Social Media

INFRACȚIUNI

Brăilenii certați cu legea, în vizorul polițiștilor

Publicat

în

Brăilenii certați cu legea, în vizorul polițiștilor

Misiuni intense ale polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, sâmbătă, în intervalul 17:00 – 01:00, în contextul acțiunii Blocada. S-a acționat pentru menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea faptelor antisociale și creșterea gradului de siguranță rutieră. Polițiști ai Biroului Ordine Publică, Biroul Investigații Criminale, Biroul Rutier, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, Biroul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Secția 2 de Poliție Rurală Brăila au desfășurat controale specifice pe raza de competență.
Astfel, au fost legitimate 261 de persoane, au fost controlate 184 de autovehicule și au fost efectuate 72 de testări cu aparatele din dotare. Pentru neregulile constatate au fost aplicate 27 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 80.000 lei. Două dintre acestea, în sumă totală de 72.000 lei, au fost aplicate unor societăți comerciale din municipiu, conform O.U.G. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.

Depistare în flagrant

Pentru siguranța traficului rutier, polițiștii au dispus măsuri ferme împotriva conducătorilor auto care au încălcat normele legale și au pus în pericol ceilalți participanți la trafic.
La data de 21 februarie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brăila – Secția 1 de Poliție Rurală Brăila au oprit în trafic, în localitatea de domiciliu, un autoturism condus de un tânăr de 35 de ani, din comuna Gemenele. În urma testării cu aparatul etilotest rezultatul a indicat o valoare de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice. Polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, au spus reprezentanții IPJ Brăila.
Polițiștii brăileni vor continua acțiunile preventive și combative, pentru menținerea unui climat de siguranță publică și reducerea riscurilor în trafic. Cetățenii sunt încurajați să respecte legea și să sesizeze orice situație care poate afecta ordinea și siguranța comunității.

Duminică, în cele 24 de ore, polițiștii au intervenit la alte 34 de evenimente, dintre care 26 au fost sesizate de cetățeni prin 112. Polițiștii au constatat 144 de fapte care au perturbat ordinea și liniștea publică. Intervențiile au fost imediate și ferme pentru liniștea cetățenilor, iar amenzile au fost în valoare de peste 56.000 de lei.
Pentru menținerea siguranței rutiere, 11 șoferi au rămas fără permis de conducere după ce au pus în pericol siguranța altor participanți la trafic. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii.
La data de 22 februarie, în jurul orei 21:20, polițiștii din cadrul Secției 5 de Poliție Rurală Brăila au oprit în trafic un autoturism ce se deplasa pe raza satului Tufești. În urma legitimării efectuate de polițiști, s-a stabilit identitatea șoferului, un bărbat de 29 de ani, domiciliat în localitatea Gropeni, iar întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul din dotare, rezultatul indicând o valoare de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal.

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile