Social Media

Învățământ

Campioane la BAC

Timp de citire: 10 minute

• Ana Maria Buricea, Claudia Georgiana Căpriţă şi Diana Diaconu sunt cele trei absolvente ale Colegiului Naţional “Gh. M. Murgoci” care au reuşit să obţină anul acesta media 10 la examenul de bacalaureat • Claudia şi Diana se pregătesc pentru admiterea la Medicină, în timp ce Ana Maria va susţine admiterea la Drept • ca în fiecare an, redactorul “Obiectiv” a stat de vorbă cu “campionele de la BAC” şi le-a aflat poveştile de succes • de asemenea, conform tradiţiei, cele trei tinere au fost premiate de cotidianul “Obiectiv” pentru performanţa lor
 
Sunt frumoase, inteligente, ambiţioase şi dornice să devină femei de succes. Vorbim despre Ana Maria Buricea, Claudia Georgiana Căpriţă şi Diana Diaconu, cele trei absolvente ale Colegiului Naţional “Gh. M. Murgoci” care au reuşit anul acesta să obţină media 10 la examenul naţional de bacalaureat. Toate cele trei fete au studiat la profilul Ştiinţe ale naturii, Claudia şi Diana dorind să urmeze în continuare Medicina, în timp ce Ana Maria optează pentru o carieră în Drept. Ca în fiecare an, cotidianul “Obiectiv” vă invită să aflaţi poveştile “fetelor de 10” din Brăila.
 
Ana Maria Buricea: “România are nevoie de oameni buni pentru a evolua”
 
O persoană ambiţioasă, muncitoare, perfecţionistă şi creativă. Aşa se descrie Ana Maria Buricea, tânăra pentru care examenul de bacalaureat nu a fost deloc dificil.
“Bacalaureatul constă mai mult în concentrare, organizare, muncă şi dedicare. Nu pot spune că a fost dificilă pregătirea pentru bac. Am învăţat pe parcursul celor patru ani de liceu, iar în clasa a XII-a a fost un fel de recapitulare”, ne-a spus aceasta.
Tânăra susţine că nu a făcut un scop din a obţine nota 10 la toate cele trei
probe ale examenului, însă recunoaşte că se aştepta la nota maximă la limba română şi biologie.
“Mă aşteptam la 9.85, 9.90, dar nu chiar la 10. Am fost şocată când am văzut rezultatele! Am intrat pe bacalaureat.edu.ro şi când m-am căutat n-am apucat să văd notele. Am văzut că apar prima la ierahie, numele meu începând cu litera b, şi apoi am văzut note 10, 10, 10, alături de cele două colege ale mele. M-am emoţionat şi am fost foarte fericită!”, ne-a spus absolventa.
Media obţinută la bacalaureat o ajută pe Ana Maria la admiterea la facultate, ponderea fiind de 50% din media finală. Aceasta vrea să urmeze Dreptul la Cluj iar apoi să îşi construiască o carieră în procuratură.
“Iniţial a fost ideea cu medicina. Dar apoi mi-am dat seama că nu mă regăsesc şi am fost atrasă de partea aceasta de criminalistică. Aşa că m-am gândit să fac Dreptul, apoi un master la Farmacie pe partea aceasta de cercetare în criminalistică. Aş vrea după facultate să merg pe partea de procuratură”, ne-a mărturisit aceasta.
Iar dacă mulţi tineri abia aşteaptă să termine liceul pentru a lua calea străinătăţii, Ana Maria ne-a spus că vrea să rămână în ţară pentru că “România are nevoie de oameni buni pentru a evolua”. Deja din timpul liceului aceasta a încercat să se implice, participând la trei sesiuni ale Parlamentului European al Tinerilor.
 
