Social Media

Local

Brăileancă acuzată de tentativă de omor după ce şi-a băgat în comă copilaşul de 1 an şi 2 luni

Actualizat:
Timp de citire: 4 minute

* procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila au solicitat Tribunalului Brăila arestarea preventivă a unei inculpate de 24 de ani cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor în condiţii de violenţă în familie * duminică, cererea a fost admisă de către Tribunalul Brăila, iar judecătorul de drepturi şi libertăţi a dispus arestarea preventivă a inculpatei
 
 
 
 
 
Un copilaş de numai un an şi două luni a ajuns în comă la spital, iar mama acestuia, o tânără de 24 de ani din judeţul Brăila, acuzată de tentativă de omor, a fost arestată duminică. Femeia este acuzată că şi-a agresat copilul, lovindu-l puternic în zona capului, apoi l-a dus la spital, împreună cu concubinul. Copilul era în stare gravă şi a fost transferat la spital în Bucureşti.
Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul (PT) Brăila au solicitat Tribunalului Brăila arestarea preventivă a unei inculpate cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor în condiţii de violenţă în familie, prevăzută de art. 199 alin. (1) din Codul penal în referire la art. 32 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 188 alin. (1) din Codul penal. Inculpata a fost reţinută, în cauză, pentru 24 de ore, la data de 06.11.2021.
Ulterior, cererea de arestare a fost admisă de către Tribunalul Brăila, judecătorul de drepturi şi libertăţi a dispus arestarea preventivă a inculpatei, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 07.11.2021 şi până la data de 06.12.2021, inclusiv.
„Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, au rezultat următoarele: Organele de urmărire penală au fost sesizate de către reprezentanţii legali ai Spitalului Judeţean Brăila-U.P.U. cu privire la faptul că un minor în vârstă de 1 an şi două luni a fost adus de către mamă şi de concubinul acesteia, în stare gravă, respectiv în comă – Glascow III. Datorită gravităţii stării minorului, acesta a fost transferat la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Grigore Alexandrescu” Bucureşti, unde s-a constatat că prezenta comă Glascow III; Sindrom Silverman sau sindromul copilului bătut/smucit; leziuni cranio-cerebrale cu caracter înalt sugestiv pentru traumatism sever non-accidental; fragmente osoase detaşate, parțial lizate occipital; fractură parieto-occipital dreapta; leziuni cerebrale ireversibile.
S-a constatat urmare cercetărilor efectuate în cauză că, în perioada septembrie-02.11.2021, inculpata a pus în primejdie gravă viaţa copilului prin exercitarea unor acţiuni dar şi inacţiuni – loviri cu palma în zona corpului, cu palma puternic în zona capului, respective în zona cefei, acţiuni de smucire, zdruncinare puternică, lăsarea copilului singur în casă în patul adulţilor care nu avea grilaj de protecţie corespunzător unui copil de 1 an şi două luni care nu mergea ci doar se deplasa sprijinindu-se în mâini şi picioare, context în care acesta cădea din pat şi se lovea cu capul de pardoseala din beton acoperită cu mochetă, neacordarea îngrijirilor corespunzătoare din momentul în care a observat că minorul se simţea rău, refuzul acesteia de a solicita ajutorul cadrelor medicale (solicitare ambulanţă, contactare medic de famile etc.) aceste ultime acţiuni fiind efectuate de către concubinul său la observarea atitudinii sale pasive, care au condus la starea critică a copilului”, se arată în comunicatul transmis de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.
Potrivit procurorilor, informaţiile transmise de către personalul medical din cadrul instituţiei spitaliceşti, care are în grijă minorul, au arătat că şansele de supravieţuire ale copilului sunt aproape inexistente, prognosticul fiind rezervat întrucât creierul nu răspunde la stimuli.
Soluţia Tribunalului Brăila din data de 7 noiembrie este următoarea: „Admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila de arestare preventivă a inculpatei C. M. G. Dispune arestarea preventivă a inculpatei cercetată pentru tentativă la comiterea infracţiunii de omor în condiţii de violenţă în familie prevăzută de art. 32 alin. (1) Cod penal raportat la art. 188 alin. (1) Cod penal cu aplicarea art. 199 alin (1) Cod penal, pe o durată de 30 zile, începând cu data de 07.11.2021 până la data de 06.12.2021, inclusiv. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare”.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii penale. Potrivit anchetatorilor, femeia are mai mulţi copii, vreo şapte în total, însă o parte dintre ei au fost luaţi în grija statului.

