Social Media

Administrație

Bani din chirii pentru buget

Timp de citire: 8 minute

* liderii administrației PSD Brăila încep să apeleze la planuri de rezervă pentru a aduce bani la bugetele locale * apar, astfel, tot mai multe proiecte de hotărâri ce vizează închirieri, concesiuni, superficii privind terenuri și alte bunuri imobile * poate cel mai important astfel de exemplu este la municipiu, unde CLM a aprobat, recent, scoaterea la licitație pentru constituirea dreptului de superficie pe cinci ani a unui teren de peste 78.000 mp * și CJ Brăila a anunțat scoaterea la licitație a fostei cantine a Colegiului Tehnic ”C. D. Nenițescu” pe o sumă frumușică * de altfel, președintele CJ Brăila, Francisk Chiriac, a anunțat că planul său este acela de a închiria, în viitorul apropiat, cât mai multe clădiri și terenuri ale județului
 
Administrația PSD Brăila schimbă tactica în privința atragerii mai multor fonduri la bugetul local. La o privire de ansamblu asupra proiectelor de hotărâri dezbătute și aprobate în ultima vreme în cadrul Consiliului Local Municipal și al Consiliului Județean, putem observa că apar tot mai multe demersuri privitoare la închirierea de clădiri și terenuri, sub diferite forme. Discutăm despre scoateri la licitație publică pentru tot mai multe constituiri ale dreptului de superficie, pentru închirieri pe perioade determinate și chiar concesionări pe durate mai lungi de timp. Dacă analizăm doar ședințele ordinare (din luna februarie) ale celor două plenuri, vedem un apetit ceva mai crescut pentru astfel de proiecte. Dar să le luăm pe rând.
 
Un teren de peste 78.000 mp scos la licitație de Primăria Brăila
În cadrul celei mai recente ședințe ordinare a CLM Brăila, consilierii au aprobat scoaterea la licitație spre închiriere a mai multor imobile, deținute de Primărie, sau chiar de entități subordonate. De asemenea, au aprobat mai multe proiecte legate de constituirea dreptului de superficie. Poate cel mai important exemplu de acest gen este un teren de 78.549 mp, situat pe DN22B, scos la licitație publică de către municipalitate, în vederea edificării unui obiectiv economic.
Contactat telefonic, primarul Marian Dragomir a explicat că este vorba despre un teren de care sunt interesate companiile care lucrează la podul peste Dunăre, în vederea realizării unui șantier. Cu toate acestea, potrivit edilului-șef, Primăria NU poate să ofere terenul cu ”dedicație”, astfel că îl scoate la licitație publică, astfel încât orice firmă interesată să dezvolte acolo o afacere să o poată face. Totuși trebuie reținut că terenul va putea fi folosit de câștigătorul licitației doar pentru o perioadă de cinci ani, cu posibilitate de prelungire. Prețul de pornire al licitației este de 4 lei/mp/an, pornit de la raportul de evaluare, iar pasul de licitație este de 5% din valoarea prețului de pornire, respectiv 0,2 lei. Prețul superficiei se achită anual, până cel târziu la data de 31 ianuarie a anului pentru care se face plata și se actualizează anual, cu rata lei/euro, s-a stabilit în cadrul proiectului.
”Este un termen limitat. Avem o solicitare și se va organiza o licitație publică în acest sens. Nu este concesiune, nici superficie pe 49 de ani, este doar o închiriere pe un termen scurt. Nu avem voie să dăm o destinație terenului. Putem doar să îl scoatem la licitație și vor participa societățile care au nevoie de un teren în chirie cu suprafața aceasta. Există solicitarea unei societăți pentru organizare de șantier la pod. Bineînțeles, pe lângă aceștia pot veni și alte societăți care să liciteze pentru închirierea acelui teren”, a declarat Dragomir, cu precizarea că terenul se află în continuarea fermei de porci a Penitenciarului Brăila.
Revenind la proiecte legate de viitoare obiective închiriate, tot în această ședință, consilierii municipali au aprobat și scoaterea la licitație publică, în vederea închirierii, a imobilului de pe Str. Ana Aslan nr. 42 – 44, parter, cu destinația de cabinete, birouri, cabinete medicale, reprezentanți persoane juridice, sedii firmă sau activități economice. Acesta este compus dintr-o încăpere la parter cu o suprafață de 41,88 mp, grupuri sanitare în suprafață de 8,22 mp, 1 încăpere la subsol cu o suprafață de 50,90 mp și 2 încăperi (parțial etaj) în suprafață de 29,30 mp. Aici s-a aprobat prețul caietului de sarcini în cuantum de 300 lei și garanția de participare de 3.110 lei. Adjudecatarul are obligația ca în 20 de zile de când rezultatul rămâne definitiv, să dea o garanție a contractului în cuantum egal cu valoarea chiriei licitate pe 2 luni. După constituirea garanției și semnarea contractului de închiriere și a procesului verbal de punere în posesie, va putea solicita returnarea garanției de participare. S-a aprobat prețul de pornire a licitației la 1.554,57 lei fără TVA. Închirierea se face tot pe o perioadă de cinci ani, cu posibilitatea prelungirii cu acordul CLM.
Însă nu doar Primăria Brăila vine cu astfel de strategii, ci și entitățile aflate în subordinea acesteia. La Administrația Zonei Libere Brăila se pregătesc două astfel de licitații privind închirierea unor terenuri. Pe scurt, membrii CLM Brăila au aprobat două proiecte care vizau desemnarea reprezentanților CLM în componența a două comisii de licitație pentru concesionarea unor bunuri imobile. Pe scurt, un teren în suprafață de 14.450 mp, situat în perimetrul II al Zonei Libere, precum și un alt teren în suprafață de 1.750 mp, de această dată situat în perimetrul III al AZL.
Consilierii municipali au mai aprobat și alte câteva proiecte legate de constituirea dreptului de superficie cu titlu oneros, dar pentru diferite bunuri imobile cu suprafețe mai mici, către firme sau persoane fizice.
 
