Social Media

Administrație

Calea Galaţi mai scumpă cu 2,5 milioane

Timp de citire: 9 minute

• consilierii locali municipali au aprobat, într-o şedinţă de îndată convocată de Primărie, creşterea bugetului alocat acestei lucrări, de la  6.178.640 lei, la valoarea actualizată de 8.685.051,67 lei • de vină pentru această scumpire ar fi “Tehnologica Radion” firma bucureşteană care a început lucrările anul trecut dar nu a fost capabilă să le finalizeze la termen • pentru că s-au frezat suprafeţe mari de asfalt şi au fost lăsate aşa pe perioade mari de timp, fundaţia străzii a cedat, fiind nevoie de suplimentarea lucrărilor • ce trebuie executat în plus se regăseşte în diferenţa de costuri pe care o va acoperi Primăria apoi va încerca să o recupereze de la firma vinovată • în şedinţa de îndată de săptămâna trecută, spiritele s-au încins, între consilierii opoziţiei şi conducerea Primăriei aruncându-se cuvinte grele şi jigniri • până la urmă, amendamentele opoziţiei au fost ignorate, fiind acceptat un singur amendament al unui consilier PSD, în rest proiectul fiind votat în forma iniţială • consilierul PND Bogdan Botea a insinuat că, la felul cum merg lucrurile, Calea Galaţi o să fie gata taman înainte de alegerile din 2020 • primarul a spus că e posibil să se termine chiar şi după alegeri
 
Eşecul primei tentative de reabilitare a străzii Calea Galaţi, între pod Brăiliţa şi ieşirea din municipiu, se va reflecta puternic în costurile finalizării acestui proiect. Consilierii locali municipali au aprobat, într-o şedinţă de îndată, creşterea bugetului acordat pentru această investiţie, de la valoarea iniţială de 6.178.640 lei, la valoarea actualizată de 8.685.051,67 lei. În expunerea de motive a acestei decizii s-a precizat că diferenţa de 2.532.410,67 lei cu TVA a fost provocată de faptul că suprafeţele cu cedări de fundaţie ce urmează a fi reparate sunt în proporţie de 30% din suprafaţa părţii carosabile aferente Căii Galaţi, faţă de 10% cât au fost estimate în proiectul tehnic iniţial.
Potrivit unei expertize tehnice realizate de firma “Global Service Proiect” SRL Bucureşti, aceste cedări de fundaţie au fost cauzate de modul deficitar de lucru al firmei “Tehnologica Radion” Bucureşti, cea care a câştigat contractul de reabilitare a respectivului tronson din Calea Galaţi. Reamintim că “Tehnologica Radion” a câştigat la licitaţie contractul, având ca termen de execuţie perioada ianuarie – decembrie 2017, însă nu a executat decât o mică parte din volumul de lucrări, lăsând şantierul abandonat pe parcursul mai multor luni. În toamnă, când devenise evident că firma bucureşteană nu va reuşi să termine la termen, Primăria a încercat să rezilieze contractul, însă “Tehnologica Radion a apelat la instanţă şi a avut câştig de cauză, judecătorii dispunând ca aceasta să fie lăsată să lucreze până la termenul prevăzut, adică până în decembrie 2017. În decembrie, Primăria a preluat amplasamentul şi nu a fost de acord să continue colaborarea cu firma din Bucureşti, care a solicitat o prelungire a termenului final, până în primăvara acestui an. Considerând că “Tehnologica Radion” şi-a demonstrat incapacitatea de a finaliza proiectul, Primăria nu numai că nu i-a acordat prelungirea solicitată, dar a şi anunţat că o  va acţiona în judecată, solicitând despăgubiri pentru întârzierile repetate, pentru faptul că abandonarea şantierului a afectat fundaţia străzii, dar şi pentru prejudiciile de imagine aduse municipalităţii. Totodată, Primăria a organizat o licitaţie pentru efectuarea unei expertize care să arate în ce stare se află în prezent Calea Galaţi şi ce lucrări mai trebuie făcute pentru finalizarea lucrării. La prima lictaţie nu s-a prezentat nicio firmă, abia la a doua tentativă realizarea expertizei fiind adjudecată de SC “Global Service Proiect” SRL Bucureşti. Aceasta a stabilit că valoarea lucrărilor care trebuie efectuate în prezent este mai mare cu peste 2 milioane de lei decât valoarea estimată iniţial, pentru că suprafeţele cu cedări de fundaţie au crescut de la 10% la 30%. Potrivit experţilor, asta s-a întâmplat deoarece pe partea carosabilă s-au executat frezări ale asfaltului care n-au mai fost astupate, aspect ce a dus la cedarea fundaţiei, pe fondul infiltraţiilor de apă, a ciclului îngheţ – dezgheţ, dar şi a traficului auto greu din zonă. 
La fel ca şi înainte, grosul investiţiei va fi asigurat de la bugetul de stat, prin programul PNDL, însă cele 2,5 milioane adăugate în plus vor fi suportate de la bugetul local. Primarul Marian Dragomir a declarat că se va încerca recuperarea acestor bani de la firma bucureşteană care n-a fost capabilă să finalizeze primul proiect. “Primăria are un proces cu fostul constructor al străzii. Am solicitat atât daune morale, cât şi daune materiale într-o valoare foarte mare, care depăşeşte valoarea contractului adjudecat de acea societate”, ne-a spus primarul, precizând că procesul se află deocamdată într-o fază incipientă. 
 
