Social Media

Local

Atacul cu sabia de la Starea Civilă: Primul termen de judecată pentru clanul «Băncuţă»

Timp de citire: 3 minute

• pe 12 octombrie începe procesul atacatorilor Băncuţă Ion, zis “Oaie”, Băncuţă Stivensen şi Bănică Selford, fost Băncuţă • după ce excepţiile invocate au fost respinse, Judecătoria Brăila a stabilit primul termen în cazul inculpaţilor acuzaţi de infracţiunea de tulburare a ordinii şi liniştii publice
 
Clanul «Băncuţă» merge la judecată, în data de 12 octombrie, în dosarul privind atacul cu sabia de la Starea Civilă. Judecătoria Brăila a stabilit primul termen de judecată, inculpaţii Băncuţă Ion, zis “Oaie”, Băncuţă Stivensen şi Bănică Selford, fost Băncuţă, fiind acuzaţi de infracţiunea de tulburare a ordinii şi liniştii publice.
La începutul lunii mai, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila au definitivat ancheta în dosarul “Atacul cu sabia de la Starea Civilă” şi au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor Băncuţă. Reamintim că atacul cu sabia din faţa Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor (SPCLEP) Brăila, situat pe Bulevardul Al. Ioan Cuza Brăila, s-a produs la data de 6 septembrie 2017, în jurul orei 14.00. Interlopii “Băncuţă” l-au urmărit pe rivalul Cezar Marian Şaim, care venise la sediul instituţiei de pe B-dul Cuza, pentru a-şi declara copilul nou-născut. Acesta a depus actele necesare, apoi a ieşit şi a mers la autoturismul parcat, el urcându-se la volan, iar concubina P.D. pe scaunul din partea stângă. Maşina a fost blocată de un alt autoturism condus de inculpatul Ion Băncuţă, alături de acesta fiind şi inculpaţii Stivensen Băncuţă şi Selford Bănică. Înarmaţi cu săbii şi chiar o furcă, atacatorii au coborât din maşină şi l-au atacat pe Şaim, spărgând geamurile autoturismul în care se afla acesta. Acesta a fost tăiat cu sabia în zona feţei, pe antebraţe şi în spate, după cum au arătat anchetatorii. După ce s-au răzbunat, inculpaţii Băncuţă au plecat de la faţa locului, însă, în scurt timp au fost prinşi şi duşi la sediul Poliţiei Municipiului pentru audieri. Victima nu a depus plângere împotriva atacatorilor, astfel că aceştia nu au putut fi acuzaţi de infracţiunile de lovire sau alte violenţe şi distrugere a autoturismului. Inculpaţii au rămas cu o singură infracţiune, instanţa urmând să decidă pedeapsa.

Local

Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu

• într-o sesizare transmisă redacției ni s-au oferit informații privind moartea suspectă a unui brăilean în vârstă de 41 de ani • acesta ar fi fost găsit într-un râu, în apropierea casei în care locuia • potrivit unui prieten al brăileanului, trupul neînsuflețit ar fi la morgă în Olanda, dar nu ar avea cine să se ocupe de repatriere

Publicat

în

Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu

Dispariție misterioasă în Olanda, a unui brăilean. Potrivit unei sesizări primite la redacție, un brăilean de 41 de ani, Marian Boculcă, care lucra în Olanda la o carmangerie, ar fi fost găsit decedat în condiții suspecte.

Trupul neînsuflețit ar fi la Morgă în Olanda, dar nu are cine să se ocupe de repatriere, iar cunoscuții îi caută familia. Ni s-a pus la dispoziție și numărul de telefon al unui bărbat care se ocupă de cazul celui decedat și am discutat cu acesta.

Ne-a spus că se numește Marin Florea și îl știa pe Marian Boculcă de pe rețeaua Tik-Tok. Potrivit lui Florea, brăileanul a crescut la casa de copii, iar el l-ar fi mai ajutat cu bani și alimente. În Olanda, Marian lucra la o carmangerie și ar fi avut o prietenă cu care locuia împreună.

