Social Media

Învățământ

Campionii de la BAC

Timp de citire: 11 minute

• Marina Zafiu şi Radu Tîrhoacă, ambii absolvenţi ai Colegiului Naţional “Gh. M. Murgoci”, sunt cei doi elevi brăileni care au reuşit să obţină anul acesta media 10 la examenul de bacalaureat • amândoi vor merge la facultate în Bucureşti, Marina la Litere, iar Radu la Cibernetică economică •   aceştia s-au remarcat şi în liceu, prin rezultatele obţinute la concursuri, olimpiade • ca în fiecare an, cotidianul “Obiectiv” a premiat campionii de la bacalaureat
 
Marina Zafiu şi Radu Tîrhoacă. Ce au în comun aceste două nume? Pentru început, sunt absolvenţi ai aceluiaşi liceu: Colegiul Naţional “Gh. M. Murgoci”. Apoi, ambii sunt olimpici, Marina la limba română şi sociologie, iar Radu la română, matematică şi engleză, la care se adaugă premii obţinute la diverse alte concursuri. Iar un alt lucru pe care aceşti tineri îl au în comun este titlul de “campion” al examenului naţional de bacalaureat de anul acesta. Marina şi Radu sunt doi elevi de 10, dar şi doi tineri de 10. Pe lângă inteligenţă, decenţa, bunul-simţ, respectul faţă de şcoală, aşa cum este ea, cu bune şi cu rele, plus dorinţa de a contribui la formarea unei societăţi mai bune, sunt elementele ce îi caracterizează. Toate aceste lucruri le-am descoperit stând de vorbă cu “decarii” bacalaureatului, întâlnire la care, conform tradiţiei, cotidianul “Obiectiv” i-a premiat pentru performanţa de la bac.
 
Marina Zafiu vrea să fie profesoară. “Profesorul nu modelează numai minţi, ci şi suflete”
 
Performanţa este un cuvânt pe care îl putem atribui Marinei. Absolventă a profilului Ştiinţe sociale, tânăra s-a remarcat în liceu prin numeroasele premii obţinute la concursuri de creaţie (“Ana Blandiana” şi “Ars Nova” fiind doar câteva exemple), istorie şi matematică, ajungând să reprezinte de două ori Brăila la olimpiadele naţionale, la limba şi literatura română, respectiv sociologie. A continuat în aceeaşi linie şi la examenul de bacalaureat, unde a obţinut nota 10 la toate cele trei probe – limba română, istorie şi sociologie. Şi totul fără o singură oră de meditaţii în privat.
“Recunosc că nu mă aşteptam chiar la 10 pe linie şi am fost foarte surprinsă şi bucuroasă. Nu am făcut meditaţii la nimic. Profesorii au fost foarte buni, am muncit, iar asta mi-a fost suficient. Eu nu văd meditaţiile ca o necesitate, să nu pot să iau bacul fără ele. Mi se par ca un stereotip negativ pentru că reuseşti şi fără pregătiri. Dacă eşti motivat, înveţi, lucrezi şi ai profesori buni, profesori care să se implice, poţi să reuşeşti”, ne-a declarat aceasta.
Marina spune că a fost mereu o persoană căreia i-a plăcut să înveţe, iar acest lucru a ajutat-o în pregătirea pentru examen. Un alt atu consideră că a fost experienţa pe care a obţinut-o în urma participării la concursuri şi olimpiade.
