Adaugă ca sursă preferată în Google

• are 10 medalii la olimpiadele şi competiţiile internaţionale de informatică, este şef de promoţie al Colegiului “Bălcescu” şi în doar câteva zile va fi student la prestigioasa Universitate Oxford • prima sa mare reuşită a fost în 2014 la Balcaniada de Juniori, atunci când a câştigat un bronz • au urmat apoi multe alte medalii, culminând cu argintul obţinut la începutul acestei luni la Olimpiada Internaţională de Informatică din Japonia • însă nu reuşitele şcolare îl definesc pe acest tânăr sclipitor, ci caracterul frumos pe care îl are, aşa cum veţi descoperi în cele ce urmează
 
Povestea reuşitelor lui Alex Tatomir începe în gimnaziu, mai exact în clasa a V-a, atunci când a intrat la Colegiul Naţional “N. Bălcescu”, liceu pe care l-au absolvit şi părinţii lui. Mai întâi a fost atras de matematică, însă prin clasa a VII-a a descoperit că informatica este mai dinamică şi mai interactivă. Pasionat de programare, tânărul a încercat să descopere tot mai multe, din pură plăcere cum spune chiar el, devenind mai bun de la an la an. Iar efortul depus i-a fost răsplătit cu 10 medalii la olimpiadele şi competiţiile internaţionale. Iar asta nu e tot. A terminat anul acesta liceul cu titlul de “şef de promoţie” şi a fost admis la prestigioasa universitate Oxford, universitate la care va pleca în câteva zile.
Pentru cititorii ziarului “Obiectiv”, Alex Tatomir este campionul absolut al Brăilei la informatică. Pentru mine, din cele câteva ocazii în care am stat de vorbă, Alex este un tânăr de excepţie, cum rar mai întâlneşti în zilele noastre. Dincolo de pasiunea cu care vorbeşte despre ceea ce face şi de perseverenţa de care a dat dovadă de-a lungul timpului, el este un tânăr cu extraordinar de mult bun-simţ, o persoană care vorbeşte mereu elegant şi respectuos, mereu recunoscător faţă de cei care l-au ajutat. Un om sincer şi bun. Şi încă un lucru care consider eu că îl defineşte este dragostea cu care vorbeşte despre familie, zâmbetul luminos care îi apare pe chip atunci când îmi povesteşte despre bunicii lui. Dar toate acestea le veţi sesiza chiar voi în materialul care urmează. 
 
Începuturile
Toată lumea îl asociază pe Alex cu informatica. Mai puţini ştiu însă că în primii ani de gimnaziu el excela la matematică, disciplină la care s-a calificat de trei ori la olimpiada naţională, câştigând o medalie de argint în clasa a VIII-a. Pasiunea pentru informatică a venit abia la finalul clasei a VI-a şi încă îşi aduce aminte cât de emoţionat a fost la primul concurs.
“Eram la «Micul Gates» în clasa a VII-a, un concurs interdisciplinar bazat pe matematică şi informatică. Eram groaznic de emoţionat! Din punct de vedere al informaticii părea a fi un eşec total, obţinând doar 5 puncte din totalul de 100. Norocul meu a fost că matematica m-a mai urcat în clasament. Menţionez că în acel moment colegii mei din Brăila se luptau pentru premiul I. Deşi nu am câştigat decât o diplomă de participare, impactul cu programarea competitivă mi-a stârnit interesul definitiv”, ne-a povestit Alex.
Aşa că adolescentul de atunci s-a pus serios cu “burta pe carte”. Pas cu pas, a descoperit că informatica era mai dinamică şi mai interactivă decât matematica, a lucrat tot mai mult, din pură plăcere aşa cum a ţinut acesta să menţioneze, iar roadele muncii au apărut la scurt timp. În clasa a VII-a, Alex câştiga prima medalie la naţionala de informatică, “un bronz care valora cât un aur”.  
Acela a fost momentul determinant pentru Alex, punctul de plecare pentru toate viitoarele rezultate. Dornic să evolueze, tânărul încerca să studieze cât mai mult  în particular şi nu rata ocazia de a merge după ore în laboratorul în care se adunau toţi olimpicii la informatică de la acel timp, bucurându-se de micile sfaturi pe care aceştia i le puteau oferi. Iar cei care au fost tot timpul alături de el, ghidându-i paşii, sunt profesorul de informatică Cristian Toncea şi tatăl său, Nicolae Tatomir.
