Social Media

Editorial

Când urna nu ştie carte…

Timp de citire: 6 minute

PSD este încă o forţă! Oricât am încerca să minimalizăm ceea ce s-a întâmplat sâmbătă seara în capitală, oricât am critica, oricât i-am ironiza sau compătimi, oamenii aceia din piaţă au fost şi sunt o forţă. Forţa care l-a adus pe Liviu Dragnea şi infractorii lui la putere. Forţa care-i permite să se bată cu cărămida în piept şi să rânjească provocator pe sub mustanţă: „Noi am câştigat alegerile! Statul paralel trebuie să ştie că suntem foarte mulţi, că suntem voinţa populară exprimată de lege şi constituţie”.
Iar dacă stăm strâmb şi judecăm drept, aşa este! Ce dacă sunt neşcoliţi, needucaţi şi neîngrijiţi, deseori abţiguiţi! Ce dacă au cefe late, burduhane odioase ori braţe tatuate până-n umăr! De sus s-a văzut că sunt mulţi, iar fiecare dintre ei, în momentul critic al alegerilor, va însemna, de fapt, un vot. Da, un vot mai mult sau mai puţin conştient, forţat, cumpărat, condiţionat, influenţat, submediocru … cum vreţi voi! Dar e UN VOT. Şi câtă vreme urna nu ştie nici filozofie, nici psihologie, nici politică, la numărătoare rămâne perfect valabil. Asta cred că trebuie să înţelegem, iar ceea ce s-a întâmplat sâmbătă să ne mobilizeze.
Mitingul acesta ar trebui judecat nu doar ca o desfăşurare impresionantă de forţă şi forţe a partidului de guvernământ, ci mai degrabă ca o lecţie importantă pentru toţi cei care gândesc „mă piş pe el de vot”, şi, mai mult decât atât, o lecţie usturătoare pentru partidele de opoziţie. Căci dacă sâmbătă au ajuns (veniţi sau aduşi, deja nu mai contează!) atâţia oameni în piaţă (şi câţi au mai rămas acasă!!!), nu a fost doar pentru că PSD poate, ci şi pentru că Opoziţia este în derivă. Nu este în stare să se coaguleze, să-şi construiască un discurs comun şi coerent, să se maturizeze. O Opoziţie aproape inactivă, invizibilă, neunitară, care încă bâjbâie şi se ciondăneşte la nivel de partid, nu are cum să contrabalanseze forţa aceasta doar aparent majoritară, dar extrem de stabilă a PSD. Că nu este o forţă a binelui, a echităţii sociale, a responsabilităţii, de acord. Dar este atât de bine organizată şi atât de adânc înfiptă în temelia societăţii, încât fără o reacţie pe măsură se va tot aduna prin pieţe şi va tot da oportuniştilor şi infractorilor de genul Dragnea “voinţa populară exprimată de lege şi constituţie”.
„Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă şi în traistă”, spune o vorbă din bătrâni. Adaptând-o la prezent, mişcarea REZIST este extrem de importantă, dar nu suficientă dacă este lăsată singură în stradă. Oamenii aceia cer schimbare, le-a ajuns cuţitul la os, dar ca să poată “rezista” au şi ei nevoie de o forţă. Una însă veritabilă, adică o Opoziţie determinată, fermă, puternică. Nu-i puneţi să aleagă din nou „răul cel mai mic”, impostura şi nedreptăţile, jaful şi ilegalităţile au ajuns prea departe ca lucrurile să mai meargă aşa. Oamenii de bună-credinţă din ţara asta au nevoie de o opoziţie reală, cu un lider autentic, nu de vechi conducători reşapaţi şi sulemeniţi. E deja prea târziu pentru imitaţii. Ţara are  nevoie de o dreaptă coerentă, construită de jos în sus, pe o fundaţie puternică, nu pe îmbuibaţi ai sistemului, pe privilegiaţi, nu pe bătrâni neputincioşi, asistaţi social ori tineri buimaci, rupţi de realitate, ce ies în stradă la comandă. Iar cetăţeni corecţi şi cinstiţi, cărora nu le e teamă să semneze un act sau să vorbească la telefon că-i ridică DNA-ul, încă mai sunt, prin sate, prin oraşe, doar că trebuie scoşi din lâncezeală şi anonimat.  Altfel… O singură privire, oricât de fugară, printre manifestanţii din Piaţa Victoriei şi o să înţelegeţi de ce spun asta. Oamenii aceia, deşi cei mai mulţi dintre ei habar n-aveau de ce sunt acolo şi n-au înţeles o boabă din ce se întâmpla, ERAU. Erau acolo şi de sus s-a văzut clar că erau mulţi. Exact cum vor fi şi la vot. Iar în urnă, ca şi de sus, doar se numără. Nu se vede nici inteligenţa, nici studiile, nici calităţile, nici determinarea, nici corectitudinea. Într-un final nu suntem buni şi răi, şcoliţi şi mai puţin şcoliţi, săraci şi bogaţi, bucureşteni şi provinciali, săteni şi orăşeni. Suntem doar număr la număr. Căci în urnă DOAR VOTUL contează.
 