Claudia Georgiana Căpriţă: “Vreau să ajut oamenii indiferent de circumstanţe”
 
Colegă de bancă cu Ana Maria, Claudia Georgiana Căpriţă a ştiut încă din gimnaziu că vrea să devină medic. Astfel, atunci când a venit momentul alegerii liceului aceasta a ştiut că prima opţiune este specializarea Ştiinţe ale naturii din cadrul Colegiului “Murgoci”.
“Mi-am dorit să dau la Medicină pentru că mă preocupă mediul înconjurător şi natura umană. Şi chiar cred că m-aş regăsi în meseria asta.  Este o meserie interactivă şi un mod de a păstra legătura cu oamenii din jur. E devreme să spun ce specializare voi urma, dar în acest moment sunt atrasă de domeniul cardiologiei”, ne-a spus aceasta.
Cum pentru intrarea la Medicină trebuie să te pregăteşti intens, nu am putut să nu o întrebăm pe Claudia cum a reuşit să obţină media 10 la “examenul maturităţii”, mai ales că media de la bacalaureat nu o ajută la admitere.
“Am vrut să iau o notă mare pentru mine deoarece consider că este un examen care constituie un prim pas în clădirea unui viitor. M-am străduit să iau o notă cât de cât mare dar nu mă aşteptam la 10. Mă aşteptam la matematică după ce am văzut baremul şi la biologie, dar la română în niciun caz pentru că intervine subiectivitatea. Sunt foarte fericită şi de când am aflat rezultatele nu pot să îmi ies din starea asta. Încă persistă! Sunt mândră de performanţa mea atât eu, cât şi părinţii, şi continui să mă bucur!”, ne-a mărturisit tânăra.
Claudia ne-a spus că nu i-a fost greu să se pregătească şi pentru admitere şi pentru bacalaureat fiindcă a ştiut cum să îşi organizeze timpul, în asta constând “cheia succesului”. Mai mult, aceasta susţine că dacă înveţi în cei patru ani de liceu examenul nu va fi o problemă.
“Eu nu m-am pregătit la română. Mi-am construit singură eseurile. Pentru admitere am început să învăţ în clasa a XI-a iar pentru bac m-am bazat pe ceea ce am învăţat pe parcursul liceului şi în clasa a XII-a mai mult am reptat, iar în ultima lună am trecut atent peste noţiuni”, susţine aceasta.
Claudia spune că vrea să fie un altfel de medic, un profesionist pregătit să ajute oamenii în orice situaţie, indiferent cine sunt şi de unde vin. Însă nu vrea ca parcursul ei profesional să se rezume la gărzi şi consultaţii, tânăra dorind să  lucreze şi în cercetare. “Sunt o persoană exigentă, încerc să îmi testez la maxim puterile şi sunt foarte ambiţioasă”, se descrie absolventa.
La fel ca Ana Maria, şi ea vrea să rămână în ţară, dar nu exclude ca la un moment, dacă se iveşte o oportunitate, să plece în străinătate.
Trebuie precizat că pentru excelentul rezultat de la bacalaureat cele două colege de bancă s-au pregătit la clasă cu prof. Violeta Gheorghiţă (limba română), prof. Nazeli Boicescu (matematică) şi prof. Mimi Iosif (biologie).
 
Diana Diaconu: “Cred foarte tare în generaţia care vine din spate”
 
Nici pentru Diana Diaconu scopul nu a fost să obţină media 10, mai ales că a trebuit să se pregătească şi ea pentru examenul de admitere la Medicină.
“Rezultatul meu la bac a venit ca o confirmare că am învăţat în cei patru ani de liceu şi că mi-am dat silinţa. Chiar am fost suprinsă de rezultat. Am simţit că am dat tot ce am avut mai bun, dar nu mă aşteptam la nota maximă, mai ales la limba şi literatura română unde este interpretabil. Cred că am reuşit să dau o notă personală lucrării mele. Am fost creativă şi cred că asta a făcut diferenţa”, consideră Diana.
Pasionată de biologie încă din gimnaziu, în liceu tânăra s-a alăturat echipei de voluntari de la Crucea Roşie Brăila. În ultimii doi ani a lucrat alături de paramedicii de la SMURD în cadrul proiectului “Voluntar din pasiune”, având ocazia să aplice cunoştinţele de prim ajutor, cunoştinţe pe care consideră că ar trebui să le ştie toată lumea. Însă nu a învăţat doar cum să acţioneze în situaţii critice, ci şi cum să îşi gestioneze emoţiile şi să lucreze sub presiune, lucruri care o vor ajuta în viitoarea meserie. Iar viziunea Dianei despre medici este că aceştia trebuie să fie apropiaţi de pacienţi. 
“Mi-ar plăcea să mă vadă ca pe un prieten. Eu să le explic ceea ce e mai bine pentru ei şi să se menţină sănătoşi, să merg pe prevenţie pentru că este foarte importantă. Trebuie să fii apropiat de pacienţii tăi şi să te implici în poveştile lor, să îi asculţi şi să fii acolo când au nevoie de tine”, susţine tânăra.
Cât despre plecatul în străinătate, Diana susţine că nici nu se pune problema, fiind convinsă că ea şi colegii ei sunt generaţia care vor schimba lucrurile. Afirmaţia o face şi în contextul în care tânăra se descrie o persoană creativă, ambiţioasă, perseverentă, onestă, o persoană care nu se mulţumeşte cu puţin.
“Sunt sigură că vreau să rămân aici pentru că eu cred foarte tare în generaţia care vine din spate şi am încredere în mine şi în colegii mei. Cred că avem idei inovatoare şi o nouă perspectivă şi tot sistemul, mă refer acum la sistemul medical, are nevoie de oameni tineri şi de un refresh. Chiar am încredere în mine şi în colegii mei că vom fi noi generaţia care vom schimba lucrurile”, susţine, cu entuziasm, Diana. 
Pentru bacalaureat, tânăra a studiat la clasă cu prof. Daniel Kiţu (limba română),  prof. Roxandra Murea (matematică), prof. Daniel Panţuru (chimie). 
 