Și Consiliul Județean Brăila începe să închirieze
În ședința ordinară de la finele lunii februarie, consilierii județeni au aprobat un proiect de hotărâre privind un studiu de oportunitate întocmit în vederea concesionării prin licitație a unui imobil. Mai exact, fosta cantină a Colegiului Tehnic ”Costin D. Nenințescu”, situat în Municipiul Brăila, Șoseaua Buzăului nr. 15C. Scopul este acela de a permite desfășurarea ”unor activități corespunzătoare altor forme de învățământ (cod CAEN 8559)”.
”Având în vedere faptul că, prin amplasarea sa, acest imobil a fost destinat desfășurării activităților adiacente învățământului (fosta cantină a Colegiului Tehnic «C.D. Nenițescu»), pentru a opri degradarea și deterioararea clădirii, concesionarea acesteia în vederea desfășurării unor forme de învățământ este oportună, asigurându-se astfel și reabilitarea imobilului. Motiv pentru care a fost întocmit studiul de oportunitate în vederea concesionării”, se precizează în raportul proiectului.
Imobilul este compus din teren categoria curți – construcții, în suprafață de 1.152 mp și construcții în suprafață de 568 mp, din care: fosta cantină – 541 mp (desfășurată 1.622 mp) și alte două anexe de 13, respectiv 14 mp.
”Concesionarea acestui imobil va conduce la îmbunătățirea aspectului edilitar în zonă și va asigura valorificarea bunului aparținând patrimoniului județului Brăila, fiind o variantă optimă de administrare eficientă a acestui imobil, prin diminuarea cheltuielilor bugetare și obținerea de venituri suplimentare la bugetul local, prin încasarea redevenței aferentă bunului concesionat”, se mai specifică în proiect.
Toate lucrările de reabilitare și amenajare, precum și avizele necesare funcționării vor fi suportate de către concesionar, iar la data finalizării concesiunii, acesta va preda imobilului și investiția efectuată. Consilierii județeni au aprobat nivelul minim al redevenței anuale, de la care pornește licitația, în valoare de 9.107 euro/an. Durata concesiunii va fi de 20 de ani.
Aspectul startului scoaterii la licitație pentru închiriere a spațiilor nu a trecut neobservat de consilierii județeni ai PNL, care au ținut să puncteze acest lucru.
”Aș avea o propunere dacă tot discutăm de fonduri. Am apreciat pe ordinea de zi ultimul punct, vizavi de licitarea clădirii de la Liceul de pe Buzăului. Consiliul Județean are multe imobile. Poate ne-am putea gândi la licitarea tuturor acestor imobile și de acolo să obținem o sursă de finanțare pentru aceste proiecte”, a declarat Alexandru Bucălău, consilier județean PNL, în cadrul rubricii ”Alte probleme” a ședinței din februarie.
Președintele CJ Brăila, Francisk Chiriac, a afirmat cu această ocazie că vor mai urma și alte licitații pentru închirierea diferitor bunuri imobile.
”Asta este ideea mea din primul mandat. Și asta o să și facem. O să încercăm să concesionăm aproape toate clădirile și terenurile care pot fi concesionate de către Consiliul Județean. Să putem să aducem bani la bugetul Consiliului Județean. Bani pe care îi vom direcționa pe cele două domenii primordiale pe care mi le-am asumat eu acum, și cu acordul dumneavoastră: Sănătate și Infrastructură. Și Educație, dar noi pe Educație avem foarte puține instituții subordonate în subordine. Însă încercăm să ajutăm celelalte UAT-uri prin proiecte de cofinanțare. Vă readuc aminte, în 2016, când am intrat președinte al Consiliului Județean, erau 40 de școli din județ care nu aveau grupuri sanitare. În momentul de față mai sunt trei. Uitați că am rezolvat o problemă care trena de foarte mulți ani”, a conchis Chiriac.

