Economie
Brăilenii pot scoate bani din deşeurile reciclabile
• au fost montate pe raza municipiului cinci staţii de colectare de tip Sigurec City, care plătesc pentru fiecare kilogram de deşeu reciclabil depus de cetăţeni • preţurile sunt modice, dar cu toate acestea autorităţile locale speră că proiectul va trezi interesul brăilenilor, contribuind astfel la o colectare responsabilă a deşeurilor
Brăilenii au acum posibilitatea de a primi bani pentru deşeurile reciclabile de care vor să se debaraseze. Primăria şi-a dat acordul pentru ca firma privată “Total Waste Management” SRL, reprezentantă a Green Group, să amplaseze pe raza municipiului cinci staţii Sigurec City folosite pentru colectarea selectivă a deşeurilor şi răsplătirea în bani a celor ce procedează în acest mod. Cele cinci staţii sunt situate în următoarele puncte din oraş: în parcarea de lângă şcoala “Mihai Eminescu” din Hipodrom, pe Aleea Învăţătorilor, nr 10A; în cartierul Radu Negru, la intersecţia străzilor Sebeşului şi Bărăganului; în cartierul Obor, la intersecţia străzii Oborului cu strada Albinei; lângă Piaţa Săracă, la intersecţia străzii Moldoviţei cu Graţiei, şi pe Calea Galaţi, în parcarea stadionului Progresul.
Cantităţile de deşeuri predate de cetăţeni la aceste staţii trebuie să fie de minim un kilogram, fiecare categorie având preţul său. Astfel, pentru un kilogram de PET-uri se primeşte 1 leu, pentru un kilogram de ambalaje de aluminu se încasează 2 lei, iar pentru un kilogram de deşeuri de sticlă 0,10 lei. Se pot preda şi aparate electronice şi electrocasnice. Cele mari, gen frigider sau maşină de spălat, se plătesc cu 0,80 lei per kilogram, în timp ce cele mai mici (televizoare, telefoane) se plătesc cu 0,60 lei per kilogram. Bateriile sau becurile nu sunt plătite, fiind preluate cu titlu gratuit.
“Prin funcţionarea acestor staţii Sigurec City ne dorim asigurarea unui serviciu complementar de preluare a deşeurilor reciclabile, cum ar fi ambalajele PET, ambalaje aluminiu, ambalaje hârtie, carton, sticlă, toate tipurile de electronice, baterii şi acumulatori. În acelaşi timp, considerăm că şi prin acest sistem de colectare selectivă a deşurilor putem să ne îndeplinim la nivel de oraş obligaţia de diminuare a deşeurilor trimise spre depozitare la depozitul Muchea, obligaţie care, dacă nu este îndeplinită, atrage penalităţi pe care va trebui să le achităm în conformitate cu prevederile legale, atât cele româneşti cât şi cele europene, către Fondul de Mediu. În plus, acest sistem de colectare a deşeurilor este unul care remunerează pe loc cetăţeanul, în funcţie de tipul de deşeu şi de cantităţile depuse”, ne-a declarat viceprimarul Doiniţa Ciocan.
În momentul de faţă sunt puse pe poziţie toate cele cinci staţii de colectare, însă efectiv funcţionează doar cea din Hipodrom, de lângă şcoala Mihai Eminescu. Până cel târziu pe 1 noiembrie va fi pusă în funcţiune şi cea de lângă Piaţa Săracă, urmând ca în următoarele 10 zile să fie deschise pentru public şi celelalte trei, ne-a informat Primăria.
După cum se ştie, începând din luna august a acestui an, autorităţile locale au amplasat pe raza municipiului 100 de module pentru colectarea selectivă a deşeurilor. Acestea nu implică plata deşeurilor, având drept scop doar încurajarea colectării civilizate a gunoaielor. Din păcate, până în prezent, şapte astfel de module au fost incendiate de oameni ai străzii supăraţi că nu mai au acces la pubele pentru a aduna PET-uri şi alte deşeuri reciclabile pe care să le vândă unor firme specializate.
Economie
60.000 de lei, amenzi pentru muncă la negru
• au fost aplicate în perioada 3-7 noiembrie, când s-a desfășurat Campania Națională pentru combaterea muncii nedeclarate • au fost luați în vizor angajatorii care desfăşoară activităţi de comerț cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent
Angajatorii care desfăşoară activităţi de comerț cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent – clase selectate din diviziunea CAEN 47, verificați de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila.
Controalele – desfășurate în perioada 3-7 noiembrie 2026 – fac parte din Campania Națională pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate („la negru”) și pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind securitatea şi sănătatea în muncă.
Inspectorii de muncă au efectuat 48 de controale la tot atâția angajatori din comerț, campania națională având ca obiective: creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; eliminarea neconformităților constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea neconformităților și aplicarea sanțiunilor contravenționale corespunzătoare.
Au fost aplicate, în total, 39 de sancțiuni, valoarea totală a amenzilor fiind de 66.000 de lei (din care 60.000 lei pentru muncă nedeclarată). Principalele deficiențe constatate în domeniul relațiilor de muncă: primirea la muncă a unei persoane fără transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul de evidență al salariaților cel târziu în ziua anterioară începerii activității; nerespectarea prevederilor art. 119 din Legea nr. 53/2003 republicată, privind obligația de a ține la locul de muncă evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea orei de începere și sfârșit a programului de lucru; încălcarea prevederilor legale privind munca în zilele de repaus săptămânal; primirea la muncă a unei persoane fără încheierea unui contract individual de muncă potrivit art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 republicată.
În domeniul securității și sănătății în muncă au fost constatate următoarele deficiențe: angajatorii nu au luat măsuri la amenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare prin electrocutare la locul de muncă prin semnalizare de securitate, respectiv semnalizarea tabloului electric; nu au asigurat trusa sanitară pentru acordarea primului ajutor care să conțină componente conform conținutului minim obligatoriu prevăzut în Anexa 3 la Ordinul 427/14.06.2002 aflate în termen de valabilitate.
Pentru neconformităţile constatate, inspectorii ITM Brăila au dispus 85 de măsuri cu termene precise de îndeplinire de către entităţile controlate; neîndeplinirea acestora în termenul stabilit constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, potrivit prevederilor Legii nr.108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, republicată şi actualizată.
„Activitățile de comerț cu amănuntul presupun o multitudine de operațiuni desfășurate zilnic, de la aprovizionarea și manipularea mărfurilor până la depozitarea și expunerea acestora, precum și interacțiunea permanentă cu publicul, fiecare dintre aceste activități implicând riscuri specifice pentru lucrători.
Prin acțiunile de control desfășurate urmărim atât identificarea și combaterea muncii nedeclarate, cât și responsabilizarea angajatorilor în ceea ce privește asigurarea unor condiții de muncă sigure și sănătoase.
Respectarea legislației muncii, a normelor de securitate și sănătate în muncă nu trebuie privită doar ca o obligație legală, ci ca o responsabilitate esențială față de fiecare salariat. Prevenirea accidentelor de muncă și protejarea sănătății lucrătorilor trebuie să reprezinte o prioritate constantă pentru toți angajatorii din acest sector de activitate” , a precizat inspectorul șef al ITM Brăila, Liviu Arhire.
Economie
Controale ITM în spitale și cămine de bătrâni. Au fost aplicate zeci de sancțiuni contravenționale
• verificările au avut loc în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2026, în cadrul unei Campanii Naționale inițiată de Inspecția Muncii • au fost controlați 18 angajatori brăileni și au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 6.000 de lei
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila a finalizat, recent, Campania Națională privind verificarea modului respectării prevederile legale în domeniul securității şi sănătății în muncă în unitățile care au ca obiect de activitate activități referitoare la sănătatea umană (Cod CAEN 86) și în domeniul serviciilor combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare (cod CAEN 87).
Verificările efectuate în spitale și cămine de bătrâni, în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2026, fac parte din Programul-cadru de acțiuni al Inspecției Muncii.
Obiectivele campaniei au fost: diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale de către angajatorii care desfășoară activități referitoare la sănătatea umană și servicii combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare; creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la sănătatea și securitatea în muncă în societățile comerciale din domeniul de activitate sus-menționat; asigurarea purtării de către toți lucrătorii a echipamentelor individuale de protecție adecvate; eliminarea neconformităților constatate domeniul securității şi sănătății în muncă în activitățile specifice ale unităților din domeniile de activitate vizate de campanie.
În această perioadă, au fost controlați 18 angajatori brăileni, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 28 sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 6.000 lei. Principalele deficiențe constatate de inspectorii ITM Brăila: lipsa lucrătorilor desemnaţi/instruiți care aplică măsurile de prim ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea lucratorilor; lipsa evidenței echipamentului individual de protecție acordat la intervalele de timp stabilite pentru lucrători, pentru riscurile identificate la locul de muncă; neamenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare prin electrocutare, respectiv semnalizarea prizelor.
„Prin acțiunea desfășurată, s-a urmărit atât verificarea respectării prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă, cât și conștientizarea angajatorilor și lucrătorilor cu privire la necesitatea prevenirii accidentelor de muncă și a îmbolnăvirilor profesionale”, a precizat inspectorul șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila, Liviu Arhire.






















