Administrație
Arena de Box, hotel!
• lucrările la Arena de Box, care deja durează de vreo 13 ani, sunt blocate din nou, după ce constructorul a rămas fără autorizaţie • potrivit arhitectului şef al Brăilei, beneficiarul, SC DONE CAM SRL, a cerut transformarea parţială a Arenei în hotel şi sală de fitness, însă primăria nu a fost de acord • “Oricine are contract cu Primăria Municipiului Brăila şi nu respectă obligaţiile stipulate, va suporta consecinţele faptelor sale”, a precizat viceprimarul Alexandru Jantea, care nu a exclus rezilierea contractului de concesiune • “Vom căuta pe cineva care doreşte să facă treabă acolo”, a mai spus viceprimarul
Lucrări abandonate de trei săptămâni la Arena de Box. Rămasă fără autorizaţie de construire, firma care a primit în concesiune vechea Arenă de Box de pe Calea Regală a Brăilei a stopat lucrările, în condiţiile în care Primăria Municipiului Brăila nu a fost de acord cu schimbarea de destinaţie parţială, solicitată de aceasta în luna august. Mai mult, municipalitatea a somat constructorul “să respecte cu stricteţe funcţiunile deja aprobate prin autorizaţiile de construire nr. 698/14. 08. 2014 şi 838/29. 09. 2017 şi prin contractul de concesiune”. Asta în condiţiile în care beneficiarul, SC DONE CAM SRL, a solicitat nici mai mult nici mai puţin decât schimbarea parţială a destinaţiei clădirii. Astfel, în loc de sală pentru evenimente sportive şi spaţii comerciale, cum era prevăzut în autorizaţia eliberată de Primărie, imobilul ar urma să adăpostească un hotel şi o sală de fitness.
Contactat ieri, viceprimarul Brăilei, Alexandru Jantea, a precizat că, în cazul Arenei de Box, clădire aflată în zona istorică a oraşului, municipalitatea ia în calcul inclusiv rezilierea contractului de concesiune încheiat cu beneficiarul. Asta în condiţiile în care autorizaţia de construire a fost valabilă doar până la data de 9 septembrie 2020 şi nu există, până la această oră, o nouă cerere de continuare a lucrărilor.
“Oricine are contract cu Primăria Municipiului Brăila şi nu respectă obligaţiile stipulate în contract va suporta consecinţele faptelor sale. Terenul pe care se află Arena de Box va fi scos la licitaţie şi va fi atribuit altcuiva, prin hotărâre a Consiliului Local Municipal. Va fi supus la vot în CLM. Conform legii, proprietarul terenului – în cazul acesta Primăria Brăilei – este şi proprietarul clădirilor aflate pe el. Dacă firma respectivă nu respectă obligaţiile contractuale şi dacă nu mai are autorizaţie de construire, vom rezilia contractul şi vom căuta pe cineva care doreşte să facă treabă acolo”, a precizat Alexandru Jantea.
Un şantier care nu se mai termină
Potrivit arhitectului şef al Brăilei, Corina Anghelescu, în cazul Arenei de Box de pe fosta Regală – actuală Str. Mihai Eminescu – a fost emisă autorizaţia de construire nr. 838/29 septembrie 2017 pentru “continuare lucrări la autorizaţia de construire nr. 698/2014 (modificare proiect) avizat conform autorizaţiei de construire 449/2011 (construire spaţiu comercial)”, beneficiar fiind SC DONE CAM SRL, autorizaţie prelungită până la data de 28 sept. 2019 cu Ordin de începere lucrări de execuţie valabil până la data de 9 septembrie 2020. De la această dată, beneficiarul nu mai are autorizaţie de construire pentru Arena de Box.
La data de 14 august 2020, SC DONE CAM SRL a solicitat municipalităţii certificat de urbanism pentru “modificare temă la autorizaţia de construire nr. 838/2017 în timpul execuţiei lucrărilor prin extindere pe orizontală, modificare parţială a regimului de înălţime, recompartimentare, schimbare de destinaţie parţială şi modificare soluţie structurală”. Consecventă, primăria nu a aprobat schimbarea de destinaţie parţială, respectiv transformarea Arenei de Box în hotel şi sală de fitness, precizând clar că “se vor respecta cu stricteţe funcţiunile deja aprobate prin autorizaţiile de construire şi prin contractul de concesiune”.