“Tatăl meu este programator şi mereu l-am văzut scriind linii de cod de neînţeles pentru un copil. Acest lucru m-a făcut curios: cum poate un calculator să înţeleagă ce îi transmite un programator printr-un limbaj codificat? Însă dacă în a V-a am început să studiez informatica la şcoală cu domnul profesor Cristian Toncea, abia în a VII-a am început să lucrez cu tata, atunci când a văzut că îmi doresc cu adevărat să fac asta. Nu m-a forţat niciodată să merg pe drumul acesta, cu informatica şi programarea. În clasa a VIII-a, la sfârşit, am învăţat să fiu şi autodidact. Am început să intru pe site-uri, să concurez, să învăţ tot mai mult şi singur”, ne-a declarat olimpicul.
 
Pe culmile succesului
În clasa a VIII-a, la nici doi ani de studiu al informaticii, Alex reuşea performanţa de a se califica în lotul României de juniori pentru Balcaniada de Informatică din Serbia. Amuzat, îşi aduce aminte cât de fericit era cu bronzul câştigat la faza naţională a olimpiadei încât imediat după proba de baraj a plecat acasă fără să mai aştepte rezultatele, ferm convins că nu are nicio şansă la calificarea în lot. Însă cum surprizele apar atunci când nu te aştepţi, Alex nu doar că a prins lotul, dar a şi bifat prima lui medalie internaţională, un argint.
“Nu mă aşteptam să mă calific. Eu eram cel mai neexperimentat din echipă. Multe noţiuni le învăţasem din mers în timpul taberelor de pregătire. După prima zi de concurs, mă clasam pe locul 3, un rezultat uimitor pentru un elev care învăţase informatica doar de nici doi ani. La finalul concursului, am obţinut medalia de argint. Nu am o explicaţie pentru cum am reuşit, nu m-am pregătit atunci foarte mult, dar a fost semnul că pot să fac mai mult. Dacă până atunci lucram doar când voiam. Acela a fost momentul care mi-a stârnit şi mai tare interesul”, mărturiseşte tânărul.
Din 2014 şi până în prezent Alex a adunat zece medalii la olimpiadele şi concursurile internaţionale: 2014 – argint la Balcaniada de Juniori (Serbia); 2015 – argint la Romanian Master of Informatics; 2016 – bronz la Olimpiada Ţărilor din Europa Centrală (România), aur la Romanian Master of Informatics; 2017 – aur absolut la Balcaniada de seniori (Republica Moldova), aur la Turneul Internaţional de la Schumen (Bulgaria), aur absolut la “Info(1)Cup”; aur la  Romanian Master of Informatics; 2018 – aur la Olimpiada Ţărilor din Europa Centrală (Polonia), argint la Olimpiada Internaţională de Informatică (Japonia). Cu un aşa palmares e greu să alegi o medalie preferată, fiecare fiind la fel de valoroasă. Totuşi, Alex susţine că o medalie specială este aurul absolut câştigat la Balcaniada din 2017.
“Aceea a fost medalia care mi-a satisfăcut dorinţa asta competitivă. Am simţit că sunt împlinit pentru că mi-am îndeplinit scopul în liceu. Chiar dacă încă nu ajunsesem la internaţională, demonstrasem deja că pot destul de mult. Dar sunt foarte mulţumit de toate medaliile pe care le-am câştigat. Însă dincolo de medalii, cel mai important pentru mine au fost momentele în care am realizat că am evoluat. Asta înseamnă pentru mine gustul victoriei: să evoluezi. Satisfacţia succesului ţine de multe ori doar un moment”, susţine acesta.
 
Experienţa din Ţara Soarelui Răsare
Dacă pentru un sportiv cea mai mare perfomanţă este să câştige o medalie la Jocurile Olimpice, pentru un elev de liceu cea mai mare realizare este să câştige o medalie la olimpiada internaţională. Iar Alex a reuşit acest lucru la începutul acestei luni, atunci când a luat argintul la Olimpiada Internaţională de Informatică din Tsukuba, Japonia, competiţie la care şi-a dorit enorm să participe. Competiţia nu a fost deloc uşoară, “adversarii” tânărului brăilean fiind cei mai buni 334 de elevi din 87 de ţări.