Pasionată de lectură, tânăra scrie poezii şi proză, iar la facultate a ales Literele, la Bucureşti, visul ei fiind să devină profesoară de limba română.
“Îmi place foarte mult filiera umanistă şi îmi place foarte mult limba română. Şi probabil am avut un model foarte bun în domnul diriginte şi profesorul meu de limba română Daniel Kiţu şi cred că de la dumnealui m-am inspirat cu meseria de profesor. Şi ţin minte că atunci când eram mică mă jucam de-a profesoara, aveam catalogul meu…”, spune aceasta.
Marina este de părere că rolul unui profesor nu trebuie să se rezume doar la a-i învăţa pe elevi anumite cunoştinţe, ci şi să-i îndrume şi să-i sprijine, pentru că “profesorul nu modelează numai minţi, ci şi suflete”.
“După o primă generaţie de elevi aş vrea ca aceştia să spună că am contribuit cumva la formarea lor şi că i-am ajutat. Şi eu o să fiu foarte fericită să ştiu că am putut să fac asta. Eu pot spune asta despre profesorii mei din Colegiul «Murgoci». De aceea, aş dori să le mulţumesc profesorilor coordonatori, precum şi familiei, pentru susţinere”, mai afirmă tânăra.
Şi dacă tot am ajuns la capitolul profesori, trebuie precizat că la istorie Marina l-a avut profesor pe Ştefan Aftodor, iar la sociologie pe prof. Rodica Popa. De asemenea, demn de menţionat este şi faptul că anul acesta ea s-a calificat din nou la naţionala de sociologie, însă, din cauza pandemiei de coronavirus, olimpiadele au fost anulate.
Întrebată dacă i-a trecut la un moment dat prin minte să plece din ţară, tănăra a mărturisit că a avut în plan opţiunea aceasta, însă acum ştie clar că viitorul ei este aici.
“Mi se pare că noi suntem viitorul şi am putea să schimbăm ceva şi dacă plecăm noi, copiii buni, adică care avem potenţial, atunci nici societatea nu ar mai avea un fundament.”, declară Marina.
Olimpică la sociologie, tânăra a făcut şi o analiză a sistemului de învăţământ.
“În ansamblu, sistemul nostru de învăţământ mi se pare bun. Nu zic că toţi profesorii sunt foarte bine pregătiţi, dar sunt şi profesori foarte buni. Numai că nici elevii nu mai apreciază foarte mult şcoala şi mi se pare că învăţământul e foarte subordonat politicului şi acest lucru degradează şi mai mult situaţia. Pentru că auzi copiii care spun: «Ce îţi mai trebuie carte că o să ajungi sus şi fără»! Există aceste concepţii şi nu sunt bune. Te revoltă astfel de situaţii. Educaţia nu mai are rolul pe care îl avea în trecut şi mi se pare că oamenii politici nu mai promovează acum educaţia. Şi de aceea probabil vin copiii şi spun că nu le trebuie şcoala pentru a reuşi pentru că îşi iau modele negative. Nu ştiu dacă pot eu să schimb această mentalitate, dar o să încerc. Îmi doresc ca profesorul să aibă menirea şi respectul pe care îl merită”, este de părere Marina.
În final, tânăra a transmis şi un mesaj pentru colegii ei mai mici: “E important să creadă într-un ideal şi să depună un efort foarte mare pentru a ajunge să şi-l realizeze. Şi să devină cea mai bună versiune a lor”.
 