Aşa stând lucrurile, lucrările la bătrâna Arenă de Box a Brăilei, începute în urmă cu aproape un deceniu, sunt sistate pentru o perioadă nedeterminată, iar municipalitatea – sătulă să tot aştepte finalizarea lucrărilor la o construcţie aflată taman în Centrul Istoric – ia în calcul inclusiv rezilierea contractului de concesiune cu beneficiarul.
Investiţia a fost începută de Ilie Paraschiv
Reamintim că investiţia privată de pe Strada Mihai Eminescu, fostă Cale Regală a Brăilei, a fost începută cu mulţi ani în urmă, de răposatul afacerist Ilie Paraschiv.
Clădirea refăcută din temelii ar fi trebuit să adăpostească o arenă de mari dimensiuni, unde să se poată organiza gale de box şi alte activităţi sportive, precum şi diverse spectacole. Cel puţin asta se preconiza înainte de venirea pandemiei. Potrivit proiectului, arena ar fi trebuit să fie înconjurată de spaţii comerciale. Nici vorbă de hotel sau sală de fitness. Realizat pe structură metalică, în condiţiile în care toate celelalte clădiri din zona veche a oraşului sunt din cărămidă şi cu fundaţie de piatră, imobilul va avea faţada realizată în aşa fel încât să se încadreze în arhitectura zonei, obligaţia fiind impusă de reprezentanţii Ministerului Culturii.
Vechea Arenă de Box, pe care o ştiu brăilenii în vârstă, a funcţionat până prin anul 1998, după care a urmat o perioadă de continuu declin. Abia în anul 2007, pe vremea răposatului primar liberal Constantin Sever Cibu, autorităţile au decis să reabiliteze vechea arenă. În acelaşi an, Primăria a organizat o licitaţie în vederea concesionării Arenei de Box, o cerinţă expresă a caietului de sarcini fiind aceea ca firma care va concesiona terenul să realizeze o investiţie cu acelaşi specific (arenă pentru evenimente sportive, respectiv gale de box). Patru firme s-au înscris atunci la licitaţie, câştigătoare fiind desemnată SC “Eleny” SRL, firma omului de afaceri brăilean Ilie Paraschiv. Acesta a promis că va construi pe locul fostei arene un spaţiu comercial modern, care va include o arenă sportivă pretabilă pentru organizarea unor meciuri de box, judo, karate sau K1. Investiţia trebuia să fie gata în anul 2010, dar proiectul s-a tot amânat din diverse motive. Cum, în anul 2012, Ilie Paraschiv a decedat, familia omului de afaceri a decis să continue proiectele începute de acesta, inclusiv pe cel legat de fosta Arena de Box. Mai trebuie spus că, în 2014, municipalitatea a adăugat două acte adiţionale la contract, unul dintre ele vizând demolarea a două construcţii existente.
Ulterior, investiţia a fost preluată de o firmă din Bucureşti care a început construcţia fundaţiei şi a stâlpilor de susţinere, însă lucrările au stagnat din nou, până în toamna anului 2017. Ele au fost reluate, însă, iată – după ce s-a ajuns la faţadă – nu se mai aud picamere la şantierul Arenei de Box de circa trei săptămâni.
Cine-i Done Cam SRL. Interesant!
Firma a debutat pare-se la Brăila şi la un moment dat – în 2019 – a fugit în Bucureşti unde şi-a închiriat un sediu pentru care, în prezent, NU mai există contract. Iată şi cine-s asociaţii: trei tinere milionare, având în vedere aportul de capital.
– CHIRIAC MARINELA-IONELA (37ani), Brăila, aport vărsat 5.759.000 lei
Cota de participare la beneficii şi pierderi: 39.1443% / 39.1443%
– ICHIM MADALINA -ROXANA (29 ani), Braşov, aport vărsat 5.824.200 lei
Cota de participare la beneficii şi pierderi: 39.5876% / 39.5876%
– GHERONTE IONELA-GEORGIANA (34 ani), Brăila, aport vărsat 3.129.000 lei
Cota de participare la beneficii şi pierderi: 21.2681% / 21.2681%
Persoane împuternicite (PERSOANE FIZICE)
– BANICA ELENA (41 ani), administrator cu PUTERI DEPLINE, din Brăila
Administrație
Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila
• două familii din Brăila, aflate în situații dificile, vor primi ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei • la inițiativa primarului Marian Dragomir, proiectele au fost aprobate de Consiliul Local Municipal, după ce Direcția de Asistență Socială Brăila a evaluat situațiile celor afectați și a propus acordarea sprijinului financiar • banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor pentru tratamentul medical complex al fiicei sale
Sprijin concret pentru două familii din Brăila care se confruntă cu situații dramatice. Primarul Marian Dragomir a inițiat două proiecte de hotărâre prin care administrația locală acordă ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei.
Banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost grav afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor financiar pentru tratamentul complex al fiicei sale, diagnosticată cu afecțiuni grave. Ambele inițiative au primit votul Consiliului Local Municipal.
Dincolo de investițiile în infrastructură și proiectele de dezvoltare ale orașului, administrația locală are în vedere și situațiile în care oamenii au nevoie de ajutor imediat. Două astfel de cazuri au ajuns recent în atenția Primăriei Brăila, iar primarul Marian Dragomir a inițiat, alături de viceprimarul Alexandru Jantea-Crican, proiectele prin care familiile aflate în dificultate vor beneficia de câte 10.000 de lei.
Ajutor după un incendiu devastator
Primul caz este cel al unei familii din municipiu care a rămas cu locuința afectată în urma unui incendiu izbucnit pe 13 octombrie 2026. Flăcările au distrus patru anexe gospodărești, printre care bucătăria, baia și două magazii, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați.
Au ars și bunurile aflate în interior, precum și aproximativ doi metri cubi de lemne. Nici locuința propriu-zisă nu a scăpat neatinsă.
Fumul și temperaturile ridicate au deteriorat tavanele, pereții și pardoselile mai multor încăperi, iar într-unul dintre dormitoare tavanul s-a prăbușit. Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime. Pentru familia afectată, refacerea locuinței reprezintă însă o povară financiară dificil de suportat, veniturile provenind din pensii nefiind suficiente pentru acoperirea lucrărilor necesare.
În urma evaluării situației de către Direcția de Asistență Socială Brăila, a fost propus și aprobat un ajutor de urgență de 10.000 de lei, destinat reabilitării parțiale a imobilului.
Un alt ajutor, pentru tratamentul unei adolescente
Cel de-al doilea sprijin financiar este destinat unei familii care se confruntă cu o situație medicală deosebit de dificilă. O adolescentă diagnosticată încă de la naștere cu paralizie cerebrală spastică și scolioză severă are nevoie de o intervenție chirurgicală complexă la nivelul coloanei vertebrale.
Potrivit documentelor prezentate consilierilor locali, evoluția afecțiunii a impus recomandarea unei intervenții într-o clinică specializată din Uniunea Europeană, unde este necesară formarea unei echipe medicale multidisciplinare. Intervenția presupune o procedură complexă de stabilizare și corectare a coloanei vertebrale, care trebuie realizată într-un timp cât mai scurt. Costurile sunt considerabile.
Numai avansul solicitat de clinica din străinătate pentru procedura medicală se ridică la 36.800 de euro, iar suma finală urmează să fie stabilită în funcție de complexitatea intervenției și durata spitalizării. Familia are posibilități financiare limitate, venitul lunar fiind asigurat în prezent de un singur părinte angajat, în timp ce celălalt nu are un loc de muncă.
În aceste condiții, cheltuielile pentru transport, cazare, investigații medicale și recuperare reprezintă un efort suplimentar important.
Pentru a contribui la acoperirea unei părți dintre aceste cheltuieli, Primăria Brăila va acorda familiei un ajutor de urgență de 10.000 de lei. Suma este destinată transportului către unitatea medicală, cazării, investigațiilor și procedurilor de recuperare necesare adolescentei.
Inițiativă pentru sprijinirea celor aflați în situații-limită
Cele două proiecte au fost inițiate de primarul Marian Dragomir și viceprimarul Alexandru Jantea-Crican și au fost aprobate de Consiliul Local Municipal Brăila. Fondurile vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila.
