Administrație
Brăila, ZERO lei de la Cîțu
* Municipiul Brăila nu a primit niciun ban cu ocazia alocării sumelor din Fondul de rezervă din partea Guvernului către unitățile administrativ-teritoriale * mai mult, atât primarul Marian Dragomir cât și președintele CJ Brăila, Francisk Chiriac, au acuzat că banii s-au alocat discreționar, Guvernul favorizând primăriile PNL * senatorul PSD Ion Rotaru a anunțat că social-democrații vor ataca această hotărâre * deputatul PNL Brăila, Alexandru Popa, susține că banii au fost alocați corect, fiind și primării PSD care au primit 300.000 lei nu doar cele conduse de liberali * și vicepreședintele USR, Dan Barna, a criticat Guvernul, precizând că primăriile conduse de cei din partidul său nu au văzut niciun ban – este și cazul comunei Măxineni
Guvernul a alocat, miercuri-seară, peste 1 miliard de lei din Fondul de rezervă către unitățile administrativ teritoriale din țară, însă a preferat să ignore Municipiul Brăila. Atât primarul Marian Dragomir, cât și președintele Consiliului Județean Brăila, Francisk Chiriac, au criticat dur acest gest al premierului interimar, Florin Cîțu, acuzând că banii s-au dat discreționar, fiind favorizate strict consiliile județene, municipiile, orașele și comunele conduse de PNL-iști. Atât Dragomir cât și Chiriac au transmis, ieri, prin intermediul unor comunicate de presă, solicitările pe care Județul și Municipiul le-au făcut,și pe care actualul Executiv nu le-a considerat importante.
”Guvernul PNL căzut în cap cu Superman în frunte a insistat să își mai bată joc încă o dată de județul Brăila. Ieri (n.r. – miercuri) s-au alocat sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului pentru unele unități administrative teritoriale. «Cu deosebita considerație» a semnat ministrul Dezvoltării și a alocat suma de 1.005 mii lei din 6.070 mii lei pe care a cerut-o Consiliul Județean Brăila pentru FUNCȚIONAREA SPITALELOR DIN SUBORDINE (achiziționarea de medicamente, plata utilităților etc). Ca idee, toate județele au argumentat necesitatea sumelor cerute cam pe aceleași considerente. Tot ca idee vă spun că MUNICIPIULUI NU I S-A ACORDAT NICIUN BĂNUȚ, că orașele Făurei, Ianca și Însurăței au primit câte 100 mii lei, iar comune ca Gradiștea, Gropeni, Cireșu, Bertești, Cazasu, Salcia, Scorțaru, Surdila-Găiseanca, Zăvoaia, câte 300 de mii lei, iar comune ca Movila Miresii, Jirlău, Bărăganul, Viziru, Unirea și celelalte cu administrație PSD, câte 50 mii lei”, a declarat Chiriac.
Președintele CJ Brăila a afirmat că nu este deloc supărat că unele comune din județul nostru au primit mai mulți bani, însă este supărat pentru că Guvernul a făcut o ”discriminare cruntă” între administrațiile PNL și PSD.
”Între comune și orașe, între OAMENI!!!!! GUVERNUL ĂSTA INCOMPETENT ȘI NEMERNIC A INSISTAT SĂ-ȘI BATĂ JOC IAR DE CETĂȚENII JUDEȚULUI BRĂILA!”, a mai adăugat șeful CJ.
Dragomir: «Cîțule, ce tot ai cu brăilenii?»
La rândul său, primarul Municipiului Brăila, Marian Dragomir, a lansat ieri un atac extrem de acid la adresa premierului interimar, Florin Cîțu. Primarul a ținut să sublinieze că este pentru a doua oară când Guvernul PNL ignoră Municipiul Brăila atunci când vine vorba de acordarea unor sume pentru sprijinirea unor nevoi importante ale comunității.