Administrație

Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila

• două familii din Brăila, aflate în situații dificile, vor primi ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei • la inițiativa primarului Marian Dragomir, proiectele au fost aprobate de Consiliul Local Municipal, după ce Direcția de Asistență Socială Brăila a evaluat situațiile celor afectați și a propus acordarea sprijinului financiar • banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor pentru tratamentul medical complex al fiicei sale

Publicat

în

Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila

Sprijin concret pentru două familii din Brăila care se confruntă cu situații dramatice. Primarul Marian Dragomir a inițiat două proiecte de hotărâre prin care administrația locală acordă ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei.

Banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost grav afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor financiar pentru tratamentul complex al fiicei sale, diagnosticată cu afecțiuni grave. Ambele inițiative au primit votul Consiliului Local Municipal.

Dincolo de investițiile în infrastructură și proiectele de dezvoltare ale orașului, administrația locală are în vedere și situațiile în care oamenii au nevoie de ajutor imediat. Două astfel de cazuri au ajuns recent în atenția Primăriei Brăila, iar primarul Marian Dragomir a inițiat, alături de viceprimarul Alexandru Jantea-Crican, proiectele prin care familiile aflate în dificultate vor beneficia de câte 10.000 de lei.

Ajutor după un incendiu devastator

Primul caz este cel al unei familii din municipiu care a rămas cu locuința afectată în urma unui incendiu izbucnit pe 13 octombrie 2026. Flăcările au distrus patru anexe gospodărești, printre care bucătăria, baia și două magazii, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați.

Au ars și bunurile aflate în interior, precum și aproximativ doi metri cubi de lemne. Nici locuința propriu-zisă nu a scăpat neatinsă.

Fumul și temperaturile ridicate au deteriorat tavanele, pereții și pardoselile mai multor încăperi, iar într-unul dintre dormitoare tavanul s-a prăbușit. Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime. Pentru familia afectată, refacerea locuinței reprezintă însă o povară financiară dificil de suportat, veniturile provenind din pensii nefiind suficiente pentru acoperirea lucrărilor necesare.

În urma evaluării situației de către Direcția de Asistență Socială Brăila, a fost propus și aprobat un ajutor de urgență de 10.000 de lei, destinat reabilitării parțiale a imobilului.

Un alt ajutor, pentru tratamentul unei adolescente

Cel de-al doilea sprijin financiar este destinat unei familii care se confruntă cu o situație medicală deosebit de dificilă. O adolescentă diagnosticată încă de la naștere cu paralizie cerebrală spastică și scolioză severă are nevoie de o intervenție chirurgicală complexă la nivelul coloanei vertebrale.

Potrivit documentelor prezentate consilierilor locali, evoluția afecțiunii a impus recomandarea unei intervenții într-o clinică specializată din Uniunea Europeană, unde este necesară formarea unei echipe medicale multidisciplinare. Intervenția presupune o procedură complexă de stabilizare și corectare a coloanei vertebrale, care trebuie realizată într-un timp cât mai scurt. Costurile sunt considerabile.

Numai avansul solicitat de clinica din străinătate pentru procedura medicală se ridică la 36.800 de euro, iar suma finală urmează să fie stabilită în funcție de complexitatea intervenției și durata spitalizării. Familia are posibilități financiare limitate, venitul lunar fiind asigurat în prezent de un singur părinte angajat, în timp ce celălalt nu are un loc de muncă.

În aceste condiții, cheltuielile pentru transport, cazare, investigații medicale și recuperare reprezintă un efort suplimentar important.

