Social
Blocul Naţional Sindical spune NU transferării contribuţiilor sociale integral în sarcina angajatului
• “În nicio ţară din Europa finanţarea sistemului de securitate socială nu se asigură exclusiv de către angajat”, a subliniat liderul brăilean al BNS, Alexandru Gurgu • acesta mai atrage atenţia că împovărarea angajatului prin această măsură aduce cu sine riscul real al diminuării veniturilor nete, în cazul în care patronii nu le vor majora salariul brut
Blocul Naţional Sindical (BNS), una dintre organizaţiile reprezentative la nivel naţional, a demarat o campanie prin care doreşte să atragă atenţia asupra „felului în care românii sunt subiecţi pentru acest experiment ilogic (transferul contribuţiilor sociale integral în sarcina angajatului – n.r.), ce are consecinţe foarte grave”. Campania BNS, denumită „NU Experimentelor Sociale pe Români!” a fost gândită ca un semnal de alarmă.
După cum se cunoaşte, Guvernul Tudose şi-a propus ca, de anul viitor, contribuţiile sociale să fie datorate exclusiv de angajat, cu reţinere la sursă, iar plata efectivă să fie în sarcina angajatorului. În paralel, planul ar fi să intre în vigoare alte două măsuri, menite să reducă un pic efortul financiar presupus de pasarea contribuţiilor sociale în sarcina exclusivă a anagajatului: reducerea contribuţiilor cumulate de la 39,2% la 35% şi scăderea impozitului pe venit de la 16% la 10%.
Zilele acestea, filiala judeţeană a BNS, condusă de Alexandru Gurgu, a emis un amplu comunicat de presă pe subiectul în discuţie, menit să consolideze un punct de vedere unitar al tuturor structurilor sindicale din teritoriu afiliate BNS: „Intenţia Guvernului României de a transfera contribuţiile sociale exclusiv în sarcina angajatului este una care dovedeşte felul în care guvernanţii ignoră nu doar legislaţia europeană în vigoare, dar şi nevoile şi drepturile cetăţenilor români, care, în opinia noastră, sunt cobai pentru măsuri şi politici netestate nicăieri în lume”.
Gurgu a subliniat că “în nici o ţară din Europa finanţarea sistemului de securitate socială nu se asigură exclusiv de către angajat, pentru că vorbim de solidaritate şi de responsabilitate socială, asumată în mod echilibrat între angajat şi angajator. Practica europeană arată o asumare împreună – angajat şi angajator – a finanţării sistemului de securitate socială. La nivel mondial, din 119 ţări care au în implementare un sistem de protecţie socială şi a căror fiscalitate este monitorizată, nici măcar una nu are în întregime această sarcină alocată exclusiv angajatului”.
O altă faţetă a problematicii legată de acest subiect vizează faptul că, în prezent, Guvernul nu poate garanta includerea contribuţiilor angajatorului în câştigul salarial brut decât în cazul salariului minim şi al salariilor din sectorul bugetar, ceea ce înseamnă că este posibil să se ajungă la situaţia în care patronii să nu majoreze salariul brut al angajaţilor astfel încât aceştia să poată suporta sarcina fiscală suplimentară, iar salariul net să le rămână neschimbat. “Pentru salariaţii din sectorul economic, alţii decât cei încadraţi la nivelul salariului minim, Guvernul se bazează în acest proces pe un singur mecanism – buna credinţă a angajatorilor sau altfel spus «mila lui Dumnezeu». Cel mai probabil, salariaţii din sectorul privat vor suporta din salariul net acest transfer, cu unele ajustări generate de evoluţia salariului minim”, a mai adăugat liderul BNS Brăila, cu precizarea că măsura încalcă flagrant convenţii internaţionale ratificate de România cu privire la sistemele de securitate socială, recomandări ale OIM sau directive europene.
La nivel naţional, BNS susţine că această campanie „NU Experimentelor Sociale pe Români!” se adresează tuturor cetăţenilor ţării şi semnalele de alarmă trase vor fi aduse la cunoştinţa Comisiei Europene, Consiliului Europei, Parlamentului European, Organizaţiei Internaţionale a Muncii, Confederaţiei Europene a Sindicatelor, Fondului Monetar Internaţional sau Parlamentului României. Dacă ultima instituţie nu va trata în serios solicitările BNS, potrivit lui Cristian Toma, vor avea loc acţiuni de protest la nivel naţional, care ar putea include şi o pichetare a Guvernului României.
