Social Media

Sport

Bază sportivă TIP 1 la Stadionul Chimia din Staţiunea Lacu Sărat

Timp de citire: 5 minute

• proiectul câştigat de Primăria Chiscani este finanţat de Compania Naţională de Investiţii • baza sportivă a fost predată către C.N.I. • “Suntem prinşi deja pe Lista de sinteză a subprogramului “Complexuri sportive” cu obiectivul de investiţii “Construire bază sportivă TIP 1”, spune Costică Cojea
 
După doi ani de procese între Primăria Brăila şi Primăria Chiscani, stadionul Chimia are, începând cu 15 octombrie 2029, un proprietar. Baza sportivă din staţiunea Lacu Sărat este a comunei Chiscani, aşa a stabilit, definitiv şi irevocabil, Curtea de Apel Galaţi. Au fost tăiate toate bălăriile care invadaseră zona tribunei, precum şi cele care crescuseră pe suprafaţa de joc. Acum terenul poate fi folosit la antrenamente, singurul impediment fiind acela, că după şedinţele de pregătire, sportivii nu au unde să facă un duş, zona cabinelor fiind o ruină.
Însă există o rază de speranţă. Şi nu una iluzorie, ci una care poate deveni, la anul, realitate.
Unitatea Administrativ Teritorială Chiscani a câştigat un proiect care va fi finanţat de Compania Naţională de Investiţii (C.N.I.) şi anume construirea unei baze sportive TIP 1 la Stadionul Chimia din Staţiunea Lacu Sărat.
“Având în vedere adresa dumneavoastră nr. 1143/29.01.2020, înregistrată la C.N.I. – SA, cu nr. 1834/30.101.2020, prin care solicitaţi realizarea obiectivului de investiţii “Construire bază sportivă TIP 1, al Stadionului, Nr. 1, Staţiunea Lacu Sărat, T68, P373/2, sat Chiscani, comuna Chiscani, judeţul Brăila, vă informăm că obiectivul de investiţii a fost introdus pe Lista sinteză a subprogramului “Complexuri sportive”, aprobată prin Ordin M.L.P.D.A. nr. 2461/12.06.2020.
Primăria Chiscani a îndeplinit toate cerinţele impuse şI a predat deja baza sportivă către C.N.I.”, se specifică în adresa trimisă de C.N.I.
“Suntem prinşi deja pe Lista de sinteză a subprogramului “Complexuri sportive” cu obiectivul de investiţii “Construire bază sportivă TIP 1. Doar două proiecte au fost aprobate, al nostru şi unul la Grădiştea. Lucrurile s-au tergiversat din cauza acelui litigiu pe care l-am avut cu Municipiul Brăila şi abia după definitivarea acelui litigiu în instanţă, în octombrie 2019, am putut face primii paşi pentru realizarea finanţării proiectului pe care l-am propus C.N.I. şi care, de altfel, a fost aprobat. Am predat baza Chimia şi urmează să semnăm contractul de finanţare. La anul vor începe lucrările. Vom avea cea mai modernă bază sportivă din această zonă a ţării”, ne-a declarat Costică Cojea, primarul comunei Chiscani.
Valoarea estimată pentru baza sportivă de TIP 1 este de 1,7 milioane de euro şi va fi realizată pe fostul teren de rugby.
Suprafaţa pe care se va realiza investiţia la Stadionul Chimia este de aproximativ 13.202 mp. Terenul de fotbal, cu gazon sintetic, va avea dimensiunile omologate UEFA şi FRF, va avea nocturnă şi tribune pentru 500 de spectatori. Va mai fi realizat un teren mic, ce va fi tuşat pentru minifotbal, handbal, baschet, tenis şi care va avea dimensiunea de 20 m x 40 m, o clădire destinată vestiarelor şi pentru birouri administrative, o parcare pentru autovehicule şi autocare.
Celălalt teren va fi refăcut cu resurse proprii de către Primăria Chiscani.
“În această toamnă vom ara terenul, vom introduce o instalaţie de irigare şi apoi îl vom reînsămânţa. Sper să putem construi şi o tribună cu maximum 500 de locuri. Când se va realiza baza sportivă TIP 1, vom demara formele pentru o Academie de fotbal”, a mai spus Georgel Pascu, preşedintele Sportului Chiscani, clubul care va fi beneficiarul proiectului pe care îl va realiza C.N.I.
 