Pentru a contribui la acoperirea unei părți dintre aceste cheltuieli, Primăria Brăila va acorda familiei un ajutor de urgență de 10.000 de lei. Suma este destinată transportului către unitatea medicală, cazării, investigațiilor și procedurilor de recuperare necesare adolescentei.

Inițiativă pentru sprijinirea celor aflați în situații-limită

Cele două proiecte au fost inițiate de primarul Marian Dragomir și viceprimarul Alexandru Jantea-Crican și au fost aprobate de Consiliul Local Municipal Brăila. Fondurile vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila.

Potrivit condițiilor stabilite, beneficiarii vor trebui să justifice utilizarea sumelor prin documente, în termen de șase luni de la efectuarea plății. Pentru ca acest sprijin să ajungă la familiile care au nevoie de el, un rol important l-a avut Direcția de Asistență Socială Brăila, care a analizat fiecare situație în parte și a evaluat dificultățile cu care se confruntă cei afectați.

Într-un caz, este vorba despre o familie care trebuie să-și refacă locuința după incendiul care i-a afectat gospodăria, iar în celălalt, despre o mamă care face eforturi pentru a-i asigura fiicei sale accesul la o intervenție medicală complexă.

În urma evaluărilor și a demersurilor făcute de instituție, au fost propuse soluții concrete de sprijin, materializate prin cele două ajutoare de urgență. În cazul în care banii nu sunt folosiți în scopurile pentru care au fost acordați, aceștia pot fi recuperați conform legii.

Fondurile, în valoare totală de 20.000 de lei, vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila. Cele 20.000 de lei reprezintă un ajutor punctual, dar și o formă de solidaritate a comunității locale față de oameni care se confruntă cu probleme ce le depășesc posibilitățile financiare.

Iar prin aceste inițiative, administrația condusă de Marian Dragomir intervine în două situații în care sprijinul financiar poate face diferența: refacerea unui cămin afectat de incendiu și susținerea unei familii care luptă pentru accesul copilului la tratamentul medical de care are nevoie.

Citește articolul complet

Administrație

Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă

• fundația e gata, se intră în următoarele etape ale construcției • la fața locului a fost montată, ieri, o macara de mare capacitate, necesară pentru actuala fază a șantierului • blocul va avea cinci etaje și o arhitectură modernă, cu impact deosebit asupra aspectului general al falezei Dunării

Publicat

în

Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă

Șantierul de la capătul bulevardului Cuza, unde se ridică un nou bloc de locuințe – primul cu vedere spre Dunăre din această zonă a falezei – a trecut de faza realizării fundației și intră în faza construcției propriu-zise.

Ieri, traficul auto a fost întrerupt aproape toată ziua pe porțiunea de bulevard dintre Calea Călărașilor și Faleză, deoarece a fost adusă pe bucăți și montată la fața locului o macara de mare capacitate care urmează să deservească șantierul în următoarele luni.

După cum v-am mai informat, blocul care va schimba complet aspectul zonei va avea cinci etaje și este descris, atât de antreprenorul ”Doraly Mall” SRL Constanța cât și de autoritățile locale ca fiind un ”proiect ultramodern”, cu parcări amenajate la subsol și cu o panoramă deosebită spre Dunăre.

Autorizația de Construire a fost emisă de Primăria Brăila în 15 septembrie 2025, iar șantierul a fost deschis efectiv în luna decembrie a anului trecut.

Imobilul cu funcțiunea de locuințe colective va avea regim de înălțime subsol plus parter plus cinci etaje, iar pe terenul în suprafață de 1.398 metri pătrați, proprietate a ”Doraly Mall”, vor fi amenajate, pe lângă blocul propriu-zis, și spații verzi și locuri de joacă.

În total, blocul va avea 39 de apartamente, dintre care 28 apartamente cu 2 camere și 11 apartamente cu 3 camere.

Lângă șantier sunt deja afișate imagini cu viitoarea construcție, fiind scoasă în evidență stilul arhitectonic modern, cu suprafețe vitrate mari și linii drepte.

Viitorii locatari vor beneficia de locuri de parcare amenajate atât la subsolul clădirii cât și pe un teren învecinat, situat pe Bdul Cuza, nr. 10 – 12, teren aflat, de asemenea, în proprietatea ”Doraly Mall”.

Numărul total de locuri de parcare va fi de 52, dintre care 26 vor fi amplasate la subsolul blocului, iar 26 pe terenul de la nr. 10-12.

În prezent, se lucrează la fundația clădirii, iar reprezentanții constructorului spun că blocul ar putea fi inaugurat în toamna anului viitor.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