P.S. Să fie clar, am văzut şi eu, aţi văzut şi dumneavoastră. În Piaţa Victoriei nu au fost doar “aterizaţi”. Au fost şi tineri, şi profesori, şi cadre medicale, şi ingineri, şi funcţionari, şi directori de instituţii. Mulţi, puţini, nu contează! Au fost! Şi câtă vreme nu le-a fost jenă de ce s-a întâmplat în faţa şi în jurul lor, fie că au venit din proprie iniţiativă şi crez faţă de valorile social-democrate, fie pentru avantaje, favoruri, privilegii, teamă ori promisiuni, prezenţa lor, conştientă, asumată, trebuie respectată. Ca şi votul lor liber consimţit. Asta înseamnă democraţie! Nu avioanele din discursul de psihopupu, din care doar extratereştrii au lipsit, promovat de liderul PSD şi clica lui de penali, pentru care cei ce pur şi simplu nu le mai suportă mârlăniile sunt doar “unelte jalnice în mâna unor securişti”, “boala cruntă care macină pe dedesubt această ţară”.

Editorial

Alexandru Popa și Ilie Bolojan, umăr la umăr la DNA Iași! Martori!

Publicat

în

Alexandru Popa și Ilie Bolojan, umăr la umăr la DNA Iași! Martori!

Liderul PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a fost citat ca martor de DNA Iași. Popa a dat declarații cam două ore joi, 1 octombrie. A doua zi, vineri, 2 octombrie, Ilie Bolojan a fost la DNA Iași unde a stat cam trei ore, tot în calitate de martor.

Dosarul este legat de o presupusă mită uriașă de 1,5 milioane euro pe care omul de afaceri din Vaslui Fănel Bogos ar fi dat-o ca să intre la premierul demis pentru a-l schimba pe directorul DSVSA Vaslui.

De altfel, în aceeași oală cu șeful DSVSA Vaslui este și Alexandru Bociu, șeful suprem al ANSVSA, care-ar fi refuzat să-l schimbe din funcție pe subalternul lui din Vaslui.

Conform unor surse de încredere, Alexandru Bociu a deranjat multă lume bună din PNL tocmai pentru că el aplică legea și nu execută ordine de partid.

Conform altor surse, inclusiv Alexandru Popa, liderul PNL Brăila, s-ar fi străduit să-l schimbe după ce Bociu nu l-a ”executat” pe Costică Peltea omul PSD din fruntea DSVSA Brăila. Cică Peltea nu i-ar fi dat lui Popa autorizație pentru un abator! Mai mult, după scandalul uriaș cu variola la ovine care-a lovit ferme din Brăila unde s-au depistat animale neînregistrate legal, Bociu a demis întreaga conducere a DSVSA, inclusiv adjunctul care era omul PNL.

