Social
Brăila va avea un Adăpost de noapte pentru oamenii străzii
• începând cu luna martie, Centrul Social de Găzduire în Regim de Urgenţă Brăila se transformă în Adăpost de noapte, iar persoanele fără locuinţă pot sta acolo zilnic, între orele 19:00-07:00 • capacitatea adăpostului este de 150 locuri, iar beneficiarii vor primi şi asistenţă medicală, precum şi sprijin în găsirea unui loc de muncă
Municipiul Brăila va avea un Adăpost de noapte pentru oamenii străzii, un loc special în care persoanele fără locuinţă vor putea dormi. Adăpostul se va deschide începând cu luna martie, va avea o capacitate de 150 de locuri şi va fi administrat de Direcţia de Asistenţă Sociată (DAS) Brăila, prin reorganizarea Centrului Social de Găzduire în Regim de Urgenţă (Calea Galaţi nr. 346, corpul C).
Consiliul Local Municipal Brăila a adoptat în cea mai recentă şedinţă proiectul de hotărâre privind funcţionarea Adăpostului de noapte, scopul serviciului social fiind acela de prevenire, limitare sau înlăturare a efectetor temporare sau permanente ale unor situaţii care pot genera marginalizarea sau excluderea socială a unor categorii de persoane. Tot în proiect se precizează că înfiinţarea adăpostului a fost gândită ca o soluţie pentru dependenţa de sistem a unor persoane găzduite în centrul social, motivându-i pe aceştia să se reintegreze socio-profesional, în situaţia în care s-a constatat că o bună parte dintre ei nu acceptă să plătească utilităţi sau chirie, aceştia fiind obişnuiţi să beneficieze în mod gratuit de serviciile oferite în centru.
“Centrul Social de Găzduire în Regim de Urgenţă se tranformă în Adăpost de noapte, în idea de a ne ocupa foarte mult de cei care sunt oamenii străzii. Diferenţa între centrul social de găzduire şi adăpost de noapte este perioada de găzduire. Dacă primul este un centru rezidenţial, deci beneficiarii pot sta 24 ore, în adăpost beneficiarii trebuie găzduiţi până la o perioadă de 12 ore. Asta înseamnă doar pe perioada nopţii. Am sesizat că pe perioada sezonului rece, dar şi de-a lungul anului, sunt foarte multe persoane care locuiesc pe stradă. Acum 2-3 ani au ajuns la 170, anul acesta au fost mai puţini, în jur de 100, 110, ceea ce oricum este foarte mult. Sunt 100 de suflete care sunt pe stradă şi atunci încercăm să le oferim lucrul acesta evitând în acelaşi timp şi conflictele care mai există în centru, cum au mai apărut de-a lungul timpului. Adică nu le mai dăm ideea de locuinţă socială, să locuiască non stop acolo, ci pur şi simplu doar pe perioada nopţii”, ne-a declarat Nicoleta Oancea, directoarea DAS Brăila.
Potrivit regulamentului de funcţionare a Adăpostului de noapte, asistaţii vor beneficia de găzduire pe o perioadă de maxim 12 ore/zilnic, servicii de informare şi consiliere în vederea reintegrării sociale, educatie sanitară şi asistentă medicală şi pot primi pachete de hrană şi băuturi calde nealcoolice. În schimb, beneficiarii au obligaţia să respecte orarul de funcţionare, respectiv între orele 19:00-07:00, şi să presteze activităţi de întreţinere a spaţiului interior şi exterior al clădirii. De asemenea, aceştia pot fi excluşi sau li se poate interzice admiterea în adăpost dacă sunt în stare de agitaţie psihică, în stare de ebrietate sau sub influenţa drogurilor, precum şi dacă au un comportament inadecvat care aduce atingeri grave integrităţii fizice sau mentale.
Oamenii străzii, ajutaţi să îşi găsească un loc de muncă
Şefa Direcţiei de Asistenţă Socială Brăila a ţinut să precizeze că Adăpostul de noapte nu va fi o casă pentru oamenii străzii, ci doar un loc unde vor putea găsi găzduire pe timpul nopţii şi sprijin în obţinerea unui loc de muncă. Astfel, pentru asistaţii care se prezintă în Adăpost pentru mai mult de trei nopţi consecutiv, persoana responsabilă cu evaluarea beneficiarilor are obligaţia de a întocmi o fişă de evaluare a aptitudinitor cognitive, care să cuprindă date cu privire la capacitatea de scris, citit, calcule matematice de bază, atenţie, memorie. În funcţie de rezultatete acestor evaluări, asistatul poate fi însoţit la AJOFM Brăila, la unităţile şcolare de pe raza municipiului Brăila, respectiv la angajator, în funcţie de situaţia particulară a fiecăruia.
