EDITORIAL
Bulevardul, mafia şi Legea Tăcerii
Mă uitam pe “Proiectele lui Dragomir”, un interviu cu primarul municipiului Brăila publicat de curând în Obiectiv şi mă aşteptam să citesc ceva despre reluarea circulaţiei pe Dorobanţi. Dar nimic. Ceva bla – bla – bla despre transport ecologic, dar despre cea mai importantă linie de transport ecologic din municipiu, mucles!
Ştiţi povestea. S-au cheltuit miliarde din bani publici pentru reabilitarea bulevardului Dorobanţi. S-au şi pierdut nişte miliarde în cazul ăla. S-a mimat un incendiu. S-a pierdut un proces. Sunt lucruri pe care le ştiţi şi despre care s-a scris de nenumărate ori în Obiectiv. Au trecut nişte ani. Şi după atâta amar de vreme şi după toţi banii ăştia luaţi din buzunarele noastre, ale contribuabililor, şi vărsaţi în cele ale unor băieţi deştepţi din politică, administraţie şi afaceri, după “inovaţii” la şinele de tramvai pentru a nu mai face, sanchi, zgomot, s-a aşternut aşa o linişte de ne ţiuie urechile. Iar tramvaiele nici la ora asta nu circulă pe Dorobanţi. Anul trecut, prin vară, primarul Dragomir explica senin că or să treacă luni, poate ani până când tramvaiele vor reveni pe traseu. Fiindcă, vezi Doamne, e un proces între Primărie şi Tancrad, firma care a realizat lucrările. Am zis că o să-i treacă. Era la început de mandat, omul trebuia să se familiarizeze cu birourile, cu fişa postului, avea de cunoscut directoarele din primărie, şobolanii de prin subsoluri şi rechinii din preajmă. Trebuia să-i cunoască e un fel de-a spune, că-i ştia pe toţi. Îi ştia bine şi pe Simionescu, fostul primar, şi pe Bunea Stancu, fostul preşedinte CJ şi PSD, aflaţi la butoane atunci când s-a organizat licitaţia, caietul de sarcini fiind conceput în aşa fel încât firmele agreate de jupânii PSD să aibă musai loc la masă, lucru care avea să coste municipalitatea câteva milioane de euro, iar când zic “municipalitate”, zic, de fapt, “fraierii de brăileni”, adică tu şi cu mine, fiindcă din buzunarele noastre se plătesc toate astea. Acum, vezi Doamne!, firma Tancrad, da, aia favorizată de Stancu, Simi şi membrii PSD care votau în unanimitate toate fantasmagoriile baronului se judecă cu Primăria. Văleu! şi uite de-asta nu mai circulă tramvaiele nici acum. Iar toată lumea înghite mizeria asta. Păi, dacă “lucrarea” celor de la Tancrad nu poate fi dată în folosinţă până nu se încheie procesul, de ce mama naibii nu închideţi bulevardul cu totul, bre? Şi dacă Tancrad deschidea şantiere pe toate străzile oraşului închideaţi toate străzile fiindcă aveaţi procese cu ei?
Vă e frică să spuneţi de fapt că lucrarea e de mântuială şi că o să se surpe dracului cărarea, aşa că trageţi de timp ca să nu daţi banii înapoi, într-o complicitate evidentă cu cei cu care vă judecaţi. Un meci de ping-pong de miliarde.
Vreau să văd şi eu pe cineva că-şi asumă povestea asta. Vreau să văd vinovaţii în mizeria asta de poveste Dorobanţi din care aţi tras toţi ca hienele dintr-un stârv până n-a mai rămas nimic. Un proiect făcut cu picioarele, un caiet de sarcini făcut cu picioarele, o complicitate în stil mafiot la care au participat până şi portarii primăriei ai căror fii au ajuns acum secretari de stat.
Şi primarul tace. Nu cere nicio anchetă, nu e curios să vadă cum se întâmplă că în oraşul pe care îl păstoreşte nu circulă niciun tramvai pe liniile în care s-au băgat totuşi sume colosale. Asta în condiţiile în care, una dintre victime este tocmai Braicar, compania aflată în subordinea municipalităţii.
În fond, “resemnarea” asta în faţa banilor cheltuiţi pentru lucruri de mântuială a fost caracteristica principală a administraţiei Simionescu, iar primarul Dragomir a preluat-o odată cu funcţionarii din subordine, cu găurile din asfalt şi cu câinii de pe străzi şi tare îmi e că nu va scăpa de ea cum nu vom scăpa nici noi de câini şi de gropi. Îmi amintesc, de pildă, de miliardele care s-au tocat în urmă cu nişte ani pe cearşafurile cu care au fost înfăşurate câteva clădiri din Brăila. Cearşafuri pe care le-a luat primul vânt mai puternic. Bani aruncaţi! Bani cu care se putea face cu adevărat ceva pentru oraşul ăsta. Sau de renovarea teatrului, de cabinele actorilor care sunt în continuare un dezastru pentru că “nu au fost prinse în proiect” ori de vitraliile sparte de meşterii Manole care au trudit la acoperişul care se prăbuşea noaptea după ce era construit ziua şi pentru care a fost nevoie de o suplimentare din bugetul local fiindcă, evident, proiectul a fost prost făcut.