Discuţii aprinse şi cuvinte grele în CLM
Primăria a solicitat, în cadrul şedinţei de îndată a Consiliului Local Municipal, aprobarea noilor indicatori tehnico-economici ai investiţiei care vizează modernizarea Căii Galaţi urmând ca, după ce consilierii locali îşi dau acceptul, să organizeze o licitaţie pentru angajarea unei alte firme care să ducă proiectul până la capăt. Convocarea intempestivă a acestei şedinţe nu a fost deloc pe placul  anumitor consilieri, care şi-au exprimat nemulţumirea că nu au avut suficient timp să studieze documentaţia, pentru a fi în cunoştinţă de cauză atunci când îşi dau votul.
Consilierul PND Bogdan Botea a vrut să ştie de ce nu se face o “ranforsare” completă a fundaţiei străzii, având în vedere traficul greu care trece pe acolo, însă spiritele s-au încins de-a binelea după ce acelaşi Botea a remarcat că, la felul cum se prezintă lucrurile, până se face şi licitaţia, până se apucă de treabă constructorul, Calea Galaţi s-ar putea să fie gata abia prin primăvara anului 2020, adică exact înainte de următoarele alegeri locale. “Am calculat şi din anexe rezultă, dat fiind timpul alocat licitaţiei şi toate celelalte elemente legate de lucrare, că aceasta va fi gata prin aprilie 2020. Deci înainte de alegerile locale de atunci”, a afirmat Botea. Primarul Marian Dragomir i-a răspuns acestuia că e posibil chiar ca lucrările să se termine după alegerile locale din 2020. “Termenele de licitaţie nu au legătură cu intenţia Primăriei Municipiului Brăila sau a primarului, ci au legătură cu procedura legală în această situaţie. Care poate fi finalizată mai repede, sau chiar ulterior alegerilor, în cazul unor contestaţii, a unei suspendări a procedurii şi aşa mai departe”, a spus Dragomir.
Insinuările lui Botea au primit o replică mult mai acidă din partea viceprimarului Alexandru Jantea: “Bineînţeles. Anul ăsta este pierdut. Anul viitor va fi şi el pierdut. O vom începe în 3020 şi o vom termina în 1985. (…) Dacă dumneavoastră doriţi să introduceţi o chestiune de natură de utilitate şi de nevoie publică în politic, considerând că noi vom finaliza această lucrare în aprilie 2020 ca să fim favorizaţi în alegeri, vă înşelaţi!”
“Staţi liniştit că nu candidează nimeni contra dumneavoastră. Oricum se întrevede un nou mandat la două tururi de scrutin. Dormiţi liniştiţi!”, i-a spus Botea lui Jantea, iar în acest punct a intervenit şi consilierul liberal Petrică Popa: “Dacă îmi permiteţi. Proiectul ăsta este perfect. Cred că nici nu trebuia băgat pe ordinea de zi, fiind elaborat de domnul prim-viceprimar Jantea. Dar totuşi, umil vă rog, domnule prim-viceprimar, să ne puneţi şi nouă la dispoziţie fostul deviz, ca să putem să facem şi noi un comparativ. Să vedem de ce intervin aceste valori de peste 2 milioane lei diferenţă şi poate ne vom hotărî să fim de acord cu dumneavoastră”. “Dar nu trebuie dumneavoastră să fiţi de acord cu mine. Vă spun că aveţi nişte hârtii în faţă. Încercaţi să le utilizaţi”, a răspuns Jantea, provocând o reacţie vehementă din partea liberalului Popa: “Domnule, eu am văzut prea multe şi prea mulţi viceprimari, dar niciunul atât de impertinent ca dumneavoastră. Ţineţi cont că sunteţi tot consilier. Aveţi bunul simţ să respectaţi ceilalţi consilieri!”.
Discuţiile au continuat pe un ton din ce în ce mai răstit, până când primarul Dragomir a intervenit solicitându-le consilierilor să respecte solemnitatea şedinţei.
Consilierul Popa a venit cu un amendament, solicitând ca proiectul de aprobare a noilor indicatori tehnico-economici să fie votat în cadrul următoarei şedinţe ordinare a CLM, pentru ca toţi consilierii să aibă timp suficient să studieze problema, însă propunerea acestuia a fost respinsă. Singurul amendament votat de consilieri i-a aparţinut PSD-istului Sorin Boşneag, care a cerut ca durata de implementare a investiţiei să fie de o lună pentru proiectare şi şapte luni pentru execuţie, faţă de 11 luni cât era prevăzut iniţial.
Astfel, s-a votat amendamentul lui Boşneag privind termenul de execuţie de 7 luni şi a trecut cu unanimitate de voturi.
Propunerea lui Popa privind amânarea proiectului a fost însă respinsă cu 6 voturi “pentru” din partea a 5 consilieri PNL prezenţi la şedinţă şi a consilierului independent Lucian Căprariu şi 16 voturi “împotrivă”.
Ulterior, proiectul amendat a fost aprobat cu 18 voturi “pentru”, 3 voturi “împotrivă” ale consilierilor PNL Popa, Tabarac şi Sârbu şi o abţinere din partea lui Bogdan Botea.
Au lipsit liberalii Raluca Bucur, Cristian Pricop, consilierii ALDE Daniela Rădulescu şi Dan Păun, dar şi PSD-istul Răzvan Popescu
 
