ANUNȚURI PUBLICE
Anunț Public Primăria Municipiului Brăila
Unitatea administrativ – teritorială Municipiul Brăila, cu sediul în Calea Călărașilor nr.17, anunţă organizarea licitaţiei publice deschise cu strigare în data de 02.07.2026, pentru vânzarea unui număr de 2 (două) spaţii medicale, aparţinând domeniului privat al Municipiului Brăila, situat în Brăila, str. Pietăţii nr. 3, Policlinica Hipodrom, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 68/2008, cu modificările și completările ulterioare.
Spaţiile medicale supuse vânzării se identifică astfel:
- apartamentul nr. 79 cu nr. cadastral 76519-C1-94, cu suprafaţă utilă de 10 mp, împreună cu
cota indiviză de 0,44% din părțile comune și cota de teren de 7,80 mp reprezentând cota de 0,44% din teren
- apartamentul nr. 66/1, 66/2, 66/3 ( spații alipite conform actului notarial de alipire
nr.1498/2026) cu nr. cadastral 76519-C1-U112, cu suprafață utilă de 51,1 mp și suprafața indiviză de teren de 39,96 mp reprezentând cota de 2,27% din teren.
Documentele solicitate, în vederea participării la licitaţie, sunt următoarele:
A. pentru persoane juridice:
a) copii de pe certificatul de înmatriculare eliberat de oficiul registrului comerţului, de pe actul constitutiv, inclusiv de pe toate actele adiţionale relevante şi de pe certificatul de înregistrare fiscală;
b) scrisoare de bonitate financiară, eliberată de o bancă comercială română;
c) dovada privind achitarea tuturor obligaţiilor fiscale către bugetul general consolidat, precum şi către bugetul local al Municipiului Brăila, prin prezentarea unui certificat de atestare fiscală, eliberat de organul fiscal competent;
d) declaraţie pe propria răspundere a reprezentantului legal al persoanei juridice, din care să rezulte că aceasta nu se află în litigii, reorganizare judiciară sau faliment;
e) declaraţie pe propria răspundere, din care să rezulte că nu este beneficiarul unui alt contract de cumpărare, în condiţiile O.U.G. nr. 68/2008;
f) împuternicire de la asociaţi pentru reprezentantul legal al persoanei juridice;
B. pentru furnizorii de servicii medicale persoane fizice:
a) copie de pe actul de identitate;
b) copie de pe autorizaţia de funcţionare eliberată de autoritatea competentă sau de pe actul legal de constituire, după caz, din care rezultă că are obiect unic de activitate furnizarea de servicii medicale, cu sau fără activităţi conexe acestora;
c) dovada privind achitarea tuturor obligaţiilor fiscale către bugetul general consolidat precum şi către bugetul local al Municipiului Brăila, prin prezentarea unui certificat de atestare fiscală, eliberat de organul fiscal competent;
d) declaraţie pe propria răspundere, din care să rezulte că nu este beneficiarul unui alt contract de cumpărare, în condiţiile O.U.G. nr. 68/2008.
Garanţia de participare la licitaţie, se stabileşte în cuantum de 10% din valoarea preţului de pornire al licitaţiei şi se achită în numerar la casieria Primăriei Municipiului Brăila sau prin virament în contul RO10TREZ1515006XXX000216, deschis la Trezoreria Municipiului Brăila, beneficiar Municipiul Brăila, CIF 4205670.
Taxa de participare la licitaţie se stabileşte în cuantum de 100 lei.
Pentru relaţii suplimentare, precum şi pentru vizualizarea spaţiului mai sus identificat, se desemnează d-na Voicila Alina Adriana (tel. 0239/607450).
Licitaţia se organizează în data de 02.07.2026 la sediul Primăriei Municipiului Brăila, Calea Calarasilor nr.17, ora 10:00.
Caietul de sarcini se va procura de la sediul organizatorului, ghiseul nr.2, in intervalul orar 08:00-16:30.
ANUNȚURI PUBLICE
Anunț public Primăria Municipiului Brăila
Primăria Municipiului Brăila, astăzi, 10.11.2026, anunță deschiderea procedurii de transparență decizională a procesului de elaborare a proiectului de hotărâre: ”Aprobarea Planului Urbanistic Zonal pentru obiectivul ”Amplasare Boxe Spălare Auto, Construire Hale Depozitare Marfă și Împrejmuire Teren”, la adresa din municipiul Brăila, Șoseaua Baldovinești nr.85 (fostă Tarla 23, parcela 218/29/1), Nr. Cad 96333, iniţiat de domnul Ghenciu Alexandru – Mugurel și doamna Ghenciu Alina – Gabriela.”