Obişnuim să ne uităm la marile războaie politice de la Bucureşti, să protestăm chiar, în barbă ori în stradă, sau, din contră, să-i înjurăm pe cei care protestează, însă uneori cred că e util să privim în jurul nostru. Aici, la Brăila, unde un primar care şi-a ales drept consilier un fost primar, desăvârşesc o administraţie care, în profunzime, dincolo de luminile albe de pe Călăraşi, ascunde un putregai urât mirositor. Dorobanţi este un caz de jaf din bani publici. Un caz care-mi doresc să fie analizat şi instrumentat cu profesionalism de nişte procurori pricepuţi.
EDITORIAL
Alexandru Popa și Ilie Bolojan, umăr la umăr la DNA Iași! Martori!
Liderul PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a fost citat ca martor de DNA Iași. Popa a dat declarații cam două ore joi, 1 octombrie. A doua zi, vineri, 2 octombrie, Ilie Bolojan a fost la DNA Iași unde a stat cam trei ore, tot în calitate de martor.
Dosarul este legat de o presupusă mită uriașă de 1,5 milioane euro pe care omul de afaceri din Vaslui Fănel Bogos ar fi dat-o ca să intre la premierul demis pentru a-l schimba pe directorul DSVSA Vaslui.
De altfel, în aceeași oală cu șeful DSVSA Vaslui este și Alexandru Bociu, șeful suprem al ANSVSA, care-ar fi refuzat să-l schimbe din funcție pe subalternul lui din Vaslui.
Conform unor surse de încredere, Alexandru Bociu a deranjat multă lume bună din PNL tocmai pentru că el aplică legea și nu execută ordine de partid.
Conform altor surse, inclusiv Alexandru Popa, liderul PNL Brăila, s-ar fi străduit să-l schimbe după ce Bociu nu l-a ”executat” pe Costică Peltea omul PSD din fruntea DSVSA Brăila. Cică Peltea nu i-ar fi dat lui Popa autorizație pentru un abator! Mai mult, după scandalul uriaș cu variola la ovine care-a lovit ferme din Brăila unde s-au depistat animale neînregistrate legal, Bociu a demis întreaga conducere a DSVSA, inclusiv adjunctul care era omul PNL.
La acest moment, DSVSA Brăila este condusă de specialiști trimiși de la București de același incomod Bociu. Pe de altă parte, ziarul Comunitatea a obținut o declarație de la deputatul Alexandru Popa, conform căreia el a fost citat ca martor al apărării: „Sunt un profesionist în agricultură (…) Nu am avut nicio treabă cu dosarul propriu-zis, dar am fost citat de doamna Trăilă (Cristina Trăila, secretar general al Guvernului Bolojan, în prezent inculpată în acest dosar- n.n) ca martor din partea dumneaei, ca să pot să dau o expertiză mai mult tehnică”.
Logic, asta înseamnă că Trăilă are încredere în Popa, că doar nu este singurul profesionist în agricultură din țara asta. Mai mult, am putea afirma că Popa i-ar putea fi dator! Cu ce , nu se știe! În fond, nimănui nu-i convine să depună mărturie la DNA, decât dacă nu are loc de întors.
Apoi, dacă știi că ești total neimplicat în practicile toxice ale demiterilor și numirilor după propriile interese în acest caz, de ce mergi cu avocatul de mână? Sincer, când ești complet nevinovat, când nu ai făcut nimic care să miroasă a trafic de influență, de ce ai nevoie de avocat?
Un răspuns ar putea fi legat de maniera controversată de instrumentare a dosarelor, dar și de măsurile preventive care au un puternic iz politic, de aici și scăderea dramatică a credibilității justiției în general. Ca să nu mai vorbim de maniera în care se face justiție la televizor.
În acest context, nu putem să nu ne aducem aminte cum a tratat PNL Brăila, în frunte cu Alexandru Popa și numitul Chivu Cătălin, episodul în care, în urma unui denunț, DNA a ridicat documente de la Consiliul Județean legate de HC Dunărea.
Vă aduceți aminte că Francisk Chiriac, președintele CJ, și Adrian Manole, președintele HC Dunărea, erau deja condamnați de liderii PNL și Chivu? Acum aceiași liberali în frunte cu numitul Chivu nu mai scot o vorbă! Culmea, nu se mai aude nimic în legătură cu acel dosar in rem, deși au trecut atâtea luni! Sau poate procurorii așteaptă alegerile locale… Orice e posibil!
EDITORIAL
Nicușor Dan calcă în picioare Constituția! Ei, și? De parcă ar fi primul!
Constituția este stâlpul democrației! Când se încalcă o dată legea fundamentală a statului, puteți fi siguri că vor urma și alte încălcări, din ce în ce mai ”justificate”, până se va ajunge ca respectarea Constituției să devină excepția.