Costel Manole: “Stadionul Chimia a fost o bijuterie în anii ’70”
 
La baza sportivă din Staţiunea Lacu Sărat, care avea două terenuri cu gazon natural dar şi două terenuri de tenis de câmp, a jucat echipa Chimia, formaţie ai cărei jucători erau angajaţi la fostul Combinat Chimic din Chiscani. Iar baza sportivă era o bijuterie în anii ‘70. Chimia a evoluat mai mult în Divizia C dar în 1974 a activat şi în Divizia B, acum Liga a II-a. Iar meciurile din eşalonul al doilea dintre Chimia şi Progresul umpleau tribunele, indiferent dacă se juca pe Municipal sau în Lacu Sărat.
“Era o plăcere să joci pe Chimia, parcă erai la munte, aşa era aerul acolo pentru că pădurea era foarte aproape. Era o bijuterie. Am jucat cinci ani la Chimia iar meciurile cu Progresul Brăila erau adevărate derby-uri. Acum baza sportivă este o ruină. Mă bucur să aud că s-a câştigat acest proiect şi că la Chimia va reînvia performanţa în fotbal”, ne-a declarat Costel Manole, unul dintre fotbaliştii reprezentativi ai echipei Chimia din anii ’70. O echipă care a promovat în Divizia B şi la care jucau, printre alţii, Teodorescu, Dumitru, Chitu, Popazu, Manole, Niţă, Mihai, Bulancea, Iuga, Orzaru, Cojocaru, Enăchescu.

Arte marțiale

Ștefan Vrânceanu, campion mondial la Milano

• în promoția Petrosyan Mania, brăilenul l-a pus la podea pe italianul Eddy „The Golden Boy” Vinotti, un luptător neînvins la profesioniști până la această confruntare • Vrânceanu se antrenează la clubul ”Doru Team”, care a mai dat un campion mondial, pe Valentin Mavrodin

Publicat

în

Ștefan Vrânceanu, campion mondial la Milano
Performanță istorică pentru clubul ”Doru Team” și pentru kickboxingul brăilean!

Doru Team Brăila este clubul unde munca și cunoștințele de zeci de ani bat orice piedici. Cel mai titrat club brăilean de kickboxing a reușit o performanță istorică pe 7 noiembrie 2026. În această zi, în palmaresul clubului brăilean de kickboxing Doru Team și în cel al sportului românesc s-a scris o nouă pagină glorioasă: Ștefan Vrânceanu a devenit campion mondial la Milano, în cadrul galei Petrosyan Mania.

Sportivul brăilean, pregătit de sensei  Dorel Beșleagă, l-a învins pe italianul Eddy „The Golden Boy” Vinotti, un luptător neînvins la profesioniști până la această confruntare. Înaintea meciului cu Vrânceanu, italianul era considerat cel mai bun produs al academiei fraților Petrosyan, fiind considerat de către specialiștii italieni din domeniu drept cel mai bun kickboxer din istorie.

După acest meci, Ștefan Vrânceanu devine noul campion mondial. Titlul ajunge la Brăila, unde este legitimat sportivul, mai precis la CS Doru Team Brăila, club afiliat Federației Române de Budokai și IBK Kyokushin All-Round Fighting. Vrânceanu este posesor al centurii negre 1 Dan. Noul campion mondial practică acest sport de la vârsta de 7 ani, acesta având 19 ani în prezent.

TKO, în repriza a cincea

”Sâmbătă, 7 noiembrie, Ștefan a urcat în ring la Milano, în main event-ul galei Petrosyan Mania, împotriva italianului Eddy „The Golden Boy” Vinotti, un luptător neînvins la profesioniști până la această confruntare.