La acest moment, DSVSA Brăila este condusă de specialiști trimiși de la București de același incomod Bociu. Pe de altă parte, ziarul Comunitatea a obținut o declarație de la deputatul Alexandru Popa, conform căreia el a fost citat ca martor al apărării: „Sunt un profesionist în agricultură (…) Nu am avut nicio treabă cu dosarul propriu-zis, dar am fost citat de doamna Trăilă (Cristina Trăila, secretar general al Guvernului Bolojan, în prezent inculpată în acest dosar- n.n) ca martor din partea dumneaei, ca să pot să dau o expertiză mai mult tehnică”.

Logic, asta înseamnă că Trăilă are încredere în Popa, că doar nu este singurul profesionist în agricultură din țara asta. Mai mult, am putea afirma că Popa i-ar putea fi dator! Cu ce , nu se știe! În fond, nimănui nu-i convine să depună mărturie la DNA, decât dacă nu are loc de întors.

Apoi, dacă știi că ești total neimplicat în practicile toxice ale demiterilor și numirilor după propriile interese în acest caz, de ce mergi cu avocatul de mână? Sincer, când ești complet nevinovat, când nu ai făcut nimic care să miroasă a trafic de influență, de ce ai nevoie de avocat?

Un răspuns ar putea fi legat de maniera controversată de instrumentare a dosarelor, dar și de măsurile preventive care au un puternic iz politic, de aici și scăderea dramatică a credibilității justiției în general. Ca să nu mai vorbim de maniera în care se face justiție la televizor.

În acest context, nu putem să nu ne aducem aminte cum a tratat PNL Brăila, în frunte cu Alexandru Popa și numitul Chivu Cătălin, episodul în care, în urma unui denunț, DNA a ridicat documente de la Consiliul Județean legate de HC Dunărea.

Vă aduceți aminte că Francisk Chiriac, președintele CJ, și Adrian Manole, președintele HC Dunărea, erau deja condamnați de liderii PNL și Chivu? Acum aceiași liberali în frunte cu numitul Chivu nu mai scot o vorbă! Culmea, nu se mai aude nimic în legătură cu acel dosar in rem, deși au trecut atâtea luni! Sau poate procurorii așteaptă alegerile locale… Orice e posibil!

Citește articolul complet

Editorial

Nicușor Dan calcă în picioare Constituția! Ei, și? De parcă ar fi primul!

Publicat

în

Nicușor Dan calcă în picioare Constituția! Ei și? De parcă ar fi primul!

Constituția este stâlpul democrației! Când se încalcă o dată legea fundamentală a statului, puteți fi siguri că vor urma și alte încălcări, din ce în ce mai ”justificate”, până se va ajunge ca respectarea Constituției să devină excepția.

În ultimii ani au fost multe încălcări și aș aminti de încălcările flagrante ale drepturilor și libertăților cetățenești în perioada pandemiei. Pe o ură colectivă  – vacciniști versus anti-vacciniști – guvernele (Orban, dar mai ales Câțu) din acea perioadă și-au bazat așa-zisele reguli, care-au încălcat în lanț drepturile și libertățile cetățenești.

Un singur aspect reamintesc: cum să impui vaccinarea cu un vaccin experimental, când cetățenii sunt atât de diferiți, au boli, au alergii, au slăbiciuni etc etc. Ei bine, s-a putut și poporul plătește și va plăti în continuare pentru milioanele și milioanele și milioanele de doze, care ar fi trebuit administratate tuturor, cam câte 6 de căciulă. ”Noroc” că a izbucnit războiul Rusia – Ucraina astfel că, peste noapte, a dispărut și Covid-ul și regulile absurde.