Local

Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu

• într-o sesizare transmisă redacției ni s-au oferit informații privind moartea suspectă a unui brăilean în vârstă de 41 de ani • acesta ar fi fost găsit într-un râu, în apropierea casei în care locuia • potrivit unui prieten al brăileanului, trupul neînsuflețit ar fi la morgă în Olanda, dar nu ar avea cine să se ocupe de repatriere

Publicat

în

Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu

Dispariție misterioasă în Olanda, a unui brăilean. Potrivit unei sesizări primite la redacție, un brăilean de 41 de ani, Marian Boculcă, care lucra în Olanda la o carmangerie, ar fi fost găsit decedat în condiții suspecte.

Trupul neînsuflețit ar fi la Morgă în Olanda, dar nu are cine să se ocupe de repatriere, iar cunoscuții îi caută familia. Ni s-a pus la dispoziție și numărul de telefon al unui bărbat care se ocupă de cazul celui decedat și am discutat cu acesta.

Ne-a spus că se numește Marin Florea și îl știa pe Marian Boculcă de pe rețeaua Tik-Tok. Potrivit lui Florea, brăileanul a crescut la casa de copii, iar el l-ar fi mai ajutat cu bani și alimente. În Olanda, Marian lucra la o carmangerie și ar fi avut o prietenă cu care locuia împreună.

Brăileanul ar fi dispărut încă de pe 29 octombrie, după ce ar fi plecat să cumpere pâine și nu ar fi mai revenit la domiciliu. Femeia cu care locuia, care lucra la aceeași firmă, l-a anunțat pe patronul carmangeriei

Abia la începutul lunii noiembrie bărbatul ar fi fost găsit decedat, pe un râu aflat la aproximativ 500 metri de locuința unde stătea cu prietena lui. Marin Florea ne-a mai precizat că prietena lui Boculcă a spus că ar fi anunțat poliția, dar ea a venit apoi în România, fata fiind se pare tot din Brăila.

În primă fază, a mai spus Marin Florea, patronul firmei, unde se pare că Boculcă nu avea contract de muncă, deci lucra ilegal, a anunțat că se ocupă de repatrierea trupului neînsuflețit, ba chiar ar fi strâns 10.000 de euro de la toți colegii ca să poată aduce decedatul în Brăila, pentru înmormântare.

Numai că, bărbatul a spus că între timp patronul s-a răzgândit și nu a mai răspuns la telefon. În aceste condiții, acesta a spus că încearcă să găsească pe cineva din familia lui Boculcă, pentru a se ocupa de repatriere, doar că nu știe unde se află familia. Se pare că ar avea un frate cu care nu era în relații bune, dar și o mătușă care ar locui în Chercea, din câte a aflat bărbatul.

Persoana decedată în apropiere de Zaaneiland, victima unui accident tragic

În presa de Olanda – deorkaan.nl – am găsit informații privind decesul unui bărbat. Persoana care a fost găsită decedată în dimineața zilei de duminică, 8 noiembrie, în apa din apropierea insulei Zaaneiland, în Zaandam, și-a pierdut viața în urma unui accident tragic, arată presa olandeză.

Poliția a făcut acest anunț după finalizarea cercetărilor. Polițiștii au exclus posibilitatea unei infracțiuni.”În jurul orei 08:35, serviciile de urgență au fost alertate cu privire la prezența unei persoane decedate în apă, de-a lungul străzii Mellum, în apropierea blocului Sarema. Mai multe echipaje de poliție, ambulanțe și pompieri au intervenit la fața locului. De asemenea, a fost solicitat și un elicopter medical de urgență.Poliția a delimitat zona, iar criminaliștii au efectuat cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs decesul. Ancheta a fost între timp încheiată

Potrivit poliției, s-a stabilit cu certitudine că este vorba despre un accident tragic. Autoritățile nu au făcut publice detalii despre modul în care s-a produs incidentul și nici identitatea persoanei decedate”, se arată în articol. Poliția olandeză a anunțat că a închis ancheta și a transmis condoleanțe familiei și apropiaților victimei, urându-le putere pentru a trece peste această perioadă dificilă.

Citește articolul complet

Local

Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital

Publicat

în

Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital

Un accident rutier s-a produs joi, 12 noiembrie, în municipiul Brăila, pe strada 1 Decembrie 1918, la intersecția cu strada Roșiorilor.

În urma impactului dintre două autoturisme, un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Potrivit informațiilor transmise de polițiști, accidentul a fost anunțat prin apel la 112 în jurul orei 10:50.

Din primele cercetări, un bărbat de 62 de ani, din municipiul Brăila, conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, dinspre zona centrală către bulevardul Dorobanților.

La intersecția cu strada Roșiorilor, mașina acestuia ar fi fost lovită din spate de un alt autoturism, condus de un bărbat de 40 de ani, tot din Brăila, care se deplasa în aceeași direcție.

În urma impactului, șoferul în vârstă de 62 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.

Polițiștii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost zero, ceea ce indică faptul că niciunul dintre aceștia nu consumase alcool.

Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și care au fost împrejurările care au dus la coliziune.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