“Au fost două probe, fiecare de câte 5 ore continue. Se dau trei probleme cu punctaj de la 0 la 100 şi noi vedem rezultatul în timp real, în sensul că scriem o soluţie, o trimitem pe platformă şi vine răspunsul cu punctajul. Oricine din exterior poate să vadă clasamentul în timp real dar noi nu avem acces. Vede toată lumea mai puţin noi. Plus că cu o seară înainte se face carantină. Nouă ne-a tăiat internetul, ne-au lăsat în căminul nostru, iar profesorii se duc să traducă subiectele pentru fiecare ţară. Dimineaţa noi intrăm în concurs şi abia după probă ne întâlnim”, ne-a declarat olimpicul.
Ca la orice altă olimpiadă, pe lângă concursul în sine, participanţii au avut ocazia de a cunoaşte cultura asiatică şi modul lor de viaţă. Alex ne-a împărtăşit impresiile lui din Ţara Soarelui Răsare, spunând că a fost o experienţă foarte frumoasă. Un moment care i-a rămas în minte este acela în care, ajunşi la căminul unde erau cazaţi, a primit o cască de protecţie în caz de cutremur, cunoscut fiind faptul că Japonia este cea mai pregătită ţară în caz de seism. Şi chiar s-a întâmplat să aibă loc un cutremur de 4,5 grade pe scara Richter, însă nimeni nu s-a panicat.
Un alt moment în care a rămas surprins a fost când a costatat că nu există coşuri de gunoi amplasate pe stradă. “Pe stradă nu ai voie să mănânci, să bei deci ei nu au coşuri de gunoi. Singurele coşuri pe care le găseai erau lângă nişte tonomate de sucuri care se găseau destul de des dar în rest nu erau coşuri de gunoi puse de administraţia locală”, îşi aminteşte acesta.
 
Oxford şi planurile de viitor
În doar câteva zile Alex va pleca în Marea Britanie, la Oxford, una dintre cele mai prestigioase universităţi din lume, unde va studia Ştiinţa Calculatoarelor. Însă tânărul nu a fost admis doar la Oxford, ci la alte patru facultăţi de top din Regat. Nu a fost greu să se hotărască unde să meargă, însă recunoaşte că i-a fost dificil să aleagă dacă să plece sau nu din ţară. Pe lângă alte aspecte, ceea ce l-a convins în final a fost sistemul de învăţământ de la Oxford, un sistem aparte, în care fiecărui student i se atribuie mai mulţi tutori care se asigură că acesta a înţeles şi a asimilat corect informaţia. Practic, nu există un profesor pentru o clasă întreagă, ci un profesor îndrumător lucrează cu grupuri de doi-trei studenţi. “Am zis să încerc în afară că poate nu o să mai am şansa. Şi când am văzut că am intrat am zis că am Oxfordul în mână şi eu să dau cu piciorul… Nu! Poate o să regret toată viaţa mea dacă nu fac alegerea asta. Facultatea îţi va influenţa toată viaţa. Şi nu vorbim doar de bani, ci şi de conexiuni, de oamenii pe care îi poţi cunoaşte”, mărturiseşte tânărul.
Şi pentru că a pomenit de bani, l-am întrebat pe Alex cât de scump este să studiezi în afară. Mai întâi, taxa de studiu în Anglia este de 9.250 lire/an, iar studenţii îi pot obţine de la statul britanic printr-un împrumut, suma fiind apoi achitată în timp. Apoi se adaugă costurile de cazare, masă şi alte cheltuieli. Spre exemplu, taxa de cazare în cămin în cazul lui Alex ajunge undeva între 9.000 şi 15.000 lire/an, iar masa la cantină costă 10 lire/zi.
“Ştiu că ceea ce am spus legat de costurile facultăţii este scump pentru sumele pe care le avem în România. Totuşi, consider că se merită să iei acel împrunut pentru că după aceea poţi să lucrezi şi să câştigi mult mai mult. Eu cred că se merită. Eu sper ca Oxfordul să îmi ofere, în primul rând, încredere totală în mine, să ştiu că ies de acolo şi ştiu să fac ceva bine. În momentul de faţă ştiu algoritmică dar nu pot să ies pe piaţa muncii să lucrez doar cu atât. Vreau să învăţ, să îmi fac prieteni, relaţii noi. Desigur, vreau să le păstrez şi pe cele de aici. Îmi place la Oxford că am şi programul destul de lejer faţă de alte facultăţi, cam toate pe care le ştiu. Am două luni de cursuri şi o lună jumate vacanţă şi tot aşa. Practic jumătate de an sunt la şcoală, jumătate acasă. Plus că termin în patru ani şi licenţa şi masterul”, susţine acesta.
