Editorial
Când nu mai ai loc de mașinile polițiștilor
Polițiștii au ajuns să le facă viața grea proprietarilor de case dar și chiriașilor din Centrul Vechi. Nu pentru că ar patrula în exces prin zonă și ar da prea multe amenzi pentru cine știe ce fapte antisociale, ci pentru că efectiv invadează cu mașinile personale străzile din jurul sediului Poliției, așa încât riveranilor le este de multe ori aproape imposibil să își parcheze propriile mașini în fața porții. Un locatar chiar s-a plâns, într-o reclamație adresată redacției noastre, că nici măcar aprovizionarea cu lemne de foc nu mai poate să o facă din cauza autoturismelor parcate în dreptul locuinței sale. Culmea, pentru că trotuarul era blocat și a trebuit să răstoarne lemnele mai spre mijlocul străzii, tot el a fost cât pe ce să fie amendat de Poliția Locală, fiindcă ar fi obstrucționat circulația. „Polițiștii, în loc să fie primii în respectarea legilor și regulilor, își parchează mașinile chiar și în dreptul indicatoarelor cu «Staționarea Interzisă», cică în altă parte n-au unde să le ducă. Dacă știu că n-au loc de parcare, de ce nu vin la serviciu cu autobuzul sau cu bicicleta!?”, se întreabă retoric cetățeanul deranjat de atitudinea ”oamenilor legii”.
Într-o societate normală, probabil că lipsa locurilor de parcare ar fi determinat mulți oameni în uniformă să nu meargă la serviciu cu mașinile personale, pentru a evita să încalce legile civice staționând sub indicatoarele care interzic acest lucru sau legile bunului simț atunci când blochează complet trotuarele (cum se întâmplă de ani de zile vizavi de sediul Poliției, unde pietonii sunt efectiv obligați să circule pe mijlocul străzii). Într-o societate normală, deci, cei care se află în linia întâi a respectării legilor și-ar fi asumat probabil un efort în plus apelând la mijloace alternative de transport, doar pentru a nu-și dezonora uniforma parcând acolo unde nu e nici legal și nici moral să se parcheze. În societatea noastră, însă, se vede treaba că toți polițiștii – or mai fi și excepții, n-avem de unde să știm -, de la comandanți până la ultimii agenți intrați în sistem, consideră că este sub demnitatea lor să vină la serviciu altfel decât cu propria mașină.
Pe de altă parte, într-o societate normală, autoritățile locale ar fi căutat soluții pentru a rezolva cumva criza locurilor de parcare în zonele unde funcționează instituții cu sute de angajați, cum este cea din apropierea sediului Poliției. O soluție la îndemână ar fi fost construirea unei parcări supraterane în zona intersecției străzii Mihai Eminescu cu strada Mihail Sebastian. Spațiul respectiv a aparținut Consiliului Județean, care l-a predat Primăriei, pentru amenajarea unei parcări destinate în primul rând Poliției. Amenajarea se referă, însă, doar la turnarea unui strat de asfalt peste terenul acoperit în prezent doar cu pietriș. Despre o parcare pe mai multe niveluri, unde să poată fi ținute zeci poate chiar sute de mașini, nici nu se pune problema, pe principiul ”nu se poate, fiindcă e prea scump și prea dificil de autorizat!”.
O altă soluție, mai radicală, ar fi mutarea efectivă a sediului Poliției într-o zonă unde să se poată amenaja din start suficiente locuri de parcare, așa încât străzile din Centrul Vechi să nu mai fie din ce în ce mai sufocate de mașini până se va ajunge la situația de a fi complet blocate. Situație care nu e deloc departe, dacă lucrurile vor evolua în ritmul actual! O astfel de zonă ar putea fi, de exemplu, terenul viran rămas în urma fostei Secții de Mobilă de la capătul străzii Împăratul Traian. Acolo ar fi loc suficient pentru un sediu al Poliției, poate și al Parchetului, că tot își caută și procurorii un loc al lor… Nu știu ce statut juridic are terenul respectiv la ora actuală, dar chiar dacă ar fi disponibil pentru o astfel de investiție e greu de imaginat că autoritățile noastre locale și centrale ar fi dispuse să își asume un astfel de proiect. Și chiar dacă, prin absurd, cineva l-ar lua în calcul, nici nu vreau să-mi imaginez ce-ar ieși până la urmă din malaxorul inevitabilei noastre birocrații…
Editorial
Alexandru Popa și Ilie Bolojan, umăr la umăr la DNA Iași! Martori!