Radu Tîrhoacă, viitor economist. “Şcoala ar trebui să ne ajute să ne găsim modele”
 
Radu este şi el un tânăr de excepţie, fiind olimpic la limba română, matematică, limba engleză şi campion la concursuri de dezbateri. În primă fază, acesta a obţinut nota 10 la probele de limba română şi fizică ale examenului, iar la matematică nota 9.70. A depus contestaţie, a primit nota 10 şi la matematică, iar acum este campion şi la “examenul maturităţii”.
“Mi-am dorit foarte mult nota 10. La mate eu am făcut o altă rezolvare la un exerciţiu dar mi-a dat acelaşi rezultat. Nu am vrut să fac un compromis că nu era cine ştie ce să completez o foaie de hârtie şi să depun contestaţie. Şi mi-au punctat. Nu mă aşteptam per total să iau bacalaureatul cu 10 dar îmi doream”, ne-a spus Radu.
La fel ca Marina, şi Radu susţine că un rezultat bun la bacalaureat vine mai uşor dacă eşti un elev care se pregăteşte în mod constant.
“Şi cred că este un examen mai mult de concentare şi de atitudine decât de cunoştinţe. Modul în care abordezi bacul face diferenţa, nu cât de bune sunt eseurile, cât de mult ai lucrat. Mental, în timpul examenului este cel mai greu pentru că suntem deja obosiţi şi trebuie să îţi mai aduni încă o dată resursele ca să poţi să te concentrezi în acele momente”, este de părere acesta.
Radu a studiat la specializarea Matematică-informatică bilingv engleză, iar acum s-a înscris la Academia de Studii Economice din Bucureşti, la specializarea Cibernetică economică.
“Mi-a plăcut mereu domeniul acesta al economiei şi îmi doresc să ştiu cum funcţionează statul. Vreau să ştiu cât mai multe şi să folosesc cunoştinţele pe care le am ca să îmbunăţim ce avem”, declară tânărul.
Nici el nu se fereşte să admită că a avut în plan să plece la un moment dat din ţară, însă acum nu îşi mai doreşte acest lucru, cel puţin nu la facultate. Însă îşi doreşte să urmeze un master în străinătate.
Radu spune că nu crede că se va întoarce în Brăila, însă oriunde va merge va păstra cu el imaginea Dunării la răsărit.
“La «Murgoci», clasa a IX-a şi a X-a, toată lumea face în internat. Şi noi aveam clasa la etajul 3 şi se vedea Dunărea de acolo. Dimineaţa când noi ajungeam la şcoală şi răsărea soarele, de părea că răsare aproape din Dunăre, era o lumină atât de plăcută şi un peisaj atât de frumos… Aşa de mult ce îmi lipseşte Dunărea la ora aceea nici nu vă închipuiţi. Şi colectivul. Am avut nişte colegi absolut minunaţi. Chiar nu mi-am închipuit niciodată că o să am astfel de colegi”, spune tânărul.
Deşi a studiat la mate-info, contrar multor colegi, lui Radu i-au plăcut foarte mult operele pe care le-a avut de studiat pentru eseu. Şi nu a tocit nimic, lucru pe care a ţinut să-l precizeze. Ba chiar are în plan ca vara aceasta să citească “Istoria literaturii de la origine până în prezent” de George Călinescu.
Întrebat care ar trebui să fie rolul şcolii, Radu a răspuns:
“Şcoala ar trebui să ne ajute să ne găsim modele şi cineva pe care să admirăm, fie că sunt profesorii de la clasă sau o personalitate anume. Faptul că am avut foarte multe modele şi am apreciat o mulţime de oameni eu zic că pe mine m-a ajutat foarte mult să mă construiesc ca om şi să îmi formez o parte în mine în care să apreciez ce face celălalt de lângă mine şi să mă bucur pentru el. Pe asta m-aş concentra mai mult. Pe oameni şi pe ce pot ei să facă. Şi şcoala ar trebui să ne apropie, nu să ne dezbine prin comparaţii de genul «Uite ăla ce a făcut! Tu de ce nu poţi?»“, susţine aceasta.
Mai trebuie spus că anul acesta Radu a ajuns până în semifinala naţională a concursului de Public Speaking şi s-a calificat şi la naţionala de limba engleză, olimpiada pe care şi-a dorit-o “cel mai mult în viaţa”, care şi aceasta a fost anulată. Iar motivul pentru care şi-a dorit atât de mult să participe la această competiţie este şi profesoara lui de limba engleză, pe care o dă ca exemplu când vine vorba de dascăli model.
“Eu am avut la engleză pe doamna Dana Oprescu, pe care n-am s-o uit toată viaţa mea! Cu atâta drag veneam la ora dumneaei şi îmi doream din suflet să merg la olimpiadă. La nicio olimpiadă nu mi-am dorit atât de mult să merg ca la engleză. Îmi doream să am rezultate, să fac, să ştiu cât mai multe datorită dumneaei. Ne-a făcut oameni. Pe toţi!”, spune olimpicul.
Radu a transmis şi el un mesaj pentru generaţiile care vin:
“În final, îi sfătuiesc pe colegii mai mici să se înconjoare de oameni buni şi de prieteni care să îi ajute şi să îi susţină când au nevoie. Şi să nu se sperie foarte tare de bac. Să îşi dea interesul, să fie activi şi să încerce să se depăşească. Nu vreau să închei fără a le mulţumi tuturor profesorilor cu care am lucrat de-a lungul timpului deoarece fiecare a contribuit la construirea mea ca om şi ar fi nedrept să îl uit pe vreunul”, este mesajul lui Radu.
 
Felicitări celor doi!
 

Învățământ

Urmează ”decisiva” pentru directorii de școli

• cine va convinge comisiile că poate conduce o școală? Răspunsul începe să se contureze la Brăila din 17 noiembrie, când debutează interviurile propriu-zise din concursul directorilor de școli • după evaluarea administrativă a planurilor manageriale, 92 de candidați ajung față în față cu evaluatorii • urmează 45 de minute în care fiecare va trebui să demonstreze că poate trece de la teorie la decizie și de la proiect la managementul real al unei unități de învățământ

Publicat

în

Urmează ”decisiva” pentru directorii de școli
Candidații față-n față cu evaluatorii

De astăzi, 12 noiembrie, la nivel național începe etapa interviurilor propriu-zise din concursul pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct.

La Brăila, după evaluarea planurilor manageriale și soluționarea contestațiilor, 92 de candidați, cu 108 opțiuni, au ajuns în fața următoarei provocări.