În ultimii ani au fost multe încălcări și aș aminti de încălcările flagrante ale drepturilor și libertăților cetățenești în perioada pandemiei. Pe o ură colectivă – vacciniști versus anti-vacciniști – guvernele (Orban, dar mai ales Câțu) din acea perioadă și-au bazat așa-zisele reguli, care-au încălcat în lanț drepturile și libertățile cetățenești.
Un singur aspect reamintesc: cum să impui vaccinarea cu un vaccin experimental, când cetățenii sunt atât de diferiți, au boli, au alergii, au slăbiciuni etc etc. Ei bine, s-a putut și poporul plătește și va plăti în continuare pentru milioanele și milioanele și milioanele de doze, care ar fi trebuit administratate tuturor, cam câte 6 de căciulă. ”Noroc” că a izbucnit războiul Rusia – Ucraina astfel că, peste noapte, a dispărut și Covid-ul și regulile absurde.
Următoarea încălcare flagrantă a Constituției a fost atunci când i s-a interzis Dianei Șoșoacă, președintele S.O.S România, să candideze la președinția țării. Ion Iliescu care se bucura de o popularitate imensă nu a avut curajul să facă așa ceva atunci când a candidat Corneliu Vadim Tudor din partea PRM. Să ne aducem aminte cât de dur și amenințător era în limbaj C.V. Tudor. Până la urmă, liderul PRM a fost învins democratic la vot.
Dacă Diana Șoșoacă era lăsată să candideze, cu siguranță ”mânca” din voturile lui Călin Georgescu și niciunul nu ajungea în turul 2. Părerea mea! Sau poate ajungea, dar nu cu un scor atât de mare și atunci ”proeuropenii” se aliau în spatele candidatului pro-occidental, care câștiga democratic alegerile.
Acum, după atâtea luni de la învestirea lui Nicușor Dan, sincer, nu era mai bună Elena Lasconi? A treia oră când s-a încălcat fragrant legea fundamentală a țării a fost când s-au anulat alegerile prezidențiale – turul I -, când s-au calificat Călin Georgescu și Elena Lasconi. Pe ce motiv? Nicușor Dan a promis desecretizarea documentelor, că le va face publice ca să priceapă toată lumea de ce s-au anulat alegerile prezidențiale, o premieră în România post-comunistă. Nu s-a desecretizat nimic, că nu aveau ce. În schimb, Călin Georgescu a fost martirizat și a intrat în categoria adulaților. Ferească Dumnezeu să zici ceva de Georgescu!
Dar cum a fost sacrificată Elena Lasconi pentru Nicușor Dan, vă mai aduceți aminte? Iar acum progresiștii nu-l mai înghit pe președintele Dan! S-au lipit de Ilie Bolojan care este și el un ”Mesia”, adulat, indiferent ce-ar face. Să te ferească Dumnezeu să zici ceva de Bolojan!
În fine, abia acum vine lovitura de grație: preaiubitul și întâiul matematician al țării, Nicușor Dan a început să interpreteze Constituția ca pe un text de la Limba Română. Fără nicio legătură cu Matematica. Astfel că, întâi l-a propus pe Tomac, al cărui partid nici nu a intrat în Parlament. Acum l-a desemnat pe Veștea, peste capul Bolojan al PNL, ceea ce a dus deja la împărțirea liberalilor în două tabere. În plus, o dă încontinuu că el ”nu vrea” un guvern votat de AUR sau cu membri AUR pe post de miniștri.
Păi, cum vine asta? Votanții AUR nu sunt români? Nicușor Dan nu este președintele tuturor românilor, ci doar al ”proeuropenilor”? Am zis-o și-o repet: întâi președintele să fi desemnat un premier de la PSD, partidul situat pe locul I la ultimele parlamentare. Dacă Grindeanu&Co nu treceau un guvern de Parlament, la rând intra AUR! Dacă nici AUR nu făcea nimic, a treia oară votau toți parlamentarii cu ochii închiși, orice guvern. Asta-i formula rezultată după ultimele parlamentare! Este practic imposibil fără PSD sau fără AUR. Și dacă partidele ”proeuropene” nu se înțeleg între ele, atunci hai la anticipate! De ce-i este frică lui Nicușor Dan să respecte Constituția?
Ce crede el sau altcineva – Bolojan, Veștea, Grindeanu, Fritz – că dacă împart, pe față, alegătorii românii în cetățeni de mâna întâi și cetățeni de mâna a doua, după votul exprimat la ultimele alegeri, Europa va ajuta România cu bani, dacă nu-și îndeplinește jaloanele pe care tot ai noștri conducători le-au negociat? Nu, fraților! Stați liniștiți! Uitați-vă la țările din jur cum tratează interesul național. Cu atenție! Că vremurile se schimbă!
Ai noștri conducători însă, par din ce în ce mai mult rupți de realitatea în care trăiesc românii și își permit să facă ”fițe” de parcă am fi o țară bananieră, fără Constituție, fără democrație, fără reguli.
























