Învățământ
Baricadaţi în şcoală
• Inspectoratul Şcolar Judeţean a anunţat că toţi elevii minori se vor putea învoi de la ore doar în baza unei cereri scrise, aprobată de diriginte • verificarea drastică a prezenţei profesorilor şi elevilor la ultimele ore, precum şi solicitarea intensificării prezenţei Poliţiei şi Jandarmeriei în incinta unităţilor de învăţământ sunt alte măsuri anunţate de Inspectorat pentru a preveni evenimente nefericite • şi Primăria şi Prefectura s-au “activat” după acest episod, fiecare venind cu propuneri de soluţii pentru a preveni infracţionalitatea în incinta şcolilor • deja în jurul unităţilor prezenţa forţelor de ordine a crescut • cu toate acestea, în municipiul Brăila jumătate din şcoli nu au paza asigurată de un gardian
Coşmarul prin care a trecut un adolescent ce a fost înjunghiat săptămâna trecută în faţa Colegiului Naţional “Gh. M. Murgoci” a pus “pe jar” autorităţile locale. Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Brăila, Primăria Brăila şi Prefectura Brăila s-au întrecut în a “activa” măsuri deja existente pentru a-i proteja pe elevi şi a evita apariţia unor incidente asemănătoare, ba chiar s-a ajuns la contre politice între ultimii doi. Pentru început, ISJ Brăila a hotărât ca elevii sub 18 ani care vor să se învoiască de la ore o pot face doar în baza unei cereri scrise, aprobate de diriginte. Mai mult, şeful învăţământului brăilean, prof. Viorel Botea, a anunţat că le-a cerut directorilor să facă o verificare foarte drastică a prezenţei profesorilor şi elevilor la ultimele ore de curs. Iar măsurile luate de acesta pentru a-i proteja pe elevi nu se opresc aici, şeful ISJ Brăila solicitând autorităţilor şi instituţiilor de forţă să intensifice paza în zona unităţilor de învăţământ. Mai multe echipaje de Poliţie Locală în şcoli a fost şi “mărul discordiei” dintre primarul Marian Dragomir şi prefectul Cătălin Bococ. Concret, fostul senator liberal a anunţat într-o postare pe Facebook că i-a propus primarului ca poliţiştii locali să joace rolul de gardieni. În replică, Dragomir i-a răspuns că acest lucru nu este posibil din punct de vedere legal, însă a propus o altă soluţie: prezenţa poliţiştilor şi jandarmilor în jurul şcolilor, lucru care este deja vizibil.
În tot acest timp, jumătate din unităţile de învăţământ din municipiul Brăila nu au paza asigurată de un gardian. În ceea ce priveşte cealaltă jumătate, la o treime din şcoli gardianul este plătit de către asociaţiile de părinţi. Inspectorul şcolar judeţean a declarat că această situaţie se va schimba, de la 1 martie toate unităţile urmând să aibă un agent de pază.
ISJ propune măsuri mai drastice pentru protecţia elevilor
Pe 21 ianuarie, un adolescent a trecut prin momente de groază, atunci când a mers la Colegiul “Murgoci” pentru a se întâlni cu un prieten care urma să iasă de la cursuri. Băiatul a ajuns însă la spital după ce a fost atacat de doi necunoscuţi şi înjunghiat cu un cuţit în picior. Mai mult, se pare că paznicul de la “Murgoci” era în zonă şi fuma, însă nu a intervenit în vreun fel. Tot din spusele martorilor, în aceeaşi zi, alţi trei adolescenţi au fost ameninţaţi şi agresaţi în faţa Colegiului “Murgoci”, probabil de aceleaşi persoane, unul dintre tineri ajungând chiar la cabinetul medical unde a fost pansat. Incidentul nu ar fi fost raportat la Poliţie de către conducerea unităţii de învăţământ.
Cazul acesta a stârnit indignarea părinţilor şi elevilor, motiv pentru care, ieri, Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila a organizat o conferinţă de presă în care a anunţat ce măsuri s-au luat pentru a preveni astfel de incidente. Iar o primă măsură este interzicerea învoirii elevilor minori de la orele de cursuri fără o cerere scrisă aprobată de diriginte.