Mesaje pentru adolescenţi
 
În final, le-am rugat pe cele trei fete cu media 10 la bacalaureat să le transmită un mesaj colegilor mai mici, adolescenţii care vor intra din toamnă în clasa a IX-a.
Ana Maria: “Să încerce să îşi exploateze cât mai mult potenţialul şi să se concentreze nu numai pe cursuri, ci şi pe activităţile extraşcolare pentru că, personal, eu acolo m-am dezvoltat şi am crescut ca persoană”.
Claudia: “Să aibă încredere în ei şi să se raporteze doar la propria persoană nu şi la cei din jur pentru că asta consider că este esenţial. Nu trebuie să fii într-o competiţie cu ceilalţi, ci cu tine însuţi”.
Diana: “Să fie echilibraţi, să fie sinceri cu ei şi să facă ceea ce le place! Să descopere mai întâi ce îi atrage şi apoi să facă ceea ce le place”.
 
Cotidianul “Obiectiv” premiază excelenţa
Respectând tradiţia, cotidianul “Obiectiv – Vocea Brăilei” îi premiază pe absolvenţii cu cele mai bune rezultate la examenele naţionale. La fel ca în cazul celor şapte elevi care au obţinut media 10 la Evaluarea Naţională, Ana Maria, Claudia şi Diana campioanele de la BAC, au primit o diplomă de excelenţă şi un premiu din partea “Obiectiv”.
 
Felicitări şi mult succes pe mai departe!
 

Învățământ

Urmează ”decisiva” pentru directorii de școli

• cine va convinge comisiile că poate conduce o școală? Răspunsul începe să se contureze la Brăila din 17 noiembrie, când debutează interviurile propriu-zise din concursul directorilor de școli • după evaluarea administrativă a planurilor manageriale, 92 de candidați ajung față în față cu evaluatorii • urmează 45 de minute în care fiecare va trebui să demonstreze că poate trece de la teorie la decizie și de la proiect la managementul real al unei unități de învățământ

Publicat

în

Urmează ”decisiva” pentru directorii de școli
Candidații față-n față cu evaluatorii

De astăzi, 12 noiembrie, la nivel național începe etapa interviurilor propriu-zise din concursul pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct.

La Brăila, după evaluarea planurilor manageriale și soluționarea contestațiilor, 92 de candidați, cu 108 opțiuni, au ajuns în fața următoarei provocări.

În maximum 45 de minute, fiecare va trebui să demonstreze că poate transforma un proiect managerial într-o viziune aplicabilă în școală.

Potrivit graficului de desfășurare a celei de-a doua etape a probei de interviu, publicat de Inspectoratul Școlar Județean, primul candidat la Brăila este programat să susțină interviul marți, 17 noiembrie, începând cu ora 9:00. La polul opus al programării, ultimul candidat figurează pe listă pentru data de 25 noiembrie, ora 10:00. Așadar, deși intervalul oficial de desfășurare a interviurilor este 12–27 noiembrie, potrivit programării afișate, evaluările candidaților brăileni sunt repartizate între 17 și 25 noiembrie.

