* acesta se plânge că a sunat compania de apă începând de vineri, 22 ianuarie, iar problema nu fusese rezolvată nici până ieri, 27 ianuarie *...
* duminică, în ziua „Vindecării orbului de la Ierihon”, în toate bisericile brăilene au fost trase clopotele în memoria Domnitorului Cuza și a celor care au...
* este vorba de cele 18 stații de autobuz noi, amplasate de la capătul liniei 4, în cartierul Viziru, și până la capătul liniei 2, în...
* continuă seria investițiilor care vizează mărirea capacității rețelelor de distribuție, ca să scăpăm de problema avariilor din ultima perioadă* astfel, după investiția de 9 milioane...
* la capăt de linie există personal specializat care execută dezinfecția autobuzelor și a tramvaielor aflate pe traseu, după fiecare cursă, precizează conducerea SC Braicar SA...
* după ce au avertizat în legătură cu legalitatea măsurilor luate la întoarcerea la muncă a lucrătorilor infectați cu SARS CoV-2, reprezentanții ITM iau atitudine și...
* potrivit Direcției Regionale de Statistică Brăila (DRS), nici în ceea ce privește cifra de afaceri a întreprinderilor industriale nu stăm mai bine, fiind înregistrată o...
* vor mai fi vaccinate persoanele cu grad ridicat de risc și personalul cheie pentru funcționarea instituțiilor statului * vaccinarea va fi voluntară, pe baza listelor...
* InfoCons prezintă drepturile consumatorului de energie electrică, îndemnând la prudență * „Citește contractul, ai grijă ce cumperi și la ce preț. Ai drepturi, ai și...
* duminică după-amiază, indivizi necunoscuți au tăiat tapițeriile de la două tramvaie care circulau în zona cartierului Brăilița * în total, au fost distruse nouă scaune...