“Începem cu măsurile din ograda proprie. Când apare un incident trebuie să vezi şi cauzele care au determinat acest incident, cauze pe care poţi să le elimini ca să nu mai apară. Primul lucru pe care l-am hotărât ieri (n.r. – miercuri, 29 ianuarie) în şedinţa de directori a fost acela ca toţi elevii care au anumite probleme de sănătate sau care doresc să fie învoiţi, aici mă refer la elevii minori, sub 18 ani, să o facă cu anunţarea profesorului diriginte. Conform Statutului Elevilor, articolul 14, aliniatul f) şi g), precum şi alte aliniate din articolul 14, părăsirea instituţiei şcolare se face cu anunţarea profesorului diriginte, atât în situaţii de sănătate, cât şi în alte situaţii, pe baza unei hârtii scrise. Asta este hotărârea pe care am luat-o. Pe baza cererii este anunţat părintele, tutorele legal şi acesta vine să îl ia de la şcoală. Dacă e o problemă de sănătate, elevul va anunţa dirigintele şi dirigintele îl duce la cabinetul medical. Dacă la cabinetul medical se constată starea de sănătate nu tocmai gravă, atunci acolo se desfăşoară serviciile medicale corespunzătoare. Dacă este grav, se cheamă Salvarea şi elevul este dus la spital, dar toate acestea numai după ce a fost informat părintele sau tutorele legal”, a anunţat prof. Viorel Botea, inspectorul şcolar general.
În ceea ce priveşte elevii majori, care conform Statutului Elevului au dreptul să părăsească curtea şcolii în pauze, şi pentru ei vor fi anunţaţi părinţii atunci când au o problemă şi trebuie să plece de la ore.
O altă măsură luată de ISJ Brăila este ca directorii de şcoli să verifice “la sânge” dacă profesorii şi elevii sunt prezenţi la ultimele ore, spre exemplu în intervalul orar 12.00-14.00. De asemenea, şeful Inspectoratului Şcolar a declarat jurnaliştilor prezenţi la conferinţa de presă că va avea o întâlnire cu reprezentanţii Consiliului Judeţean al Elevilor pentru a găsi soluţii la problema fumatului şi a chiulului.
“După această întâlnire voi primi cu siguranţă răspunsuri din partea elevilor la următoarele întrebări: Cum să rezolvăm problema fumatului din şcoli? Pentru că aşa cum se ştie foarte bine nu se fumează în nicio instituţie publică şi nici în şcoală, nu trebuie să ascundem aceste lucruri. Vreau neaparat să văd poziţia şi punctul de vedere al elevilor privind protecţia acestora la nivelul instituţiei de învăţământ şi soluţia Consiliului Elevilor privind chiulitul de la oră, pentru că există dreptul elevului la educaţie iar noi dorim prin activitatea pe care o desfăşurăm să le dăm toate drepturile şi să nu încălcăm niciun drept”, a adăugat Botea.
Nu în ultimul rând, inspectorul şcolar general a declarat că a făcut mai multe solicitări autorităţilor şi instituţiilor de forţă pentru a preveni infracţionalitatea în jurul unităţilor de învăţământ. Viorel Botea a cerut intensificarea patrulării echipajelor de poliţie şi jandarmi în incita şcolilor dimineaţa, la pauza mare şi atunci când se termină orele, precum şi controale la magazinele din jurul şcolilor unde se vând ţigări la bucată şi alcool.
“Am solicitat Poliţiei Locale să fie prezentă în interiorul şcolilor în momentele de vârf, de obicei la pauza mare, la pauzele de sfârşit de program, pentru a fi evitate diverse fenomene. Poliţiştii mi-au spus că aceste măsuri pe care le-am solicitat sunt în planul lor de acţiune şi îşi vor face simţită prezenţa mai amplu în preajma şcolilor. De ordinea publică nu se ocupă nici elevii, nici profesorii. De ordinea publică se ocupă autorităţile de forţă care trebuie să stabilească ordinea. Să nu se înţeleagă aspectul că dăm vina pe cineva. Problema este aşa: şcoala trebuie să facă ceva, Consiliul Elevilor trebuie să facă ceva, organele locale trebuie să facă ceva, părinţii trebuie să facă ceva. Fiecare dintre noi trebuie să facă ceva în această zonă. Nu le facem, se repetă situaţia.”, a spus sursa citată anterior.
Şi pentru că a adus în discuţie problema ţigărilor şi alcoolului, inspectorul şcolar general a fost întrebat de jurnalişti dacă cunoaşte situaţia traficului de droguri în şcoli.
“Neoficial, o parte din cei care se ocupă de astfel de activităţi, dealerii, sunt în momentul de faţă în custodia organelor de poliţie, iar alţii sunt monitorizaţi de aceştia. Am informaţii legate de acest subiect şi lucrurile sunt pe o pistă bună.
Ştiu care sunt unităţile vulnerabile şi am informat organele. Nu vă pot da mai multe detalii pentru că este o anchetă în desfăşurare dar şcolile vizate sunt şi licee bune şi licee mai de periferie. În general liceele bune că acolo sunt bani. Dar tot ceea ce înseamnă sistem infracţional în zona de droguri este intens monitorizată”, a susţinut prof. Viorel Botea.
Şeful ISJ Brăila a fost întrebat şi despre modul în care gardianul şi asistentul medical au gestionat cazul adolescentului înjunghiat în faţa Colegiului “Murgoci”, însă nu a dorit să comenteze prea mult acest aspect, fiind o anchetă în desfăşurare.
“Doamna asistentă acolo trebuia să aibă o altă atitudine dar acolo este altceva. Ca orice asistent de şcoală are nişte obligaţii pe care trebuie să şi le îndeplinească. Voi solicita în mod expres conducerii instituţiilor să analizăm procedurile privind sarcinile şi îndatoririle din fişa postului paznicului din şcoli pentru că într-un mod, zic eu eronat, s-a aruncat vina totală pe acel paznic de la «Murgoci». Acel paznic a făcut şi el greşelile lui care trebuiesc analizate, discutate, văzute. Dar nu este de vină paznicul de la «Murgoci» că în afara şcolii s-a întâmplat ce s-a întâmplat. El în calitatea lui de paznic, cu siguranţă, are în fişa postului următorul punct: informarea autorităţilor sau instituţiilor de forţă vizavi de situaţii din interiorul sau din perimetrul obiectivului pe care el îl păzeşte. Ştiu absolut toate detaliile anchetei de la «Mugroci» şi nu este întru-totul ceea ce se discută în spaţiul public. Vreau ca această anchetă să se finalizeze şi organele competente să spună exact ceea ce s-a întâmplat acolo pentru că acolo trebuie spuse lucrurile pe nume”, a conchis prof. Viorel Botea.
Trebuie punctat că problema siguranţei elevilor a fost discutată şi în şedinţa de Colegiu Prefectural de ieri, unde inspectorul şcolar general a anunţat măsurile expuse anterior.
Dragomir a respins propunerea lui Boboc, dar a venit cu altă soluţie
După incidentul violent petrecut la Colegiul Naţional “Gheorghe Munteanu Murgoci”, săptămâna trecută, prefectul Cătălin Boboc a lansat ideea în spaţiul public ca poliţiştii locali să asigure paza instituţiilor de învăţământ. Primarul Marian Dragomir a comentat propunerea atât pe site-urile de socializare, dar şi oficial, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute, ieri, la Primărie, subliniind că varianta propusă de Boboc nu ar da rezultate. Mai exact, Dragomir a explicat că nu ar avea niciun rost să înfiinţeze posturi de poliţişti locali la şcolile şi liceele din Brăila, deoarece personalul care s-ar putea ocupa de pază, nu poate conform prevederilor legale să legitimeze sau să aplice contravenţii. Asta pentru că paznicii nu sunt funcţionari publici.