Social
Locuri de muncă în Brăila. Oferta completă publicată de AJOFM
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Brăila a făcut publică lista actualizată cu locuri de muncă disponibile la data de 2 noiembrie pentru persoanele aflate în căutarea unui angajament profesional.
În total, lista cuprinde 58 de posturi/funcții vacante disponibile pe piața muncii din Brăila.
Sinteza ofertei de muncă pe niveluri de studii:
- Studii superioare (licență / învățământ superior): 12 posturi (ingineri în diferite specialități, medici, consilieri, inspectori de specialitate în administrația publică).
- Studii liceale (liceu teoretic și liceu de specialitate): 19 posturi (agenți vânzări, arhivari, bucătari, dispeceri, electricieni, funcționari, îngrijitori, laboranți chimiști, lăcătuși, tehnicieni, tâmplari, ucenici).
- Studii profesionale (școală profesională): 18 posturi (ambalatori, electricieni, frizeri, imprimatori serigrafi, lăcătuși, mecanici utilaj, operatori mașini-unelte, șoferi automacaragii, stilist protezist unghii, sudori, turnători, vânzători).
- Studii gimnaziale (școală generală): 5 posturi (agenți de securitate, ambalatori manuali, conducători auto transport rutier, mecanici agricoli, operatori siloz).
- Studii primare / fără studii / școală generală incompletă: 4 posturi (agenți de curățenie/călcătorese, confecționeri textile, mecanici întreținere utilaje textile, ucenici).
Lista detaliată a locurilor de muncă vacante:
Studii Superioare:
CONSILIER VÂNZĂRI ASIGURĂRI: Universitar – Învățământ superior, Durată nedeterminată, normă întreagă.
CONSILIER / EXPERT / INSPECTOR / REFERENT / ECONOMIST ÎN COMERȚ ȘI MARKETING: Universitar – Învățământ superior, Durată nedeterminată, normă întreagă. Studii superioare în Științele Comunicării / Arte Vizuale / Muzică. Tehnoredactare afișe, organizare evenimente culturale, realizare articole pentru revistă.
INGINER ELECTROENERGETICĂ: Universitar – Învățământ superior, Durată nedeterminată, normă întreagă. Studii superioare tehnice – Energetică / Electrotehnică / Facultăți cu profil electric.
INGINER HORTICULTOR: Universitar – Învățământ superior, Durată nedeterminată, normă întreagă. Supervizează lucrări în cadrul fermei viticole.
INGINER MECANIC: Universitar – Învățământ superior, Durată nedeterminată, normă întreagă.
INGINER MECANICĂ AGRICOLĂ: Universitar – Învățământ superior, Durată nedeterminată, normă întreagă.
INGINER NAVE: Universitar – Învățământ superior, Durată determinată (6 luni), normă întreagă.
INSPECTOR ASIGURĂRI: Universitar – Învățământ superior, Durată nedeterminată, normă întreagă. Deținerea certificatului ISF pentru pregătire profesională în domeniul asigurărilor reprezintă o condiție obligatorie.
INSPECTOR DE SPECIALITATE ÎN ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ (2 posturi): Universitar – Învățământ superior, Durată nedeterminată, normă întreagă. Un post cere studii de licență în Contabilitate și Informatică de gestiune, minim 1 an vechime, înregistrare documente și evidență contabilă; celălalt post cere studii universitare absolvite în științe inginerești sau economice și certificat de competențe cadru tehnic P.S.I.
MEDIC MEDICINĂ GENERALĂ: Universitar – Învățământ superior, Durată nedeterminată, normă întreagă. Conform anunț concurs Spitalul Județean de Urgență Brăila.
MEDIC SPECIALIST: Universitar – Învățământ superior, Durată nedeterminată, normă întreagă. Calificare Medic Specialist Nefrolog, aviz de liberă practică vizat pentru anul în curs, disponibilitate de a lucra în ture.
Studii Liceale (Teoretic / Specialitate):
AGENT DE VÂNZĂRI: Liceal – Liceu Teoretic, Durată determinată (3 luni), normă întreagă. Promovare produse și servicii, consultanță clienți credite, vizite la domiciliu pentru acordare împrumuturi, colectare rate.
ARHIVAR: Liceal – Liceu Teoretic, Durată nedeterminată, normă întreagă. Certificat calificare profesională: arhivar.
BUCĂTAR: Liceal – Liceu Teoretic, Durată nedeterminată, normă întreagă. Curs de calificare bucătar și 6 ani experiență, recunoaștere materii prime, dozare preparate, respectare norme PSI, colaborare cu ospătarii.
