Economie
Calvarul secetei pe câmpurile brăilene
* agricultorii care au terenuri în zone neacoperite cu sisteme de irigații și-au pierdut deja culturile de grâu sau rapiță * acestea sunt calamitate aproape 100%, iar nădejdea fermierilor stă în despăgubirile acordate de firmele de asigurare sau de Guvern * aceștia își mai pun speranțele în floarea soarelui sau porumb, culturi semănate în primăvară * dacă nu vin ploile, însă, și acestea vor fi compromise * vestea bună ar fi că, pentru sfârșitul acestei săptămâni, se așteaptă precipitații mai consistente și în zona noastră
În județul Brăila nu a mai plouat consistent de câteva luni, iar consecințele asupra culturilor agricole sunt dramatice. În special în zonele unde nu mai există sisteme de irigații funcționale, culturile de grâu sau rapiță înființate astă toamnă sunt aproape complet calamitate, fermierii nemaiavând altceva de făcut decât să spere la despăgubirile acordate de firmele de asigurări – dacă recoltele au fost asigurate – sau de Guvern. În prezent, este în plină desfășurare o campanie de strângere de informații de pe solele agricole, coordonată de Prefectură și de Direcția Agricolă. Oficialii verifică fiecare solă în parte, pentru a stabili cu exactitate gradul de afectare, în vederea acordării unor despăgubiri ulterioare. Când vor veni acestea nu se știe deocamdată. Nu se știe nici măcar dacă vor veni vreodată! ”Anul trecut, ni s-au promis despăgubiri pentru culturile de rapiță. A fost o comisie în câmp, a luat datele și ne-au spus să așteptăm. N-am primit nimic, nici până la ora actuală. Poate anul acesta nu o să se întâmple la fel, fiindcă seceta e mai acută, iar pierderile nu mai sunt doar la rapiță ci și la grâu și la celalte culturi”, ne-a spus Florian Vizireanu, unul dintre cei mai experimentați fermieri ai Brăilei. Spre ghinionul său, acesta are terenul într-o zonă a județului care nu mai este acoperită de irigații, în zona comunei Traianu. ”Irigații funcționale au rămas în zonele unde au funcționat fostele IAS-uri (Întreprinderi Agricole de Stat n.n.) după Revoluție. Unde au fost CAP-uri (Cooperative Agricole de Stat n.n.) s-a distrus tot, că n-a mai fost nimeni să aibă grijă de ele atunci, în primii ani de după schimbarea de regim. A rămas o rețea de canale colmatate, pe care nu se mai bagă apă, că nu mai sunt stațiile de pompare funcționale. Dacă s-ar pune la punct aceste canale, să fie decolmatate și dalate, s-ar putea umple cu apă și de restul ne ocupăm noi, fermierii, că acum există tot felul de motopompe performante, care pot fi cuplate inclusiv la tractoare. Apă să fie… Am tot cerut să se facă ceva cu canalele astea, să se înceapă decolmatarea că am contribui si noi cu utilaje, numai să se facă ceva. Până acum nu s-a făcut nimic”, ne-a spus Vizireanu.
Acesta a cultivat toamna trecută 90 de hectare cu grâu și 50 hectare cu rapiță. Ambele culturi sunt acum calamitate aproape 100%, iar nădejdea agricultorului este la semănăturile de primăvară. Deja a înființat o cultură de floarea soarelui pe 90 hectare, însă semnele nu sunt deloc încurajatoare. ”Am pus floarea și, cu puțina apă existentă în stratul germinativ, a început să prindă rădăcini. Numai că rădăcina se dezvoltă în solul uscat și planta începe să sufere. Dacă nu vine o ploaie adevărată într-o săptămână – două, pierdem și cultura de floarea soarelui… Porumbul nici nu l-am semănat încă, fiindcă îl semăn degeaba. Aștept să plouă!”, ne-a declarat Florian Vizireanu. Speranțele acestuia se bazează pe noile prognoze meteo, care indică faptul că spre sfârșitul acestei săptămâni ar putea veni, și în zona noastră, precipitații mai consistente. ”Am urmărit pe Euronews prognozele date de NASA, care indică un val de precipitații dinspre Marea Mediterană. De data asta, par a fi mai exacte prognozele astea, că până acum au tot fost anunțate ploi, și de fapt au fost alarme false, cu de-alde 1 litru de apă pe metru pătrat. Alea nu sunt ploi… Dacă nu avem măcar 15 – 20 l/mp nu facem nimic…”, ne-a mai spus fermierul din zona Traianu.
Economie
60.000 de lei, amenzi pentru muncă la negru
• au fost aplicate în perioada 3-7 noiembrie, când s-a desfășurat Campania Națională pentru combaterea muncii nedeclarate • au fost luați în vizor angajatorii care desfăşoară activităţi de comerț cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent
Angajatorii care desfăşoară activităţi de comerț cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent – clase selectate din diviziunea CAEN 47, verificați de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila.
