Local
Brăilean arestat după ce a fost prins în flagrant cu peste 10 kg de cannabis
* la sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii și procurorii DIICOT Buzău au efectuat trei percheziții domiciliare în Brăila, la imobilele folosite de un bărbat de 29 de ani, bănuit de deținere și trafic de droguri de risc * acesta fusese depistat în flagrant delict, în timp ce ridica un colet cu droguri * brăileanul a fost arestat
Prins în flagrant delict, cu peste 10 kg de cannabis disimulate într-un colet. Un brăilean a fost săltat de polițiștii și procurorii DIICOT din Buzău, la sfârșitul săptămânii trecute, acesta fiind arestat preventiv.
La data de 11 noiembrie, polițiștii de combatere a criminalității organizate din Buzău, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Buzău, au efectuat trei percheziții domiciliare, în Brăila, la imobilele folosite de un bărbat, în vârstă de 29 de ani, bănuit de deținere și trafic de droguri de risc.
Polițiștii l-au depistat pe bănuit în flagrant delict, în aceeași zi, în timp ce ridica un colet. În urma controlului, polițiștii au descoperit, disimulate printre diverse bunuri, pachete cu materie vegetală, cannabis, în greutate de 10,2 kg. “Din cercetări a reieșit că pachetul ar fi fost expediat pe ruta Spania-România și livrat la punctul de lucru al unei firme de transport internațional din municipiul Buzău, de unde urma să fie ridicat de către bărbat. De asemenea, a fost controlat autoturismul persoanei în cauză, fiind descoperite mai multe resturi de materie vegetală susceptibilă a avea efect psihoactiv”, se arată în comunicatul transmis de la Inspectoratul de Poliție Județean Buzău.
A fost pus în executare un mandat de aducere, tânărul fiind condus la sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Buzău, pentru audieri.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de introducerea în țară de droguri de risc, trafic de droguri de risc și deținere de droguri de risc. Instanța a dispus arestarea acestuia “Admite propunerea Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Buzău. Dispune arestarea preventivă a inculpatului G. C. I. pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 12.11.2021 până la data de 11.12.2021, inclusiv. Dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă. Cu drept de contestație în termen de 48 ore de la pronunțare. ”, este soluția dispusă la Tribunalul Buzău, la data de 12 noiembrie.
La activități au participat și jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila.
Local
Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu
• într-o sesizare transmisă redacției ni s-au oferit informații privind moartea suspectă a unui brăilean în vârstă de 41 de ani • acesta ar fi fost găsit într-un râu, în apropierea casei în care locuia • potrivit unui prieten al brăileanului, trupul neînsuflețit ar fi la morgă în Olanda, dar nu ar avea cine să se ocupe de repatriere
Dispariție misterioasă în Olanda, a unui brăilean. Potrivit unei sesizări primite la redacție, un brăilean de 41 de ani, Marian Boculcă, care lucra în Olanda la o carmangerie, ar fi fost găsit decedat în condiții suspecte.
Trupul neînsuflețit ar fi la Morgă în Olanda, dar nu are cine să se ocupe de repatriere, iar cunoscuții îi caută familia. Ni s-a pus la dispoziție și numărul de telefon al unui bărbat care se ocupă de cazul celui decedat și am discutat cu acesta.
Ne-a spus că se numește Marin Florea și îl știa pe Marian Boculcă de pe rețeaua Tik-Tok. Potrivit lui Florea, brăileanul a crescut la casa de copii, iar el l-ar fi mai ajutat cu bani și alimente. În Olanda, Marian lucra la o carmangerie și ar fi avut o prietenă cu care locuia împreună.
Brăileanul ar fi dispărut încă de pe 29 octombrie, după ce ar fi plecat să cumpere pâine și nu ar fi mai revenit la domiciliu. Femeia cu care locuia, care lucra la aceeași firmă, l-a anunțat pe patronul carmangeriei
Abia la începutul lunii noiembrie bărbatul ar fi fost găsit decedat, pe un râu aflat la aproximativ 500 metri de locuința unde stătea cu prietena lui. Marin Florea ne-a mai precizat că prietena lui Boculcă a spus că ar fi anunțat poliția, dar ea a venit apoi în România, fata fiind se pare tot din Brăila.
În primă fază, a mai spus Marin Florea, patronul firmei, unde se pare că Boculcă nu avea contract de muncă, deci lucra ilegal, a anunțat că se ocupă de repatrierea trupului neînsuflețit, ba chiar ar fi strâns 10.000 de euro de la toți colegii ca să poată aduce decedatul în Brăila, pentru înmormântare.
Numai că, bărbatul a spus că între timp patronul s-a răzgândit și nu a mai răspuns la telefon. În aceste condiții, acesta a spus că încearcă să găsească pe cineva din familia lui Boculcă, pentru a se ocupa de repatriere, doar că nu știe unde se află familia. Se pare că ar avea un frate cu care nu era în relații bune, dar și o mătușă care ar locui în Chercea, din câte a aflat bărbatul.
Persoana decedată în apropiere de Zaaneiland, victima unui accident tragic
În presa de Olanda – deorkaan.nl – am găsit informații privind decesul unui bărbat. Persoana care a fost găsită decedată în dimineața zilei de duminică, 8 noiembrie, în apa din apropierea insulei Zaaneiland, în Zaandam, și-a pierdut viața în urma unui accident tragic, arată presa olandeză.
Poliția a făcut acest anunț după finalizarea cercetărilor. Polițiștii au exclus posibilitatea unei infracțiuni.”În jurul orei 08:35, serviciile de urgență au fost alertate cu privire la prezența unei persoane decedate în apă, de-a lungul străzii Mellum, în apropierea blocului Sarema. Mai multe echipaje de poliție, ambulanțe și pompieri au intervenit la fața locului. De asemenea, a fost solicitat și un elicopter medical de urgență.Poliția a delimitat zona, iar criminaliștii au efectuat cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs decesul. Ancheta a fost între timp încheiată
Potrivit poliției, s-a stabilit cu certitudine că este vorba despre un accident tragic. Autoritățile nu au făcut publice detalii despre modul în care s-a produs incidentul și nici identitatea persoanei decedate”, se arată în articol. Poliția olandeză a anunțat că a închis ancheta și a transmis condoleanțe familiei și apropiaților victimei, urându-le putere pentru a trece peste această perioadă dificilă.
Local
Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital
Un accident rutier s-a produs joi, 12 noiembrie, în municipiul Brăila, pe strada 1 Decembrie 1918, la intersecția cu strada Roșiorilor.
În urma impactului dintre două autoturisme, un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Potrivit informațiilor transmise de polițiști, accidentul a fost anunțat prin apel la 112 în jurul orei 10:50.
Din primele cercetări, un bărbat de 62 de ani, din municipiul Brăila, conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, dinspre zona centrală către bulevardul Dorobanților.
La intersecția cu strada Roșiorilor, mașina acestuia ar fi fost lovită din spate de un alt autoturism, condus de un bărbat de 40 de ani, tot din Brăila, care se deplasa în aceeași direcție.
În urma impactului, șoferul în vârstă de 62 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.
Polițiștii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost zero, ceea ce indică faptul că niciunul dintre aceștia nu consumase alcool.
Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și care au fost împrejurările care au dus la coliziune.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.






