Potrivit condițiilor stabilite, beneficiarii vor trebui să justifice utilizarea sumelor prin documente, în termen de șase luni de la efectuarea plății. Pentru ca acest sprijin să ajungă la familiile care au nevoie de el, un rol important l-a avut Direcția de Asistență Socială Brăila, care a analizat fiecare situație în parte și a evaluat dificultățile cu care se confruntă cei afectați.
Într-un caz, este vorba despre o familie care trebuie să-și refacă locuința după incendiul care i-a afectat gospodăria, iar în celălalt, despre o mamă care face eforturi pentru a-i asigura fiicei sale accesul la o intervenție medicală complexă.
În urma evaluărilor și a demersurilor făcute de instituție, au fost propuse soluții concrete de sprijin, materializate prin cele două ajutoare de urgență. În cazul în care banii nu sunt folosiți în scopurile pentru care au fost acordați, aceștia pot fi recuperați conform legii.
Fondurile, în valoare totală de 20.000 de lei, vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila. Cele 20.000 de lei reprezintă un ajutor punctual, dar și o formă de solidaritate a comunității locale față de oameni care se confruntă cu probleme ce le depășesc posibilitățile financiare.
Iar prin aceste inițiative, administrația condusă de Marian Dragomir intervine în două situații în care sprijinul financiar poate face diferența: refacerea unui cămin afectat de incendiu și susținerea unei familii care luptă pentru accesul copilului la tratamentul medical de care are nevoie.
Administrație
Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă
• fundația e gata, se intră în următoarele etape ale construcției • la fața locului a fost montată, ieri, o macara de mare capacitate, necesară pentru actuala fază a șantierului • blocul va avea cinci etaje și o arhitectură modernă, cu impact deosebit asupra aspectului general al falezei Dunării
Șantierul de la capătul bulevardului Cuza, unde se ridică un nou bloc de locuințe – primul cu vedere spre Dunăre din această zonă a falezei – a trecut de faza realizării fundației și intră în faza construcției propriu-zise.
Ieri, traficul auto a fost întrerupt aproape toată ziua pe porțiunea de bulevard dintre Calea Călărașilor și Faleză, deoarece a fost adusă pe bucăți și montată la fața locului o macara de mare capacitate care urmează să deservească șantierul în următoarele luni.
După cum v-am mai informat, blocul care va schimba complet aspectul zonei va avea cinci etaje și este descris, atât de antreprenorul ”Doraly Mall” SRL Constanța cât și de autoritățile locale ca fiind un ”proiect ultramodern”, cu parcări amenajate la subsol și cu o panoramă deosebită spre Dunăre.




Autorizația de Construire a fost emisă de Primăria Brăila în 15 septembrie 2025, iar șantierul a fost deschis efectiv în luna decembrie a anului trecut.
Imobilul cu funcțiunea de locuințe colective va avea regim de înălțime subsol plus parter plus cinci etaje, iar pe terenul în suprafață de 1.398 metri pătrați, proprietate a ”Doraly Mall”, vor fi amenajate, pe lângă blocul propriu-zis, și spații verzi și locuri de joacă.
În total, blocul va avea 39 de apartamente, dintre care 28 apartamente cu 2 camere și 11 apartamente cu 3 camere.
Lângă șantier sunt deja afișate imagini cu viitoarea construcție, fiind scoasă în evidență stilul arhitectonic modern, cu suprafețe vitrate mari și linii drepte.
Viitorii locatari vor beneficia de locuri de parcare amenajate atât la subsolul clădirii cât și pe un teren învecinat, situat pe Bdul Cuza, nr. 10 – 12, teren aflat, de asemenea, în proprietatea ”Doraly Mall”.
Numărul total de locuri de parcare va fi de 52, dintre care 26 vor fi amplasate la subsolul blocului, iar 26 pe terenul de la nr. 10-12.
În prezent, se lucrează la fundația clădirii, iar reprezentanții constructorului spun că blocul ar putea fi inaugurat în toamna anului viitor.






