Controalele – desfășurate în perioada 3-7 noiembrie 2026 – fac parte din Campania Națională pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate („la negru”) și pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind securitatea şi sănătatea în muncă.
Inspectorii de muncă au efectuat 48 de controale la tot atâția angajatori din comerț, campania națională având ca obiective: creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; eliminarea neconformităților constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea neconformităților și aplicarea sanțiunilor contravenționale corespunzătoare.
Au fost aplicate, în total, 39 de sancțiuni, valoarea totală a amenzilor fiind de 66.000 de lei (din care 60.000 lei pentru muncă nedeclarată). Principalele deficiențe constatate în domeniul relațiilor de muncă: primirea la muncă a unei persoane fără transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul de evidență al salariaților cel târziu în ziua anterioară începerii activității; nerespectarea prevederilor art. 119 din Legea nr. 53/2003 republicată, privind obligația de a ține la locul de muncă evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea orei de începere și sfârșit a programului de lucru; încălcarea prevederilor legale privind munca în zilele de repaus săptămânal; primirea la muncă a unei persoane fără încheierea unui contract individual de muncă potrivit art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 republicată.
În domeniul securității și sănătății în muncă au fost constatate următoarele deficiențe: angajatorii nu au luat măsuri la amenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare prin electrocutare la locul de muncă prin semnalizare de securitate, respectiv semnalizarea tabloului electric; nu au asigurat trusa sanitară pentru acordarea primului ajutor care să conțină componente conform conținutului minim obligatoriu prevăzut în Anexa 3 la Ordinul 427/14.06.2002 aflate în termen de valabilitate.
Pentru neconformităţile constatate, inspectorii ITM Brăila au dispus 85 de măsuri cu termene precise de îndeplinire de către entităţile controlate; neîndeplinirea acestora în termenul stabilit constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, potrivit prevederilor Legii nr.108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, republicată şi actualizată.
„Activitățile de comerț cu amănuntul presupun o multitudine de operațiuni desfășurate zilnic, de la aprovizionarea și manipularea mărfurilor până la depozitarea și expunerea acestora, precum și interacțiunea permanentă cu publicul, fiecare dintre aceste activități implicând riscuri specifice pentru lucrători.
Prin acțiunile de control desfășurate urmărim atât identificarea și combaterea muncii nedeclarate, cât și responsabilizarea angajatorilor în ceea ce privește asigurarea unor condiții de muncă sigure și sănătoase.
Respectarea legislației muncii, a normelor de securitate și sănătate în muncă nu trebuie privită doar ca o obligație legală, ci ca o responsabilitate esențială față de fiecare salariat. Prevenirea accidentelor de muncă și protejarea sănătății lucrătorilor trebuie să reprezinte o prioritate constantă pentru toți angajatorii din acest sector de activitate” , a precizat inspectorul șef al ITM Brăila, Liviu Arhire.
Economie
Controale ITM în spitale și cămine de bătrâni. Au fost aplicate zeci de sancțiuni contravenționale
• verificările au avut loc în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2026, în cadrul unei Campanii Naționale inițiată de Inspecția Muncii • au fost controlați 18 angajatori brăileni și au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 6.000 de lei
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila a finalizat, recent, Campania Națională privind verificarea modului respectării prevederile legale în domeniul securității şi sănătății în muncă în unitățile care au ca obiect de activitate activități referitoare la sănătatea umană (Cod CAEN 86) și în domeniul serviciilor combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare (cod CAEN 87).
Verificările efectuate în spitale și cămine de bătrâni, în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2026, fac parte din Programul-cadru de acțiuni al Inspecției Muncii.
Obiectivele campaniei au fost: diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale de către angajatorii care desfășoară activități referitoare la sănătatea umană și servicii combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare; creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la sănătatea și securitatea în muncă în societățile comerciale din domeniul de activitate sus-menționat; asigurarea purtării de către toți lucrătorii a echipamentelor individuale de protecție adecvate; eliminarea neconformităților constatate domeniul securității şi sănătății în muncă în activitățile specifice ale unităților din domeniile de activitate vizate de campanie.
În această perioadă, au fost controlați 18 angajatori brăileni, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 28 sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 6.000 lei. Principalele deficiențe constatate de inspectorii ITM Brăila: lipsa lucrătorilor desemnaţi/instruiți care aplică măsurile de prim ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea lucratorilor; lipsa evidenței echipamentului individual de protecție acordat la intervalele de timp stabilite pentru lucrători, pentru riscurile identificate la locul de muncă; neamenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare prin electrocutare, respectiv semnalizarea prizelor.
„Prin acțiunea desfășurată, s-a urmărit atât verificarea respectării prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă, cât și conștientizarea angajatorilor și lucrătorilor cu privire la necesitatea prevenirii accidentelor de muncă și a îmbolnăvirilor profesionale”, a precizat inspectorul șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila, Liviu Arhire.






