După săptămâni de probe, evaluări, punctaje și contestații, concursul pentru conducerea unităților de învățământ din Brăila intră, începând de astăzi, într-o etapă cu miză importantă. Candidații care au trecut de evaluarea administrativă a planurilor manageriale se vor prezenta în fața comisiilor de interviu, unde nu va mai fi suficient să aibă un proiect bine redactat.

Vor trebui să-l susțină, să-și argumenteze deciziile și să arate cum ar gestiona situații concrete din viața unei școli.

Rezultatele finale ale evaluării administrative au fost publicate marți, 10 noiembrie, pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Brăila. Această etapă a avut caracter eliminatoriu: candidații care au obținut cel puțin nota 7 au primit dreptul de a continua concursul, în timp ce o notă sub acest prag a însemnat eliminarea.

Este important de precizat că nota obținută la evaluarea planului managerial nu se adaugă la media finală a concursului. Ea funcționează ca un filtru, stabilind cine poate ajunge la interviul propriu-zis.

Contestațiile au schimbat situația unui candidat

În urma publicării rezultatelor inițiale și a soluționării contestațiilor, situația candidaților a suferit câteva modificări. Potrivit datelor transmise de comisia de organizare a concursului, au fost depuse cinci contestații. Într-un caz, nota inițială de 8,30 a fost menținută.

Pentru alți trei candidați, punctajele au crescut, însă cea mai importantă modificare s-a înregistrat la Școala Gimnazială ”Radu Tudoran”, unde un candidat înscris pentru funcția de director adjunct a reușit să treacă pragul eliminatoriu.

Mai exact, după reevaluarea planului managerial, nota acestuia a crescut de la 6,80 la 7,16. Diferența de câteva zecimi a făcut, în acest caz, diferența dintre eliminarea din concurs și continuarea competiției. Pentru ceilalți doi candidați ale căror lucrări au fost reevaluate, creșterile au fost de 0,10, respectiv 0,04 puncte. A existat și un caz în care contestația nu a adus rezultatul așteptat. Candidatul care nu îndeplinise nici inițial pragul de promovare a primit, după reevaluare, o notă și mai mică: de la 4,60 la 4,44.

În urma afișării rezultatelor finale, un candidat a fost declarat respins la această etapă. Astfel, din cei 93 de candidați rămași după probele anterioare, au continuat concursul 92, cu un total de 108 opțiuni: 72 pentru funcțiile de director și 36 pentru cele de director adjunct.

45 de minute în fața comisiei. Aici începe adevăratul test!

Dacă până acum candidații au fost evaluați pe baza competențelor și a documentelor depuse, în perioada 12–27 noiembrie urmează proba care îi aduce față în față cu evaluatorii. Fiecare candidat va avea la dispoziție maximum 45 de minute pentru a demonstra că nu doar știe să construiască un plan managerial, ci și că are capacitatea de a-l pune în practică.

Interviul este împărțit în trei secțiuni, fiecare cu un timp bine stabilit. Primele 20 de minute sunt rezervate prezentării și susținerii proiectului managerial. Candidatul trebuie să-și explice viziunea, obiectivele și direcțiile de dezvoltare pe care le propune pentru unitatea de învățământ. Următoarele 15 minute sunt dedicate rezolvării unei situații-problemă.

Poate fi vorba despre gestionarea unui conflict, o situație de criză, relația cu părinții, dificultăți de comunicare, aplicarea legislației sau alte provocări administrative și manageriale. Ultimele 10 minute verifică aptitudinile digitale și competențele de operare necesare exercitării funcției de director sau director adjunct.

Așadar, nu este suficient ca proiectul să arate bine pe hârtie. Candidatul trebuie să convingă prin felul în care îl prezintă, prin argumentele pe care le aduce și prin soluțiile pe care le găsește atunci când este pus în fața unei situații concrete. Cei cinci membri ai comisiei vor acorda note individuale, iar nota finală a interviului va fi media aritmetică a punctajelor acordate. Pentru promovarea probei este necesară cel puțin nota 7.

Cu alte cuvinte, o evaluare administrativă foarte bună nu garantează automat și un interviu pe măsură. De astăzi, contează nu doar ce au scris candidații în proiecte, ci și cât de bine reușesc să-și susțină ideile și să demonstreze că pot lua decizii.