În maximum 45 de minute, fiecare va trebui să demonstreze că poate transforma un proiect managerial într-o viziune aplicabilă în școală.

Potrivit graficului de desfășurare a celei de-a doua etape a probei de interviu, publicat de Inspectoratul Școlar Județean, primul candidat la Brăila este programat să susțină interviul marți, 17 noiembrie, începând cu ora 9:00. La polul opus al programării, ultimul candidat figurează pe listă pentru data de 25 noiembrie, ora 10:00. Așadar, deși intervalul oficial de desfășurare a interviurilor este 12–27 noiembrie, potrivit programării afișate, evaluările candidaților brăileni sunt repartizate între 17 și 25 noiembrie.

După săptămâni de probe, evaluări, punctaje și contestații, concursul pentru conducerea unităților de învățământ din Brăila intră, începând de astăzi, într-o etapă cu miză importantă. Candidații care au trecut de evaluarea administrativă a planurilor manageriale se vor prezenta în fața comisiilor de interviu, unde nu va mai fi suficient să aibă un proiect bine redactat.

Vor trebui să-l susțină, să-și argumenteze deciziile și să arate cum ar gestiona situații concrete din viața unei școli.

Rezultatele finale ale evaluării administrative au fost publicate marți, 10 noiembrie, pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Brăila. Această etapă a avut caracter eliminatoriu: candidații care au obținut cel puțin nota 7 au primit dreptul de a continua concursul, în timp ce o notă sub acest prag a însemnat eliminarea.

Este important de precizat că nota obținută la evaluarea planului managerial nu se adaugă la media finală a concursului. Ea funcționează ca un filtru, stabilind cine poate ajunge la interviul propriu-zis.

Contestațiile au schimbat situația unui candidat

În urma publicării rezultatelor inițiale și a soluționării contestațiilor, situația candidaților a suferit câteva modificări. Potrivit datelor transmise de comisia de organizare a concursului, au fost depuse cinci contestații. Într-un caz, nota inițială de 8,30 a fost menținută.

Pentru alți trei candidați, punctajele au crescut, însă cea mai importantă modificare s-a înregistrat la Școala Gimnazială ”Radu Tudoran”, unde un candidat înscris pentru funcția de director adjunct a reușit să treacă pragul eliminatoriu.

Mai exact, după reevaluarea planului managerial, nota acestuia a crescut de la 6,80 la 7,16. Diferența de câteva zecimi a făcut, în acest caz, diferența dintre eliminarea din concurs și continuarea competiției. Pentru ceilalți doi candidați ale căror lucrări au fost reevaluate, creșterile au fost de 0,10, respectiv 0,04 puncte. A existat și un caz în care contestația nu a adus rezultatul așteptat. Candidatul care nu îndeplinise nici inițial pragul de promovare a primit, după reevaluare, o notă și mai mică: de la 4,60 la 4,44.

În urma afișării rezultatelor finale, un candidat a fost declarat respins la această etapă. Astfel, din cei 93 de candidați rămași după probele anterioare, au continuat concursul 92, cu un total de 108 opțiuni: 72 pentru funcțiile de director și 36 pentru cele de director adjunct.

45 de minute în fața comisiei. Aici începe adevăratul test!

Dacă până acum candidații au fost evaluați pe baza competențelor și a documentelor depuse, în perioada 12–27 noiembrie urmează proba care îi aduce față în față cu evaluatorii. Fiecare candidat va avea la dispoziție maximum 45 de minute pentru a demonstra că nu doar știe să construiască un plan managerial, ci și că are capacitatea de a-l pune în practică.

Interviul este împărțit în trei secțiuni, fiecare cu un timp bine stabilit. Primele 20 de minute sunt rezervate prezentării și susținerii proiectului managerial. Candidatul trebuie să-și explice viziunea, obiectivele și direcțiile de dezvoltare pe care le propune pentru unitatea de învățământ. Următoarele 15 minute sunt dedicate rezolvării unei situații-problemă.

Poate fi vorba despre gestionarea unui conflict, o situație de criză, relația cu părinții, dificultăți de comunicare, aplicarea legislației sau alte provocări administrative și manageriale. Ultimele 10 minute verifică aptitudinile digitale și competențele de operare necesare exercitării funcției de director sau director adjunct.

Așadar, nu este suficient ca proiectul să arate bine pe hârtie. Candidatul trebuie să convingă prin felul în care îl prezintă, prin argumentele pe care le aduce și prin soluțiile pe care le găsește atunci când este pus în fața unei situații concrete. Cei cinci membri ai comisiei vor acorda note individuale, iar nota finală a interviului va fi media aritmetică a punctajelor acordate. Pentru promovarea probei este necesară cel puțin nota 7.

