• potrivit unui comunicat al CJP Brăila, de săptămâna aceasta se pot depune cereri de pensionare pentru limită de vârstă beneficiind de prevederile Legii nr. 215/2019...
• originar dintr-o familie modestă, generalul de armată Gheorghe Avramescu a urcat toate treptele ierarhiei şi a fost decorat de trei ori cu Ordinul Mihai Viteazul...
• din data de 11 noiembrie, familiile Lalu şi Gheorghe, din Piaţa Uzinei nr. 12, nu mai au acces la reţeaua publică de distribuţie a apei...
• de vineri, s-a dat startul “Festivalului judeţean de muzică, dansuri populare, tradiţii şi obiceiuri brăilene” • au evoluat “Muşeteanca” de la Însurăţei, “Frumuşica” de la...
* joi seară, a avut loc binecuvântarea căminelor studenţeşti din cadrul Complexului „Alexandru Ioan Cuza” şi a tinerilor studenţi şi masteranzi ai Universităţii „Dunărea de Jos”...
• de două sute de ani, brăilenii caută comorile îngropate de turci în hrube sau în râpe • în noaptea Sfântului Gheorghe, spun bătrânii, comorile ies...
• credincioşii din cartierul fondat de marele filantrop şi industriaş Nedelcu P. Chercea s-au închinat patronului spiritual • în mijlocul sfântului lăcaş, s-a aflat coliva de...
* pe adresa redacţiei au sosit mai multe sesizări referitoare la întreruperea alimentării cu energie electrică în comuna Viziru * asta după ce, în octombrie, brăilenii...
• arhivistul Ştefania Botez, în colaborare cu muzeograful Viorel Stoian, au pus la punct expoziţia “Monumente istorice şi clădiri emblematice din România în cărţi poştale ilustrate”...
• la sfârşitul lunii octombrie, muncitorii care lucrau la restaurarea Fântânii arteziene au scos la lumină mai multe fragmente osoase şi au anunţat autorităţile •artefactele se...