Social
“Botezul cailor” și o cursă cu premii la Cazasu, de Bobotează
* ieri, preotul bisericii Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din localitate a sfințit apele și a botezat credincioșii * as-a făcut, de asemenea, botezul cailor și căruțelor gospodarilor din sat * șase călăreți, pe tot atâția cai, s-au aliniat apoi la start, la concursul de Bobotează organizat pe islaz * câștigătorul întrecerii a fost Florentin Cristian Ene * acesta a participat la cursă cu o iapă pur sânge englez, Flowers Flow, în vârstă de aproape 5 ani * primii trei clasați au primit premii în bani, diplome și cupe
Sătenii de la Cazasu și-au scos miercuri caii din grajd și i-au adus la preot, să fie botezați și ei, în zi de sfântă sărbătoare.
Botezul Domnului a fost sărbătorit cum se cuvine la Cazasu, o localitate cu oameni harnici, gospodari, aflată în imediata apropiere a orașului Brăila. Slujba de sfințire a apelor a fost săvârșită în parohia cu hramul “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” de către preotul paroh Mihai Luncașu, în prezența credincioșilor din sat, a primarului Elena Coadă și a viceprimarului Iulian Brăilă.
A urmat sfințirea Aghiazmei Mari și botezul credincioșilor, precum și botezul cailor și al căruțelor cele mai frumoase de la Cazasu, care au trecut, una câte una, prin fața preotului, ca să fie stropite cu aghiazmă. Vremea frumoasă a fost de partea credincioșilor, astfel că, în jurul prânzului, viceprimarul Iulian Brăilă și consilierul local Nicolae Dobre împreună cu sătenii, au mers pe islazul comunal, unde s-a dat startul cursei tradiționale de Bobotează. La start s-au aliniat șase cai, cu tot atâția călăreți. Bidiviii, împodobiți care mai de care mai frumos și cu canafi roșii la gât, după obicei, ca să nu-i deoache lumea, au alergat încurajați de pe margine de susținătorii veniți la acest eveniment, iar atmosfera a fost una apropiată celei de pe hipodrom. Primul care a trecut linia de sosire a fost Florentin Cristian Ene, care a participat la cursă cu o iapă pur sânge englez, Flowers Flow, în vârstă de aproape 5 ani. “Este al șaptelea concurs la care particip și de patru ori am câștigat cursa de călărie. Flowers Flow este o iapă campioană, pur sânge englez, adusă din Ungaria, am dat 2.000 de euro și sper să câștig cât mai multe concursuri pe hipodrom”, ne-a declarat Florentin Cristian Ene, un agricultor în vârstă de 24 de ani, căruia apropiații îi spun “Călărețul numărul 1 din comuna Cazasu”. Câștigătorul a primit premiul cel mare de 900 de lei. Pe locul al doilea s-a clasat Valentin Dinu, în vârstă de 29 de ani, care a concurat tot pe un pur sânge englez, iar pe al treilea, Marius Lazăr, de 17 ani, care a participat la cursă pe un cal al vărului său, Alex Bobircă. Premiul pentru locul al doilea a fost de 600 de lei, iar pentru locul al treilea de 300 de lei. Primii trei clasați au mai primit diplome și cupe.
Cursa a fost urmărită de foarte mulți săteni, care au ajuns pe izlaz fie cu autoturismele personale fie în căruțe trase de cai împodobiți, de asemenea, ca pentru sărbătoarea Bobotezei.
“Din păcate, tradiția privind cursele de cai se află în regres. În urmă cu 20 de ani se aliniau la start în jur de 20-25 de călăreți, acum au fost doar 6. Am preluat prea multe tradiții din alte țări, de aceea prin premiile oferite încercăm să readucem tinerii spre datinile noastre. Eforturile nu au rămas fără ecou, unii dintre săteni au deja cai de rasă, sper ca la anul numărul concurenților să se dubleze”, ne-a declarat consilierul local Nicolae Dobre.