 

Administrație

Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila

• două familii din Brăila, aflate în situații dificile, vor primi ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei • la inițiativa primarului Marian Dragomir, proiectele au fost aprobate de Consiliul Local Municipal, după ce Direcția de Asistență Socială Brăila a evaluat situațiile celor afectați și a propus acordarea sprijinului financiar • banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor pentru tratamentul medical complex al fiicei sale

Publicat

în

Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila

Sprijin concret pentru două familii din Brăila care se confruntă cu situații dramatice. Primarul Marian Dragomir a inițiat două proiecte de hotărâre prin care administrația locală acordă ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei.

Banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost grav afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor financiar pentru tratamentul complex al fiicei sale, diagnosticată cu afecțiuni grave. Ambele inițiative au primit votul Consiliului Local Municipal.

Dincolo de investițiile în infrastructură și proiectele de dezvoltare ale orașului, administrația locală are în vedere și situațiile în care oamenii au nevoie de ajutor imediat. Două astfel de cazuri au ajuns recent în atenția Primăriei Brăila, iar primarul Marian Dragomir a inițiat, alături de viceprimarul Alexandru Jantea-Crican, proiectele prin care familiile aflate în dificultate vor beneficia de câte 10.000 de lei.

Ajutor după un incendiu devastator

Primul caz este cel al unei familii din municipiu care a rămas cu locuința afectată în urma unui incendiu izbucnit pe 13 octombrie 2026. Flăcările au distrus patru anexe gospodărești, printre care bucătăria, baia și două magazii, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați.

Au ars și bunurile aflate în interior, precum și aproximativ doi metri cubi de lemne. Nici locuința propriu-zisă nu a scăpat neatinsă.

Fumul și temperaturile ridicate au deteriorat tavanele, pereții și pardoselile mai multor încăperi, iar într-unul dintre dormitoare tavanul s-a prăbușit. Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime. Pentru familia afectată, refacerea locuinței reprezintă însă o povară financiară dificil de suportat, veniturile provenind din pensii nefiind suficiente pentru acoperirea lucrărilor necesare.

În urma evaluării situației de către Direcția de Asistență Socială Brăila, a fost propus și aprobat un ajutor de urgență de 10.000 de lei, destinat reabilitării parțiale a imobilului.

Un alt ajutor, pentru tratamentul unei adolescente

Cel de-al doilea sprijin financiar este destinat unei familii care se confruntă cu o situație medicală deosebit de dificilă. O adolescentă diagnosticată încă de la naștere cu paralizie cerebrală spastică și scolioză severă are nevoie de o intervenție chirurgicală complexă la nivelul coloanei vertebrale.

Potrivit documentelor prezentate consilierilor locali, evoluția afecțiunii a impus recomandarea unei intervenții într-o clinică specializată din Uniunea Europeană, unde este necesară formarea unei echipe medicale multidisciplinare. Intervenția presupune o procedură complexă de stabilizare și corectare a coloanei vertebrale, care trebuie realizată într-un timp cât mai scurt. Costurile sunt considerabile.

Numai avansul solicitat de clinica din străinătate pentru procedura medicală se ridică la 36.800 de euro, iar suma finală urmează să fie stabilită în funcție de complexitatea intervenției și durata spitalizării. Familia are posibilități financiare limitate, venitul lunar fiind asigurat în prezent de un singur părinte angajat, în timp ce celălalt nu are un loc de muncă.

