Social Media

SPORT

Bătăuşii de la Voinţa Făurei Sat pedepsiţi aspru de Comisia de Disciplină a AJF Brăila

Timp de citire: 3 minute

• fotbaliştii Alexandru Văceanu şi Valentin Mocanu au fost suspendaţi 10, respectiv, 16 etape • tot 16 etape va sta în tribună şi instructorul Eugen Mocanu •Voinţa Făurei are terenul suspendat o etapă
 
Comisia de Disciplină din cadrul Asociaţiei Judeţene de Fotbal Brăila a analizat evenimentele petrecute la meciul dintre Voinţa Făurei Sat şi Voinţa Găiseanca, partidă contând pentru etapa a 8-a a turneului play-off din Seria a III-a a Ligii a V-a, şi a dictat sanţiuni drastice. Poate chiar fără precedent în fotbalul judeţean. Meciul întrerupt în minutul 62 pentru că spectatorii echipei gazdă au intrat în teren pentru a-i administra o corecţie fizică arbitrului de centru, a fost omologat cu scorul de 3-0 în favoarea echipei Voinţa Găiseanca şi, totodată, formaţiei din Făurei Sat i s-a ridicat dreptul de a organiza o etapă pe teren propriu. Structura locală a Federaţiei Române de Fotbal a luat măsuri drastice împotriva oficialilor şi fotbaliştilor echipei gazdă, vizate fiind trei persoane, instructorul şi doi jucători, aceştia primind în total 42 de etape de suspendare. Pentru lovirea arbitrului de centru, instructorul Eugen Mocanu nu va mai avea voie să reprezinte echipa Voinţa Fărei sat 16 etape. Pentru injurii la adresa arbitrului, dar şi pentru faptul că l-a scuipat pe acesta, Alexandru Văceanu va sta în tribună în următoarele 10 etape, iar colegul său de echipă, Valentin Mocanu, pentru lovirea arbitrului, va reflecta de asemenea pentru ceea ce a făcut, tot în tribună, în următoarele 16 etape. Sancţiunile dure dictate de Comisia de Disciplină din cadrul AJF Brăila au fost tocmai pentru ca astfel de “ieşiri în decor” să nu mai aibe loc în competiţiile oficiale organizate de structura locală a FRF.
“Comisia de Disciplină a analizat evenimentele petrecute la meciul de la Făurei Sat şi a luat măsuri dure pentru că şi incidentele de acolo au fost extrem de grave. Nimeni nu are dreptul să-şi facă singur dreptate, sper ca aceste sancţiuni să-i descurajeze pe cei certaţi cu spiritul de fair play”, a precizat Mihai Ianoş, secretarul AJF Brăila.
Primarul comunei Surdila Greci, Ionel Meiroşu dezaprobă şi el comportamentul instructorului Eugen Mocanu şi ale celor doi fotbalişti. “Eu fac loby pentru sport. Noi avem trei echipe printre care Voinţa Făurei Sat, dar şi una de oină şi pe toate le tratez cu aceeaşi unitate de măsură. Sâmbăta şi duminica trecută am fost plecat, nu ştiu ce s-a întâmplat. Dar am luat informaţii şi am aflat de comportamentul celor de la Făurei Sat, pe care îl dezaprob. Noi, primăria, finanţăm doar sportul nu huliganismul şi violenţa. Cei care au greşit să plătească!”, a declarat Ionel Meiroşu, primarul comunei Surdila Greci.

SPORT

Performanță în primul an la seniori. Paul Scurtu a devenit campion național la Ne Waza

Publicat

în

Performanță în primul an la seniori. Paul Scurtu a devenit campion național la Ne Waza

Brăileanul Paul Scurtu, sportiv format la CSM Brăila de antrenoarea Carmen Constantin, a obținut recent o performanță notabilă, medalia de aur la seniori, la naționalele de Ne Waza.

La competiția de la Satu Mare, la categoria 81 kg au fost înscriși 18 sportivi iar brăileanul a avut de disputat patru meciuri.

Paul Scurtu s-a impus de fiecare dată înainte de limită și a devenit campion național la seniori, la această categorie de greutate.

”În finala de Ne Waza seniori 2026, deși a fost primul meu an la seniori, am reușit din prima să obțin cea mai strălucitoare medalie, prin muncă și cu încrederea antrenorilor mei, Bogdan Bărbulescu și Carmen Constantin. La startul competiției au fost 18 persoane, iar eu am avut 4 meciuri, toate încheiate înainte de limită. Mă antrenez acum la CS Dinamo București, iar anul trecut am fost campion, dar la tineret U23.

Urmează să avem în noiembrie Campionatul National pe echipe, voi concura cu echipa bucureșteană”, ne-a declarat Paul Scurtu.

Citește articolul complet

SPORT

Viitorul Ianca rămâne lider în Liga a IV-a și după etapa a 7-a

Publicat

în

Viitorul Ianca rămâne lider în Liga a IV-a și după etapa a 7-a

Cel mai important eveniment al rundei a 7-a din Liga a IV-a a fost, fără îndoială, derby-ul de la Stadionul ”Ștefan Vrăbioru”, unde, pe un gazon impecabil, Viitorul Ianca și Victoria Traian au oferit un spectacol fotbalistic frumos din toate punctele de vedere.

Victoria Traian a condus de trei ori, Viitorul Ianca a replicat imediat. Ambele formații au irosit ocazii rarisime, oaspeții prin Ghiță, gazdele prin Dobrin. Formația gazdă, mai activă în partea a doua, a ratat în minutul 92, prin Alexandru Cazacov, golul care îi putea asigura toate punctele puse în joc.

”Meci plăcut, rezultat pozitiv, meritam mai mult. Noi nu am câștigat un punct, am pierdut 2 puncte. A fost un meci plăcut ochiului, cu o primă repriză echilibrată, cu ratări monumentale de ambele părți și cu o repriză a doua în care eu consider că am fost superiori în fața celui mai valoros adversar din primele 7 etape. Echipa din Traian se va bate cu șanse reale la podium. Dar ușor, ușor, ne omogenizăm, avem o echipă tânără, iar copii aceștia au nevoie de antrenamente pentru a crește în valoare. De aceea cred că o să trecem de la două la trei antrenamente pe săptămână”, ne-a declarat Cosmin Necoară, președintele clubului Viitorul Ianca.

”Cred că rezultatul final este unul echitabil, după un meci echilibrat, cu multe ocazii de ambele părți. Am condus de fiecare dată, dar adversarii au găsit de fiecare dată resursele necesare pentru a reveni. Îi felicit pe băieți pentru atitudine și pentru lupta dusă până la final. Mergem înainte cu încredere, pentru că avem un grup valoros și obiective importante de îndeplinit în acest sezon”, ne-a declarat Adrian Andrei, președintele clubului Victoria Traian.

Etapa a 7-a s-a încheiat duminică, 18 octombrie, cu partida Viitorul Galbenu – CS local Mircea Vodă, scor 3-1.

După această rundă, Viitorul Ianca are 17 puncte și rămâne pe primul loc, pe doi se află Victoria Traian cu 16 puncte, iar pe al treilea Daous Dava 2018 Brăila cu 15 puncte, cu mențiunea că formația brăileană are un joc mai puțin.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