Social Media

Administrație

Asfaltări cu repetiţie

Timp de citire: 10 minute

• după ce firmele bucureştene care au câştigat în urmă cu doi ani contractul de modernizare a 33 de străzi din cartierele Vidin, Brăiliţa şi Pisc au abandonat lucrările, iar Primăria le-a dat afară de pe şantier, noua licitaţie a fost câştigată de o societate din Brăila care deja s-a apucat de treabă • trei străzi promite firma “Euro Building” că va asfalta până la iarnă, iar restul la primăvară • şi în cartierul Lacu Dulce a fost aceeaşi situaţie: nişte firme din Bucureşti au câştigat licitaţia, iar timp de doi ani nu au făcut nimic • contractul a fost preluat de firma brăileană “Micatis” care deocamdată încă nu a finalizat priectul tehnic, dar promite că până în iarnă va asfalta cel puţin o stradă
 
După aproape doi ani de întârzieri nejustificate, care au dus până la urmă la rezilierea contractului dintre Primărie şi firmele bucureştene “Dalex Group” SRL – “Metabet CF” SA – “Protelco” SA, asfaltarea străzilor din cartierele Pisc, Brăiliţa şi Vidin a intrat, în sfârşit, în linie dreaptă. Cel puţin aşa promite firma brăileană “Euro Building”, cea care a preluat contractul de modernizare a străzilor din cartierele menţionate după ce Primăria Brăila a organizat o nouă licitaţie în acest sens. În momentul de faţă, potrivit informaţiilor oferite de primarul Marian Dragomir, se fac asfaltări în Pisc, pe străzile Pictor Iser şi Reşiţa, fiind vizată, de asemenea, şi strada Gheorghe Munteanu Murgoci. Dragomir ne-a spus că cele trei străzi vor fi, cu siguranţă, asfaltate în întregime în această toamnă, iar pe celelalte incluse în proiect se vor face lucrări doar dacă vor fi condiţii atmosferice propice. “Se va evita turnarea asfaltului pe temperaturi mai mici de 5 grade Celsius. Totuşi, chiar dacă se va răci vremea şi nu se vor putea face asfaltări, firma care a câştigat contractul va lucra pentru a aduce anumite străzi măcar la stadiul de fundaţie, cu strat de piatră, ca să se poată circula pe ele până la primăvară, când lucrările vor intra în ritmul normal”, ne-a declarat primarul Marian Dragomir.
Turnarea unui strat de piatră este chiar necesară pe unele străzi de prin Vidin sau Brăiliţa, unde firmele bucureştene au început lucrările şi apoi le-au abandonat, fapt ce făcea aproape imposibilă circulaţia maşinilor. De altfel, în ultimii doi ani, cotidianul nostru a relatat în mai multe rânduri despre revolta unor locatari care se plângeau că, după ce strada le-a fost săpată la nivel de fundaţie şi lăsată aşa, s-au trezit practic izolaţi de restul lumii, nemaiavând acces la locuinţele lor nici măcar maşinile de intervenţie ale Pompierilor sau Ambulanţei, în caz de vreo situaţie de urgenţă.
În cartierele Vidin, Brăiliţa şi Pisc, sunt incluse în proiectul de modernizare 33 de străzi în lungime totală de 10 kilometri. Proiectul presupune asfaltarea părţii carosabile, amenajarea de rigole pentru preluarea apelor pluviale, amenajarea spaţiilor verzi şi a trotuarelor, precum şi a căilor de acces în curţile locatarilor. Pentru toate aceste lucrări, Primăria a semnat cu firma “Euro Building”, câştigătoarea licitaţiei, un contract de 16.527.360,04 lei fără TVA, din care proiectare – 143.758,89 lei, iar  execuţie lucrări – 16.383.601,15 lei. Termenul de finalizare este de un an de la începerea lucrărilor. Aşadar, anul viitor, în lunile septembrie – octombrie, cele 33 de străzi ar trebui să fie gata. După licitaţia câştigată în luna iulie, firma “Euro Building” a făcut, până în momentul de faţă proiectul tehnic, a obţinut avizele necesare şi a început efectiv lucrările pe cele trei străzi menţionate mai sus.
 