Vorbe din duh
E voia ta să faci Voia lui Dumnezeu
Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat rubrica „Vorbe din Duh”, menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. În fiecare săptămână suntem însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.
Când nu vrei să fii în aceeași Iubire cu care Tatăl Iubirii te îmbracă, nu ești tu.
Copilul lui Dumnezeu doar doarme când nu-și amintește Iubirea din care s-a născut.
Când se trezește, își aduce aminte că voia lui este Voia lui Dumnezeu, și nu vrea altceva.
Este voia pe care ți-a dat-o Tatăl înainte de a te naște. Și te va însoți spre desăvârșirea Iubirii care ești.
Dacă te temi de ceva, nu de necunoscut este frica, ci de cunoscut: Iubirea lui Dumnezeu pentru tine.
„Căci Dumnezeu este Cel ce lucrează în voi şi ca să voiţi şi ca să săvârşiţi, după a Lui bunăvoinţă.”
(Epistola catre Filipeni a Sfântului Apostol Pavel, II, 13)
„Vedeţi ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, şi suntem. Pentru aceea lumea nu ne cunoaşte, fiindcă nu L-a cunoscut nici pe El.
Iubiţilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu şi ce vom fi nu s-a arătat până acum. Ştim că dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, III, 1-2)
„În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire.
Noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, IV, 18-19)
Social
Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește 500, 400 sau 300 de lei
Aproximativ 2,8 milioane de pensionari cu venituri de până la 3.000 de lei vor primi, în luna decembrie, bani în plus. Este vorba despre a doua tranșă a ajutorului acordat prin pachetul de solidaritate, sumele fiind cuprinse între 300 și 500 de lei, în funcție de valoarea pensiei.
Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Florin Manole, care a vorbit și despre posibilitatea majorării pensiilor în anul 2027.
Cine primește 500, 400 sau 300 de lei
Pensionarii cu cele mai mici venituri vor beneficia de cele mai mari sume. Astfel, cei care au o pensie de până la 1.500 de lei vor primi un ajutor de 500 de lei.
Pentru pensionarii care încasează între 1.501 și 2.000 de lei, sprijinul financiar va fi de 400 de lei. În schimb, cei cu pensii cuprinse între 2.001 și 3.000 de lei vor primi 300 de lei.
Potrivit ministrului Muncii, aproximativ 2,8 milioane de persoane se încadrează în aceste praguri de venit și vor beneficia de a doua parte a sprijinului acordat pensionarilor cu venituri mici.
Florin Manole a dat asigurări că pensiile vor fi plătite și în perioada următoare, indiferent de schimbările care ar putea apărea la nivelul Guvernului.
Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027
Ministrul Muncii a fost întrebat și despre o posibilă majorare a pensiilor de aproximativ 7,3% în anul 2027.
Potrivit acestuia, procentul nu reprezintă o estimare personală, ci rezultă din indicatorii macroeconomici care sunt luați în calcul potrivit legislației pentru stabilirea indexării pensiilor.
Decizia finală va depinde însă și de discuțiile privind bugetul de stat și de posibilitățile financiare ale României. Ministrul a subliniat că inflația pune o presiune importantă asupra pensionarilor, în special asupra celor cu venituri mici.
Indexarea ar urma să se aplice părții contributive a pensiei, fiind păstrat principiul potrivit căruia cuantumul pensiei este legat de contribuțiile plătite de fiecare persoană de-a lungul perioadei de activitate.
Se discută și despre prelungirea ajutorului pentru energie
Florin Manole a mai declarat că va propune prelungirea sprijinului acordat gospodăriilor vulnerabile pentru plata energiei și în lunile de iarnă, după expirarea actualei scheme.
În prezent, ajutorul este de 50 de lei pe lună pentru fiecare gospodărie eligibilă, iar peste 700.000 de gospodării beneficiază de această formă de sprijin.
Ministrul Muncii a precizat că autoritățile vor trebui să găsească un echilibru între nevoia de sprijinire a persoanelor vulnerabile și limitele impuse de bugetul de stat.






















