Local
Boala grea a toaletelor publice din Brăila
• în puţinele astfel de facilităţi care mai există în oraşul nostru este o mizerie cruntă şi totul e devastat • asta în condiţiile în care alte oraşe, precum Craiova sau Târgu Jiu, reuşesc să pună la dispoziţia cetăţenilor toalete publice civilizate şi bine întreţinute
Cu zeci de ani în urmă, în Brăila toate ceasurile publice, fântânile arteziene şi cişmelele funcţionau în parcuri, pe marile bulevarde şi faleză, iar în diverse zone existau şi toalete publice bine puse la punct şi folosite în mod adecvat. Ce avem acum, cel puţin în ceea ce priveşte WC-urile publice, arată cât de mult a decăzut oraşul, pe fondul neimplicării administraţiei locale şi a unei lipse totale de civilizaţie a unor brăileni.
Dacă e să ne referim la “buda” din Piaţa Traian, total degradată şi cu miros pestilenţial (până în stradă), putem spune că, în sfârşit, a intrat în renovare, însă nu se ştie cât vor dura lucrările.
Pe faleză, Primăria a construit în urmă cu ceva timp o toaletă publică modernă, cu toate dotările necesare, dar felul în care arată acum întrece orice închipuire: fără îngrijitor, devastată total, înconjurată de gropi, gunoaie şi vechituri, iar în interior o mizerie cruntă şi un miros de leşini. În spatele veceului cu pricina este o încăpere închisă cu lacătul şi unde, zice-se, locuiesc nişte amărâţi.
Stai şi te întrebi, cum este posibil aşa ceva, la doi paşi de Primărie şi sub nasul celor care păzesc zona scenei. Asta în vreme ce în oraşe precum Craiova sau Târgu Jiu şi nu numai, toaletele publice, inclusiv din parcuri, arată impecabil, înconjurate cu flori, cu dotări ca la un hotel de lux şi fără perceperea vreunei taxe !
Iată de ce ai noştri edili şi cei cu atribuţiuni de control şi amenzi trebuie să verifice toate toaletele publice, inclusiv pe cele cu aceeaşi intrare unisex, pentru femei şi bărbaţi, care nu sunt puse în acord cu normele unei conduite civilizate. Şi ar mai trebui să se lămurească şi cum a fost posibil ca amplasarea lor să se facă la cîţiva metri de magazia cu alimente a vreunei terase ori restaurant…
Local
O eroare de soft a pus în funcțiune sistemele de alarmare din localitățile brăilene de pe malul Siretului. ISU precizează că nu e niciun pericol
Un mesaj care ar fi trebuit să fie transmis doar în localitățile aflate în proximitatea Barajului Reconstrucția de pe râul Bistrița, acumularea Piatra Neamț, s-a auzit și în difuzoarele de mare putere ale sistemelor de alarmare montate de-a lungul râului Siret, în județul Brăila.
Mesajul avertiza despre o creștere a nivelului râului ca urmare a unei deversări controlate efectuate la barajul de lângă Piatra Neamț.
Astfel, locuitorii unor așezări brăilene precum Cotu Lung sau Vădeni, unde sunt montate sisteme de înștiințare-alarmare au putut auzi mesajul și s-au gândit că proprietățile lor ar putea fi în pericol.
Ca urmare, mulți au sunat la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brăila, pentru a cere lămuriri. ISU a transmis un comunicat de presă prin care a informat că nu există niciun motiv de alarmare, mesajul de la sistemul de alarmare fiind destinat doar localităților din apropierea barajului, transmiterea sa și în localitățile de pe malul Siretului din județul Brăila fiind cauzată de o eroare de soft apărută în sistem.
”Astăzi, 07 noiembrie 2026, în jurul orei 16.00, din cauza unei erori de soft, în sistemul de înștiințare-alarmare la inundații pe râul Siret, care funcționează și pe raza județului Brăila, a fost transmis un mesaj către populație privind deversarea controlată din Barajul Reconstrucția de pe râul Bistrița, acumularea Piatra Neamț. Mesajul nu era destinat localităților brăilene, care nu vor fi afectate de actuala situație. Atunci când va fi necesar, autoritățile locale și populația din localitățile județului Brăila, aflate în albia majoră a râului Siret, vor fi anunțate în timp operativ despre astfel de deversări controlate, astfel încît să poată lua măsuri de autoprotecție”, a transmis ISU Brăila.
Local
Fost șef al IPJ Brăila, cu multă experiență în prafuri, numitul Chivu Cătălin a găsit făină în loc de cocaină!
Azi dimineață, numitul Chivu Cătălin a făcut un filmuleț cu o ”mare” descoperire pe Faleză: niște pungi cu ”praf” alb aruncate într-un coș de gunoi.
Fost șef al IPJ Brăila care a avut de-a face în viața lui profesională cu ceea ce se cheamă prafuri de mare risc, Chivu a considerat că trebuie să anunțe poliția ca să cerceteze ”enormitatea” întâmplată la Brăila, pe Faleza Dunării.
”Ia uitați ce este aici! Eu în clipa asta sun la poliție”, a zis polițistul pensionar ca și când ar fi descoperit niște kilograme de cocaină care ar valora, vă dați seama, o sumă uriașă.
Atât de uriașă încât nici un copil care s-a mai uitat pe la filme polițiste nu ar fi crezut că a fost aruncată la gunoi. Sigur, numitul Chivu nu a ratat ocazia să critice poliția că se mișcă greu, dar că el îi așteaptă pe cei de la Crimă organizată.
Zis și făcut! S-a mobilizat DIICOT-ul, s-au luat probe, s-au trimis la Constanța, așadar s-au consumat resurse din banii contribuabililor ca să i se dovedească numitului Chivu că la mijloc era doar făină.
De fapt, niște puști au făcut o farsă, iar deșteptul polițist pensionar, care a fost anunțat ”de cineva”, a intervenit prompt. Și-o fi pus întrebarea că poate cineva și-a bătut joc de el?
Până una alta, el a dat-o mai departe și-a aruncat-o în cârca DIICOT că poate polițiștii de la Crimă Organizată nu erau suficient de ocupați.
Cu asta se ocupă numitul Chivu Cătălin când nu merge în pelerinaje cu pensionarii de la Asociația ”Ana Aslan” sau când nu controlează activitatea spitalului din Făurei ca membru în Consiliul de Administrație din partea PNL. E ocupat, ce mai!
Poziția oficială a polițiștilor de la Crimă Organizată: făină alimentară
”Având în vedere sesizarea prin apel 112 a polițiștilor și informațiile apărute în spațiul public (postarea lui Chivu – n.n) cu privire la prezența unei substanțe susceptibilă de a avea efect psihoactiv, polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate au efectuat cercetări cu privire la împrejurările în care a fost depozitată substanța pulverulentă de culoare albă, astfel că a fost identificat un tânăr care ar fi aruncat substanța respectivă în spațiul de depozitare pentru deșeuri, fără a urmări provocarea unei stări de panică în rândul populației sau generarea unor suspiciuni cu privire la natura acesteia, afirmând că este făină alimentară.
Totodată, în urma analizelor de laborator a rezultat că respectiva substanță nu face parte din categoria substanțelor stupefiante sau psihotrope supuse controlului conform Legii nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri cu modificările și completările ulterioare și nici alte substanțe psihoactive”.






















