• Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, prin ANOFM, alocă peste 63 milioane de euro pentru proiecte dedicate tinerilor care nu sunt angajați și nu...
• acesta a intrat în posesia unei chitare electro-acustice „Ibanez”, oferită de Centrul Cultural și de Agrement „Chira Chiralina” și Asociația Clubul de Turism „Proilavia”, organizatorii...
• joi, 29 mai, în Săptămâna Verde, elevii claselor a II-a B și a IV-a A de la Liceul Tehnologic „Matei Basarab” Măxineni, îndrumați de de...
• de Ziua Copilului, parohia păstorită de părintele Costel Vatră a pregătit daruri pentru toți micuții prezenți la slujbă, inclusiv pentru membrii cercului de pictură coordonat...
• două clase de elevi de gimnaziu, de la Colegiul Național „Ana Aslan” Brăila, au avut parte de o experiență inedită în cadrul unei vizite educative...
• expoziția poate fi vizitată până pe 6 iunie, la Muzeul Vieri și Vinului din Focșani, din Strada Cuza Vodă nr. 8 • partener al evenimentului,...
• astfel, cei care vor să urmeze o carieră militară ca ofițeri în Armata României se mai pot înscrie până pe 6 iunie inclusiv • termenul...
• evenimentul se va desfășura vineri, 30 mai, începând cu ora 18:00, în curtea clădirii de patrimoniu situate pe Strada Oituz nr. 5 (fosta reședință a...
• concursul ce aduce un omagiu profesorului și artistului Vespasian Lungu, figură emblematică a învățământului artistic brăilean, promovează educația vocațională prin intermediul artelor plastice • cu...
• evenimentul va avea loc vineri, 30 mai, începând cu ora 11:00, în Sala „Dan Dediu” a Filarmonicii, de pe Strada Ana Aslan 29 • intrarea...