Cu alte cuvinte, o evaluare administrativă foarte bună nu garantează automat și un interviu pe măsură. De astăzi, contează nu doar ce au scris candidații în proiecte, ci și cât de bine reușesc să-și susțină ideile și să demonstreze că pot lua decizii.

În fața comisiilor: cinci evaluatori și o decizie pentru fiecare școală

Odată cu începerea interviurilor, atenția se mută nu doar asupra candidaților, ci și asupra celor care vor analiza prestația acestora. Fiecare interviu se desfășoară în fața unei comisii formate din cinci membri, iar fiecare dintre ei va acorda un punctaj individual. Media notelor va stabili rezultatul candidatului la această etapă.

Componența comisiilor reunește reprezentanți ai Inspectoratului Școlar, cadre didactice din unitățile de învățământ, reprezentanți ai administrației publice locale, precum și membri desemnați din mediul economic sau universitar. Este o formulă care aduce la aceeași masă perspective profesionale diferite, într-o evaluare ce vizează nu doar pregătirea didactică, ci și capacitatea de organizare, comunicare și conducere.

Rămâne însă de văzut cum se va reflecta această perspectivă în evaluarea candidaților și ce criterii vor cântări cel mai mult atunci când aceștia vor trebui să-și susțină proiectele, să rezolve situații concrete și să demonstreze că pot gestiona o instituție de învățământ.

Rolul evaluatorilor nu este deloc unul formal. În cele 45 de minute ale interviului, aceștia vor urmări modul în care candidatul își argumentează proiectul managerial, răspunde unei situații-problemă și demonstrează că stăpânește competențele necesare funcției pentru care candidează. Notele acordate vor conta direct în rezultatul acestei probe, astfel că responsabilitatea comisiei este pe măsura mizei concursului.

Așadar, într-un proces care vizează conducerea a zeci de unități de învățământ din județ, transparența privind organizarea și activitatea comisiilor rămâne un aspect important asupra căruia vom reveni.

În acest context, era util ca informațiile privind persoanele desemnate și repartizarea în comisii să fie făcute cunoscute publicului, în măsura permisă de regulile concursului.

Nu pentru a transforma componența comisiilor într-un subiect de suspiciune, ci pentru ca întregul proces să poată fi urmărit și înțeles de cei interesați de viitorul școlilor brăilene.

Pentru că interviul nu înseamnă doar 45 de minute în care un candidat trebuie să convingă. Înseamnă și o evaluare în care fiecare membru al comisiei are o responsabilitate clară, iar notele acordate vor conta în stabilirea celor care vor ocupa funcțiile de conducere.

De la 149 de opțiuni, la 108. Cine ajunge la linia de sosire?

La începutul competiției, în județul Brăila erau disponibile 127 de funcții de conducere: 82 de directori și 45 de directori adjuncți. Pentru acestea au fost depuse 124 de dosare de candidatură, candidații exprimând în total 149 de opțiuni. După evaluarea competențelor desfășurată în 13 octombrie, au rămas 93 de candidați, cu 109 opțiuni: 73 pentru funcțiile de director și 36 pentru cele de director adjunct.

La acea etapă, 30 de candidați nu au obținut punctajul minim, iar unul nu s-a prezentat.

Acum, după evaluarea administrativă a proiectelor manageriale și soluționarea contestațiilor, numărul celor care continuă a ajuns la 92 de candidați, cu 108 opțiuni.

Competiția se apropie, așadar, de etapa în care diferențele dintre candidați nu vor mai fi date doar de documentele depuse, ci și de felul în care aceștia își susțin proiectele și răspund provocărilor din fața comisiei.

Verdictul final, în decembrie

În Brăila, interviurile se desfășoară în perioada 17–25 noiembrie 2026. Contestațiile la această probă pot fi depuse în intervalul 17 noiembrie – 2 decembrie, iar soluționarea lor este programată până pe 7 decembrie. Rezultatele finale ale concursului urmează să fie afișate pe 9 decembrie. O zi mai târziu, candidații declarați admiși pentru mai multe funcții își vor exprima opțiunea finală pentru o singură unitate de învățământ.