”Au fost 5 reprize de câte 3 minute, o luptă grea, în care Ștefan a demonstrat caracter, determinare și valoare. În repriza a 5-a, a venit momentul decisiv, în care Vrânceanu i-a aplicat un mawashi geri geodan (high kick) și italianul a fost numărat pentru prima oară. După acest moment, Ștefan a insistat cu brațele, pentru că era luat în brațe ori de câte ori încerca să facă orice, și a reușit să-i aplice niște croșee adversarului, care a fost numărat a doua oară. După numărătoare, arbitrul a oprit meciul pentru că italianul se clătina grav, iar încă o lovitură era fatală. Victorie prin abandon. Centura mondială la 65 kg vine acasă, la Brăila, este a doua centură în decurs de o lună și 4 zile”, ne-a declarat sensei Dorel Beșleagă.

Sursa citată l-a elogiat în continuare pe elevul său pentru prestația de la Milano.

”Ștefan Vrânceanu vine pe un val de victorii prin KO. În data de 2 octombrie, la Tulcea, în Gala EFC, gala vestitului luptător constănțean Alex Filip, a câștigat piramida categoriei 67 kg după două victorii, amândouă terminate cu KO”, a continuat reputatul antrenor brăilean.

Bucurie în tabăra brăileană după succesul răsunător din Italia

”Bucuria mea după victoria lui Ștefan în meciul de la Milano a fost foarte mare, pentru că a fost la ei acasă și de obicei dacă nu câștigi prin KO nu ai cum să câștigi altfel…

Acest câștig nu este întâmplător, pentru că sportivii mei au peste 150 de meciuri la amatori, multe la semi pro și destule la profesioniști, unde au câștigat în fața multor luptători deja consacrați și mai mari de vârstă.

Ștefan a ajuns să lupte pentru acest titlu mondial după victoria din piramida de la -67 kg unde a câștigat titlul și centura în ambele meciuri prin KO.

Pe această cale, vreau să le mulțumesc tuturor celor care ne-au fost alături, celor care ne-au sprijinit pentru această deplasare, dar și celor care ne susțin de-a lungul timpului.

Mulțumim Tănase Octavian TMR Carpet Clean, TMR Self-Wash La Zăpada, Adrian Roșca, Plase pescărești, Radu Medeleanu Alex Filip, Alexandru Mitan, Vasile Varga, Emil Gym Sala Culturism, Robert Gabriel și tuturor susținătorilor și prietenilor noștri din mediul on-line!!!!

Un mulțumesc special lui Valentin Mavrodin, elevul meu și colegul lui Ștefan, campionul mondial ISKA și DFS la categoria 70 kg, care a venit tocmai din Irlanda pentru a fi alături de noi. Așa cum noi am fost și vom fi întotdeauna alături de el, și el ne-a demonstrat ce înseamnă prietenia adevărată!

Mulțumim tuturor prietenilor și colegilor lui de antrenament, care l-au sprijinit pe Șuncă (porecla cu care este cunoscut Ștefan Vrânceanu printre apropriați n.red.) și au contribuit la această victorie!”, a mai adăugat Dorel Beșleagă.

Ștefan Vrânceanu: ”O bucurie greu de descris în cuvinte!”

Tânărul campion ne-a povestit despre dificultățile întâmpinate în ring și despre determinarea cu care a luptat până în ultimul moment. ”Victoria obținută la Milano înseamnă foarte mult pentru mine. A fost un meci greu, cu un adversar puternic, care mi-a pus probleme încă din prima repriză. Am fost trimis la podea, dar nu m-am gândit nicio secundă să renunț. Am știut că trebuie să mă ridic, să rămân concentrat și să continui să lupt.

Cred că astfel de momente arată cel mai bine ce înseamnă sportul de performanță. Nu este vorba doar despre lovituri sau despre cine este mai puternic, ci și despre mentalitate, caracter și capacitatea de a merge mai departe atunci când lucrurile nu ies așa cum ți-ai dorit.

Să câștig în Italia, în fața publicului adversarului, și să obțin titlul mondial este o bucurie greu de descris în cuvinte. În spatele acestui rezultat sunt multe ore de antrenament, sacrificii, disciplină și oameni care au crezut în mine.