Documentația aferentă acestui proiect poate fi consultată pe pagina de internet a instituției, la adresa www.primariabraila.ro, în cadrul secțiunii Transparență decizională – Consultare online, cât și pe platforma e-consultare.gov.ro.
ANUNȚURI PUBLICE
Hotărârile 541, 559 și 560 ale Consiliului Municipal Brăila din 30.10.2026
ROMÂNIA
JUDEŢUL BRĂILA
MUNICIPIUL BRĂILA
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA
HOTARAREA NR. 541 din 30.10.2026
Privind: Aprobarea tarifelor serviciului de transport public local de călători prin curse regulate din Municipiul Brăila, aplicabile începând cu data de 01.11.2026.
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRAILA
La iniţiativa domnilor consilieri locali municipali Pătărlăgeanu Valentin și Tudose Daniel, membri în Adunarea Generală a Acționarilor la societatea „Braicar” S.A. Brăila;
Având în vedere referatul de aprobare al iniţiatorilor, înregistrat sub nr. 195679/22.10.2026, precum şi memoriul justificativ nr.9505/15.10.2026 al societății „Braicar” S.A. Brăila, transmis cu adresa nr. 9544/16.10.2026, înregistrată la Primăria Municipiului Brăila sub nr. 192602/16.10.2026;
Văzând raportul comun de specialitate al Direcției Finanțelor Publice Locale, Direcției Juridic Contencios Administrație Publică Locală și Direcției Tehnice, înregistrat sub nr. 195004/21.10.2026, Decizia Consiliului de Administrație al societății „Braicar” S.A. Brăila nr.16/16.10.2026, precum şi avizul comisiei de specialitate nr. 1 din cadrul C.L.M. Brăila înregistrat sub nr. 197860/28.10.2026;
În conformitate cu prevederile art. 43 alin. (5) din Legea nr.51/2006, legea serviciilor comunitare de utilităţi publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art. 17 alin. (1) lit. m) și art. 18 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 92/2007 – Legea serviciilor publice de transport persoane în unităţile administrativ-teritoriale, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art. 129 alin (1), alin. (2) lit. b) şi d), alin. (4) lit. c) şi alin. (7) lit.n) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (1) şi (3) lit. c) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
HOTARASTE:
Art.1 Se aprobă tarifele serviciului de transport public local de călători prin curse regulate din Municipiul Brăila, aplicabile începând cu data de 01.11.2026, conform anexei, parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2 La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, H.C.L.M. Brăila nr.462/30.07.2025 își încetează aplicabilitatea.
Art.3 Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de Primarul Municipiului Brăila, prin Direcţia Tehnică și Direcția Finanțelor Publice Locale și societatea „Braicar” S.A. Brăila, iar Secretarul General al Municipiului Brăila o va aduce la cunoştinţă publică şi comunica celor interesaţi.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
CLAUDIU – EDUARD BRĂILEANU
CONTRASEMNEAZĂ
pt. SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BRĂILA,
ANGELICA BRATU, Dir. Ex. D.J.C.A.P.L.
NOTĂ: Anexa la H.C.L.M. Brăila nr. 541/30.10.2026 se poate studia pe site-ul www.primariabraila.ro, secțiunea „Hotărâri Consiliul Local Municipal Brăila” sau secțiunea Monitorul Oficial Local
F-PO-09-02.01.05/rev.0
HOTARAREA NR. 559 din 30.10.2026
Privind: Aprobarea Regulamentului privind atribuirea terenurilor aparținând domeniului public/privat al Municipiului Brăila (lungime de mal) pentru amplasarea și exploatarea pontoanelor pe malul Dunării.
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRAILA
La iniţiativa Primarului Municipiului Brăila;
Având în vedere referatul de aprobare al inițiatorului, înregistrat sub nr. 171845/09.09.2026, raportul comun de specialitate al Direcției Achiziţii Publice, Licitaţii şi Parteneriat Public Privat, Instituției Arhitect Șef, Direcției Finanțelor Publice Locale și Direcției Juridic Contencios Administrație Publică Locală, înregistrat sub nr. 171971/09.09.2026, precum și avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 2, 3, 4 și 5 din cadrul C.L.M. Brăila, înregistrate sub nr. 197904/28.10.2026, nr.197417/27.10.2026, nr.198521/29.10.2026, nr. 198524/29.10.2026 și nr. 198525/29.10.2026;
Ținând seama de anunțul privind elaborarea proiectului de act normativ înregistrat sub nr. 171847/09.09.2026, precum și de procesul – verbal de afișare înregistrat sub nr. 171850/09.09.2026;
În conformitate cu prevederile art. 866, art. 867 – 870 și art. 874 – 875 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 246 – 258 din Legea nr. 169/2026 privind Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, precum și ale Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare;
În baza art. 108 lit. a), c) și d), art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. c) și alin. (6) lit. a), art. 297 alin. (1) lit. a), c) și d), art. 298 – 301, art. 332 – 348, art. 349 – 353 din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. g), coroborat cu art. 196 alin.(1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
HOTARASTE:
Art.1 Se aprobă Regulamentul privind atribuirea terenurilor aparținând domeniului public/privat al Municipiului Brăila (lungime de mal) pentru amplasarea și exploatarea pontoanelor pe malul Dunării, conform anexei nr. 1, parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2 Se aprobă modelul – cadru al Contractului de închiriere, conform anexei nr. 2, parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3 (1) Prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 16.11.2026.