”Guvernul PNL a dat ZERO lei Municipiului Brăila. A doua oară!!! Cîțule, ce tot ai cu brăilenii? Am înțeles că ai avut ceva cu mine în campania electorală, dar de ce ai tăiat toți banii Municipiului Brăila a doua oară? 1. Pentru că eu sunt primar PSD? La primarii PNL de ce nu ai tăiat banii, Cîțule? Pentru că te-au votat la Congresul PNL? Nu ți-a tremurat pixul? 2. Pentru că nu ai caracter? Cîțule, nu sunt banii tăi de acasă, sunt banii din bugetul național și trebuie să fie împărțiți egal, corect și transparent, fără criterii politice. Știu că oricum nu o să înțelegi niciodată să fii corect, Cîțule. Anul trecut în campania electorală te-ai întâlnit la Galați cu Dănăilă fostul președinte PNL Brăila și ați tăiat și atunci banii brăilenilor. Nu ești SUPERCÎȚU ci DOAR UN FRUSTRAT MIC CARE TAIE DIN PIX ȘI SE RĂZBUNĂ POLITIC pe colegii de partid și pe cei care au alte opțiuni politice. Bine că te-au picat și în Parlament… că tu oricum nu ai înțeles ce te parașutase la Guvern”, a declarat Dragomir.
Edilul-șef a dorit să sublinieze și modul în care a decurs depunerea solicitării din partea municipalității pentru obținerea acestui sprijin financiar de la nivel guvernamental.
”În data de 21.09.2021 Instituția Prefectului a transmis Primăriei Municipiului Brăila adresa prin care ni se solicita să comunicăm necesarul pentru alocarea sumelor din Fondul de Rezervă al Guvernului. Tot în data de 21.09.2021, Primăria Municipiului Brăila a transmis către Prefectura Brăila, conform adresei guvernului, sumele necesare a acoperi abonamentele elevilor, studenților și pensionarilor conform documentelor anexate. Rezultatul se poate observa în Hotărârea de Guvern: 0 (ZERO) lei pentru Primăria Muncipiului Brăila; 5.000.000 lei pentru Primăriile PNL ale Municipiilor Giurgiu, Târgu Jiu, Piatra Neamț, Ploiești, Satu Mare etc.; 10.000.000 lei pentru Primăria Municipiului Constanța – tot PNL; 15.000.000 lei pentru Primăria Municipiului Suceava – tot PNL; 23.000.000 lei pentru Primăria Municipiului Medgidia – tot PNL etc.”, a mai subliniat Dragomir.
Rotaru consideră că este «o nouă batjocură marca PNL-Cîțu»
Și președintele PSD Brăila, senatorul Ion Rotaru, a transmis, ieri, un comunicat de presă pe această temă, atingând la rândul său punctele pe care le-au subliniat primarul și președintele CJ. Rotaru a adăugat și că i se pare un gest extrem de iresponsabil în contextul necesității combaterii pandemiei.
”Premierul demis Florin Cîțu, care și-a asigurat președinția PNL pe banii românilor, dă dovadă încă o dată de incompetență, aroganță și sfidare la adresa românilor. Astfel, 1,1 miliarde de lei, adică cam 80% din banii destinați pentru administrațiile locale din Fondul de rezervă au fost direcționați printr-o Hotărâre de Guvern către administrațiile conduse de peneliști. În plină criză sanitară, când numărul de îmbolnăviri crește de la zi la zi, când pacienți cu diverse patologii nu se pot interna deoarece capacitatea spitalelor este deja depășită, când România cere asistență internațională pentru medicamente folosite în tratarea pacienților cu Covid, fostul premier face ce vrea cu banii țării, adică îi dă primarilor care l-au votat la Congres. În întreaga țară, primăriilor conduse de primari PSD le-au fost alocate de 12 ori mai puțini bani decât celor conduse de primari PNL, iar unele dintre administrații nu au primit nici măcar un leu”, a declarat Rotaru.