“Trebuie să îi împingem către această zonă de muncă pe cei care sunt apţi de muncă, nu vorbim de cei bolnavi. E foarte dificil în momentul în care ai ajuns în zona de sărăcie, de unul singur, să te ridici şi să mergi la toate instituţiile, mai ales că e foarte multă birocraţie. Noi ne propunem să îi ghidăm, colegele mele deja fac asta, merg cu ei de mână către AJOFM şi încearcă să le găsească un loc de muncă pentru profilul lor”, a adăugat Nicoleta Oancea.
În Adăpostul de noapte pot beneficia de găzduire şi cazuri sociale sesizate de alte instituţii (Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, Poliţie, Spitalul de Psihiatrie etc.).
Vorbe din duh
E voia ta să faci Voia lui Dumnezeu
Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat rubrica „Vorbe din Duh”, menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. În fiecare săptămână suntem însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.
Când nu vrei să fii în aceeași Iubire cu care Tatăl Iubirii te îmbracă, nu ești tu.
Copilul lui Dumnezeu doar doarme când nu-și amintește Iubirea din care s-a născut.
Când se trezește, își aduce aminte că voia lui este Voia lui Dumnezeu, și nu vrea altceva.
Este voia pe care ți-a dat-o Tatăl înainte de a te naște. Și te va însoți spre desăvârșirea Iubirii care ești.
Dacă te temi de ceva, nu de necunoscut este frica, ci de cunoscut: Iubirea lui Dumnezeu pentru tine.
„Căci Dumnezeu este Cel ce lucrează în voi şi ca să voiţi şi ca să săvârşiţi, după a Lui bunăvoinţă.”
(Epistola catre Filipeni a Sfântului Apostol Pavel, II, 13)
„Vedeţi ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, şi suntem. Pentru aceea lumea nu ne cunoaşte, fiindcă nu L-a cunoscut nici pe El.
Iubiţilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu şi ce vom fi nu s-a arătat până acum. Ştim că dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, III, 1-2)
„În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire.
Noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, IV, 18-19)
Social
Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește 500, 400 sau 300 de lei
Aproximativ 2,8 milioane de pensionari cu venituri de până la 3.000 de lei vor primi, în luna decembrie, bani în plus. Este vorba despre a doua tranșă a ajutorului acordat prin pachetul de solidaritate, sumele fiind cuprinse între 300 și 500 de lei, în funcție de valoarea pensiei.
Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Florin Manole, care a vorbit și despre posibilitatea majorării pensiilor în anul 2027.
Cine primește 500, 400 sau 300 de lei
Pensionarii cu cele mai mici venituri vor beneficia de cele mai mari sume. Astfel, cei care au o pensie de până la 1.500 de lei vor primi un ajutor de 500 de lei.
Pentru pensionarii care încasează între 1.501 și 2.000 de lei, sprijinul financiar va fi de 400 de lei. În schimb, cei cu pensii cuprinse între 2.001 și 3.000 de lei vor primi 300 de lei.
Potrivit ministrului Muncii, aproximativ 2,8 milioane de persoane se încadrează în aceste praguri de venit și vor beneficia de a doua parte a sprijinului acordat pensionarilor cu venituri mici.
Florin Manole a dat asigurări că pensiile vor fi plătite și în perioada următoare, indiferent de schimbările care ar putea apărea la nivelul Guvernului.
Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027
Ministrul Muncii a fost întrebat și despre o posibilă majorare a pensiilor de aproximativ 7,3% în anul 2027.
Potrivit acestuia, procentul nu reprezintă o estimare personală, ci rezultă din indicatorii macroeconomici care sunt luați în calcul potrivit legislației pentru stabilirea indexării pensiilor.
Decizia finală va depinde însă și de discuțiile privind bugetul de stat și de posibilitățile financiare ale României. Ministrul a subliniat că inflația pune o presiune importantă asupra pensionarilor, în special asupra celor cu venituri mici.
Indexarea ar urma să se aplice părții contributive a pensiei, fiind păstrat principiul potrivit căruia cuantumul pensiei este legat de contribuțiile plătite de fiecare persoană de-a lungul perioadei de activitate.
Se discută și despre prelungirea ajutorului pentru energie
Florin Manole a mai declarat că va propune prelungirea sprijinului acordat gospodăriilor vulnerabile pentru plata energiei și în lunile de iarnă, după expirarea actualei scheme.
În prezent, ajutorul este de 50 de lei pe lună pentru fiecare gospodărie eligibilă, iar peste 700.000 de gospodării beneficiază de această formă de sprijin.
Ministrul Muncii a precizat că autoritățile vor trebui să găsească un echilibru între nevoia de sprijinire a persoanelor vulnerabile și limitele impuse de bugetul de stat.






















