• cei trei infractori, analfabeţi şi fără ocupaţie, au fost depistaţi după ce au secţionat conducta Petrotrans ce tranzitează Tudor Vladimirescu • paguba pricinuită a fost...
• Ciprian Dumitru, 23 ani, a primit 2 ani de închisoare, cu suspendare sub supraveghere, pentru trafic de droguri de risc, respectiv cannabis • complicele lui...
• recidivistă cu mai multe condamnări în cazier, Viorica Vrăjitoru a fost trimisă în judecată pentru înşelăciune • femeia, aflată în prezent în Penitenciarul Galaţi, a...
• suspecţii au fost amendaţi cu câte 500 de lei, iar marfa a fost confiscată În după amiaza zilei de vineri, 17 februarie 2017, în...
• administrator al unei societăţi comerciale din comuna Chiscani, bărbatul este cercetat pentru furt calificat Potrivit informaţiilor puse la dispoziţie de Biroul de Presă al...
• procurorii Parchetului Făurei l-au trimis în judecată pe Marius Daniel Boboc, 25 de ani, anchetat pentru ucidere din culpă, conducere sub influenţa alcoolului şi părăsirea...
• individ cu retard mintal, Ion Videanu a fost obligat la tratament medical într-o clinică de psihiatrie, până la însănătoşire • totodată, instanţa a menţinut măsura...
• valoarea totală a programelor social-filantropice depăşeşte 6,8 milioane de lei • Arhiepiscopia a oferit, printre altele, burse pentru 388 de tineri cu rezultate deosebite la...
• Marius Lăcătuş, din comuna Gemenele, a primit o pedeapsă de 2 ani şi 4 luni închisoare, cu suspendare sub supraveghere, pentru distrugere • în noiembrie...
• Vladimir Buga, din Galaţi, a fost trimis în judecată pentru conducere fără permis şi fals în declaraţii • anul trecut, el a fost depistat pe...