Senatorul a mai subliniat că deși județul Brăila a solicitat prin Consiliul Județean suma de 6.070.000 lei necesară pentru funcționarea spitalelor și în mod deosebit achiziționare de medicamente, dar și plata utilităților, i-au fost alocați de 6 ori mai puțini bani, adică doar 1.005.000 lei.
”Mai mult decât atât, municipiul Brăila nu a primit nici măcar un leu din sumele solicitate, iar orașelor Făurei, Ianca și Însurăței le-au fost alocați doar câte 100.000 lei, comparativ cu comune precum Gradiștea, Gropeni, Cireșu, Bertești, Cazasu, Salcia, Scorțaru, Surdila Găiseanca, Zăvoaia, care au primit câte 300.000 lei, doar pentru motivul că sunt conduse de primari PNL, pe când comunele conduse de primari PSD au fost ignorate și li s-au alocat, în bătaie de joc, doar câte 50.000 lei, în acest mod pedepsind cetățenii localităților respective”, a mai completat sursa citată.
Rotaru a dorit să avertizeze că PSD va ataca și va face toate demersurile necesare pentru desființarea acestei Hotărâri de Guvern, deoarece este de părere că banii au fost alocați discreționar și abuziv, ”favorizând de departe primăriile conduse de peneliști și pedepsind pe nedrept cetățenii din localitățile conduse de administrații PSD, care au fost văduvite de fonduri”.
Popa consideră că banii au fost alocați în mod corect
Președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a afirmat că nu știe cu exactitate criteriile în baza cărora s-au alocat aceste sume, însă s-a arătat ferm convins că împărțirea a fost una corectă, în funcție de nevoile reale ale fiecărui UAT. De asemenea, liberalul a atras atenția că, din punctul său de vedere, ar fi contat și banii pe care fiecare primărie sau consiliu i-a avut în propriul fond de rezervă.
”Au fost primării PNL care au primit 300.000 lei, au fost comune PSD care au primit 300.000 lei. Vă dau un exemplu elocvent, Ulmu a primit 60.000 lei. Adică Ulmu este una dintre cele mai apropiate comune de mine, cu primar PNL. Nu a existat un criteriu politic. Probabil s-a ținut cont și de necesitatea fiecărei comune în parte. Eu cred că s-a ținut cont și de banii pe care îi are în fondul de rezervă fiecare localitate, și fiecare Consiliul Județean, și Primărie. Nu cunosc exact situația financiară a Primăriei Municipiului Brăila, nu am studiat-o, dar la Consiliul Județean, știu că – e chiar un paradox, deși suntem unul dintre cele mai sărace județe din țară -, în fondul de rezervă suntem în top 3. Avem bani necheltuiți încă de pe vremea domnului Bunea Stancu. Nu trebuie să fiu eu mulțumit, trebuie să fie mulțumit fiecare primar. Cred că nu contează culoarea politică. V-am spus. Au fost și primari PSD care au primit 300.000 lei, dar au fost și primari PNL care au primit doar 60.000 lei”, a declarat Popa.
Zero lei și la primăriile USR
Nici primăriile conduse de USR-iști nu au primit bani. Vicepreședintele USR, Dan Barna, chiar l-a acuzat pe premierul Florin Cîțu că a golit fondul de rezervă al Guvernului și l-a distribuit tuturor primăriilor, mai puțin celor conduse de USR. Această situație este valabilă și pentru comuna Măxineni, condusă de USR-istul Ionuț Postolache, care nu a primit niciun ban.
Administrație
Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila
• două familii din Brăila, aflate în situații dificile, vor primi ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei • la inițiativa primarului Marian Dragomir, proiectele au fost aprobate de Consiliul Local Municipal, după ce Direcția de Asistență Socială Brăila a evaluat situațiile celor afectați și a propus acordarea sprijinului financiar • banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor pentru tratamentul medical complex al fiicei sale
Sprijin concret pentru două familii din Brăila care se confruntă cu situații dramatice. Primarul Marian Dragomir a inițiat două proiecte de hotărâre prin care administrația locală acordă ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei.
Banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost grav afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor financiar pentru tratamentul complex al fiicei sale, diagnosticată cu afecțiuni grave. Ambele inițiative au primit votul Consiliului Local Municipal.
Dincolo de investițiile în infrastructură și proiectele de dezvoltare ale orașului, administrația locală are în vedere și situațiile în care oamenii au nevoie de ajutor imediat. Două astfel de cazuri au ajuns recent în atenția Primăriei Brăila, iar primarul Marian Dragomir a inițiat, alături de viceprimarul Alexandru Jantea-Crican, proiectele prin care familiile aflate în dificultate vor beneficia de câte 10.000 de lei.
Ajutor după un incendiu devastator
Primul caz este cel al unei familii din municipiu care a rămas cu locuința afectată în urma unui incendiu izbucnit pe 13 octombrie 2026. Flăcările au distrus patru anexe gospodărești, printre care bucătăria, baia și două magazii, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați.
Au ars și bunurile aflate în interior, precum și aproximativ doi metri cubi de lemne. Nici locuința propriu-zisă nu a scăpat neatinsă.
Fumul și temperaturile ridicate au deteriorat tavanele, pereții și pardoselile mai multor încăperi, iar într-unul dintre dormitoare tavanul s-a prăbușit. Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime. Pentru familia afectată, refacerea locuinței reprezintă însă o povară financiară dificil de suportat, veniturile provenind din pensii nefiind suficiente pentru acoperirea lucrărilor necesare.
În urma evaluării situației de către Direcția de Asistență Socială Brăila, a fost propus și aprobat un ajutor de urgență de 10.000 de lei, destinat reabilitării parțiale a imobilului.
Un alt ajutor, pentru tratamentul unei adolescente
Cel de-al doilea sprijin financiar este destinat unei familii care se confruntă cu o situație medicală deosebit de dificilă. O adolescentă diagnosticată încă de la naștere cu paralizie cerebrală spastică și scolioză severă are nevoie de o intervenție chirurgicală complexă la nivelul coloanei vertebrale.
Potrivit documentelor prezentate consilierilor locali, evoluția afecțiunii a impus recomandarea unei intervenții într-o clinică specializată din Uniunea Europeană, unde este necesară formarea unei echipe medicale multidisciplinare. Intervenția presupune o procedură complexă de stabilizare și corectare a coloanei vertebrale, care trebuie realizată într-un timp cât mai scurt. Costurile sunt considerabile.
Numai avansul solicitat de clinica din străinătate pentru procedura medicală se ridică la 36.800 de euro, iar suma finală urmează să fie stabilită în funcție de complexitatea intervenției și durata spitalizării. Familia are posibilități financiare limitate, venitul lunar fiind asigurat în prezent de un singur părinte angajat, în timp ce celălalt nu are un loc de muncă.
În aceste condiții, cheltuielile pentru transport, cazare, investigații medicale și recuperare reprezintă un efort suplimentar important.
Pentru a contribui la acoperirea unei părți dintre aceste cheltuieli, Primăria Brăila va acorda familiei un ajutor de urgență de 10.000 de lei. Suma este destinată transportului către unitatea medicală, cazării, investigațiilor și procedurilor de recuperare necesare adolescentei.
Inițiativă pentru sprijinirea celor aflați în situații-limită
Cele două proiecte au fost inițiate de primarul Marian Dragomir și viceprimarul Alexandru Jantea-Crican și au fost aprobate de Consiliul Local Municipal Brăila. Fondurile vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila.