DISPECER: Liceal – Liceu Teoretic, Durată nedeterminată, normă întreagă. Detalii pe www.zonaliberabraila.ro, secțiunea Cariere.
ELECTRICIAN EXPLOATARE CENTRALE ȘI STAȚII ELECTRICE: Liceal – Liceu de Specialitate, Durată determinată (3 luni), normă întreagă.
FUNCȚIONAR INFORMAȚII CLIENȚI: Liceal – Liceu Teoretic, Durată determinată (3 luni), normă întreagă. Deservirea clienților cu dispozitive medicale, comunicativitate, competențe digitale. Avantaj experiență în domeniul medical sau relații cu clienții.
ÎNGRIJITOR CLĂDIRI: Liceal – Liceu de Specialitate, Durată nedeterminată, normă întreagă.
LABORANT CHIMIST: Liceal – Liceu de Specialitate, Durată nedeterminată, normă întreagă. Studii liceale/superioare în domeniu agricol sau conexe. Prelevare și analiză probe materii prime, introducere date în SAP, pregătire contraprobe, certificate de calitate.
LĂCĂTUȘ CONSTRUCȚII METALICE ȘI NAVALE: Liceal – Liceu de Specialitate, Durată determinată (3 luni), normă întreagă.
LĂCĂTUȘ MECANIC: Liceal – Liceu de Specialitate, Durată determinată (3 luni), normă întreagă. Calificare profesională lăcătuș mecanic.
MECANIC UTILAJ: Liceal – Liceu de Specialitate, Durată determinată (3 luni), normă întreagă.
MUNCITOR NECALIFICAT LA ASAMBLAREA, MONTAREA PIESELOR: Liceal – Liceu Teoretic, Durată determinată (3 luni), normă întreagă.
SUDOR: Liceal – Liceu de Specialitate, Durată determinată (3 luni), normă întreagă.
TÂMPLAR UNIVERSAL: Liceal – Liceu de Specialitate, Durată nedeterminată, normă întreagă.
TEHNICIAN AGRONOM – EXPLOATARE: Liceal – Liceu de Specialitate, Durată nedeterminată, normă întreagă. Activitate în aer liber la Ferma Viticolă din sat Lacu Rezii, oraș Însurăței, jud. Brăila.
TEHNICIAN PENTRU SISTEME ȘI INSTALAȚII DE LIMITARE ȘI STINGERE A INCENDIILOR: Liceal – Liceu Teoretic, Durată nedeterminată, normă întreagă. Conform anunț concurs Spitalul Județean de Urgență Brăila.
TUBULATOR NAVAL: Liceal – Liceu de Specialitate, Durată determinată (3 luni), normă întreagă.
UCENIC: Liceal – Liceu Teoretic, Durată determinată (24 luni), normă întreagă.
Studii Profesionale (Școală Profesională):
AMBALATOR MANUAL: Școală Profesională, Durată nedeterminată, normă întreagă.
CROITOR: Școală Profesională, Durată nedeterminată, normă întreagă.
ELECTRICIAN DE ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII (2 posturi): Școală Profesională. Un post cu durată determinată de 3 luni (verificare și întreținere echipamente siloz, sprijin încărcare/descărcare, curățenie); un post cu durată nedeterminată.
ELECTRICIAN NAVE (2 posturi): Școală Profesională, Durată determinată (6 luni), normă întreagă.
FRIZER: Școală Profesională, Durată nedeterminată, normă întreagă.
IMPRIMATOR SERIGRAF: Școală Profesională, Durată nedeterminată, normă întreagă.
LĂCĂTUȘ CONSTRUCȚII METALICE ȘI NAVALE (2 posturi): Școală Profesională, Durată determinată (6 luni), normă întreagă.
LĂCĂTUȘ MECANIC DE ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII UNIVERSALE: Școală Profesională, Durată determinată (3 luni), normă întreagă.
OPERATOR LA MAȘINI-UNELTE SEMIAUTOMATE ȘI AUTOMATE (2 posturi): Școală Profesională, Durată nedeterminată, normă întreagă.
OPERATOR PRESĂ DE TRANSFER TERMIC: Școală Profesională, Durată nedeterminată, normă întreagă.
ȘOFER AUTOMACARAGIU: Școală Profesională, Durată nedeterminată, normă întreagă.
STILIST PROTEZIST DE UNGHII: Școală Profesională, Durată nedeterminată, normă întreagă.
TURNĂTOR FORMATOR: Școală Profesională, Durată nedeterminată, normă întreagă.
VÂNZĂTOR: Școală Profesională, Durată nedeterminată, normă întreagă.
Studii Gimnaziale (Școală Generală):
AGENT DE SECURITATE: Gimnazial – Școală Generală, Durată nedeterminată, normă întreagă.
AMBALATOR MANUAL: Gimnazial – Școală Generală, Durată nedeterminată, normă întreagă. Pregătirea și ambalarea manuală a produselor, cântărire, etichetare, sortare, menținerea curățeniei, efort fizic moderat (muncă în picioare).
CONDUCĂTOR AUTO TRANSPORT RUTIER DE MĂRFURI: Gimnazial – Școală Generală, Durată determinată (9 luni), normă întreagă. Permis de conducere categoriile CE, certificat competență profesională, card tahograf. Conduce camion de mare tonaj.
MECANIC AGRICOL: Gimnazial – Școală Generală, Durată nedeterminată, normă întreagă.
OPERATOR SILOZ (SILOZAR): Gimnazial – Școală Generală, Durată determinată (3 luni), normă întreagă. Încărcarea și descărcarea materialelor, manipularea cerealelor folosind utilaje specifice, monitorizarea stării silozurilor și echipamentelor.
Studii Primare / Fără Studii / Școală Generală Incompletă:
CĂLCĂTOREASĂ LENJERIE: Primar – Fără studii, Durată nedeterminată, normă întreagă.
CONFECȚIONER-ASAMBLOR ARTICOLE DIN TEXTILE: Primar – Fără studii, Durată nedeterminată, normă întreagă.
MECANIC ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII UTILAJE DIN INDUSTRIA TEXTILĂ: Primar – Fără studii, Durată nedeterminată, normă întreagă. Mentenanță utilaje textile.
UCENIC: Școală Generală Incompletă, Durată nedeterminată, normă întreagă.
Pentru mai multe informații, cei interesați se pot adresa AJOFM Brăila, B-dul Dorobantilor nr.603-605, Braila, Tel./Fax: 0239-611386; E-mail secretariat: braila@anofm.gov.ro, Web site: https://www.anofm.ro.
Social
Brigada 10 Geniu, prezentă la sărbătoarea clerului militar
* evenimentul a avut loc luni, 26 octombrie, la București * au fost prezenți militari din cadrul Garnizoanei Brăila, împreună cu preotul militar Cristian Ion * militarii brăileni au participat la Slujba de Te-Deum oficiată la Catedrala Națională și au primit diplome de apreciere din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel
Militari din cadrul Brigăzii 10 Geniu „Dunărea de Jos” (Garnizoana Brăila), împreună cu preotul militar Cristian Ion, au participat, în ziua de 26 octombrie 2026, la evenimentele religioase și solemne dedicate Zilei Clerului Militar.
„Un moment de profundă însemnătate spirituală l-a constituit proclamarea Sărbătorii Sfinților Martiri Militari de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe Dealul Patriarhiei din București. Evenimentul a evidențiat legătura profundă dintre credință, jertfă, curaj și devotamentul față de țară, valori care definesc atât vocația creștină, cât și misiunea militară”, au precizat surse din cadrul Brigăzii 10 Geniu.
Reprezentanții Brigăzii 10 Geniu „Dunărea de Jos” Brăila, alături de oficialități și reprezentanți ai structurilor militare din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne și Administrației Naționale a Penitenciarelor, au fost prezenți, de asemenea, la Slujba de Te-Deum oficiată în Catedrala Națională din București, recent inaugurată.
Cu acest prilej, a fost subliniată importanța cooperării dintre Biserică și Armată, precum și rolul esențial al preotului militar în viața comunității militare și nu numai, prin sprijinul spiritual și moral oferit militarilor, cultivarea valorilor creștine și întărirea spiritului de solidaritate, responsabilitate și slujire.
În cadrul evenimentelor prilejuite de Ziua Clerului Militar, un moment deosebit l-a reprezentat acordarea diplomelor de apreciere de către Preafericitul Părinte Daniel membrilor Coralei preoților militari „Sacerdotes Militares”, în semn de recunoaștere a activității și implicării acestora în promovarea valorilor spirituale și a tradițiilor clerului militar.
Potrivit sursei citate, participarea militarilor brăileni la aceste manifestări reprezintă o mărturie a respectului față de credința strămoșească, tradițiile Armatei României și misiunea spirituală a Bisericii în rândul celor care își slujesc patria. „Credință, onoare, datorie și jertfă – sunt valori care unesc Biserica și Armata în slujba oamenilor și a României”.
