Validarea rezultatelor în Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean este programată pentru 11 decembrie, iar deciziile de numire trebuie emise și comunicate până la 16 decembrie, cu intrare în vigoare de la 1 ianuarie 2027. Rămâne de văzut cine va reuși să treacă și de această probă, cine va confirma în fața evaluatorilor și, mai ales, cine va ajunge să ocupe funcțiile de conducere începând cu anul viitor.

Citește articolul complet

Învățământ

Bursele școlare pentru primele două luni ale anului școlar, plătite pe 20 noiembrie. Câți elevi din Brăila vor primi bani

• elevii din județul Brăila care beneficiază de burse școlare vor primi, pe 20 noiembrie, primele sume din acest an școlar, aferente lunilor septembrie și octombrie • potrivit datelor Inspectoratului Școlar Județean, sprijinul financiar este destinat elevilor care îndeplinesc criteriile pentru burse de merit, sociale sau tehnologice, dar și unor categorii speciale de beneficiari

Publicat

în

Bursele școlare pentru primele două luni ale anului școlar, plătite pe 20 noiembrie. Câți elevi din Brăila vor primi bani

Elevii care beneficiază de burse școlare în anul școlar 2026–2027 vor primi primele sume pe 20 noiembrie, când vor fi achitate și drepturile aferente lunilor septembrie și octombrie.

La nivelul județului Brăila, listele cu beneficiarii au fost centralizate, iar potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Școlar Județean, 26.768 de elevi sunt incluși în evidențele pentru plata burselor.

Prima plată din acest an școlar va cuprinde două luni, urmând ca, ulterior, bursele să fie virate lunar, pe data de 20, pentru luna precedentă. Calendarul este valabil la nivel național, în timp ce cifrele prezentate în continuare reflectă situația înregistrată în județul Brăila.

Peste 26.000 de elevi din Brăila, pe listele de plată

Potrivit datelor transmise de Inspectoratul Școlar Județean Brăila, cei mai mulți beneficiari sunt elevii care primesc burse sociale, categorie destinată sprijinirii copiilor proveniți din familii aflate în situații vulnerabile.

Situația burselor la nivelul județului este următoarea:

  • 4.372 de burse de merit, acordate elevilor cu rezultate bune la învățătură;
  • 20.900 de burse sociale, destinate elevilor care îndeplinesc criteriile de eligibilitate;
  • 1.462 de burse tehnologice, pentru elevii din învățământul profesional și tehnologic;
  • 22 de burse pentru mame minore;
  • 12 burse pentru elevi aparținând unor comunități etnice, inclusiv elevi moldoveni, potrivit încadrării din evidențele transmise.

Datele arată că bursele sociale reprezintă cea mai mare parte a ajutorului financiar acordat elevilor din județ. În același timp, numărul celor care primesc burse de merit este mai redus, în condițiile în care metodologia actuală stabilește criterii mai restrictive de acordare.

Ce sume vor primi elevii

Cuantumurile lunare prevăzute pentru principalele categorii de burse sunt de 450 de lei pentru bursa de merit, de 300 de lei pentru bursa socială, respectiv pentru cea tehnologică și 700 lei/lună bursa pentru meme minore, acordată  în perioada cursurilor, a pregătirii practice și a sesiunilor de examene.

Pentru că prima plată va avea loc în luna noiembrie, elevii vor primi atunci sumele aferente lunilor septembrie și octombrie, în funcție de categoria de bursă și de drepturile stabilite pentru fiecare beneficiar.

După această primă plată, calendarul obișnuit prevede virarea burselor în data de 20 a fiecărei luni, pentru luna anterioară.

Mai puțini beneficiari ai burselor de merit

Anul școlar 2026–2027 continuă pe baza regulilor de acordare a burselor introduse prin noua metodologie.

În cazul burselor de merit, unul dintre criteriile importante este limitarea numărului de beneficiari la cel mult 15% dintre elevii unei clase, în condițiile prevăzute de metodologia în vigoare.

La nivelul județului Brăila, 4.372 de elevi se regăsesc pe listele pentru această categorie de sprijin. Prin comparație, bursele sociale rămân principala formă de ajutor financiar pentru elevi, cu peste 20.000 de beneficiari.

Pentru școli, pregătirea primei plăți a presupus transmiterea către inspectoratele școlare a listelor cu beneficiarii și a sumelor necesare. Termenul stabilit pentru această etapă a fost 20 octombrie 2026.

Astfel, pe 20 noiembrie, elevii eligibili vor primi primele burse din actualul an școlar, aferente lunilor septembrie și octombrie, iar plățile vor continua lunar, potrivit calendarului stabilit.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