CULTURĂ
Andrei Voicu vine să hipnotizeze Brăila
• binecunoscutul hipnotist Andrei Voicu va susţine un show la Brăila, luni, 3 aprilie, pe scena The Music Pub • spectacolul se adresează în special celor care vor să încerce “senzaţii tari”
Amuzament, hipnoză şi relaxare! Asta promite hipnotistul Andrei Voicu, brăilenilor care vor veni să îl vadă, luni, 3 aprilie, la ora 20:00, pe scena The Music Pub. Acesta a devenit cunoscut amatorilor de gen din România, în special după ce a participat la emisiunea iUmor şi va susţine un show plin de senzaţii tari şi în oraşul nostru.
“Când ţi-ai testat ultima dată limitele? Nu prea curând? Excelent. Andrei Voicu te invită la cel mai mare eveniment de hipnoză din România unde va încânta publicul cu un «altfel» de divertisment. Cu un simplu «Dormi şi te relaxezi», începe distracţia. Hipnoza pe scenă este un spectacol inedit, un spectacol interactiv în care publicul devine protagonistul, iar hipnotistul un simplu îndrumător, unde spectatorii vor experimenta un mod inedit de distracţie, amuzament şi relaxare. Atenţie căci este pericol de experienţe memorabile, râsete cu lacrimi şi chiar dependenţă!”, a afirmat Cătălin Curcă, organizatorul evenimentului.
La rândul său, hipnotistul Adrei Voicu i-a provocat pe brăileni să participe la show-ul său inedit.
“M-ai văzut că tot apar la TV în ultima vreme, pocnesc din degete, spun «Dormi şi te relaxezi», iar lucrurile se întâmplă. Luni, 3 aprilie, poţi fi chiar tu cel care va încerca cea mai tare senzaţie. Rezervă-ţi acum loc la cel mai mare eveniment de hipnoză din România”, a declarat hipnotistul, potrivit unui comunicat de presă emis de organizatori.
Cei interesaţi să participe la evenimentul de luni, trebuie să ştie că preţul biletului este de 30 lei. Se pot face rezervări la numărul de telefon 0746/479.279.
CULTURĂ
Corul „Trison” al Școlii Populare de Arte „Vespasian Lungu” – Diploma de Argint la Chișinău, în Republica Moldova
• prestigioasul cor brăilean a fost prezent, în perioada 15-18 octombrie, la cea de-a XIX-a ediție a Festivalului-Conscurs Internațional de Muzică Corală „A ruginit frunza din vii”, care s-a desfășurat la Chișinău • în total, au paticipat 30 de coruri din Republica Moldova, România, Ucraina, Spania, Germania și Letonia
Corul Mixt „Trison” al Școlii Populare de Arte și Meserii „Vespasian Lungu” Brăila a făcut, din nou, cinste orașului și țării, după ce a obținut Diploma de Argint, la categoria C (Coruri mixte), în cadrul celei de-a XIX-a ediții a Festivalului-Conscurs Internațional de Muzică Corală „A ruginit frunza din vii”, care s-a desfășurat la Chișinău, Republica Moldova, în perioada 15-18 octombrie 2026.
Astfel, sub îndrumarea profesorilor și dirijorilor Marcica și Ștefan Lupu, coriștii de la „Trison” au reprezentat cu succes municipiul Brăila și instituția unde-și desfășoară activitatea la acest important eveniment muzical internațional, dedicat promovării artei corale și dialogului cultural între popoare. Este pentru prima dată când brăilenii de la „Trison” urcă pe scena festivalului de la Chișinău.
Ediția din acest an a Festivalului-Conscurs Internațional de Muzică Corală „A ruginit frunza din vii” a reunit 30 de formații corale din Republica Moldova, România, Ucraina, Spania, Germania și Letonia. Diversitatea participanților a oferit un cadru valoros pentru schimburi de experiență artistică, promovarea tradițiilor muzicale naționale și consolidarea relațiilor culturale dintre țările participante.
Organizat de Asociația Muzical-Corală din Republica Moldova, cu sprijinul partenerilor culturali și instituționali, Festivalul „A ruginit frunza din vii”, de la Chișinău promovează excelența interpretativă, diversitatea repertoriului și prietenia prin muzică. Distincția obținută de Corul Mixt „Trison” al Școlii Populare de Arte și Meserii „Vespasian Lungu” Brăila răsplătește munca, pasiunea și dăruirea membrilor corului, precum și profesionalismul dirijorilor în pregătirea repertoriului prezentat în concurs.
„Gândurile noastre de aleasă apreciere și recunoștință se îndreaptă către Teatrul „Maria Filotti” Brăila, precum și către toți cei care, prin deschidere și susținere, au contribuit la această frumoasă experiență artistică a Corului Mixt „Trison”! Generozitatea și implicarea instituțiilor culturale locale sunt esențiale pentru încurajarea inițiativelor artistice și pentru promovarea valorilor culturale brăilene pe scenele din țară și din străinătate. Felicitări profesorilor și dirijorilor Marcica și Ștefan Lupu și tuturor membrilor Corului Mixt „Trison” pentru această frumoasă realizare! Le dorim noi succese artistice, inspirație și cât mai multe aplauze pe scenele viitoare!”, au consemnat reprezentanții Școlii Populare de Arte „Vespasian Lungu”, imediat după întoarcerea acasă a membrilor corului brăilean.
Aprecieri au venit, de asemenea, din partea reprezentantului Asociației Naționale a Corurilor din România, prof. univ. dr. Emil Badea, și a vicepreședintelui „Catalan Federation of Choral Asociation”, Enric Genesca.
CULTURĂ
Teatrul de Păpuși Brăila, prezent la Bienala de Scenografie București
Teatrul de Păpuși Brăila participă la cea de-a doua ediție a Bienalei de Scenografie București, desfășurată în perioada 16–25 octombrie 2026. Instituția brăileană a fost invitată să ia parte la evenimentul dedicat creației scenografice, alături de organizații și artiști din România și din străinătate.
Bienala este organizată cu implicarea Centrului Român OISTAT, a UNITER și a Festivalului Național de Teatru. Evenimentul a fost reluat în 2024, după o pauză de 32 de ani, iar în 2025 a primit Premiul Special al Senatului UNITER.
În cadrul Bienalei de Scenografie București 2026 este organizată o expoziție dedicată Teatrului de Animație și Teatrului pentru Copii și Tineret. Aceasta își propune să prezinte și să pună în valoare creațiile scenografice din acest domeniu.
Intitulată „Ecosistemul creativ”, expoziția reunește păpuși, marionete, costume, elemente de decor, instalații și schițe provenite din spectacole recente ale instituțiilor de profil din România. Publicul poate descoperi astfel modul în care ideile scenografilor se transformă în personaje, obiecte și universuri care prind viață pe scenă.
Bajko Attila, printre artiștii participanți
La expoziție participă 22 de artiști din patru țări: România, Italia, Marea Britanie și Ungaria. Printre aceștia se numără și Bajko Attila, artistul care a semnat scenografia spectacolului „Povestea pisicilor aristocrate”, montat pe scena Teatrului de Păpuși Brăila.
Participarea la Bienala de Scenografie București oferă teatrului brăilean ocazia de a face parte dintr-un eveniment dedicat diversității și creativității scenografice, în care universul spectacolelor pentru copii și tineri ocupă un loc distinct.
