Liderul PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a fost citat ca martor de DNA Iași. Popa a dat declarații cam două ore joi, 1 octombrie. A doua zi, vineri, 2 octombrie, Ilie Bolojan a fost la DNA Iași unde a stat cam trei ore, tot în calitate de martor.
Dosarul este legat de o presupusă mită uriașă de 1,5 milioane euro pe care omul de afaceri din Vaslui Fănel Bogos ar fi dat-o ca să intre la premierul demis pentru a-l schimba pe directorul DSVSA Vaslui.
De altfel, în aceeași oală cu șeful DSVSA Vaslui este și Alexandru Bociu, șeful suprem al ANSVSA, care-ar fi refuzat să-l schimbe din funcție pe subalternul lui din Vaslui.
Conform unor surse de încredere, Alexandru Bociu a deranjat multă lume bună din PNL tocmai pentru că el aplică legea și nu execută ordine de partid.
Conform altor surse, inclusiv Alexandru Popa, liderul PNL Brăila, s-ar fi străduit să-l schimbe după ce Bociu nu l-a ”executat” pe Costică Peltea omul PSD din fruntea DSVSA Brăila. Cică Peltea nu i-ar fi dat lui Popa autorizație pentru un abator! Mai mult, după scandalul uriaș cu variola la ovine care-a lovit ferme din Brăila unde s-au depistat animale neînregistrate legal, Bociu a demis întreaga conducere a DSVSA, inclusiv adjunctul care era omul PNL.
La acest moment, DSVSA Brăila este condusă de specialiști trimiși de la București de același incomod Bociu. Pe de altă parte, ziarul Comunitatea a obținut o declarație de la deputatul Alexandru Popa, conform căreia el a fost citat ca martor al apărării: „Sunt un profesionist în agricultură (…) Nu am avut nicio treabă cu dosarul propriu-zis, dar am fost citat de doamna Trăilă (Cristina Trăila, secretar general al Guvernului Bolojan, în prezent inculpată în acest dosar- n.n) ca martor din partea dumneaei, ca să pot să dau o expertiză mai mult tehnică”.
Logic, asta înseamnă că Trăilă are încredere în Popa, că doar nu este singurul profesionist în agricultură din țara asta. Mai mult, am putea afirma că Popa i-ar putea fi dator! Cu ce , nu se știe! În fond, nimănui nu-i convine să depună mărturie la DNA, decât dacă nu are loc de întors.
Apoi, dacă știi că ești total neimplicat în practicile toxice ale demiterilor și numirilor după propriile interese în acest caz, de ce mergi cu avocatul de mână? Sincer, când ești complet nevinovat, când nu ai făcut nimic care să miroasă a trafic de influență, de ce ai nevoie de avocat?
Un răspuns ar putea fi legat de maniera controversată de instrumentare a dosarelor, dar și de măsurile preventive care au un puternic iz politic, de aici și scăderea dramatică a credibilității justiției în general. Ca să nu mai vorbim de maniera în care se face justiție la televizor.
În acest context, nu putem să nu ne aducem aminte cum a tratat PNL Brăila, în frunte cu Alexandru Popa și numitul Chivu Cătălin, episodul în care, în urma unui denunț, DNA a ridicat documente de la Consiliul Județean legate de HC Dunărea.
Vă aduceți aminte că Francisk Chiriac, președintele CJ, și Adrian Manole, președintele HC Dunărea, erau deja condamnați de liderii PNL și Chivu? Acum aceiași liberali în frunte cu numitul Chivu nu mai scot o vorbă! Culmea, nu se mai aude nimic în legătură cu acel dosar in rem, deși au trecut atâtea luni! Sau poate procurorii așteaptă alegerile locale… Orice e posibil!
Editorial
Nicușor Dan calcă în picioare Constituția! Ei, și? De parcă ar fi primul!
Constituția este stâlpul democrației! Când se încalcă o dată legea fundamentală a statului, puteți fi siguri că vor urma și alte încălcări, din ce în ce mai ”justificate”, până se va ajunge ca respectarea Constituției să devină excepția.
În ultimii ani au fost multe încălcări și aș aminti de încălcările flagrante ale drepturilor și libertăților cetățenești în perioada pandemiei. Pe o ură colectivă – vacciniști versus anti-vacciniști – guvernele (Orban, dar mai ales Câțu) din acea perioadă și-au bazat așa-zisele reguli, care-au încălcat în lanț drepturile și libertățile cetățenești.