“Propunerea Prefecturii nu poate fi pusă în practică aşa cum a fost ea solicitată, deoarece personalul de la Poliţia Locală, care poate asigura paza unor obiective, nu îndeplineşte calitatea de funcţionar public în cadrul Poliţiei Locale. Deci nu are dreptul de a legitima persoane şi de a aplica procese verbale de constatare a contravenţiilor în anumite situaţii. Acela este un personal contractual, care are doar obligaţii de pază. Pe noi nu ne interesează sub nicio formă să păzim holurile şcolilor, în timpul în care elevii sunt la ore, deoarece clădirea nu o va lua nimeni. Pe noi ne interesează să asigurăm în jurul şcolilor şi în zonele cu maximă probabilitate de producere a unor evenimente, siguranţa elevilor. Aşa cum aţi văzut, deja Poliţia Locală, dar şi Poliţia Naţională şi Jandarmeria mi-au comunicat acelaşi lucru: au intensificat acţiunile de monitorizare a zonelor, în baza unui plan pe care aceştia îl au”, a declarat Dragomir, cu precizarea că le-a cerut celor de la Poliţia Locală, nu doar să patruleze prin dreptul instituţiilor de învăţământ care le-au fost arondate, ci chiar să stea acolo în anumite intervale orare. Concret, atunci când elevii vin la ore, în pauza mare, dar şi la plecarea acestora.
Dragomir a mai dorit să sublinieze că de multe ori, cei de la Poliţia Naţională şi Jandarmerie, în zonele care le-au fost arondate pentru supraveghere, aleg să trimită echipaje în civil, tocmai pentru a obţine mai multe informaţii pe care ulterior să le folosească în conformitate cu atribuţiile ce le revin. Edilul-şef a mai adăugat că din punctul său de vedere, problema violenţei şi a infracţionalităţii trebuie rezolvată în primul rând la nivelul oraşului şi nu doar la cel al unităţilor de învăţământ.
“Eu nu consider că noi trebuie să ne baricadăm în şcoli, nu cumva să mai intre cineva, aşa cum era propunerea de la Prefectură. Eu văd lucrurile cu totul diferit şi consider că este absolut necesar ca cele trei instituţii care au atribuţii în acest sens, Poliţia Naţională, Jandarmerie, Poliţie Locală, să ia măsuri conform atribuţiilor pe care le au, pentru diminuarea şi apoi eliminarea infracţionalităţii. Nu ne interesează să ne apărăm, noi nu trebuie să ajungem să ne apărăm în oraşul nostru. Trebuie să circulăm în siguranţă şi nu cetăţenii trebuie să fie cei cărora să le fie frică, ci infractorilor”, a mai adăugat primarul.
Ping-pong al declaraţiilor între edilul-şef şi prefect
Primarul Marian Dragomir a profitat de moment pentru a transmite şi un atac voalat la adresa prefectului Cătălin Boboc. Acesta a vorbit despre faptul că nu neagă afilierea politică a sa, a preşedintelui CJ Brăila, dar nici a prefectului Cătălin Boboc, lucru pe care îl consideră oarecum normal, în ciuda faptului că reprezentantul Guvernului în teritoriu trebuie să fie apolitic, conform legii. Dragomir a punctat că inclusiv în acest episod legat de asigurarea pazei în şcoli s-a văzut foarte clar faptul că prefectul “joacă politic”. Edilul-şef a povestit că înainte de a face publică propunerea sa, Boboc i-a făcut o vizită şi au purtat o discuţie instituţională, în urma căreia Dragomir i-a solicitat un răgaz de două-trei zile pentru a vedea în ce măsură ideea asigurării pazei şcolilor ar putea fi pusă în practică. Însă după zece minute, punctează primarul, Boboc a făcut public anunţul pe reţelele de socializare.
