Social Media

ADMINISTRAȚIE

Arborii de mătase din Brăila: capcana frumuseții

Publicat

în

• pe cât de frumoase sunt florile acestor copaci, pe atât de lipicios este lichidul care se scurge din ele • un brăilean care a călcat pe florile căzute pe trotuar a avut supriza neplăcută de a rămâne cu pantofii lipiți de caldarâm…
 
 
 
După 1990, Brăila are plantaţi tot felul de arbuşti şi arbori ornamentali, care de care mai frumoși şi mai exotici, specii specifice diverselor regiuni de pe glob. Unul dintre ei, cu flori magnifice, se numeşte (în româneşte)  “arborele de mătase”. Numai că odată cu anotimpul verii, florile şi mai ales frunzele acestui arbore devin cu timpul foarte multe şi deranjante, prin acoperirea solului şi mai ales din cauza lichidului vâscos/lipicios scurs de pe ele.
Aşa se face că autoturismele aflate sub umbra lui sunt pline de flori lipite pe caroserie, iar ce cade la sol  poate lua foc foarte uşor. Dar inconvenientele nu se opresc aici: cine circulă pe florile pline de acel lichid riscă să rămână cu încălţămintea prinsă în capcana unui adeziv natural foarte puternic. Aşa cum a păţit un brăilean, care până la urmă şi-a abandonat pantofii în rondoul de lângă sediul ANAF.
Da, aceşti arbori ornamentali aclimatizaţi în Brăila nu au nicio vină că sunt plantaţi în calea oamenilor şi îşi derulează ciclul natural firesc de evoluţie. Numai că, asemănător teilor şi platanilor (vezi florile, respectiv cojile nestrânse de pe domeniul public de peste o lună de zile), şi florile periculos de lipicioase ale arborelui de mătase provoacă probleme pietonilor…

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile