Social Media

Economie

Brăilenii au îngheţat în staţii aşteptând autobuzul

Timp de citire: 3 minute

• circulaţia mijloacelor de transport în comun a lăsat de dorit ieri, călătorii fiind puşi să aştepte minute bune în ger şi viscol • “circulăm pe toate traseele, dar sunt inerente problemele ce ţin de timpul de parcurs, date fiind condiţiile meteo”, a explicat Cornel Săndulescu, directorul SC “Braicar” SA Brăila
 
Zeci de brăileni au reclamat, zilele acestea, profund revoltaţi calitatea serviciului de transport public de călători. Mai precis, oamenii s-au declarat nemulţumiţi de timpul prea mare de aşteptare în staţii mai ales că peste oraş s-a abătut vânt puternic, ger şi ninsori abundente. Practic, călătorii spun că au îngheţat pur şi simplu aşteptând mijlocul de transport de care aveau nevoie fie pentru a ajunge  la serviciu, fie acasă. Iar când a ajuns totuşi în staţie autobuzul mult-aşteptat, cu nervii întinşi la maximum au constatat că deja era aglomerat şi nu aveau loc să urce. “Stai şi îngheţi în staţii până vine un autobuz care este cât o cutie de chibrit. Mai bine de un sfert de oră am aşteptat în staţie să vină 16 sau 17, timp în care pe partea cealaltă, în faţă la Dunărea, trecuseră deja 2 maşini. Mai mult, nu ai nici măcar un loc unde să te adăposteşti de viscol. Când în sfârşit a venit, având în faţă două maşini de deszăpezire, ne-am chinuit vreo 10-12 inşi să ne urcăm, pur şi simplu claie peste grămadă. Tot promite primarul staţii moderne cu panouri de afişaj electronice şi refugiu pentru călători. Cred că păstrează promisiunea asta pentru următorul mandat că până acum … nimic. Iar toate astea se întâmplă chiar în faţa sediului PSD”, a comentat, cu năduf, unul dintre cititorii noştri.
De cealaltă parte, conducerea “Braicar” a explicat că a verificat la Dispeceratul propriu situaţia din teren şi că problema reclamată de călători nu este generată de un număr mai mic de maşini în circulaţie decât ar fi necesar, ci mai degrabă de faptul că se circulă greu prin oraş din cauza vremii nefavorabile. “Compania are acum în circulaţie toată flota de transport aşa cum este ea în program, în desfăşurare. Acum 10 minute am făcut o verificare pe trasee ca număr de mijloace de transport. Pe traseele 16 şi 17, de exemplu, avem câte 6 maşini în circulaţie. Ţinem sub control toată desfăşurarea activităţii acestui serviciu. Circulăm, dar în condiţii de iarnă, pe toate traseele într-un program normal al activităţii. Sunt inerente problemele ce ţin de timpul de parcurs date fiind condiţiile meteo”, a explicat Cornel Săndulescu, directorul SC “Braicar” SA Brăila.
De precizat că de astăzi începând, compania a preluat şi sarcina asigurării serviciului de transport pe liniile secundare 8, 40 şi 41, deservite până acum de operatorii maxi-taxi. Cele 3 trasee secundare au fost încredinţate temporar operatorului public SC “Braicar”, până în data de 11 aprilie, când ar urma să fie semnat cu municipalitatea contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de călători, în sensul încredinţării prestării acestui serviciu către “Braicar”, ca operator unic.   

Economie

60.000 de lei, amenzi pentru muncă la negru

• au fost aplicate în perioada 3-7 noiembrie, când s-a desfășurat Campania Națională pentru combaterea muncii nedeclarate • au fost luați în vizor angajatorii care desfăşoară activităţi de comerț cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent

Publicat

în

60.000 de lei, amenzi pentru muncă la negru

Angajatorii care desfăşoară activităţi de comerț cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent – clase selectate din diviziunea CAEN 47, verificați de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila.

Controalele – desfășurate în perioada 3-7 noiembrie 2026 – fac parte din Campania Națională pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate („la negru”) și pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind securitatea şi sănătatea în muncă.

Inspectorii de muncă au efectuat 48 de controale la tot atâția angajatori din comerț, campania națională având ca obiective: creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; eliminarea neconformităților constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea neconformităților și aplicarea sanțiunilor contravenționale corespunzătoare.