Un singur aspect reamintesc: cum să impui vaccinarea cu un vaccin experimental, când cetățenii sunt atât de diferiți, au boli, au alergii, au slăbiciuni etc etc. Ei bine, s-a putut și poporul plătește și va plăti în continuare pentru milioanele și milioanele și milioanele de doze, care ar fi trebuit administratate tuturor, cam câte 6 de căciulă. ”Noroc” că a izbucnit războiul Rusia – Ucraina astfel că, peste noapte, a dispărut și Covid-ul și regulile absurde.
Următoarea încălcare flagrantă a Constituției a fost atunci când i s-a interzis Dianei Șoșoacă, președintele S.O.S România, să candideze la președinția țării. Ion Iliescu care se bucura de o popularitate imensă nu a avut curajul să facă așa ceva atunci când a candidat Corneliu Vadim Tudor din partea PRM. Să ne aducem aminte cât de dur și amenințător era în limbaj C.V. Tudor. Până la urmă, liderul PRM a fost învins democratic la vot.
Dacă Diana Șoșoacă era lăsată să candideze, cu siguranță ”mânca” din voturile lui Călin Georgescu și niciunul nu ajungea în turul 2. Părerea mea! Sau poate ajungea, dar nu cu un scor atât de mare și atunci ”proeuropenii” se aliau în spatele candidatului pro-occidental, care câștiga democratic alegerile.
Acum, după atâtea luni de la învestirea lui Nicușor Dan, sincer, nu era mai bună Elena Lasconi? A treia oră când s-a încălcat fragrant legea fundamentală a țării a fost când s-au anulat alegerile prezidențiale – turul I -, când s-au calificat Călin Georgescu și Elena Lasconi. Pe ce motiv? Nicușor Dan a promis desecretizarea documentelor, că le va face publice ca să priceapă toată lumea de ce s-au anulat alegerile prezidențiale, o premieră în România post-comunistă. Nu s-a desecretizat nimic, că nu aveau ce. În schimb, Călin Georgescu a fost martirizat și a intrat în categoria adulaților. Ferească Dumnezeu să zici ceva de Georgescu!
Dar cum a fost sacrificată Elena Lasconi pentru Nicușor Dan, vă mai aduceți aminte? Iar acum progresiștii nu-l mai înghit pe președintele Dan! S-au lipit de Ilie Bolojan care este și el un ”Mesia”, adulat, indiferent ce-ar face. Să te ferească Dumnezeu să zici ceva de Bolojan!
În fine, abia acum vine lovitura de grație: preaiubitul și întâiul matematician al țării, Nicușor Dan a început să interpreteze Constituția ca pe un text de la Limba Română. Fără nicio legătură cu Matematica. Astfel că, întâi l-a propus pe Tomac, al cărui partid nici nu a intrat în Parlament. Acum l-a desemnat pe Veștea, peste capul Bolojan al PNL, ceea ce a dus deja la împărțirea liberalilor în două tabere. În plus, o dă încontinuu că el ”nu vrea” un guvern votat de AUR sau cu membri AUR pe post de miniștri.
Păi, cum vine asta? Votanții AUR nu sunt români? Nicușor Dan nu este președintele tuturor românilor, ci doar al ”proeuropenilor”? Am zis-o și-o repet: întâi președintele să fi desemnat un premier de la PSD, partidul situat pe locul I la ultimele parlamentare. Dacă Grindeanu&Co nu treceau un guvern de Parlament, la rând intra AUR! Dacă nici AUR nu făcea nimic, a treia oară votau toți parlamentarii cu ochii închiși, orice guvern. Asta-i formula rezultată după ultimele parlamentare! Este practic imposibil fără PSD sau fără AUR. Și dacă partidele ”proeuropene” nu se înțeleg între ele, atunci hai la anticipate! De ce-i este frică lui Nicușor Dan să respecte Constituția?
Ce crede el sau altcineva – Bolojan, Veștea, Grindeanu, Fritz – că dacă împart, pe față, alegătorii românii în cetățeni de mâna întâi și cetățeni de mâna a doua, după votul exprimat la ultimele alegeri, Europa va ajuta România cu bani, dacă nu-și îndeplinește jaloanele pe care tot ai noștri conducători le-au negociat? Nu, fraților! Stați liniștiți! Uitați-vă la țările din jur cum tratează interesul național. Cu atenție! Că vremurile se schimbă!
Ai noștri conducători însă, par din ce în ce mai mult rupți de realitatea în care trăiesc românii și își permit să facă ”fițe” de parcă am fi o țară bananieră, fără Constituție, fără democrație, fără reguli.






