Lacu Dulce încă mai are de aşteptat
Într-un proiect de modernizare a străzilor a fost inclus şi cartierul Lacu Dulce, care, tot la fel, a avut ghinionul ca lucrările să fie câştigate la licitaţie de o asociere de firme care s-a dovedit neserioasă – “Hidro Salt B 92” şi “Build Way Design” -, Primăria neavând altă soluţie decât rezilierea contractului. Asta a însemnat, însă, mult timp pierdut. Este vorba despre doi ani de zile, în care lucrările ar fi putut fi, practic, finalizate. Licitaţia a fost reluată în vara acestui an, iar noul câştigător este firma brăileană “Micatis” SRL. Aceasta va trebui să modernizeze 33 de străzi din Lacu Dulce, în lungime totală de 9,8 km. Valoarea contractului este de 14.645.080,00 lei fără TVA, din care proiectare – 272.000 lei, iar execuţie lucrări – 14.373.080 lei. Spre deosebire de “Euro Building”, care deja a început lucrările în Pisc, “Micatis” este încă în stadiul de refacere a proiectului tehnic, motiv pentru care abia spre sfârşitul lunii noiembrie ar putea să înceapă asfaltările, dacă starea vremii va mai permite acest lucru. “Micatis se află în procedura de avizare a proiectului tehnic, care trebuie mai întâi să treacă pe la verificatorul de proiect, apoi să primească avizul Inspectoratului în Construcţii, după care se mai aşteaptă 10 zile. E o chestiune birocratică, din cauza căreia lucrările nu vor putea începe mai devreme de ultima decadă a lunii noiembrie. Sperăm totuşi ca, până la răcirea vremii, să putem asfalta măcar o stradă din Lacu Dulce. Este vorba despre strada pe care se află şcoala din cartier (Str. Dorului n.n.). Restul străzilor vor fi făcute la primăvară”, ne-a declarat primarul Dragomir. Acesta se arată încrezător că ambele firme brăilene, atât “Euro Building” cât şi “Micatis”, se vor încadra în termenul prevăzut în contract, astfel încât, până la toamna anului viitor cartierele Vidin, Brăiliţa, Pisc şi Lacu Dulce să beneficieze de mult aşteptatele străzi asfaltate. “Sunt două firme din Brăila care până acum s-au dovedit serioase, iar respectarea termenelor prevăzute în aceste contracte va fi o bună carte de vizită pentru ele!”, şi-a exprimat convingerea edilul-şef.
 
