Social
Când cetățenii se implică, zonele unde locuiesc se schimbă radical
* acest aspect este vizibil în jurul acelor blocuri sau pe acele străzi unde locatarii se implică activ în păstrarea curățeniei și amenajarea spațiilor verzi * un președinte de asociație propune Primăriei ca, după ce sunt amenajate de profesioniștii de la Seroplant, spațiile verzi să fie date în grija asociațiilor de proprietari
S-au dus anii când, în jurul blocurilor, spaţiile verzi erau îngrijite şi de către asociaţiile de locatari, când sectoriştii sau deputaţii de cartier, şi numai, te îndemnau la văruitul pomilor, plantat copaci sau flori etc. Iar foarte mulţi veneau cu prietenii sau familia la astfel de acţiuni benefice comunităţii. Acum, la fiecare neregulă (o creangă ruptă de vânt, creşterea buruienilor, menţinerea curăţeniei etc, etc) – se apelează, cel mai comod, la formula “să vină Primăria şi Seroplant, SUPAGL sau asociaţia “ – fiindu-ne ruşine să punem mâna pe o greblă, mătură sau alte unelte gospodăreşti. Ne-am boierit şi nu vrem nici măcar să luăm exemplul, în astfel de acţiuni de voluntariat, celor din Occident pe care îi invocăm atât de mult.
Mai există, însă, și excepții la unele blocuri, străzi din cartiere sau asociaţii de proprietari (!). Cum este de exemplu, AP nr 18, Romarta Nouă, unde preşedinta Rodica Chiriţă este tot timpul atentă şi se implică în menţinerea ordinei şi curăţeniei, chiar pe spaţiile domeniului public. Iar dacă SUPAGL sau cei de la spaţii verzi au lucrări în zonă devine… “diriginte de şantier”, ajutată şi de câţiva locatari cu adevărat gospodari.“Altceva mă frământă pe mine și m-am adresat şi conducerii Primăriei cu acest aspect: spaţiile verzi ar trebui să fie amenajate ca la carte, cu gazon de foarte bună calitate şi flori, de către Seroplant, iar apoi asociaţiile de proprietari să preia spre îngrijire şi păstrare acele spaţii. Nu să fie pline de buruieni, gunoi sau arbuşti crescuţi aiurea, cum se întâmplă adeseori chiar între asociaţii vecine. Noi ne-am dotat cu o motocoasă, greble etc, că doar nu e o ruşine să ne gospodărim în jurul blocului sau lângă locul de joacă pentru copii. Este în interesul şi pentru sănătatea noastră, chiar pentru un mediu curat. Mai mult, răspundem astfel şi eforturilor primăriei şi SUPAGL, care ne-au scos zona la lumină prin asfaltarea carosabilului, rezolvarea zonelor cu probleme şi crearea unor parcări auto de sute de locuri”, ne-a declarat președinta respectivei asociații de proprietari.
Iar acum să vedem care vor fi reacţiile la o asemenea propunere îndrăzneaţă, şi dacă Primăria îi va da curs.
Vorbe din duh
E voia ta să faci Voia lui Dumnezeu
Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat rubrica „Vorbe din Duh”, menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. În fiecare săptămână suntem însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.
Când nu vrei să fii în aceeași Iubire cu care Tatăl Iubirii te îmbracă, nu ești tu.
Copilul lui Dumnezeu doar doarme când nu-și amintește Iubirea din care s-a născut.
Când se trezește, își aduce aminte că voia lui este Voia lui Dumnezeu, și nu vrea altceva.
Este voia pe care ți-a dat-o Tatăl înainte de a te naște. Și te va însoți spre desăvârșirea Iubirii care ești.
Dacă te temi de ceva, nu de necunoscut este frica, ci de cunoscut: Iubirea lui Dumnezeu pentru tine.
„Căci Dumnezeu este Cel ce lucrează în voi şi ca să voiţi şi ca să săvârşiţi, după a Lui bunăvoinţă.”
(Epistola catre Filipeni a Sfântului Apostol Pavel, II, 13)
„Vedeţi ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, şi suntem. Pentru aceea lumea nu ne cunoaşte, fiindcă nu L-a cunoscut nici pe El.
Iubiţilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu şi ce vom fi nu s-a arătat până acum. Ştim că dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, III, 1-2)
„În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire.
Noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, IV, 18-19)
Social
Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește 500, 400 sau 300 de lei
Aproximativ 2,8 milioane de pensionari cu venituri de până la 3.000 de lei vor primi, în luna decembrie, bani în plus. Este vorba despre a doua tranșă a ajutorului acordat prin pachetul de solidaritate, sumele fiind cuprinse între 300 și 500 de lei, în funcție de valoarea pensiei.
Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Florin Manole, care a vorbit și despre posibilitatea majorării pensiilor în anul 2027.
Cine primește 500, 400 sau 300 de lei
Pensionarii cu cele mai mici venituri vor beneficia de cele mai mari sume. Astfel, cei care au o pensie de până la 1.500 de lei vor primi un ajutor de 500 de lei.
Pentru pensionarii care încasează între 1.501 și 2.000 de lei, sprijinul financiar va fi de 400 de lei. În schimb, cei cu pensii cuprinse între 2.001 și 3.000 de lei vor primi 300 de lei.
Potrivit ministrului Muncii, aproximativ 2,8 milioane de persoane se încadrează în aceste praguri de venit și vor beneficia de a doua parte a sprijinului acordat pensionarilor cu venituri mici.
Florin Manole a dat asigurări că pensiile vor fi plătite și în perioada următoare, indiferent de schimbările care ar putea apărea la nivelul Guvernului.
Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027
Ministrul Muncii a fost întrebat și despre o posibilă majorare a pensiilor de aproximativ 7,3% în anul 2027.
Potrivit acestuia, procentul nu reprezintă o estimare personală, ci rezultă din indicatorii macroeconomici care sunt luați în calcul potrivit legislației pentru stabilirea indexării pensiilor.
Decizia finală va depinde însă și de discuțiile privind bugetul de stat și de posibilitățile financiare ale României. Ministrul a subliniat că inflația pune o presiune importantă asupra pensionarilor, în special asupra celor cu venituri mici.
Indexarea ar urma să se aplice părții contributive a pensiei, fiind păstrat principiul potrivit căruia cuantumul pensiei este legat de contribuțiile plătite de fiecare persoană de-a lungul perioadei de activitate.
Se discută și despre prelungirea ajutorului pentru energie
Florin Manole a mai declarat că va propune prelungirea sprijinului acordat gospodăriilor vulnerabile pentru plata energiei și în lunile de iarnă, după expirarea actualei scheme.
În prezent, ajutorul este de 50 de lei pe lună pentru fiecare gospodărie eligibilă, iar peste 700.000 de gospodării beneficiază de această formă de sprijin.
Ministrul Muncii a precizat că autoritățile vor trebui să găsească un echilibru între nevoia de sprijinire a persoanelor vulnerabile și limitele impuse de bugetul de stat.






