“Cu siguranţă, în momentul în care am fi discutat după câteva zile, am fi ajuns la concluzia că unii dintre poliţiştii locali, care au dreptul de pază, nu au obligaţii de legitimare a persoanelor etc. iar cei care au aceste drepturi legale, nu se pot încadra, pe lege, să facă pază. Lucru ce se poate vedea şi din ultima intervenţie a Ministrului de Interne, care a precizat că vrea să regândească rolul Poliţiei Locale, dându-le şi atribuţii de pază în zona unităţilor de învăţământ, lucru care acum, pe lege, nu este permis. Poliţiştii pot păzi clădiri, dar cei care fac acest lucru sunt încadraţi ca personal contractual. Personalul contractual din cadrul Poliţiei Locale nu are dreptul să vă oprească pe stradă sau să vă legitimeze când intraţi în clădirea respectivă”, a adăugat Dragomir, cu precizarea că un astfel de poliţist poate doar opri accesul persoanelor neautorizate în clădiri, sau să anunţe mai departe dacă a constatat o problemă, însă acest lucru nu ar rezolva problema.
De cealaltă parte, prefectul Cătălin Boboc a anunţat pe pagina sa de Facebook că a luat act de răspunsul primarului Marian Dragomir şi că îi respectă decizia. Acesta a ţinut să puncteze că edilul-şef stabileşte ce anume fac poliţiştii locali şi că el doar a venit cu o sugestie.
“În altă ordine de idei, Poliţia şi Jandarmeria şi-au întărit prezenţa în apropierea şcolilor. Discuţiile pe care le-am purtat cu cei din conducerea celor două instituţii, imediat după producerea incidentului violent de la Colegiul Naţional «Gh. M. Murgoci», au dat roade. Mă bucur că reacţiile elevilor, părinţilor şi cadrelor didactice sunt pozitive!”, a mai adăugat Boboc.
Fără pază în jumătate din şcolile din municipiu
Asta a răspuns inspectorul şcolar general când a fost întrebat câte şcoli din oraş nu au în prezent un agent de pază. Iar acolo unde există, în o treime din cazuri gardieni sunt plătiţi din fondurile asociaţiilor de părinţi.
Viorel Botea a anunţat în conferinţa de presă de ieri că această situaţie se va schimba, de la 1 martie în fiecare unitate de învăţământ din municipiul Brăila urmând să existe un gardian.
“Şcolile nu au bani ca să angajeze paznici. Nu au paznic care să păzească în timpul orelor dar au alte sisteme, sunt profesori de serviciu. Vom organiza concursuri ca cel puţin pe un schimb să fie un paznic”, a declarat acesta.
Învățământ
Urmează ”decisiva” pentru directorii de școli
• cine va convinge comisiile că poate conduce o școală? Răspunsul începe să se contureze la Brăila din 17 noiembrie, când debutează interviurile propriu-zise din concursul directorilor de școli • după evaluarea administrativă a planurilor manageriale, 92 de candidați ajung față în față cu evaluatorii • urmează 45 de minute în care fiecare va trebui să demonstreze că poate trece de la teorie la decizie și de la proiect la managementul real al unei unități de învățământ
De astăzi, 12 noiembrie, la nivel național începe etapa interviurilor propriu-zise din concursul pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct.
La Brăila, după evaluarea planurilor manageriale și soluționarea contestațiilor, 92 de candidați, cu 108 opțiuni, au ajuns în fața următoarei provocări.
În maximum 45 de minute, fiecare va trebui să demonstreze că poate transforma un proiect managerial într-o viziune aplicabilă în școală.
Potrivit graficului de desfășurare a celei de-a doua etape a probei de interviu, publicat de Inspectoratul Școlar Județean, primul candidat la Brăila este programat să susțină interviul marți, 17 noiembrie, începând cu ora 9:00. La polul opus al programării, ultimul candidat figurează pe listă pentru data de 25 noiembrie, ora 10:00. Așadar, deși intervalul oficial de desfășurare a interviurilor este 12–27 noiembrie, potrivit programării afișate, evaluările candidaților brăileni sunt repartizate între 17 și 25 noiembrie.
După săptămâni de probe, evaluări, punctaje și contestații, concursul pentru conducerea unităților de învățământ din Brăila intră, începând de astăzi, într-o etapă cu miză importantă. Candidații care au trecut de evaluarea administrativă a planurilor manageriale se vor prezenta în fața comisiilor de interviu, unde nu va mai fi suficient să aibă un proiect bine redactat.
