Social Media

Administrație

Bulevardul Independenţei, modernizare ca-n poveşti

Timp de citire: 11 minute

• Primăria Brăila depune, zilele acestea, un proiect în valoare de 72 milioane de lei la Agenţia de Dezvoltare Regională, în speranţa că va obţine o finanţare europeană pentru a-l pune în practică • primarul Marian Dragomir se declară absolut convins că proiectul nu are cum să fie respins şi că lucrările vor începe în primăvara anului viitor • modernizarea căilor de rulare a tramvaielor, staţii de aşteptare reabilitate, cu copertină şi sisteme E-Ticketing, piste de biciclete, parcări noi, spaţii verzi reconfigurate şi dotate cu sistem de irigaţii inteligent • toate acestea fac parte din proiectul Primăriei, care vine, în plus, şi cu o fântână arteziană nouă, în formă de barcă, dar şi cu modernizarea fântânii deja existente, de la intersecţia bulevardului cu strada Şcolilor • banii europeni nu se dau decât pentru porţiunea de bulevard unde există linii de tramvai • în consecinţă, tronsonul dintre Calea Galaţi şi strada Carantinei va fi modernizat cu fonduri de la bugetul local, lucrările urmând să se desfăşoare chiar anul acesta
 
Astăzi, cel târziu mâine, Primăria Brăila va depune la Agenţia de Dezvoltare Regională cererea de finanţare pentru proiectul de reabilitare a bulevardului Independenţei. Este vorba despre cel mai amplu proiect de investiţii cu fonduri europene din mandatul primarului Marian Dragomir care, dacă va fi pus în practică, va schimba complet înfăţişarea principalului bulevard din municipiu. Proiectul, aşa cum a fost întocmit de o firmă din Iaşi – “Peisi” SRL – a fost aprobat de consilierii municipali, în şedinţa de săptămâna trecută, iar în cinci zile lucrătoare trebuie depus la ADR pentru obţinerea finanţării. Urmează o perioadă de evaluare, iar dacă totul este în regulă şi se obţine acceptul de la Uniunea Europeană, se va putea organiza licitaţia pentru desemnarea unui constructor. În cea mai optimistă variantă, lucrările ar putea începe efectiv în primăvara anului viitor, iar până în 2022 totul va fi gata. Primarul Marian Dragomir ne-a declarat că, la felul cum este întocmit proiectul, finanţarea europeană va fi aprobată fără probleme. “Nu are cum să fie respins acest proiect! Noi sperăm ca în cea de-a doua jumătate a acestui an să putem organiza licitaţia pentru constructor, astfel încât acest aspect să fie rezolvat până la primăvara anului viitor. Dacă organizăm licitaţia în toamnă şi apar nelipsitele contestaţii, acestea să poată fi rezolvate pe parcursul iernii, iar din primăvară să putem începe lucrările. În cel mult doi ani, şantierul ar trebui finalizat”, ne-a declarat, plin de optimism, primarul Dragomir.
Problema ar fi că acest proiect se depune pe ultima sută de metri a exerciţiului financiar european din perioada 2014 – 2020 şi că este, practic, imposibil, să fie gata până la sfârşitul anului 2020, aşa cum ar fi fost normal. Edilul şef ne-a explicat că municipalitatea brăileană nu a putut depune proiecte mai devreme deoarece nu au fost gata ghidurile de finanţare, problemă care nu li se poate imputa autorităţilor române. Dragomir spune că va exista o prelungire a termenelor de finalizare, astfel încât aceste proiecte care au obţinut finanţarea în ultima parte a exerciţiului financiar 2014 – 2020 să poată fi duse la bun sfârşit.
Bugetul luat în calcul de Primăria Brăila pentru modernizarea bulevardului Independenţei se ridică la 72.272.000 lei, sumă ce va fi acoperită, în cea mai mare parte, din fonduri europene. Cu aceşti bani ar urma să se facă: modernizarea sistemului rutier destinat transportului în comun – tramvaie; înlocuirea stâlpilor, firului contact şi sistemul de prindere al acestuia; modernizarea staţiilor – peroanelor – de tramvai; înfiinţare de sistem E-Tiketing; modernizarea părţii carosabile destinate traficului de autovehicule; înfiinţare de piste de biciclişti; modernizarea trotuarelor şi aleilor din parc; lucrări de amenajare a două fântâni arteziene noi; modernizarea fântânii arteziene existente; locuri de parcare noi; modernizarea spaţiilor verzi şi înfiinţarea unui sistem de irigaţii inteligent aferent acestora; relocarea cablurilor aeriene în subteran; amenajare de mobilier urban (bănci, coşuri de gunoi, parcări biciclete şi stâlpi de iluminat pietonal în parc; ridicarea căminelor de vizitare la cota curentă şi înlocuirea capacelor existente cu unele noi).
Toate acest lucrări enumerate mai sus vor viza, însă, doar porţiunea de bulevard dintre Calea Călăraşilor şi Calea Galaţi, pe unde trece linia de tramvai. În actualul exerciţiu financiar 2014 – 2020, Uniunea Europeană nu finanţează decât proiecte axate pe încurajarea sistemelor de transport ecologice. Aşadar, nu pot fi reabilitate şi modernizate cu bani europeni decât acele artere rutiere pe care există linii de tramvai sau troleibuz. Aşa se face că partea de bulevard pe unde nu există linii de tramvai, mai exact cea cuprinsă între Calea Galaţi şi strada Carantinei, nu poate fi reabilitată şi modernizată pe bani europeni. Primăria promite, în schimb, că va reabilita tronsonul respectiv pe bani de la bugetul local şi că va face acest lucru chiar pe parcursul anului în curs. “Va fi reabilitat carosabilul pe ambele sensuri de mers, trotuarele dar şi aleile de pe mijlocul bulevardului şi spaţiile verzi. Nu vor fi făcute fântâni arteziene, ca pe partea de bulevard cuprinsă în proiectul cu finanţare europeană, şi nici nu va fi montat un sistem de irigaţii inteligent pe spaţiul verde. În rest, reabilitările vor fi asemănătoare”, ne-a declarat primarul Dragomir.
 
Staţii de tramvai moderne, parcări în spic şi longitudinale, piste de biciclete
Dacă aruncăm o privire pe proiectul aprobat de consilierii locali, observăm că, pe porţiunea unde există linii de tramvai, bulevardul va suferi modificări majore. Astfel, potrivit proiectului, pe traseul tramvaiului, corecturile locale din proiect se referă la repoziţionarea bordurilor de tip 20×25 cm cu unele noi, într-o poziţie cât mai liniară, pentru a păstra constantă lăţimea benzilor de circulaţie. Lungimea traseului reabilitat, diferă pe fiecare sens de mers. Astfel, firul drept are o lungime de 1.967 m, din care vor fi modernizaţi 1.837 m, iar firul stâng are o lungime de 1.980 m, din care vor fi modernizaţi 1.889 m.
Se vor moderniza şi cele opt staţii de tramvai aflate pe lungimea firelor de mers, realizându-se cu o lăţime de 1,40 m cu tot cu borduri, faţă de cele existente, de 1,20 m. Lungimea totală a peroanelor nu va fi modificată, rămânând la 35,60 m. Ca element de noutate, fiecare staţie este prevăzută cu copertină de ploaie şi balustrade de protecţie. Accesele spre şi dinspre peron se realizează cu rampe pentru persoane cu dizabilităţi locomotorii. Adăposturile de călători vor avea 6 m lungime şi se vor realiza pe o structură metalică, cu închideri din policarbonat. La fiecare peron, pe întreaga lungime, se vor prevedea două adăposturi. Se vor monta opt sisteme de E-Ticketing, câte unul în fiecare staţie de tramvai.
Partea carosabilă destinată traficului autovehiculelor a fost proiectată cu o bandă de circulaţie de 3 metri în zona parcărilor în spic, iar în zona parcărilor longitudinale banda va avea 3,5 m pentru fiecare sens de circulaţie, excepţie făcând tronsonul aflat în zona intersecţiilor, unde partea carosabilă va avea două, respectiv trei benzi de circulaţie a câte 3 m fiecare. În zona intersecţiilor cu alte căi de comunicaţii, structura rutieră a acestora va fi modernizată în mod identic cu cea de pe bulevardul Independenţei.
Pe întreg traseul prins în proiect, sunt prevăzute piste de biciclete, cu o lungime cumulată de 4.150 metri liniari, având lăţimea de 1 m. Pistele au sens unic de circulaţie, identic cu cel al părţii carosabile pe care sunt situate. Continuitatea pistelor de biciclete în dreptul intersecţiilor, respectiv a trecerilor de pietoni, se va realiza prin marcaj rutier la sol, prin dungi întrerupte, câte una pentru fiecare sens de mers al bicicliştilor. Pistele de biciclişti se vor diferenţia la sol de trotuarele pietonale, prin aplicarea unei culori roşii.
Complementar pistelor de biciclete create, se doreşte şi refacerea trotuarelor şi aleilor din parc, adică de pe porţiunea cu spaţii verzi de pe mijlocul bulevardului. Din punct de vedere al traficului pietonal, trotuarele modernizate au o suprafaţă totală de 40.530 mp şi se realizează pe acelaşi amplasament, existând totuşi corecţii în plan, pentru alinierea bordurilor sau pentru realizarea platformelor de spaţii verzi cu lungimi constante. Trotuarele vor avea ca suprafaţă de uzură asfalt şi se vor evidenţia prin aplicarea unei culori verzi. În dreptul trecerilor de pietoni se vor coborî bordurile, pentru a se realiza rampe de acces destinate persoanelor cu dizabilităţi şi cicliştilor.
În cadrul proiectului, au fost proiectate parcări, acolo unde spaţiul a permis, fără a stânjeni traficul tramvaielor sau cel pietonal. În total, au fost proiectate 619 locuri de parcare. Pe firul stânga, vor fi 63 parcări perpendiculare, 149 parcări în spic şi 135 parcări longitudinale. Pe firul dreapta, vor fi 71 parcări spic şi 201 parcări longitudinale.
Pentru a se elimina punctele sensibile din carosabil, toate gurile de scurgere existente se vor reloca în dreptul bordurii şi numărul total de guri de scurgere se va redimensiona, prin adăugarea altora noi, astfel încât apa pluvială să nu băltească la marginea carosabilului.
Spaţiile verzi vor fi modernizate pe o suprafaţă totală de 32.011 metri pătraţi, prin amenajarea acestora cu gazon preînsămânţat, proiectându-se şi un sistem de irigaţii modern.
 
Spaţiu de recreere în formă de barcă şi fântâni arteziene ieşite din tiparul obişnuit
La km 0 plus 190 al firului dreapta, cam prin dreptul sediului Agenţiei pentru Protecţia Mediului, va fi amenajată o fântână arteziană de tip barcă, cu o lungime totală de 29,4 metri şi lăţime variabilă de la 4,6 m la 8,6 m. Fântâna va sugera, prin dispunerea băncilor, a elementelor vegetale şi a celor minerale, din marmură, dar şi a elementelor simbolice, o barcă plutind pe apă. Asta deoarece proiectanţii au considerat că barca face parte din identitatea oraşului dunărean Brăila. Fântâna va fi formată din două bazine circulare cu diametrul de 6,5 m şi adâncime de 0,5 m, poziţionate unul în faţa şi unul în spatele bărcii, ce vor comunica între ele printr-un “curs de apă” cu lăţime de 1,5 m şi lungime de 15,8 m. În ambele bazine va exista câte un sistem de producere a unor valuri care să simuleze mişcarea bărcii. Noaptea, întregul ansamblu va fi iluminat cu LED-uri.
Fântâna arteziană existentă la intersecţia bulevardului cu strada Şcolilor se va moderniza şi va avea diametrul total de 5,5 m. Aceasta va căpăta un aspect tip “glob pământesc”, fiind formată dintr-un bazin circular cu adâncime de 60 cm. În mijlocul acestuia, pe un soclu,  va fi amplasat un glob pământesc cu diametrul de 70 cm, în jurul căruia sunt poziţionate două arcuri din oţel inoxidabil, cu diamentrul de 1,52 m, respectiv 1,21 m. Fiecare arc va fi prevăzut la partea superioară cu o “lamă de apă”, cu o lăţime de 30 cm.
În ceea ce priveşte sculpturile realizate la Simpozionul Internaţional “Nicăpetre”, acestea vor fi expuse în continuare pe bulevard, pe acelaşi tip de socluri existent în prezent, după cum ne-a declarat primarul Marian Dragomir.
Lucrările de modernizare vor fi realizate în trei etape, astfel: prima etapă va fi destinată realizării şi finalizării unuia dintre sensurile de mers, a doua etapă se va axa pe realizarea celui de-al doilea sens, iar a treia va fi destinată realizării zonei de mijloc, adică a parcului şi aleilor din parc.
 

Administrație

Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila

• două familii din Brăila, aflate în situații dificile, vor primi ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei • la inițiativa primarului Marian Dragomir, proiectele au fost aprobate de Consiliul Local Municipal, după ce Direcția de Asistență Socială Brăila a evaluat situațiile celor afectați și a propus acordarea sprijinului financiar • banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor pentru tratamentul medical complex al fiicei sale

Publicat

în

Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila

Sprijin concret pentru două familii din Brăila care se confruntă cu situații dramatice. Primarul Marian Dragomir a inițiat două proiecte de hotărâre prin care administrația locală acordă ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei.

Banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost grav afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor financiar pentru tratamentul complex al fiicei sale, diagnosticată cu afecțiuni grave. Ambele inițiative au primit votul Consiliului Local Municipal.

Dincolo de investițiile în infrastructură și proiectele de dezvoltare ale orașului, administrația locală are în vedere și situațiile în care oamenii au nevoie de ajutor imediat. Două astfel de cazuri au ajuns recent în atenția Primăriei Brăila, iar primarul Marian Dragomir a inițiat, alături de viceprimarul Alexandru Jantea-Crican, proiectele prin care familiile aflate în dificultate vor beneficia de câte 10.000 de lei.

Ajutor după un incendiu devastator

Primul caz este cel al unei familii din municipiu care a rămas cu locuința afectată în urma unui incendiu izbucnit pe 13 octombrie 2026. Flăcările au distrus patru anexe gospodărești, printre care bucătăria, baia și două magazii, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați.

Au ars și bunurile aflate în interior, precum și aproximativ doi metri cubi de lemne. Nici locuința propriu-zisă nu a scăpat neatinsă.

Fumul și temperaturile ridicate au deteriorat tavanele, pereții și pardoselile mai multor încăperi, iar într-unul dintre dormitoare tavanul s-a prăbușit. Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime. Pentru familia afectată, refacerea locuinței reprezintă însă o povară financiară dificil de suportat, veniturile provenind din pensii nefiind suficiente pentru acoperirea lucrărilor necesare.

În urma evaluării situației de către Direcția de Asistență Socială Brăila, a fost propus și aprobat un ajutor de urgență de 10.000 de lei, destinat reabilitării parțiale a imobilului.

Un alt ajutor, pentru tratamentul unei adolescente

Cel de-al doilea sprijin financiar este destinat unei familii care se confruntă cu o situație medicală deosebit de dificilă. O adolescentă diagnosticată încă de la naștere cu paralizie cerebrală spastică și scolioză severă are nevoie de o intervenție chirurgicală complexă la nivelul coloanei vertebrale.

Potrivit documentelor prezentate consilierilor locali, evoluția afecțiunii a impus recomandarea unei intervenții într-o clinică specializată din Uniunea Europeană, unde este necesară formarea unei echipe medicale multidisciplinare. Intervenția presupune o procedură complexă de stabilizare și corectare a coloanei vertebrale, care trebuie realizată într-un timp cât mai scurt. Costurile sunt considerabile.

Numai avansul solicitat de clinica din străinătate pentru procedura medicală se ridică la 36.800 de euro, iar suma finală urmează să fie stabilită în funcție de complexitatea intervenției și durata spitalizării. Familia are posibilități financiare limitate, venitul lunar fiind asigurat în prezent de un singur părinte angajat, în timp ce celălalt nu are un loc de muncă.

În aceste condiții, cheltuielile pentru transport, cazare, investigații medicale și recuperare reprezintă un efort suplimentar important.

Pentru a contribui la acoperirea unei părți dintre aceste cheltuieli, Primăria Brăila va acorda familiei un ajutor de urgență de 10.000 de lei. Suma este destinată transportului către unitatea medicală, cazării, investigațiilor și procedurilor de recuperare necesare adolescentei.

Inițiativă pentru sprijinirea celor aflați în situații-limită

Cele două proiecte au fost inițiate de primarul Marian Dragomir și viceprimarul Alexandru Jantea-Crican și au fost aprobate de Consiliul Local Municipal Brăila. Fondurile vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila.

Potrivit condițiilor stabilite, beneficiarii vor trebui să justifice utilizarea sumelor prin documente, în termen de șase luni de la efectuarea plății. Pentru ca acest sprijin să ajungă la familiile care au nevoie de el, un rol important l-a avut Direcția de Asistență Socială Brăila, care a analizat fiecare situație în parte și a evaluat dificultățile cu care se confruntă cei afectați.

Într-un caz, este vorba despre o familie care trebuie să-și refacă locuința după incendiul care i-a afectat gospodăria, iar în celălalt, despre o mamă care face eforturi pentru a-i asigura fiicei sale accesul la o intervenție medicală complexă.

În urma evaluărilor și a demersurilor făcute de instituție, au fost propuse soluții concrete de sprijin, materializate prin cele două ajutoare de urgență. În cazul în care banii nu sunt folosiți în scopurile pentru care au fost acordați, aceștia pot fi recuperați conform legii.

Fondurile, în valoare totală de 20.000 de lei, vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila. Cele 20.000 de lei reprezintă un ajutor punctual, dar și o formă de solidaritate a comunității locale față de oameni care se confruntă cu probleme ce le depășesc posibilitățile financiare.

Iar prin aceste inițiative, administrația condusă de Marian Dragomir intervine în două situații în care sprijinul financiar poate face diferența: refacerea unui cămin afectat de incendiu și susținerea unei familii care luptă pentru accesul copilului la tratamentul medical de care are nevoie.

Citește articolul complet

Administrație

Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă

• fundația e gata, se intră în următoarele etape ale construcției • la fața locului a fost montată, ieri, o macara de mare capacitate, necesară pentru actuala fază a șantierului • blocul va avea cinci etaje și o arhitectură modernă, cu impact deosebit asupra aspectului general al falezei Dunării

Publicat

în

Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă

Șantierul de la capătul bulevardului Cuza, unde se ridică un nou bloc de locuințe – primul cu vedere spre Dunăre din această zonă a falezei – a trecut de faza realizării fundației și intră în faza construcției propriu-zise.

Ieri, traficul auto a fost întrerupt aproape toată ziua pe porțiunea de bulevard dintre Calea Călărașilor și Faleză, deoarece a fost adusă pe bucăți și montată la fața locului o macara de mare capacitate care urmează să deservească șantierul în următoarele luni.

După cum v-am mai informat, blocul care va schimba complet aspectul zonei va avea cinci etaje și este descris, atât de antreprenorul ”Doraly Mall” SRL Constanța cât și de autoritățile locale ca fiind un ”proiect ultramodern”, cu parcări amenajate la subsol și cu o panoramă deosebită spre Dunăre.

Autorizația de Construire a fost emisă de Primăria Brăila în 15 septembrie 2025, iar șantierul a fost deschis efectiv în luna decembrie a anului trecut.

Imobilul cu funcțiunea de locuințe colective va avea regim de înălțime subsol plus parter plus cinci etaje, iar pe terenul în suprafață de 1.398 metri pătrați, proprietate a ”Doraly Mall”, vor fi amenajate, pe lângă blocul propriu-zis, și spații verzi și locuri de joacă.

În total, blocul va avea 39 de apartamente, dintre care 28 apartamente cu 2 camere și 11 apartamente cu 3 camere.

Lângă șantier sunt deja afișate imagini cu viitoarea construcție, fiind scoasă în evidență stilul arhitectonic modern, cu suprafețe vitrate mari și linii drepte.

Viitorii locatari vor beneficia de locuri de parcare amenajate atât la subsolul clădirii cât și pe un teren învecinat, situat pe Bdul Cuza, nr. 10 – 12, teren aflat, de asemenea, în proprietatea ”Doraly Mall”.

Numărul total de locuri de parcare va fi de 52, dintre care 26 vor fi amplasate la subsolul blocului, iar 26 pe terenul de la nr. 10-12.

În prezent, se lucrează la fundația clădirii, iar reprezentanții constructorului spun că blocul ar putea fi inaugurat în toamna anului viitor.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