Un alt avantaj pentru Alex este că va fi coleg la Oxford cu alţi doi colegi de clasă din “Bălcescu”, însă mai sunt şi alţi studenţi români acolo, tineri cu care a avut ocazia să se împrietenească la olimpiade. Dincolo de toate beneficiile oferite de o universitate de prestigiu, nu am putut să nu îl întrebăm pe Alex care ar fi în opinia lui un dezavantaj al plecării la studii în străinătate. Răspunsul lui spune mai multe despre el decât aş putea eu scrie vreodată.
“Eu nu am fost niciodată pasionat de engleză. Şi e una să vorbesc în limba mea şi să mă exprim în română, şi e altfel în engleză când vorbesc cu o persoană mai în vârstă să stau să articulez, să vorbesc mai cuviincios, astfel încât să înţeleagă că am un respect pentru respectiva persoană. În engleză s-ar putea să zic o prostie deşi eu am fost foarte bine intenţionat şi să o pun într-o lumină proastă”, spune Alex.
Un alt lucru pe care a ţinut să-l puncteze este acela că el nu pleacă ca să “fugă” de România, ci pur şi simplu îşi doreşte să profite de această oportunitate. Ba chiar nu exclude să se întoarcă în ţară.
 
“Mă bucur că mi-am găsit o pasiune în viaţă”
Fără nicio urmă de îndoială putem afirma că Alex Tatomir este un tânăr excelent. Însă dacă pentru cei mai mulţi dintre noi excelenţa este sinonimă cu performanţa, pentru tânărul olimpic excelenţa este “orice activitate deosebită, admirabilă, pe care mulţi şi-o doresc dar doar cei mai buni pot să ajungă la ea. Excelenţa este starea de uimire pe care ţi-o poţi oferi singur odată cu multă muncă şi ambiţie”.
Însă ca să atingi acea “stare de uimire” trebuie să pui foarte multă pasiune în ceea ce faci, iar Alex se consideră norocos că  şi-a găsit drumul în viaţă încă din liceu.
“Mă bucur că mi-am găsit o pasiune în viaţă. Ştiu foarte multă lume care nu are o pasiune pentru nimic, care nu are atracţie pentru nimic constructiv lor şi încearcă să iasă în relief prin diferite alte metode care nu îi pun neapărat în valoare. Vorbesc de cei de vârsta mea, la oamenii care se dau «şmecheri», fumează pentru că li se pare că sunt «şmecheri», adică persoane care se consideră importante pentru chestii superficiale. Şi mi se pare şi mai grav să ajungi la o vârstă, 20 de ani, 30 de ani, şi să nu ştii care e calea ta. Eu mă simt norocos că am descoperit ce îmi place şi sunt ferm convins să vreau să fac asta în viitor”, consideră olimpicul.
Şi totuşi, dincolo de pasiune, care e secretul reuşitei? Iată ce răspunde Alex: 
“Trebuie să fii sincer cu tine, să nu te consideri prea bun sau mai slab decât eşti. Şi să nu te lauzi niciodată faţă de ceilalţi pentru că tot timpul o să fie unul care s-ar putea să şteargă cu tine de pământ. Într-un concurs surprizele pot apărea de oriunde”, afirmă sursa citată.
Olimpicul internaţional are şi un sfat pentru colegii mai mici, copiii care îl privesc cu admiraţie şi îşi doresc să fie ca el într-o zi.
“Ar trebui să ştie că şi eu am fost ca ei şi toate rezultatele de-a lungul timpului au venit pentru că am făcut ce mi-a plăcut. Să îşi urmeze ce simt ei că e mai bine să facă, nu neaparat ce le zice lumea din jur. Să se şi bucure de fiecare moment. Deci să facă ceea ce le place şi atât timp cât le place. Şi asta este valabil în orice domeniu. Există o infinitate de domenii în care te poţi remarca”, spune aceasta.
Când stai de vorbă cu Alex ai spune că nu există un lucru care să îl revolte.
Însă, de-a lungul timpul au fost şi momente în care a fost profund nemulţumit, episoade ce pot părea lipsite de importanţă pentru unii, dar care contează enorm pentru cel ce le trăieşte pe pielea lui.