În fața comisiilor: cinci evaluatori și o decizie pentru fiecare școală

Odată cu începerea interviurilor, atenția se mută nu doar asupra candidaților, ci și asupra celor care vor analiza prestația acestora. Fiecare interviu se desfășoară în fața unei comisii formate din cinci membri, iar fiecare dintre ei va acorda un punctaj individual. Media notelor va stabili rezultatul candidatului la această etapă.

Componența comisiilor reunește reprezentanți ai Inspectoratului Școlar, cadre didactice din unitățile de învățământ, reprezentanți ai administrației publice locale, precum și membri desemnați din mediul economic sau universitar. Este o formulă care aduce la aceeași masă perspective profesionale diferite, într-o evaluare ce vizează nu doar pregătirea didactică, ci și capacitatea de organizare, comunicare și conducere.

Rămâne însă de văzut cum se va reflecta această perspectivă în evaluarea candidaților și ce criterii vor cântări cel mai mult atunci când aceștia vor trebui să-și susțină proiectele, să rezolve situații concrete și să demonstreze că pot gestiona o instituție de învățământ.

Rolul evaluatorilor nu este deloc unul formal. În cele 45 de minute ale interviului, aceștia vor urmări modul în care candidatul își argumentează proiectul managerial, răspunde unei situații-problemă și demonstrează că stăpânește competențele necesare funcției pentru care candidează. Notele acordate vor conta direct în rezultatul acestei probe, astfel că responsabilitatea comisiei este pe măsura mizei concursului.

Așadar, într-un proces care vizează conducerea a zeci de unități de învățământ din județ, transparența privind organizarea și activitatea comisiilor rămâne un aspect important asupra căruia vom reveni.

În acest context, era util ca informațiile privind persoanele desemnate și repartizarea în comisii să fie făcute cunoscute publicului, în măsura permisă de regulile concursului.

Nu pentru a transforma componența comisiilor într-un subiect de suspiciune, ci pentru ca întregul proces să poată fi urmărit și înțeles de cei interesați de viitorul școlilor brăilene.

Pentru că interviul nu înseamnă doar 45 de minute în care un candidat trebuie să convingă. Înseamnă și o evaluare în care fiecare membru al comisiei are o responsabilitate clară, iar notele acordate vor conta în stabilirea celor care vor ocupa funcțiile de conducere.

De la 149 de opțiuni, la 108. Cine ajunge la linia de sosire?

La începutul competiției, în județul Brăila erau disponibile 127 de funcții de conducere: 82 de directori și 45 de directori adjuncți. Pentru acestea au fost depuse 124 de dosare de candidatură, candidații exprimând în total 149 de opțiuni. După evaluarea competențelor desfășurată în 13 octombrie, au rămas 93 de candidați, cu 109 opțiuni: 73 pentru funcțiile de director și 36 pentru cele de director adjunct.

La acea etapă, 30 de candidați nu au obținut punctajul minim, iar unul nu s-a prezentat.

Acum, după evaluarea administrativă a proiectelor manageriale și soluționarea contestațiilor, numărul celor care continuă a ajuns la 92 de candidați, cu 108 opțiuni.

Competiția se apropie, așadar, de etapa în care diferențele dintre candidați nu vor mai fi date doar de documentele depuse, ci și de felul în care aceștia își susțin proiectele și răspund provocărilor din fața comisiei.

Verdictul final, în decembrie

În Brăila, interviurile se desfășoară în perioada 17–25 noiembrie 2026. Contestațiile la această probă pot fi depuse în intervalul 17 noiembrie – 2 decembrie, iar soluționarea lor este programată până pe 7 decembrie. Rezultatele finale ale concursului urmează să fie afișate pe 9 decembrie. O zi mai târziu, candidații declarați admiși pentru mai multe funcții își vor exprima opțiunea finală pentru o singură unitate de învățământ.

Validarea rezultatelor în Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean este programată pentru 11 decembrie, iar deciziile de numire trebuie emise și comunicate până la 16 decembrie, cu intrare în vigoare de la 1 ianuarie 2027. Rămâne de văzut cine va reuși să treacă și de această probă, cine va confirma în fața evaluatorilor și, mai ales, cine va ajunge să ocupe funcțiile de conducere începând cu anul viitor.