Au fost aplicate, în total, 39 de sancțiuni, valoarea totală a amenzilor fiind de 66.000 de lei (din care 60.000 lei pentru muncă nedeclarată). Principalele deficiențe constatate în domeniul relațiilor de muncă: primirea la muncă a unei persoane fără transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul de evidență al salariaților cel târziu în ziua anterioară începerii activității; nerespectarea prevederilor art. 119 din Legea nr. 53/2003 republicată, privind obligația de a ține la locul de muncă evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea orei de începere și sfârșit a programului de lucru; încălcarea prevederilor legale privind munca în zilele de repaus săptămânal; primirea la muncă a unei persoane fără încheierea unui contract individual de muncă potrivit art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 republicată.

În domeniul securității și sănătății în muncă au fost constatate următoarele deficiențe: angajatorii nu au luat măsuri la amenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare prin electrocutare la locul de muncă prin semnalizare de securitate, respectiv semnalizarea tabloului electric; nu au asigurat trusa sanitară pentru acordarea primului ajutor care să conțină componente conform conținutului minim obligatoriu prevăzut în Anexa 3 la Ordinul 427/14.06.2002 aflate în termen de valabilitate.

Pentru neconformităţile constatate, inspectorii ITM Brăila au dispus 85 de măsuri cu termene precise de îndeplinire de către entităţile controlate; neîndeplinirea acestora în termenul stabilit constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, potrivit prevederilor Legii nr.108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, republicată şi actualizată.

„Activitățile de comerț cu amănuntul presupun o multitudine de operațiuni desfășurate zilnic, de la aprovizionarea și manipularea mărfurilor până la depozitarea și expunerea acestora, precum și interacțiunea permanentă cu publicul, fiecare dintre aceste activități implicând riscuri specifice pentru lucrători.

Prin acțiunile de control desfășurate urmărim atât identificarea și combaterea muncii nedeclarate, cât și responsabilizarea angajatorilor în ceea ce privește asigurarea unor condiții de muncă sigure și sănătoase.

Respectarea legislației muncii, a normelor de securitate și sănătate în muncă nu trebuie privită doar ca o obligație legală, ci ca o responsabilitate esențială față de fiecare salariat. Prevenirea accidentelor de muncă și protejarea sănătății lucrătorilor trebuie să reprezinte o prioritate constantă pentru toți angajatorii din acest sector de activitate” , a precizat inspectorul șef al ITM Brăila, Liviu Arhire.

Citește articolul complet

Economie

Controale ITM în spitale și cămine de bătrâni. Au fost aplicate zeci de sancțiuni contravenționale

• verificările au avut loc în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2026, în cadrul unei Campanii Naționale inițiată de Inspecția Muncii • au fost controlați 18 angajatori brăileni și au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 6.000 de lei

Publicat

în

Controale ITM în spitale și cămine de bătrâni. Au fost aplicate zeci de sancțiuni contravenționale

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila a finalizat, recent, Campania Națională privind verificarea modului respectării prevederile legale în domeniul securității şi sănătății în muncă în unitățile care au ca obiect de activitate activități referitoare la sănătatea umană (Cod CAEN 86) și în domeniul serviciilor combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare (cod CAEN 87).

Verificările efectuate în spitale și cămine de bătrâni, în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2026, fac parte din Programul-cadru de acțiuni al Inspecției Muncii.

Obiectivele campaniei au fost: diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale de către angajatorii care desfășoară activități referitoare la sănătatea umană și servicii combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare; creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la sănătatea și securitatea în muncă în societățile comerciale din domeniul de activitate sus-menționat; asigurarea purtării de către toți lucrătorii a echipamentelor individuale de protecție adecvate; eliminarea neconformităților constatate domeniul securității şi sănătății în muncă în activitățile specifice ale unităților din domeniile de activitate vizate de campanie.

În această perioadă, au fost controlați 18 angajatori brăileni, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 28 sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 6.000 lei. Principalele deficiențe constatate de inspectorii ITM Brăila: lipsa lucrătorilor desemnaţi/instruiți care aplică măsurile de prim ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea lucratorilor; lipsa evidenței echipamentului individual de protecție acordat la intervalele de timp stabilite pentru lucrători, pentru riscurile identificate la locul de muncă;  neamenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare prin electrocutare, respectiv semnalizarea prizelor.

„Prin acțiunea desfășurată, s-a urmărit atât verificarea respectării prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă, cât și conștientizarea angajatorilor și lucrătorilor cu privire la necesitatea prevenirii accidentelor de muncă și a îmbolnăvirilor profesionale”, a precizat inspectorul șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila, Liviu Arhire.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