Vreau să îi mulțumesc antrenorului meu, Dorel Beșleagă, întregii echipe Doru Team Brăila, familiei și tuturor celor care m-au susținut și au fost alături de mine. Această victorie nu este doar a mea, ci și a tuturor celor care au contribuit la drumul meu.

Pentru mine, acest titlu nu reprezintă un punct final, ci o motivație în plus să muncesc, să evoluez și să demonstrez că pot ajunge și mai departe. Sunt mândru că am putut reprezenta România și că am adus acest rezultat acasă”, ne-a declarat campionul mondial.

”Doru Team”, cel mai vechi club de kickboxing din Brăila. Campionii Mavrodin și Vrânceanu se antrenează de la vârsta de 11, respectiv 7 ani

Potrivit antrenorului Dorel Beșleagă, ”Doru Team” este cel mai vechi club de kickboxing din Brăila. ”Practicăm kickboxing din anul 2001, iar până atunci practicam karate Kyokushin. Mi-au trecut prin mână mii de elevi dornici să facă mișcare și să învețe arte marțiale de contact și dintre ei am avut sute de medalii la competiții naționale și internaționale dar și în gale semi- pro și profesioniste de kickboxing și de MMA. Datorită dezvoltării foarte puternice a kickboxing-ului în ultimul timp, cu generația lui Mavrodin și Vrânceanu am reușit cele mai mari performanțe, pentru că pe acești copii i-am antrenat de la vârsta de 11 ani și respectiv 7ani”, ne-a mai declarat Dorel Beșleagă.

Citește articolul complet

Handbal

HC Dunărea Brăila, la un pas de grupele EHF European League! Meci decisiv duminică, în Polivalentă

Publicat

în

HC Dunărea Brăila, la un pas de grupele EHF European League! Meci decisiv duminică, în Polivalentă

HC Dunărea Brăila este foarte aproape de o calificare în grupele EHF European League, iar duminică, 15 noiembrie, are șansa de a face pasul decisiv. Echipa pregătită de Bogdan Burcea întâlnește formația norvegiană Molde, de la ora 17:30, în Sala Polivalentă, în returul confruntării pentru accederea în faza grupelor.

Brăilencele pornesc cu un avantaj important: au pierdut prima manșă din Norvegia la o singur gol diferență, astfel că o victorie la cel puțin două goluri în partida de pe teren propriu le-ar asigura calificarea.

Victorie la Zalău înaintea duelului european

HC Dunărea vine după o victorie convingătoare în campionat, obținută în deplasare, la HC Zalău. Formația brăileană s-a impus la scor, după o partidă în care echilibrul s-a menținut în primele 45 de minute.

Rezultatul reprezintă un moral bun înaintea confruntării cu Molde, în care miza este una importantă pentru parcursul european al echipei.

Un rol esențial îl poate avea și publicul din Brăila. Clubul speră ca Sala Polivalentă să fie plină duminică, așa cum s-a întâmplat la mai multe dintre partidele disputate pe teren propriu în acest sezon.

„Pe 15 noiembrie avem nevoie de o sală plină! Împreună luptăm pentru calificare!”, este mesajul transmis de HC Dunărea suporterilor.

Cât costă biletele la HC Dunărea – Molde

Biletele pentru partida retur au fost puse în vânzare luni, 9 noiembrie. În prima zi, abonații au avut prioritate și au putut cumpăra bilete pentru locurile pe care le ocupă în mod obișnuit la meciurile echipei.

Ulterior, biletele au devenit disponibile pentru toți suporterii, atât la casieria Sălii Polivalente, cât și online, pe platforma Eventim.

Prețurile sunt de 35 de lei pentru adulți și 15 lei pentru copii și persoanele cu handicap mediu sau ușor.

Clubul precizează că abonamentele nu sunt valabile la meciurile din competițiile europene.

Duminică, HC Dunărea are nevoie de sprijinul tribunelor pentru a transforma avantajul terenului propriu într-o calificare europeană.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