Următoarea încălcare flagrantă a Constituției a fost atunci când i s-a interzis Dianei Șoșoacă, președintele S.O.S România, să candideze la președinția țării. Ion Iliescu care se bucura de o popularitate imensă nu a avut curajul să facă așa ceva atunci când a candidat Corneliu Vadim Tudor din partea PRM. Să ne aducem aminte cât de dur și amenințător era în limbaj C.V. Tudor. Până la urmă, liderul PRM a fost învins democratic la vot.

Dacă Diana Șoșoacă era lăsată să candideze, cu siguranță ”mânca” din voturile lui Călin Georgescu și niciunul nu ajungea în turul 2. Părerea mea! Sau poate ajungea, dar nu cu un scor atât de mare și atunci ”proeuropenii” se aliau în spatele candidatului pro-occidental, care câștiga democratic alegerile.

Acum, după atâtea luni de la învestirea lui Nicușor Dan, sincer, nu era mai bună Elena Lasconi? A treia oră când s-a încălcat fragrant legea fundamentală a țării a fost când s-au anulat alegerile prezidențiale – turul I -, când s-au calificat Călin Georgescu și Elena Lasconi. Pe ce motiv? Nicușor Dan a promis  desecretizarea documentelor, că le va face publice ca să priceapă toată lumea de ce s-au anulat alegerile prezidențiale, o premieră în România post-comunistă. Nu s-a desecretizat nimic, că nu aveau ce. În schimb, Călin Georgescu a fost martirizat și a intrat în categoria adulaților. Ferească Dumnezeu să zici ceva de Georgescu!

Dar cum a fost sacrificată Elena Lasconi pentru Nicușor Dan, vă mai aduceți aminte? Iar acum progresiștii nu-l mai înghit pe președintele Dan! S-au lipit de Ilie Bolojan care este și el un ”Mesia”, adulat, indiferent ce-ar face. Să te ferească Dumnezeu să zici ceva de Bolojan!

În fine, abia acum vine lovitura de grație: preaiubitul și întâiul matematician al țării, Nicușor Dan a început să interpreteze Constituția ca pe un text de la Limba Română. Fără nicio legătură cu Matematica. Astfel că, întâi l-a propus pe Tomac, al cărui partid nici nu a intrat în Parlament. Acum l-a desemnat pe Veștea, peste capul Bolojan al PNL, ceea ce a dus deja la împărțirea liberalilor în două tabere. În plus, o dă încontinuu că el ”nu vrea” un guvern votat de AUR sau cu membri AUR pe post de miniștri.

Păi, cum vine asta? Votanții AUR nu sunt români? Nicușor Dan nu este președintele tuturor românilor, ci doar al ”proeuropenilor”? Am zis-o și-o repet: întâi președintele să fi desemnat un premier de la PSD, partidul situat pe locul I la ultimele parlamentare. Dacă Grindeanu&Co nu treceau un guvern de Parlament, la rând intra AUR! Dacă nici AUR nu făcea nimic, a treia oară votau toți parlamentarii cu ochii închiși, orice guvern. Asta-i formula rezultată după ultimele parlamentare! Este practic imposibil fără PSD sau fără AUR. Și dacă partidele ”proeuropene” nu se înțeleg între ele, atunci hai la anticipate! De ce-i este frică lui Nicușor Dan să respecte Constituția?

Ce crede el sau altcineva – Bolojan, Veștea, Grindeanu, Fritz –  că dacă împart, pe față, alegătorii românii în cetățeni de mâna întâi și cetățeni de mâna a doua, după votul exprimat la ultimele alegeri, Europa va ajuta România cu bani, dacă nu-și îndeplinește jaloanele pe care tot ai noștri conducători le-au negociat? Nu, fraților! Stați liniștiți! Uitați-vă la țările din jur cum tratează interesul național. Cu atenție! Că vremurile se schimbă!

Ai noștri conducători însă, par din ce în ce mai mult rupți de realitatea în care trăiesc românii și își permit să facă ”fițe” de parcă am fi o țară bananieră, fără Constituție, fără democrație, fără reguli.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