Social Media

SPORT

Campionatul Sporturilor. Câștigătorii!

Publicat

în

 
* evenimentul aflat la a doua ediție și organizat de Forumul Tinerilor din România – Brăila a reunit aproape 500 de tineri între 13 și 20 ani care s-au întrecut în competiții de fotbal, handbal, baschet, șah și tenis
 
S-au înscris, au participat și au câștigat! Vorbim despre tinerii care au participat în weekendul trecut (6-8 mai) la cea de-a doua ediție a Campionatului Sporturilor, organizat de Forumul Tinerilor din România-Brăila, în parteneriat cu Primăria Municipiului Brăila, Consiliul Județean Brăila, Palatul Copiilor Brăila, Liceul cu Program Sportiv Brăila, Musetti Caffe Brăila și Centrul de Tineret-Brăila Youth Hub. Evenimentul a reunit aproape 500 tineri cu vârste între 13 – 20 ani din județul Brăila, la care li se adaugă peste 200 de voluntari care s-au asigurat ca toată organizarea să fie impecabilă. Tinerii participanți s-au întrecut în competiții de fotbal, handbal, baschet, șah și tenis, iar în final campioni au ieșit următorii:
 
FOTBAL
– locul 1 – echipa FC Brăila United
– locul 2 – echipa FC Olympus
– locul 3 – echipa FC Tichilești
 
HANDBAL- locul 1 – echipa LPS Brăila
– locul 2- echipa HC Dunărea Brăila
– locul 3 – echipa Brăila United
 
BASCHET- locul 1 – echipa Golden Brăila
– locul 2 – echipa Iamalo
– locul 3 – echipa Splashers
 
ȘAH- locul 1 – Marco Pricope
– locul 2 – Valentin Bassoumba
– locul 3 – Alexandru Drăgan
 
TENIS- locul 1 – Ștefan Preda
– locul 2 – Antonios Roșca
– locul 3 – Alexandru Vicol
 
“Ne bucurăm enorm că tinerii din județul Brăila au participat cu mult entuziasm la activitățile sportive pregătite în cadrul Campionatului Sporturilor, aflat la cea de-a doua ediție. Nu ne-am așteptat ca locurile să fie ocupate încă din primele două zile, dar acest lucru ne motivează să organizăm o ediție mult mai mare anul viitor. Cea mai mare realizare a noastră a fost faptul că acest eveniment județean a fost organizat de către tineri dornici și implicați, pentru alți tineri ce își doresc noi oportunități în comunitate. Voluntarii au fost motorul acestor evenimente, ei au fost alături de noi, atât la organizare, la arbitrare, la premiere și la tot ceea ce a fost nevoie pe parcursul celor trei zile”, ne-a declarat Gabriel Ion, președintele Forumului Tinerilor din România – Brăila.
De asemenea, acesta a ținut să transmită un mesaj de mulțumire tuturor celor implicați în organizarea evenimentului.
“Mulțumim Primăriei Municipiului Brăila și implicit domnului primar, Viorel Marian Dragomir, care ne-a onorat cu prezența și a premiat participanții la fotbal și handbal. Mulțumim enorm domnului director Nedelcu Ghiță de la Palatului Copiilor Brăila pentru suportul și sprijinul acordat! Mulțumim de asemenea și domnului director Dan Gheorghiță, directorul Liceului cu Program Sportiv Brăila, pentru deschiderea și ajutorul acordat! Mulțumim personalului Musetti Caffe Brăila pentru primirea călduroasă și generozitatea acordată! De asemenea, mulțumim tuturor partenerilor și susținătorilor noștri! Nu în ultimul rand, doresc să le mulțumesc încă o dată voluntarilor noștri din cadrul Forumului Tinerilor din România-Brăila și Centrului de Tineret-Brăila Youth Hub pentru că fără această familie ce muncește continuu pentru Brăila nimic nu ar fi fost posibil! Iar la final, adresăm mulțumiri celei mai neobosite persoane care a captat orice moment din cadrul evenimentelor: Iuliana Chircu, fotograf devotat și implicat!”, a transmis acesta.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile