ADMINISTRAȚIE
Bugetul județului pe 2026. Mai mic, dar bine structurat
Acesta a fost mesajul președintelui Consiliului Județean Brăila, Francisk Iulian Chiriac (șeful PSD Brăila), după aprobarea bugetului local al Județului Brăila în ședința ordinară de la finele lunii trecute.
Bugetul pe acest an este de 317 milioane lei (aproximativ 63 milioane euro), mai mic cu 130 milioane lei față de 2025, când a fost de 447 milioane lei (aprox. 89 milioane euro). Totuși, șeful CJ Brăila a ținut să atragă atenția că nu a ignorat investițiile și că a încercat să creioneze bugetul cât mai aplicat.
Consilierii județeni au aprobat, recent, bugetul județului Brăila pentru anul 2026. În total discutăm despre 317.217.830 lei din care 199.009.000 lei pentru secțiunea de Funcționare și 118.208.830 lei pentru secțiunea de Dezvoltare. După cum a explicat și președintele CJ Brăila, Francisk Iulian Chiriac (șeful PSD Brăila), după aprobarea bugetului, acesta este mai mic decât în 2025 cu aproximativ 130 milioane lei, totuși a fost foarte bine structurat pentru a acoperi toate nevoile județului.
”Le mulțumesc tuturor celor care au votat bugetul județului. Este de 317 milioane lei, echivalentul a 63 milioane euro, față de anul 2025, când a fost de 447 milioane lei, adică aproximativ 89 milioane euro, cu alte cuvinte cu 26 milioane euro mai puțin față de anul trecut. Dar l-am structurat foarte bine. Și am să vă spun capitolele bugetare unde vom investi foarte mult. Sănătatea va rămâne prioritară! Am alocat 76 milioane lei, aproximativ 15 milioane euro, 24% din bugetul total.
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului are 64 milioane lei, aproximativ 12,5 milioane euro, 20% din bugetul total. Drumurile județene 42 milioane lei, aproximativ 8,5 milioane euro, 13% din bugetul total. Clădirile Consiliului Județean și subordonatelor 31 milioane lei, aproximativ 6 milioane euro, 10% din bugetul total. Sport-Cultură 18 milioane lei, aproximativ 3,5 milioane euro, aproximativ 5% din bugetul total. Învățământ special, școlile care sunt în subordinea CJ Brăila 11,2 milioane lei, aproximativ 2 milioane euro, 4% din bugetul total. Centrul Militar Zonal și Inspectoratul pentru Situații de Urgență 1,8 milioane lei, aproximativ 0,4 milioane euro 1% din bugetul total. Iar partea de funcționare a Consiliului Județean Brăila și subordonatelor 73 milioane lei, aproximativ 14,5 milioane euro, 23% din bugetul total.
Pe lângă toate aceste lucruri, CJ Brăila are în implementare în scriere și așa mai departe, proiecte europene în valoare 192 milioane euro. Am dorit să vă fac un rezumat al bugetului și al proiectelor care sunt transpuse prin Consiliul Județean pentru anul 2026 și pentru anii următori până în 2028”, a declarat Chiriac la rubrica ”Alte probleme” a ședinței din 30 aprilie.
Banii pentru Funcționare
După cum se precizează în referatul de aprobare al proiectului, așa cum se știe, bugetele se adoptă pe două secțiuni: Funcționare și Dezvoltare. Astfel,secțiunea de funcționare este partea de bază, obligatorie a bugetului și cuprinde veniturile necesare finanțării cheltuielilor curente pentru realizarea competențelor stabilite prin lege, precum și cheltuielile curente respective.
De asemenea, secțiunea de dezvoltare este partea complementară a bugetului și cuprinde veniturile și cheltuielile de capital aferente implementării politicilor de dezvoltare la nivelul județului.
Așadar, din același document aflăm că propunerile privind veniturile bugetului local al Județului Brăila ce urmează a fi încasate în 2026 se ridică la 317.217.830 lei, din care, 111.430.500 lei din venituri proprii; 84.980.000 lei sume defalcate din venituri ale bugetului de stat; 12.349.410 lei subvenții primite de la bugetul de stat către bugetul local al județului și 4.000.000 lei sume din Fonduri Externe Nerambursabile (FEN) postaderare în contul plăților efectuate și prefinanțări din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) aferent cadrului financiar 2021-2027. De asemenea, la acestea se adaugă 99.889.920 lei sume din excedent pentru finanțarea secțiunii de dezvoltare.
Astfel, așa cum am precizat, în ceea ce privește cheltuielile, în total, discutăm despre 317.217.830 lei din care 199.009.000 lei pentru secțiunea de funcționare și 118.208.830 lei pentru secțiunea de dezvoltare, la care se adaugă 99.889.920 lei sume din excedent, rezultând un total pentru dezvoltare de 218.098.750 lei.
Dacă urmărim strict Secțiunea de Funcționare, din suma amintită, 39.037.000 lei merg către autorități publice și acțiuni externe (aparat propriu); la Învățământ discutăm despre 10.808.000 lei pentru învățământul preșcolar și gimnazial (Programul pentru școli al României în perioada ianuarie-iunie a anului școlar 2025-2026), Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională; Pentru Sănătate suma este de 17.000.000 lei, din care 12.500.000 către Spitalul Clinic Județean de Urgență Brăila și 4.500.000 lei pentru Spitalul de Pneumoftiziologie Brăila (în ambele cazuri bani pentru medicamente, materiale sanitare, reactivi, dezinfectanți, utilități, transferuri curente din bugetul local); La capitolul Cultură, recreere și religie suma alocată este de 47.427.000 lei din care cea mai mare parte, 16.000.000 lei înseamnă contribuția către HC Dunărea Brăila. Tot aici 11.374.000 lei este suma alocată Muzeului Brăilei ”Carol I”, 5.485.000 lei către Biblioteca Județeană ”Panait Istrati” Brăila, 4.233.000 lei către Centrul Județean pentru Conservarea, pentru Promovarea și Conservarea culturii Tradiționale Brăila; 3.186.000 lei către Filarmonica ”Lyra – George Cavadia” Brăila; 3.040.000 lei către Școala Populară de Arte ”Vespasian Lungu” Brăila; 2.000.000 lei pentru finanțarea de programe sportive pe Legea nr. 69/2000; 1.789.000 lei pentru Sala Polivalentă ”Danubius” Brăila și sume sub 300.000 lei pentru alte spații (patinoar), programe și acțiuni etc.
În ceea ce privește capitolul Asigurări și asistență socială, suma pentru funcționare este de 63.597.000 lei. Mai precis Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului folosește 29.708.000 lei pentru Asistență socială în caz de invaliditate și 33.889.000 lei pentru Asistență socială pentru familie și copii.
De precizat faptul că în anul 2026 finanțarea DGASPC se prezintă astfel: 40.843.000 lei finanțare de la bugetul de stat din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul județelor, din care 22.748.000 lei pentru finanțarea serviciilor sociale din sistemul de protecție a copilului și 18.095.000 lei pentru finanțarea măsurilor de protecție de tip centre de zi și centre rezidențiale pentru persoane cu handicap.
Încă 6.562.000 lei subvenții de la bugetul de stat din care 6.555.000 lei pentru finanțarea drepturilor acordate persoanelor cu dizabilități și 7.000 lei pentru finanțarea transportului familiilor adoptatoare. Totodată, 15.925.000 lei din veniturile proprii ale bugetului local (4.538.000 lei contribuția obligatorie de 10% pentru asigurarea standardelor de cost și 11.387.000 lei pentru funcționarea aparatului propriu al DGASPC). La acestea se mai adaugă 267.000 lei subvenții de la bugetul de stat pentru finanțarea unor programe de interes național destinate secțiunii de funcționare.
Tot la capitolul secțiunii de funcționare se mai adaugă 2.062.000 lei pentru ”Locuințe, servicii și dezvoltare publică”, în cazul de față pentru Compania de Utilități Publice ”Dunărea” Brăila. Mai precis, 1.137.000 lei reprezintă dividende și 925.000 lei redevența ce urmează a fi încasate de la CUP ”Dunărea” și care se restituie operatorului în vedere constituirii fondului de dezvoltare al companiei. Pentru Protecția mediului au fost prinse 165.000 lei, iar pentru Transporturi, Drumuri și Poduri suma de 14.712.000 lei (pentru Direcția Tehnică de Lucrări Publice), din care cei mai mulți bani, 9.580.000 lei pentru acordul cadru de întreținere pe timp de vară a drumurilor județene. În referat se mai face precizare că din cei 14.712.000 lei, 6.830.000 lei reprezintă finanțarea din sume defalcate din TVA pentru drumuri județene.
Investițiile județului în 2026
La Secțiunea de Dezvoltare, din totalul de 118.208.830 lei către autorități publice și acțiuni externe (aparatul propriu al CJ Brăila) a fost alocată suma de 4.167.420 lei, din care 2.467.420 lei cheltuieli de capital, însă 1.700.000 lei bani pentru proiecte cu finanțare din FEN – FEDR (Reabilitarea și refuncționalizare clădirii Palatului Administrativ – 500.000 lei, Consolidarea și reabilitarea imobilului din Calea Călărașilor nr. 29 – 700.000 lei și Reabilitarea imobilului din Șoseaua Buzăului nr. 15C – 500.000 lei).
De asemenea, 15.000 lei au fost alocați pentru servicii publice comunitare de evidența a persoanelor. Pentru Apărare națională (Centrul Militar Județean Brăila) a fost alocată suma de 5.345.000 lei din care 5.122.000 lei pentru Consolidarea și reabilitarea imobilului din Șoseaua Buzăului nr. 5A – Centrul Militar Județean – Corp B – Sediu Administrativ aflat în execuție lucrări. Tot din suma pentru apărare, 56.000 lei merg către Servicii de supraveghere a lucrărilor pentru consolidarea acestui imobil; 30.000 lei pentru taxe, avize, cote legale pentru același obiectiv și 137.000 lei pentru dotări independente.
Pentru ordine publică și siguranță națională (ISU ”Dunărea” Brăila) a fost alocată suma de 187.000 lei pentru dotări independente. În ceea ce privește capitolul Învățământ, pentru dezvoltare discutăm despre 390.000 lei, din care 20.000 lei pentru dotări ale Centrului Școlar de Educație Incluzivă; 120.000 lei pentru dotarea Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională.
Totodată 250.000 lei pentru proiectul realizat prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) privind îmbunătățirea activității educaționale în județul Brăila prin dotarea CJRAE și CSEI cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe.
La capitolul Sănătate discutăm despre 53.674.740 lei din care 25.565.000 lei transferuri de capital. Din această sumă Spitalul Clinic Județean de Urgență Brăila primește 21.865.000 lei, iar 19.805.000 lei merg pentru dotări cu aparatură medicală și mobilier a secțiilor, 240.000 lei pentru Expertiza tehnică, DALI și Caiet de sarcini pentru instalația de detecție, semnalizare și alarmare la incendiu și instalația de iluminat de siguranță plus sistem integrat de monitorizare a concentrației de O2 în Pavilionul C; 270.000 lei pentru DALI, caiet de sarcini pentru Reabilitarea și amenajarea ca spațiu arhivă în Clădirea policlinică Pavilionul D; 300.000 lei pentru expertiză, soluție tehnică, DALI și caiet de sarcini pentru Reabilitare/Extindere și monitorizare prosectura-Anatomie patologică; 150.000 lei pentru expertiză, soluție tehnică, DALI și caiet de sarcini pentru liftul exterior și pasarela care să asigure circuitul pacienților între Blocul Operator și ATI I; Aceeași sumă și pentru expertiza, soluția tehnică, DALI și caietul de sarcini pentru Reabilitare morgă Medicină Legală; 300.000 lei pentru expertiza tehnica, DALI și caiet de sarcini necesar la obținerea autorizației de protecție civilă și autorizației de securitate la incendiu Pavilion ATI corp C 22; 500.000 lei pentru expertiza tehnică, DALI și caietul de sarcini necesar obținerii autorizației de protecție civilă și celei de securitate la incendiu în Corpul D; respectiv 150.000 lei pentru expertiza tehnică, DALI și caietul de sarcini pentru obținerea de securitate la incendiu în Corpul de legătură al Pavilionului E. De cealaltă parte, Spitalul de Pneumoftiziologie Brăila a primit 3.700.000 lei pentru dotarea cu aparatură medicală a secțiilor. Tot la capitolul Sănătate este menționat un Proiect FEN-FEDR aparat propriu – de 10.000.000 lei privind Reabilitarea și anveloparea Pavilionului A (construcțiile C1, C2, C3) al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brăila, Șoseaua Buzăului, nr. 2. Un proiect de 6.639.700 lei prin PNRR care vizează investiții în sistemul informatic și în infrastructura digitală a SCJU Brăila. De asemenea, 11.470.040 lei cheltuieli de capital (aparat propriu).
