LOCAL
”Cascadorul râsului”: băut la volan, conducea mașina ca pe pista cu jaloane
* un bărbat de 46 de ani, din Brăila, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat * în miez de noapte, acesta se deplasa în mod sinuos și a atras atenția polițiștilor
A condus sub influența alcoolului și s-a ales cu un dosar penal. Un bărbat a fost prins în flagrant de polițiști, în timp ce se plimba liniștit cu mașina.
Depistarea s-a făcut la data de 3 iulie, în jurul orei 00:20, când polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brăila – Biroul Ordine Publică au oprit în trafic un autoturism ce se deplasa în mod sinuos pe strada Târgoviște, din municipiu.
”Autoturismul era condus de un bărbat de 46 de ani, din Brăila, care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, a spus polițiștii.
Polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
ARTICOLE CARE V-AR PUTEA INTERESA
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
DE ACELAȘI AUTOR


