“Am fost foarte mult revoltat în cadrul olimpiadelor pentru că nu se respectă de multe ori programul în ceea ce priveşte rezultatele. Nu ştiu dacă cei de la putere ştiu exact ce înseamnă să fii acolo la olimpiadă şi să aştepţi un rezultat foarte mult. Să lucrezi un an şi să aştepţi ore întregi. Zic că se afişează la 5 şi se pun la 9 şi mai şi ninge. Eu am păţit asta şi nu e plăcut. Sau s-a mai întâmplat în clasa a X-a la olimpiadă să fie o problemă greşită şi în loc să accepte faptul că a fost greşită s-au modificat testele astfel încât cât mai multe persoane să ia punctaje pe ea şi astfel s-a redus şi numărul oamenilor care erau revoltaţi. Dacă ai greşit ceva trebuie să accepţi. Dacă eşti profesor nu înseamnă că nu poţi să greşeşti, nimeni nu e perfect acum”, declară tânărul.
Pentru Alex, oamenii de admirat sunt cei care reuşesc să facă mai mult, cei care perseverează în ciuda dificultăţilor la care viaţa îi supune. Întrebat dacă au fost momente în care a simţit că tinerilor sclipitori nu li se recunoaşte valoarea, Alex a simţi o uşoară dezamăgire când el şi colegii lui din lotul României s-au întors în ţară din Japonia şi nimeni din presă nu era la aeroport, în condiţiile în care elevii noştri au câştigat cinci medalii.
“La aeroport a fost familia, foşti olimpici, un profesor şi cam atât. Adică persoanele interesate de domeniu. Da, pot spune că uneori simt că unii sunt mai mult apreciaţi decât alţii deşi poate nu ar trebui, dar până la urmă asta se cere, asta se oferă publicului sau asta i se oferă. Da, e un pic nedrept, şi nu neaparat faţă de persoanele care merită, dar şi faţă de public care ar merita să primească sau ar fi mai bine să primească informaţii mai relevante decât toate nimicurile”, crede Alex.
 
“Sper ca România să evolueze, aducând satisfacţie oamenilor care muncesc pentru aceasta”
Asta este dorinţa lui Alex Tatomir pentru România. O Românie cu oameni care să nu mai spună într-una “vreau o ţară ca afară”, o ţară în care să fim capabili să ne găsim singuri soluţiile cele mai bune.
“Îmi doresc ca românii să nu mai ofere exemple din exterior. Din ce ştiu, nu sunt foarte bine informat, noi încercăm să îi copiem pe alţii. Uite ce bine e la francezi, hai să facem ceva ca la ei. De multe ori poate ar fi bine să găsim noi nişte variante care să ni se potrivească. De exemplu, eu nu mi-aş fi imaginat lumea fără coşuri de gunoi pe stradă. La noi pe stradă lumea aruncă pe jos şi spune că dacă ar fi avut mai multe coşuri ar fi aruncat la coş. În Japonia nu aruncă deloc pe jos şi nu au coşuri de gunoi. Totuşi, se poate! Nu zic că ar fi mai bine sau că e ok aşa, dar e alt punct de vedere. Poate la noi ar merge altă soluţie. Nu sunt în măsură să critic dar cred ar fi mai bine să găsim variante potrivite nouă şi culturii noastre”, este de părere tânărul.
În final, Alex a ţinut să le mulţumească tuturor celor care şi-au lăsat amprenta asupra sa şi l-au transformat în tânărul minunat care este astăzi.
“Sunt foarte multe persoane care au contribuit de-a lungul timpului la tot ce reprezint eu acum şi le mulţumesc pentru asta. Începând de la profesori, indiferent de materia pe care au predat-o, totuşi, m-au ajutat. Au fost în unele momente înţelegători cu mine, n-am avut niciodată o neînţelegere cu un profesor. Niciodată nu m-au lăsat în urmă, dacă a fost un proiect m-au întrebat dacă totuşi aş vrea să particip chiar dacă eram full şi nu s-au supărat dacă am refuzat anumite lucruri sau am amânat un proiect. Mulţumiri speciale profesorilor de matematică, informatică şi română care m-au sprijinit. Domnului Iulian Danilescu, doamna Simona Slobodeanu care şi ea m-a ajutat foarte mult în a VIII-a la matematică, părinţilor şi bunicilor care mi-au fost tot timpul alături şi m-au susţinut. De asemenea, mulţumesc colegilor şi prietenilor care m-au încurajat şi m-au susţinut şi iubitei mele care tot timpul mi-a fost alături. Am avut parte de multă susţinere. Consider că mediul e foarte important, altfel nu aş fi reuşit”, încheie olimpicul.