(2) Se împuternicește executivul local pentru a întreprinde toate măsurile necesare atribuirii terenurilor ce fac obiectul prezentei hotărâri, începând cu 01.01.2027.
Art.4 Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de către Primarul Municipiului Brăila, prin Direcția Achiziţii Publice, Licitaţii şi Parteneriat Public Privat, Direcția Finanțelor Publice Locale și Direcția Juridic Contencios Administrație Publică Locală, iar Secretarul General al Municipiului Brăila o va comunica o va aduce la cunoștință publică și o va comunica celor interesaţi.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
CLAUDIU – EDUARD BRĂILEANU
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAL,
ION DRĂGAN
NOTĂ: Anexele nr. 1 și 2 la H.C.L.M. Brăila nr. 559/30.10.2026 se pot studia pe site-ul www.primariabraila.ro, secțiunea „Hotărâri Consiliul Local Municipal Brăila” sau secțiunea Monitorul Oficial Local
F-PO-09-02.01.05/rev.0
HOTARAREA NR. 560 din 30.10.2026
Privind: Aprobarea nivelului chiriei aferente contractelor de închiriere a domeniului public/privat al Municipiului Brăila (lungime de mal), pentru amplasarea și exploatarea pontoanelor pe malul Dunării.
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRAILA
La iniţiativa Primarului Municipiului Brăila;
Având în vedere referatul de aprobare al inițiatorului, înregistrat sub nr. 195096/22.10.2026, raportul comun de specialitate al Direcției Achiziţii Publice, Licitaţii şi Parteneriat Public Privat, Instituției Arhitect Șef, Direcției Finanțelor Publice Locale și Direcției Juridic Contencios Administrație Publică Locală, înregistrat sub nr. 195096/22.10.2026, precum și avizele comisiilor de specialitate nr. 1 și 2 din cadrul C.L.M. Brăila, înregistrate sub nr. 197907/28.10.2026 și nr. 197420/27.10.2026;
Ținând seama de Regulamentul privind atribuirea terenurilor aparținând domeniului public/privat al Municipiului Brăila (lungime de mal) pentru amplasarea și exploatarea pontoanelor pe malul Dunării;
În conformitate cu prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) și art. 28 alin. (3) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
În baza art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (4) lit. c), din O.U.G. nr.57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. g), coroborat cu art. 196 alin.(1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
HOTARASTE:
Art.1 Se aprobă Raportul de evaluare, conform anexei, parte integrantă din prezenta hotărâre și se stabilește nivelul chiriei aferente contractelor de închiriere a domeniului public/privat al Municipiului Brăila (lungime de mal), pentru amplasarea și exploatarea pontoanelor pe malul Dunării, după cum urmează:
1).Teren pentru bază nautică/port nautic/ activități turistice – 15,78 lei/ml/lună;
2).Teren portuar mal inundabil – 3,04 lei/ml/lună.
Art.2 Chiriile aprobate conform prezentei hotărâri se aplică exclusiv pentru contractele de închiriere aflate în derulare prevăzute la Capitolul IX, pct.9.2 și Capitolul IV, pct.4.1 lit. a) din Regulamentul privind atribuirea terenurilor aparținând domeniului public/privat al Municipiului Brăila (lungime de mal) pentru amplasarea și exploatarea pontoanelor pe malul Dunării.
Art.3 (1) Prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 01.01.2027.
(2) La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, orice alte prevederi contrare se abrogă.
Art.4 Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de către Primarul Municipiului Brăila, prin Direcția Achiziţii Publice, Licitaţii şi Parteneriat Public Privat, Direcția Finanțelor Publice Locale și Direcția Juridic Contencios Administrație Publică Locală, iar Secretarul General al Municipiului Brăila o va comunica celor interesaţi.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
CLAUDIU – EDUARD BRĂILEANU
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAL,
ION DRĂGAN
NOTĂ: Anexa la H.C.L.M. Brăila nr. 560/30.10.2026 se poate studia pe site-ul www.primariabraila.ro, secțiunea „Hotărâri Consiliul Local Municipal Brăila” sau secțiunea Monitorul Oficial Local
F-PO-09-02.01.05/rev.0






