De ce au fost reziliate contractele cu firmele bucureştene
De ce s-a ajuns la rezilierea contractelor cu cele două entităţi economice din Bucureşti care au câştigat, în 2018, licitaţiile pentru modernizarea cartierelor respective? Pentru că s-au dovedit a fi neserioase, dezamăgind atât aşteptările locatarilor care aşteaptă de ani de zile să scape de gropi şi noroaie, cât şi planurile Primăriei, care şi-ar fi dorit ca străzile în cauză să fie asfaltate până alegerile locale din acest an. 
Este vorba, pe de o parte, despre asocierea de firme “Dalex Group” SRL – “Metabet CF” SA – “Protelco” SA, din Bucureşti, care a câştigat contractul de modernizare a străzilor din cartierele brăilene Brăiliţa, Vidin şi Pisc. Valoarea contractului era de 17,88 milioane de lei, iar firmele respective s-au angajat să facă atât proiectarea cât şi execuţia lucrărilor. Investiţia a eşuat, însă, lamentabil, după ce lucrările au început, în primăvara anului 2019, cu decopertarea mai multor străzi din Vidin, care ulterior au fost lăsate luni de zile în acest stadiu. Locatarii au fost obligaţi să suporte praful în perioadele secetoase, respectiv noroaiele, pe timp ploios, iar utilajele nu şi-au mai făcut apariţia. Într-un târziu, activitatea de pe şantier a fost reluată pentru o scurtă perioadă de timp, când un utilaj special a fost adus să toarne durasol pe câteva dintre străzile pe care se făcuseră săpături. În proiect fusese prevăzută folosirea unei noi metode de realizare a fundaţiilor străzilor care urmau să fie asfaltate, mai exact întărirea bazei de fundare cu liantul durosol. Folosirea acestei metode a venit, însă, şi cu un neajuns major: utilajele care pot aplica liantul sunt foarte puţine în toată ţara, iar închirierea unuia costă câteva mii de euro pe zi. În plus, un astfel de utilaj trebuie să aibă front de lucru pe cel puţin 25.000 metri pătraţi. Acesta ar fi fost motivul pentru care constructorul “Dalex” a făcut săpături pe mai multe străzi, în lunile martie şi aprilie, apoi a întrerupt lucrările până în iunie, când a reuşit să închirieze un astfel de utilaj, contra sumei de 4.000 euro pe zi. Un alt motiv pentru întârzierea lucrărilor pe străzile din Brăiliţa, Vidin şi Pisc a fost legat de branşamentele de utilităţi, care în anumite zone au trebuit refăcute, deoarece erau montate la o cotă mai ridicată decât ar fi fost normal şi interferau cu noua fundaţie a străzii. Oricum, activitatea pe şantier nu a durat decât prea puţin, astfel că, în doi ani, potrivit primarului Marian Dragomir, asocierea de firme bucureştene nu a reuşit să execute decât circa 3% din volumul de lucrări.
În cartierul Lacu Dulce, lucrurile au stat şi mai prost. Contractul pentru modernizarea acestui cartier a fost câştigat de “Hidro Salt B 92” Bucureşti ca executant al lucrărilor, în parteneriat cu “Build Way Design”, tot din Bucureşti, pe parte de proiectare. Preţul de adjudecare a fost de 15.362.826 lei cu tot cu TVA, pentru asfaltarea a 33 de străzi, în lungime totală de circa 9,8 kilometri. Contractul a fost semnat în vara anului 2018, iar tot ce a făcut firma bucureşteană a fost, potrivit primarului Dragomir, să vină cu două utilaje, un excavator şi un buldozer, care au săpat pe o stradă o groapă lungă de circa 20 metri şi lată de 6 metri.
În acest context, edilul-şef al Brăilei a anunţat, la sfârşitul lunii iulie a.c., pe contul său de Facebook, următoarele: “Contractele societăţilor care câştigaseră iniţial licitaţiile au fost reziliate. Cele două societăţi care au abandonat lucrările au primit din partea Primăriei Brăila câte un Certificat Constatator Negativ, astfel încât să poată fi respinse automat de la orice licitaţie şi să nu mai încurce şi alte Primării. Ambelor societăţi le-a fost executată garanţia de participare la licitaţie. Această garanţie nu acoperă chinul locuitorilor, reproşurile aduse Primăriei, dar am respectat prevederile legale şi le-am luat banii”. Ulterior acestei postări, primarul ne-a declarat că garanţiile s-au ridicat la 10% din valoarea contractelor. Aşadar, firma “Dalex” şi asociaţii săi au pierdut circa 1,7 milioane de lei, în timp ce „Hidro Salt B 92” are o pagubă de 1,5 milioane de lei.

Administrație

Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila

• două familii din Brăila, aflate în situații dificile, vor primi ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei • la inițiativa primarului Marian Dragomir, proiectele au fost aprobate de Consiliul Local Municipal, după ce Direcția de Asistență Socială Brăila a evaluat situațiile celor afectați și a propus acordarea sprijinului financiar • banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor pentru tratamentul medical complex al fiicei sale

Publicat

în

Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila

Sprijin concret pentru două familii din Brăila care se confruntă cu situații dramatice. Primarul Marian Dragomir a inițiat două proiecte de hotărâre prin care administrația locală acordă ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei.

Banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost grav afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor financiar pentru tratamentul complex al fiicei sale, diagnosticată cu afecțiuni grave. Ambele inițiative au primit votul Consiliului Local Municipal.

Dincolo de investițiile în infrastructură și proiectele de dezvoltare ale orașului, administrația locală are în vedere și situațiile în care oamenii au nevoie de ajutor imediat. Două astfel de cazuri au ajuns recent în atenția Primăriei Brăila, iar primarul Marian Dragomir a inițiat, alături de viceprimarul Alexandru Jantea-Crican, proiectele prin care familiile aflate în dificultate vor beneficia de câte 10.000 de lei.

Ajutor după un incendiu devastator

Primul caz este cel al unei familii din municipiu care a rămas cu locuința afectată în urma unui incendiu izbucnit pe 13 octombrie 2026. Flăcările au distrus patru anexe gospodărești, printre care bucătăria, baia și două magazii, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați.

Au ars și bunurile aflate în interior, precum și aproximativ doi metri cubi de lemne. Nici locuința propriu-zisă nu a scăpat neatinsă.

Fumul și temperaturile ridicate au deteriorat tavanele, pereții și pardoselile mai multor încăperi, iar într-unul dintre dormitoare tavanul s-a prăbușit. Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime. Pentru familia afectată, refacerea locuinței reprezintă însă o povară financiară dificil de suportat, veniturile provenind din pensii nefiind suficiente pentru acoperirea lucrărilor necesare.

În urma evaluării situației de către Direcția de Asistență Socială Brăila, a fost propus și aprobat un ajutor de urgență de 10.000 de lei, destinat reabilitării parțiale a imobilului.

Un alt ajutor, pentru tratamentul unei adolescente

Cel de-al doilea sprijin financiar este destinat unei familii care se confruntă cu o situație medicală deosebit de dificilă. O adolescentă diagnosticată încă de la naștere cu paralizie cerebrală spastică și scolioză severă are nevoie de o intervenție chirurgicală complexă la nivelul coloanei vertebrale.

Potrivit documentelor prezentate consilierilor locali, evoluția afecțiunii a impus recomandarea unei intervenții într-o clinică specializată din Uniunea Europeană, unde este necesară formarea unei echipe medicale multidisciplinare. Intervenția presupune o procedură complexă de stabilizare și corectare a coloanei vertebrale, care trebuie realizată într-un timp cât mai scurt. Costurile sunt considerabile.

Numai avansul solicitat de clinica din străinătate pentru procedura medicală se ridică la 36.800 de euro, iar suma finală urmează să fie stabilită în funcție de complexitatea intervenției și durata spitalizării. Familia are posibilități financiare limitate, venitul lunar fiind asigurat în prezent de un singur părinte angajat, în timp ce celălalt nu are un loc de muncă.

În aceste condiții, cheltuielile pentru transport, cazare, investigații medicale și recuperare reprezintă un efort suplimentar important.

Pentru a contribui la acoperirea unei părți dintre aceste cheltuieli, Primăria Brăila va acorda familiei un ajutor de urgență de 10.000 de lei. Suma este destinată transportului către unitatea medicală, cazării, investigațiilor și procedurilor de recuperare necesare adolescentei.

Inițiativă pentru sprijinirea celor aflați în situații-limită

Cele două proiecte au fost inițiate de primarul Marian Dragomir și viceprimarul Alexandru Jantea-Crican și au fost aprobate de Consiliul Local Municipal Brăila. Fondurile vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila.

