrăgiții Horațiu Mălăele și Nicu Alifantis

Timp de citire: 4 minute
Câștigătorii Salonului Internațional de Caricatură de la Brăila

Joi, 15 octombrie 2026, Brăila a găzduit vernisajul celei de a XXI-a ediții Salonul Internațional de Caricatură, eveniment de o importanță covârșitoare pentru de orașul nostru, organizat de Consiliul Județean Brăila, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale și Primăria Municipiului.

Eveniment devenit tradiție, Salonul a reunit, și în acest an, artiști din întreaga lume, uniți de aceeași pasiune pentru desenul satiric și de dorința de a surprinde, prin umor și spirit critic, realitățile societății contemporane.

Tema ediției din acest an, „Personalități internaționale”, a trezit un interes deosebit în rândul creatorilor de caricatură. Pentru acest concurs s-au înscris nu mai puțin de 306 participanți din 57 de țări ale lumii, cu un total de 882 de lucrări.

Aceste cifre confirmă, o dată în plus, anvergura internațională a manifestării și interesul constant al artiștilor pentru un eveniment care oferă libertate de expresie, originalitate și o perspectivă artistică inedită asupra lumii.

Un rol important în reușita acestei ediții l-a avut juriul, alcătuit din personalități recunoscute:

  • Marian Avramescu, grafician, președintele juriului
  • Dumitru Dodo Niță, caricaturist și critic de benzi desenate
  • Pavel Constantin, ilustrator, profesor de artă și editor
  • Victor Eugen Mihai, jurnalist, fotograf și caricaturist
  • Marius Tița, cronicar, critic, curator și colecționar

Misiunea lor nu a fost deloc ușoară, având în vedere numărul mare de lucrări și diversitatea abordărilor artistice.

În urma unui proces riguros de jurizare, au fost selectate creațiile care s-au remarcat prin originalitate, expresivitate, forța mesajului și capacitatea de a surprinde esența temei propuse.

Competiția a fost răsplătită printr-un palmares generos:

  • Marele Premiu, în valoare de 1.100 de euro
  • Premiul I – 800 de euro
  • Premiul al II-lea – 600 de euro
  • Premiul al III-lea – 500 de euro
  • trei premii speciale în valoare de câte 300 de euro
  • Premiul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila, în valoare de 100 de euro.

Câștigătorii

  • Marele Premiu al Salonului Internațional de Caricatură a fost câștigat de Gabriel Rusu
  • Premiul I i-a revenit caricaturistului Liviu Stănilă
  • Premiul al II-lea i-a revenit caricaturistului Ivailo Tsvetkov (Bulgaria)
  • Premiul al III – lea lui Ovidiu Bortă Ambrozie
  • Premiile Speciale lui Cornel Marin Chiorean, Walter Toscano (Peru) și Li Ji Chuan (China)
  • Premiul CJCPCT Brăila i-a revenit lui Vladimir Kazanevsky (Ucraina)

Atmosfera evenimentului a fost completată de momentele de caricatură live susținute în foaierul Casei Tineretului de artiștii Leonte Năstase și Florian Vîlsan, care au adus publicul mai aproape de universul fascinant al desenului satiric, demonstrând, prin spontaneitate și măiestrie, cât de expresivă poate fi arta de a surprinde un chip și o personalitate în doar câteva linii.

Seara culturală a continuat cu un recital de excepție, „Asta-i ce-am avut de zis”, susținut de îndrăgiții Horațiu Mălăele și Nicu Alifantis. Umorul, muzica, poezia și teatrul s-au împletit într-un dialog artistic aparte, oferind publicului o experiență memorabilă și un final pe măsura unui eveniment dedicat spiritului, inteligenței și libertății de expresie.

„Prin fiecare ediție, Salonul Internațional de Caricatură de la Brăila își reconfirmă statutul de reper cultural, devenind o veritabilă punte între artiști, culturi și perspective diferite asupra lumii. Dincolo de competiție și de premiile acordate, această manifestare demonstrează că umorul poate depăși granițele geografice și lingvistice, transformând desenul într-un limbaj universal, accesibil tuturor.

Cea de-a XXI-a ediție a Salonului Internațional de Caricatură încheie o nouă pagină de succes în povestea culturală a Brăilei, cu promisiunea unor noi întâlniri, noi creații și noi motive de a privi lumea cu spirit critic, inteligență și zâmbet”, au transmis organizatorii evenimentului.

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