Pentru capitolul Cultură, recreere și Religie suma alocată la secțiunea dezvoltare este de 11.224.690 lei. Din aceasta, Biblioteca Județeană ”Panait Istrati” Brăila a primit 1.156.300 lei; Muzeul Brăilei ”Carol I” 547.900 lei; Filarmonica ”Lyra” – 3.937.000 lei; Școala Populară de Arte ”Vespasian Lungu” 95.000 lei; Centrul Județean pentru Conservarea pentru Promovarea și Conservarea Culturii Tradiționale 100.000 lei, toate pentru dotări.
De asemenea, Sala Polivalentă ”Danubius” a primit 3.627.490 lei. Din acești bani, 3.476.940 lei sunt destinați DTAC, DTOE, Pth și DE și asistență tehnică din partea proiectantului și execuție lucrări pentru Construirea tribunei adiționale, la care se adaugă 25.500 lei pentru expertiza tehnică și soluția tehnică la acest proiect și încă 24.000 lei pentru servicii de verificare tehnică a documentației tehnico-economice faza DALI, 40.000 lei pentru servicii de dirigenție de șantier, 6.050 lei pentru servicii de coordonator SSM; 55.000 lei pentru cote, taxe necesare acestui proiect. Tot aici au mai fost alocate 15.000 lei pentru actualizarea studiului de fezabilitate necesar construirii unui complex multifuncțional; 46.000 lei pentru servicii de elaborare studiu de fezabilitate, studii de specialitate și documentații pentru obținerea de avize, acorduri în cazul Construirii Sălii Polivalente DN 22B – Limită de început km 1Â463stg și limita de sfârșit DN 22B km 1Â730 stg. 100.000 – transferuri la Patinoarul artificial; 1.250.000 lei transfer către Parohia Mixtă Româno-Elenă ”Buna Vestire” Brăila pentru conservarea-restaurarea și punerea în valoare a picturilor murale de la Biserica Greacă. De asemenea 350.000 lei transferuri către Parohia ”Nașterea Domnului” pentru Catedrala ”Nașterea Domnului”.
Pentru Asigurări și asistență socială suma alocată este de 1.728.000 lei care merge către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului. Din aceasta, 1.491.000 lei pentru Asistența socială pentru familie și copii (dotări contracte de finanțare cu Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, dotări și lucrări – cheltuieli aferente documentațiilor tehnice și 1.000.000 lei proiectul ”Pregătiți pentru viitor”). Iar 237.000 lei pentru Asistență socială în caz de boli și invalidități.
La capitolul ”Locuințe, servicii și dezvoltare publică” suma alocată este de 10.598.000 lei, din care 10.364.000 lei pentru transferuri de capital și 234.000 lei pentru cheltuieli de capital. La Protecția Mediului discutăm despre 1.702.830 lei. La Transporturi 29.176.150 lei din care 500.000 lei pentru proiectul Reabilitarea drumului județean DJ 203R realizat prin POR 2021-2027, 2.101.250 lei pentru dotări utilaje pentru serviciul de lucrări publice din cadrul DTLP. Totodată, 26.574.900 lei pentru cheltuieli de capital (reabilitare drum județean DJ255A, DJ203, modernizare DJ212B, iluminat treceri de pietoni nesemaforizate cu sisteme inteligente pe drumurile de interes județean, reabilitarea podurilor peste cursurile de apă etc.).
”Având în vedere cele prezentate, în anul 2026, propun utilizarea din excedentul bugetului local al Județului Brăila înregistrat la 31.12.2025, a sumei de 99.889.920 lei pentru finanțarea cheltuielilor secțiunii de dezvoltare(…) Excedentul rezultat la finele anului 2025 de instituția Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Brăila rămâne la dispoziția acesteia și va fi utilizat în cursul anului 2026 pentru cheltuielile secțiunii de dezvoltare așa cum a solicitat”, se mai menționează în referatul de aprobare semnat de președintele CJ Brăila.
Proiectul bugetului județului a fost aprobat cu votul majorității în timp ce consilierii județeni ai PNL Brăila au votat ”împotrivă”.
ARTICOLE CARE V-AR PUTEA INTERESA
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
DE ACELAȘI AUTOR





