Potrivit condițiilor stabilite, beneficiarii vor trebui să justifice utilizarea sumelor prin documente, în termen de șase luni de la efectuarea plății. Pentru ca acest sprijin să ajungă la familiile care au nevoie de el, un rol important l-a avut Direcția de Asistență Socială Brăila, care a analizat fiecare situație în parte și a evaluat dificultățile cu care se confruntă cei afectați.

Într-un caz, este vorba despre o familie care trebuie să-și refacă locuința după incendiul care i-a afectat gospodăria, iar în celălalt, despre o mamă care face eforturi pentru a-i asigura fiicei sale accesul la o intervenție medicală complexă.

În urma evaluărilor și a demersurilor făcute de instituție, au fost propuse soluții concrete de sprijin, materializate prin cele două ajutoare de urgență. În cazul în care banii nu sunt folosiți în scopurile pentru care au fost acordați, aceștia pot fi recuperați conform legii.

Fondurile, în valoare totală de 20.000 de lei, vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila. Cele 20.000 de lei reprezintă un ajutor punctual, dar și o formă de solidaritate a comunității locale față de oameni care se confruntă cu probleme ce le depășesc posibilitățile financiare.

Iar prin aceste inițiative, administrația condusă de Marian Dragomir intervine în două situații în care sprijinul financiar poate face diferența: refacerea unui cămin afectat de incendiu și susținerea unei familii care luptă pentru accesul copilului la tratamentul medical de care are nevoie.

Citește articolul complet

Administrație

Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă

• fundația e gata, se intră în următoarele etape ale construcției • la fața locului a fost montată, ieri, o macara de mare capacitate, necesară pentru actuala fază a șantierului • blocul va avea cinci etaje și o arhitectură modernă, cu impact deosebit asupra aspectului general al falezei Dunării

Publicat

în

Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă

Șantierul de la capătul bulevardului Cuza, unde se ridică un nou bloc de locuințe – primul cu vedere spre Dunăre din această zonă a falezei – a trecut de faza realizării fundației și intră în faza construcției propriu-zise.

Ieri, traficul auto a fost întrerupt aproape toată ziua pe porțiunea de bulevard dintre Calea Călărașilor și Faleză, deoarece a fost adusă pe bucăți și montată la fața locului o macara de mare capacitate care urmează să deservească șantierul în următoarele luni.

După cum v-am mai informat, blocul care va schimba complet aspectul zonei va avea cinci etaje și este descris, atât de antreprenorul ”Doraly Mall” SRL Constanța cât și de autoritățile locale ca fiind un ”proiect ultramodern”, cu parcări amenajate la subsol și cu o panoramă deosebită spre Dunăre.

Autorizația de Construire a fost emisă de Primăria Brăila în 15 septembrie 2025, iar șantierul a fost deschis efectiv în luna decembrie a anului trecut.

Imobilul cu funcțiunea de locuințe colective va avea regim de înălțime subsol plus parter plus cinci etaje, iar pe terenul în suprafață de 1.398 metri pătrați, proprietate a ”Doraly Mall”, vor fi amenajate, pe lângă blocul propriu-zis, și spații verzi și locuri de joacă.

În total, blocul va avea 39 de apartamente, dintre care 28 apartamente cu 2 camere și 11 apartamente cu 3 camere.

Lângă șantier sunt deja afișate imagini cu viitoarea construcție, fiind scoasă în evidență stilul arhitectonic modern, cu suprafețe vitrate mari și linii drepte.

Viitorii locatari vor beneficia de locuri de parcare amenajate atât la subsolul clădirii cât și pe un teren învecinat, situat pe Bdul Cuza, nr. 10 – 12, teren aflat, de asemenea, în proprietatea ”Doraly Mall”.

Numărul total de locuri de parcare va fi de 52, dintre care 26 vor fi amplasate la subsolul blocului, iar 26 pe terenul de la nr. 10-12.

În prezent, se lucrează la fundația clădirii, iar reprezentanții constructorului spun că blocul ar putea fi inaugurat în toamna anului viitor.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