Vor trebui să-l susțină, să-și argumenteze deciziile și să arate cum ar gestiona situații concrete din viața unei școli.
Rezultatele finale ale evaluării administrative au fost publicate marți, 10 noiembrie, pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Brăila. Această etapă a avut caracter eliminatoriu: candidații care au obținut cel puțin nota 7 au primit dreptul de a continua concursul, în timp ce o notă sub acest prag a însemnat eliminarea.
Este important de precizat că nota obținută la evaluarea planului managerial nu se adaugă la media finală a concursului. Ea funcționează ca un filtru, stabilind cine poate ajunge la interviul propriu-zis.
Contestațiile au schimbat situația unui candidat
În urma publicării rezultatelor inițiale și a soluționării contestațiilor, situația candidaților a suferit câteva modificări. Potrivit datelor transmise de comisia de organizare a concursului, au fost depuse cinci contestații. Într-un caz, nota inițială de 8,30 a fost menținută.
Pentru alți trei candidați, punctajele au crescut, însă cea mai importantă modificare s-a înregistrat la Școala Gimnazială ”Radu Tudoran”, unde un candidat înscris pentru funcția de director adjunct a reușit să treacă pragul eliminatoriu.
Mai exact, după reevaluarea planului managerial, nota acestuia a crescut de la 6,80 la 7,16. Diferența de câteva zecimi a făcut, în acest caz, diferența dintre eliminarea din concurs și continuarea competiției. Pentru ceilalți doi candidați ale căror lucrări au fost reevaluate, creșterile au fost de 0,10, respectiv 0,04 puncte. A existat și un caz în care contestația nu a adus rezultatul așteptat. Candidatul care nu îndeplinise nici inițial pragul de promovare a primit, după reevaluare, o notă și mai mică: de la 4,60 la 4,44.
În urma afișării rezultatelor finale, un candidat a fost declarat respins la această etapă. Astfel, din cei 93 de candidați rămași după probele anterioare, au continuat concursul 92, cu un total de 108 opțiuni: 72 pentru funcțiile de director și 36 pentru cele de director adjunct.
45 de minute în fața comisiei. Aici începe adevăratul test!
Dacă până acum candidații au fost evaluați pe baza competențelor și a documentelor depuse, în perioada 12–27 noiembrie urmează proba care îi aduce față în față cu evaluatorii. Fiecare candidat va avea la dispoziție maximum 45 de minute pentru a demonstra că nu doar știe să construiască un plan managerial, ci și că are capacitatea de a-l pune în practică.
Interviul este împărțit în trei secțiuni, fiecare cu un timp bine stabilit. Primele 20 de minute sunt rezervate prezentării și susținerii proiectului managerial. Candidatul trebuie să-și explice viziunea, obiectivele și direcțiile de dezvoltare pe care le propune pentru unitatea de învățământ. Următoarele 15 minute sunt dedicate rezolvării unei situații-problemă.
Poate fi vorba despre gestionarea unui conflict, o situație de criză, relația cu părinții, dificultăți de comunicare, aplicarea legislației sau alte provocări administrative și manageriale. Ultimele 10 minute verifică aptitudinile digitale și competențele de operare necesare exercitării funcției de director sau director adjunct.
Așadar, nu este suficient ca proiectul să arate bine pe hârtie. Candidatul trebuie să convingă prin felul în care îl prezintă, prin argumentele pe care le aduce și prin soluțiile pe care le găsește atunci când este pus în fața unei situații concrete. Cei cinci membri ai comisiei vor acorda note individuale, iar nota finală a interviului va fi media aritmetică a punctajelor acordate. Pentru promovarea probei este necesară cel puțin nota 7.
Cu alte cuvinte, o evaluare administrativă foarte bună nu garantează automat și un interviu pe măsură. De astăzi, contează nu doar ce au scris candidații în proiecte, ci și cât de bine reușesc să-și susțină ideile și să demonstreze că pot lua decizii.
În fața comisiilor: cinci evaluatori și o decizie pentru fiecare școală
Odată cu începerea interviurilor, atenția se mută nu doar asupra candidaților, ci și asupra celor care vor analiza prestația acestora. Fiecare interviu se desfășoară în fața unei comisii formate din cinci membri, iar fiecare dintre ei va acorda un punctaj individual. Media notelor va stabili rezultatul candidatului la această etapă.
Componența comisiilor reunește reprezentanți ai Inspectoratului Școlar, cadre didactice din unitățile de învățământ, reprezentanți ai administrației publice locale, precum și membri desemnați din mediul economic sau universitar. Este o formulă care aduce la aceeași masă perspective profesionale diferite, într-o evaluare ce vizează nu doar pregătirea didactică, ci și capacitatea de organizare, comunicare și conducere.
Rămâne însă de văzut cum se va reflecta această perspectivă în evaluarea candidaților și ce criterii vor cântări cel mai mult atunci când aceștia vor trebui să-și susțină proiectele, să rezolve situații concrete și să demonstreze că pot gestiona o instituție de învățământ.
Rolul evaluatorilor nu este deloc unul formal. În cele 45 de minute ale interviului, aceștia vor urmări modul în care candidatul își argumentează proiectul managerial, răspunde unei situații-problemă și demonstrează că stăpânește competențele necesare funcției pentru care candidează. Notele acordate vor conta direct în rezultatul acestei probe, astfel că responsabilitatea comisiei este pe măsura mizei concursului.
Așadar, într-un proces care vizează conducerea a zeci de unități de învățământ din județ, transparența privind organizarea și activitatea comisiilor rămâne un aspect important asupra căruia vom reveni.
În acest context, era util ca informațiile privind persoanele desemnate și repartizarea în comisii să fie făcute cunoscute publicului, în măsura permisă de regulile concursului.
Nu pentru a transforma componența comisiilor într-un subiect de suspiciune, ci pentru ca întregul proces să poată fi urmărit și înțeles de cei interesați de viitorul școlilor brăilene.
Pentru că interviul nu înseamnă doar 45 de minute în care un candidat trebuie să convingă. Înseamnă și o evaluare în care fiecare membru al comisiei are o responsabilitate clară, iar notele acordate vor conta în stabilirea celor care vor ocupa funcțiile de conducere.
De la 149 de opțiuni, la 108. Cine ajunge la linia de sosire?
La începutul competiției, în județul Brăila erau disponibile 127 de funcții de conducere: 82 de directori și 45 de directori adjuncți. Pentru acestea au fost depuse 124 de dosare de candidatură, candidații exprimând în total 149 de opțiuni. După evaluarea competențelor desfășurată în 13 octombrie, au rămas 93 de candidați, cu 109 opțiuni: 73 pentru funcțiile de director și 36 pentru cele de director adjunct.
La acea etapă, 30 de candidați nu au obținut punctajul minim, iar unul nu s-a prezentat.
Acum, după evaluarea administrativă a proiectelor manageriale și soluționarea contestațiilor, numărul celor care continuă a ajuns la 92 de candidați, cu 108 opțiuni.
Competiția se apropie, așadar, de etapa în care diferențele dintre candidați nu vor mai fi date doar de documentele depuse, ci și de felul în care aceștia își susțin proiectele și răspund provocărilor din fața comisiei.
Verdictul final, în decembrie
În Brăila, interviurile se desfășoară în perioada 17–25 noiembrie 2026. Contestațiile la această probă pot fi depuse în intervalul 17 noiembrie – 2 decembrie, iar soluționarea lor este programată până pe 7 decembrie. Rezultatele finale ale concursului urmează să fie afișate pe 9 decembrie. O zi mai târziu, candidații declarați admiși pentru mai multe funcții își vor exprima opțiunea finală pentru o singură unitate de învățământ.
Validarea rezultatelor în Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean este programată pentru 11 decembrie, iar deciziile de numire trebuie emise și comunicate până la 16 decembrie, cu intrare în vigoare de la 1 ianuarie 2027. Rămâne de văzut cine va reuși să treacă și de această probă, cine va confirma în fața evaluatorilor și, mai ales, cine va ajunge să ocupe funcțiile de conducere începând cu anul viitor.
Învățământ
Bursele școlare pentru primele două luni ale anului școlar, plătite pe 20 noiembrie. Câți elevi din Brăila vor primi bani
• elevii din județul Brăila care beneficiază de burse școlare vor primi, pe 20 noiembrie, primele sume din acest an școlar, aferente lunilor septembrie și octombrie • potrivit datelor Inspectoratului Școlar Județean, sprijinul financiar este destinat elevilor care îndeplinesc criteriile pentru burse de merit, sociale sau tehnologice, dar și unor categorii speciale de beneficiari
Elevii care beneficiază de burse școlare în anul școlar 2026–2027 vor primi primele sume pe 20 noiembrie, când vor fi achitate și drepturile aferente lunilor septembrie și octombrie.
La nivelul județului Brăila, listele cu beneficiarii au fost centralizate, iar potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Școlar Județean, 26.768 de elevi sunt incluși în evidențele pentru plata burselor.
Prima plată din acest an școlar va cuprinde două luni, urmând ca, ulterior, bursele să fie virate lunar, pe data de 20, pentru luna precedentă. Calendarul este valabil la nivel național, în timp ce cifrele prezentate în continuare reflectă situația înregistrată în județul Brăila.
Peste 26.000 de elevi din Brăila, pe listele de plată
Potrivit datelor transmise de Inspectoratul Școlar Județean Brăila, cei mai mulți beneficiari sunt elevii care primesc burse sociale, categorie destinată sprijinirii copiilor proveniți din familii aflate în situații vulnerabile.
Situația burselor la nivelul județului este următoarea:
- 4.372 de burse de merit, acordate elevilor cu rezultate bune la învățătură;
- 20.900 de burse sociale, destinate elevilor care îndeplinesc criteriile de eligibilitate;
- 1.462 de burse tehnologice, pentru elevii din învățământul profesional și tehnologic;
- 22 de burse pentru mame minore;
- 12 burse pentru elevi aparținând unor comunități etnice, inclusiv elevi moldoveni, potrivit încadrării din evidențele transmise.
Datele arată că bursele sociale reprezintă cea mai mare parte a ajutorului financiar acordat elevilor din județ. În același timp, numărul celor care primesc burse de merit este mai redus, în condițiile în care metodologia actuală stabilește criterii mai restrictive de acordare.
Ce sume vor primi elevii
Cuantumurile lunare prevăzute pentru principalele categorii de burse sunt de 450 de lei pentru bursa de merit, de 300 de lei pentru bursa socială, respectiv pentru cea tehnologică și 700 lei/lună bursa pentru meme minore, acordată în perioada cursurilor, a pregătirii practice și a sesiunilor de examene.
Pentru că prima plată va avea loc în luna noiembrie, elevii vor primi atunci sumele aferente lunilor septembrie și octombrie, în funcție de categoria de bursă și de drepturile stabilite pentru fiecare beneficiar.
După această primă plată, calendarul obișnuit prevede virarea burselor în data de 20 a fiecărei luni, pentru luna anterioară.
Mai puțini beneficiari ai burselor de merit
Anul școlar 2026–2027 continuă pe baza regulilor de acordare a burselor introduse prin noua metodologie.
În cazul burselor de merit, unul dintre criteriile importante este limitarea numărului de beneficiari la cel mult 15% dintre elevii unei clase, în condițiile prevăzute de metodologia în vigoare.
La nivelul județului Brăila, 4.372 de elevi se regăsesc pe listele pentru această categorie de sprijin. Prin comparație, bursele sociale rămân principala formă de ajutor financiar pentru elevi, cu peste 20.000 de beneficiari.
Pentru școli, pregătirea primei plăți a presupus transmiterea către inspectoratele școlare a listelor cu beneficiarii și a sumelor necesare. Termenul stabilit pentru această etapă a fost 20 octombrie 2026.
Astfel, pe 20 noiembrie, elevii eligibili vor primi primele burse din actualul an școlar, aferente lunilor septembrie și octombrie, iar plățile vor continua lunar, potrivit calendarului stabilit.






