În aceste condiții, cheltuielile pentru transport, cazare, investigații medicale și recuperare reprezintă un efort suplimentar important.

Pentru a contribui la acoperirea unei părți dintre aceste cheltuieli, Primăria Brăila va acorda familiei un ajutor de urgență de 10.000 de lei. Suma este destinată transportului către unitatea medicală, cazării, investigațiilor și procedurilor de recuperare necesare adolescentei.

Inițiativă pentru sprijinirea celor aflați în situații-limită

Cele două proiecte au fost inițiate de primarul Marian Dragomir și viceprimarul Alexandru Jantea-Crican și au fost aprobate de Consiliul Local Municipal Brăila. Fondurile vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila.

Potrivit condițiilor stabilite, beneficiarii vor trebui să justifice utilizarea sumelor prin documente, în termen de șase luni de la efectuarea plății. Pentru ca acest sprijin să ajungă la familiile care au nevoie de el, un rol important l-a avut Direcția de Asistență Socială Brăila, care a analizat fiecare situație în parte și a evaluat dificultățile cu care se confruntă cei afectați.

Într-un caz, este vorba despre o familie care trebuie să-și refacă locuința după incendiul care i-a afectat gospodăria, iar în celălalt, despre o mamă care face eforturi pentru a-i asigura fiicei sale accesul la o intervenție medicală complexă.

În urma evaluărilor și a demersurilor făcute de instituție, au fost propuse soluții concrete de sprijin, materializate prin cele două ajutoare de urgență. În cazul în care banii nu sunt folosiți în scopurile pentru care au fost acordați, aceștia pot fi recuperați conform legii.

Fondurile, în valoare totală de 20.000 de lei, vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila. Cele 20.000 de lei reprezintă un ajutor punctual, dar și o formă de solidaritate a comunității locale față de oameni care se confruntă cu probleme ce le depășesc posibilitățile financiare.

Iar prin aceste inițiative, administrația condusă de Marian Dragomir intervine în două situații în care sprijinul financiar poate face diferența: refacerea unui cămin afectat de incendiu și susținerea unei familii care luptă pentru accesul copilului la tratamentul medical de care are nevoie.

Citește articolul complet

Administrație

Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă

• fundația e gata, se intră în următoarele etape ale construcției • la fața locului a fost montată, ieri, o macara de mare capacitate, necesară pentru actuala fază a șantierului • blocul va avea cinci etaje și o arhitectură modernă, cu impact deosebit asupra aspectului general al falezei Dunării

Publicat

în

Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă

Șantierul de la capătul bulevardului Cuza, unde se ridică un nou bloc de locuințe – primul cu vedere spre Dunăre din această zonă a falezei – a trecut de faza realizării fundației și intră în faza construcției propriu-zise.

Ieri, traficul auto a fost întrerupt aproape toată ziua pe porțiunea de bulevard dintre Calea Călărașilor și Faleză, deoarece a fost adusă pe bucăți și montată la fața locului o macara de mare capacitate care urmează să deservească șantierul în următoarele luni.

După cum v-am mai informat, blocul care va schimba complet aspectul zonei va avea cinci etaje și este descris, atât de antreprenorul ”Doraly Mall” SRL Constanța cât și de autoritățile locale ca fiind un ”proiect ultramodern”, cu parcări amenajate la subsol și cu o panoramă deosebită spre Dunăre.

Autorizația de Construire a fost emisă de Primăria Brăila în 15 septembrie 2025, iar șantierul a fost deschis efectiv în luna decembrie a anului trecut.

Imobilul cu funcțiunea de locuințe colective va avea regim de înălțime subsol plus parter plus cinci etaje, iar pe terenul în suprafață de 1.398 metri pătrați, proprietate a ”Doraly Mall”, vor fi amenajate, pe lângă blocul propriu-zis, și spații verzi și locuri de joacă.

În total, blocul va avea 39 de apartamente, dintre care 28 apartamente cu 2 camere și 11 apartamente cu 3 camere.

Lângă șantier sunt deja afișate imagini cu viitoarea construcție, fiind scoasă în evidență stilul arhitectonic modern, cu suprafețe vitrate mari și linii drepte.

Viitorii locatari vor beneficia de locuri de parcare amenajate atât la subsolul clădirii cât și pe un teren învecinat, situat pe Bdul Cuza, nr. 10 – 12, teren aflat, de asemenea, în proprietatea ”Doraly Mall”.

Numărul total de locuri de parcare va fi de 52, dintre care 26 vor fi amplasate la subsolul blocului, iar 26 pe terenul de la nr. 10-12.

În prezent, se lucrează la fundația clădirii, iar reprezentanții constructorului spun că blocul ar putea fi inaugurat în toamna anului viitor.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