Brăileanul ar fi dispărut încă de pe 29 octombrie, după ce ar fi plecat să cumpere pâine și nu ar fi mai revenit la domiciliu. Femeia cu care locuia, care lucra la aceeași firmă, l-a anunțat pe patronul carmangeriei

Abia la începutul lunii noiembrie bărbatul ar fi fost găsit decedat, pe un râu aflat la aproximativ 500 metri de locuința unde stătea cu prietena lui. Marin Florea ne-a mai precizat că prietena lui Boculcă a spus că ar fi anunțat poliția, dar ea a venit apoi în România, fata fiind se pare tot din Brăila.

În primă fază, a mai spus Marin Florea, patronul firmei, unde se pare că Boculcă nu avea contract de muncă, deci lucra ilegal, a anunțat că se ocupă de repatrierea trupului neînsuflețit, ba chiar ar fi strâns 10.000 de euro de la toți colegii ca să poată aduce decedatul în Brăila, pentru înmormântare.

Numai că, bărbatul a spus că între timp patronul s-a răzgândit și nu a mai răspuns la telefon. În aceste condiții, acesta a spus că încearcă să găsească pe cineva din familia lui Boculcă, pentru a se ocupa de repatriere, doar că nu știe unde se află familia. Se pare că ar avea un frate cu care nu era în relații bune, dar și o mătușă care ar locui în Chercea, din câte a aflat bărbatul.

Persoana decedată în apropiere de Zaaneiland, victima unui accident tragic

În presa de Olanda – deorkaan.nl – am găsit informații privind decesul unui bărbat. Persoana care a fost găsită decedată în dimineața zilei de duminică, 8 noiembrie, în apa din apropierea insulei Zaaneiland, în Zaandam, și-a pierdut viața în urma unui accident tragic, arată presa olandeză.

Poliția a făcut acest anunț după finalizarea cercetărilor. Polițiștii au exclus posibilitatea unei infracțiuni.”În jurul orei 08:35, serviciile de urgență au fost alertate cu privire la prezența unei persoane decedate în apă, de-a lungul străzii Mellum, în apropierea blocului Sarema. Mai multe echipaje de poliție, ambulanțe și pompieri au intervenit la fața locului. De asemenea, a fost solicitat și un elicopter medical de urgență.Poliția a delimitat zona, iar criminaliștii au efectuat cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs decesul. Ancheta a fost între timp încheiată

Potrivit poliției, s-a stabilit cu certitudine că este vorba despre un accident tragic. Autoritățile nu au făcut publice detalii despre modul în care s-a produs incidentul și nici identitatea persoanei decedate”, se arată în articol. Poliția olandeză a anunțat că a închis ancheta și a transmis condoleanțe familiei și apropiaților victimei, urându-le putere pentru a trece peste această perioadă dificilă.

Citește articolul complet

Local

Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital

Publicat

în

Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital

Un accident rutier s-a produs joi, 12 noiembrie, în municipiul Brăila, pe strada 1 Decembrie 1918, la intersecția cu strada Roșiorilor.

În urma impactului dintre două autoturisme, un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Potrivit informațiilor transmise de polițiști, accidentul a fost anunțat prin apel la 112 în jurul orei 10:50.

Din primele cercetări, un bărbat de 62 de ani, din municipiul Brăila, conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, dinspre zona centrală către bulevardul Dorobanților.

La intersecția cu strada Roșiorilor, mașina acestuia ar fi fost lovită din spate de un alt autoturism, condus de un bărbat de 40 de ani, tot din Brăila, care se deplasa în aceeași direcție.

În urma impactului, șoferul în vârstă de 62 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.

Polițiștii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost zero, ceea ce indică faptul că niciunul dintre aceștia nu consumase alcool.

Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și care au fost împrejurările care au dus la coliziune.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