Citește articolul complet

Învățământ

Bursele școlare pentru primele două luni ale anului școlar, plătite pe 20 noiembrie. Câți elevi din Brăila vor primi bani

• elevii din județul Brăila care beneficiază de burse școlare vor primi, pe 20 noiembrie, primele sume din acest an școlar, aferente lunilor septembrie și octombrie • potrivit datelor Inspectoratului Școlar Județean, sprijinul financiar este destinat elevilor care îndeplinesc criteriile pentru burse de merit, sociale sau tehnologice, dar și unor categorii speciale de beneficiari

Publicat

în

Bursele școlare pentru primele două luni ale anului școlar, plătite pe 20 noiembrie. Câți elevi din Brăila vor primi bani

Elevii care beneficiază de burse școlare în anul școlar 2026–2027 vor primi primele sume pe 20 noiembrie, când vor fi achitate și drepturile aferente lunilor septembrie și octombrie.

La nivelul județului Brăila, listele cu beneficiarii au fost centralizate, iar potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Școlar Județean, 26.768 de elevi sunt incluși în evidențele pentru plata burselor.

Prima plată din acest an școlar va cuprinde două luni, urmând ca, ulterior, bursele să fie virate lunar, pe data de 20, pentru luna precedentă. Calendarul este valabil la nivel național, în timp ce cifrele prezentate în continuare reflectă situația înregistrată în județul Brăila.

Peste 26.000 de elevi din Brăila, pe listele de plată

Potrivit datelor transmise de Inspectoratul Școlar Județean Brăila, cei mai mulți beneficiari sunt elevii care primesc burse sociale, categorie destinată sprijinirii copiilor proveniți din familii aflate în situații vulnerabile.

Situația burselor la nivelul județului este următoarea:

  • 4.372 de burse de merit, acordate elevilor cu rezultate bune la învățătură;
  • 20.900 de burse sociale, destinate elevilor care îndeplinesc criteriile de eligibilitate;
  • 1.462 de burse tehnologice, pentru elevii din învățământul profesional și tehnologic;
  • 22 de burse pentru mame minore;
  • 12 burse pentru elevi aparținând unor comunități etnice, inclusiv elevi moldoveni, potrivit încadrării din evidențele transmise.

Datele arată că bursele sociale reprezintă cea mai mare parte a ajutorului financiar acordat elevilor din județ. În același timp, numărul celor care primesc burse de merit este mai redus, în condițiile în care metodologia actuală stabilește criterii mai restrictive de acordare.

Ce sume vor primi elevii

Cuantumurile lunare prevăzute pentru principalele categorii de burse sunt de 450 de lei pentru bursa de merit, de 300 de lei pentru bursa socială, respectiv pentru cea tehnologică și 700 lei/lună bursa pentru meme minore, acordată  în perioada cursurilor, a pregătirii practice și a sesiunilor de examene.

Pentru că prima plată va avea loc în luna noiembrie, elevii vor primi atunci sumele aferente lunilor septembrie și octombrie, în funcție de categoria de bursă și de drepturile stabilite pentru fiecare beneficiar.

După această primă plată, calendarul obișnuit prevede virarea burselor în data de 20 a fiecărei luni, pentru luna anterioară.

Mai puțini beneficiari ai burselor de merit

Anul școlar 2026–2027 continuă pe baza regulilor de acordare a burselor introduse prin noua metodologie.

În cazul burselor de merit, unul dintre criteriile importante este limitarea numărului de beneficiari la cel mult 15% dintre elevii unei clase, în condițiile prevăzute de metodologia în vigoare.

La nivelul județului Brăila, 4.372 de elevi se regăsesc pe listele pentru această categorie de sprijin. Prin comparație, bursele sociale rămân principala formă de ajutor financiar pentru elevi, cu peste 20.000 de beneficiari.

Pentru școli, pregătirea primei plăți a presupus transmiterea către inspectoratele școlare a listelor cu beneficiarii și a sumelor necesare. Termenul stabilit pentru această etapă a fost 20 octombrie 2026.

Astfel, pe 20 noiembrie, elevii eligibili vor primi primele burse din actualul an școlar, aferente lunilor septembrie și octombrie, iar plățile vor continua lunar, potrivit calendarului stabilit.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