Potrivit condițiilor stabilite, beneficiarii vor trebui să justifice utilizarea sumelor prin documente, în termen de șase luni de la efectuarea plății. Pentru ca acest sprijin să ajungă la familiile care au nevoie de el, un rol important l-a avut Direcția de Asistență Socială Brăila, care a analizat fiecare situație în parte și a evaluat dificultățile cu care se confruntă cei afectați.
Într-un caz, este vorba despre o familie care trebuie să-și refacă locuința după incendiul care i-a afectat gospodăria, iar în celălalt, despre o mamă care face eforturi pentru a-i asigura fiicei sale accesul la o intervenție medicală complexă.
În urma evaluărilor și a demersurilor făcute de instituție, au fost propuse soluții concrete de sprijin, materializate prin cele două ajutoare de urgență. În cazul în care banii nu sunt folosiți în scopurile pentru care au fost acordați, aceștia pot fi recuperați conform legii.
Fondurile, în valoare totală de 20.000 de lei, vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila. Cele 20.000 de lei reprezintă un ajutor punctual, dar și o formă de solidaritate a comunității locale față de oameni care se confruntă cu probleme ce le depășesc posibilitățile financiare.
Iar prin aceste inițiative, administrația condusă de Marian Dragomir intervine în două situații în care sprijinul financiar poate face diferența: refacerea unui cămin afectat de incendiu și susținerea unei familii care luptă pentru accesul copilului la tratamentul medical de care are nevoie.
Administrație
Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă
• fundația e gata, se intră în următoarele etape ale construcției • la fața locului a fost montată, ieri, o macara de mare capacitate, necesară pentru actuala fază a șantierului • blocul va avea cinci etaje și o arhitectură modernă, cu impact deosebit asupra aspectului general al falezei Dunării
Șantierul de la capătul bulevardului Cuza, unde se ridică un nou bloc de locuințe – primul cu vedere spre Dunăre din această zonă a falezei – a trecut de faza realizării fundației și intră în faza construcției propriu-zise.
Ieri, traficul auto a fost întrerupt aproape toată ziua pe porțiunea de bulevard dintre Calea Călărașilor și Faleză, deoarece a fost adusă pe bucăți și montată la fața locului o macara de mare capacitate care urmează să deservească șantierul în următoarele luni.
După cum v-am mai informat, blocul care va schimba complet aspectul zonei va avea cinci etaje și este descris, atât de antreprenorul ”Doraly Mall” SRL Constanța cât și de autoritățile locale ca fiind un ”proiect ultramodern”, cu parcări amenajate la subsol și cu o panoramă deosebită spre Dunăre.




Autorizația de Construire a fost emisă de Primăria Brăila în 15 septembrie 2025, iar șantierul a fost deschis efectiv în luna decembrie a anului trecut.
Imobilul cu funcțiunea de locuințe colective va avea regim de înălțime subsol plus parter plus cinci etaje, iar pe terenul în suprafață de 1.398 metri pătrați, proprietate a ”Doraly Mall”, vor fi amenajate, pe lângă blocul propriu-zis, și spații verzi și locuri de joacă.
În total, blocul va avea 39 de apartamente, dintre care 28 apartamente cu 2 camere și 11 apartamente cu 3 camere.
Lângă șantier sunt deja afișate imagini cu viitoarea construcție, fiind scoasă în evidență stilul arhitectonic modern, cu suprafețe vitrate mari și linii drepte.
Viitorii locatari vor beneficia de locuri de parcare amenajate atât la subsolul clădirii cât și pe un teren învecinat, situat pe Bdul Cuza, nr. 10 – 12, teren aflat, de asemenea, în proprietatea ”Doraly Mall”.
Numărul total de locuri de parcare va fi de 52, dintre care 26 vor fi amplasate la subsolul blocului, iar 26 pe terenul de la nr. 10-12.
În prezent, se lucrează la fundația clădirii, iar reprezentanții constructorului spun că blocul ar putea fi inaugurat în toamna anului viitor.






















