Social Media

Local

Amenzi substanţiale pentru expunerea de maşini la vânzare pe domeniul public

Timp de citire: 5 minute

• Poliţia Locală i-a “taxat” cu câte 500 lei pe 8 vânzători de autoturisme second-hand care ocupau abuziv spaţiul public • potrivit poliţiştilor locali, cei mai mulţi dintre cei amendaţi sunt “samsari” aflaţi mai demult în vizorul instituţiei
 
Chiar dacă nu mai are aceeaşi amploare pe care o avea în urmă cu ceva timp, fenomenul maşinilor expuse la vânzare pe domeniul public continuă la Brăila, în ciuda sancţiunilor aplicate săptămânal de Poliţia Locală. În perioada 6 – 13 februarie, pentru nerespectarea prevederilor Hotărârii Consiliului Local Municipal nr. 248 din 2008, privind interzicerea expunerii spre vânzare a autovehiculelor – înmatriculate sau neînmatriculate – pe terenul domeniului public şi privat al Municipiului Brăila, cu excepţia celor aprobate prin hotărâri ale Consiliului Local Municipal Brăila, au fost aplicate un număr de 8 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 4.000 lei. În momentul de faţă, nu există niciun teren aflat pe domeniul public al municipiului pentru care CLM să fi aprobat expunerea maşinilor la vânzare. Singurul loc în care se poate face acest lucru este Târgul Auto privat, organizat în parcarea fostului supermarket PIC.
În consecinţă, toate autoturismele aflate pe domeniul public cu anunţ de vânzare în geam pot atrage sancţiuni din partea Poliţiei Locale. Conducerea acestei instituţii dă asigurări, totuşi, că, înainte de a se aplica amendă, se dă mai întâi o somaţie, prin care proprietarilor li se reaminteşte că nu au voie să ocupe domeniul public cu maşini expuse la comercializare. Potrivit directorului Poliţiei Locale, Georgică Tănase, în general sunt sancţionate persoanele care se ocupă cu vânzarea autoturismelor second-hand aduse din import (aşa-zişii samsari de maşini n.n.) şi care sunt deja cunoscute de autorităţi pentru acest tip de activitate.
Într-un comunicat de presă, Poliţia Locală a enumerat persoanele sancţionate în perioada 6 – 13 februarie:
“V.M., în vârstă de 40 ani, din Bucureşti, Sector 2, şos.Mihai Bravu – cu amendă în valoare de 500 lei – pe şos. Rm. Sărat, pe trotar, în dreptul blocului 40 a expus spre vânzare autovehiculul marca Daewoo cu nr.de  înmatriculare B-32-WHO, pe teren ce aparţine domeniului public al Municipiului Brăila, în loc neautorizat în acest sens.
          – I.I., în vârstă de 30 ani, din Brăila – cu amendă în valoare de 500 lei – pe Bd.Independenţei c/c Calea Galaţi, pe partea carosabilă a expus spre vânzare autovehiculul marca Ford cu nr.de  înmatriculare BR-05-CYJ, pe teren ce aparţine domeniului public al Municipiului Brăila, în loc neautorizat în acest sens.
          – S.B.-Al., în vârstă de 32 ani, din Brăila– cu amendă în valoare de 500 lei – pe Calea Galaţi în zona intersecţiei cu Bd.Independenţei, pe trotuar a expus spre vânzare autovehiculul marca Volkswagen cu nr.de înmatriculare BR-85-SBM, pe teren ce aparţine domeniului public al Municipiului Brăila, în loc neautorizat în acest sens.
         – P.C., în vârstă de 43 ani, din Brăila – cu amendă în valoare de 500 lei – pe Bd.Dorobanţilor, pe scuar, în dreptul imobilului cu nr.688 a expus spre vânzare autovehiculul marca VW cu nr.de  înmatriculare BR-085838, pe teren ce aparţine domeniului public al Municipiului Brăila, în loc neautorizat în acest sens.
           – A.C., în vârstă de 31 ani, din Brăila – cu amendă în valoare de 500 lei – la data de 09.02.2018 pe Bd.Dorobanţilor, în dreptul imobilului cu nr.612 a expus spre vânzare autovehiculul marca Iveco cu nr.de  înmatriculare BR-085506, pe teren ce aparţine domeniului public al Municipiului Brăila, în loc neautorizat în acest sens.
          – A.C., în vârstă de 31 ani, din Brăila – cu amendă în valoare de 500 lei – la data de 11.02.2018 pe Bd.Dorobanţilor, pe partea carosabilă, în dreptul supermarket Kaufland a expus spre vânzare autovehiculul marca Iveco cu nr.de înmatriculare BR-085506, pe teren ce aparţine domeniului public al Municipiului Brăila, în loc neautorizat în acest sens.
          – R.Al., în vârstă de 33 de ani, din Braila – cu amendă în valoare de 500 lei – la data de 09.02.2018 pe str.Griviţei, în dreptul imobilului cu nr.318 a expus spre vânzare autovehiculul marca Skoda cu nr.de înmatriculare BR-67-AMI, pe teren ce aparţine domeniului public al Municipiului Brăila, în loc neautorizat în acest sens.
          – P.V.-I., în vârstă de 47 ani, din Brăila – cu amendă în valoare de 500 lei – la data de 11.02.2018 pe Bd.Dorobanţilor, pe trotuar, în dreptul supermarket Kaufland a expus spre vânzare autovehiculul marca Volkswagen cu nr.de înmatriculare BR-084406, pe teren ce aparţine domeniului public al Municipiului Brăila, în loc neautorizat în acest sens”.
După cum lasă de înţeles conducerea Poliţiei Locale, toţi aceştia au primit mai întâi somaţie, iar pentru că nu s-au conformat, continuând să expună maşini cu anunţ de vânzare în geam pe spaţiul public, au fost sancţionaţi.

Local

Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu

• într-o sesizare transmisă redacției ni s-au oferit informații privind moartea suspectă a unui brăilean în vârstă de 41 de ani • acesta ar fi fost găsit într-un râu, în apropierea casei în care locuia • potrivit unui prieten al brăileanului, trupul neînsuflețit ar fi la morgă în Olanda, dar nu ar avea cine să se ocupe de repatriere

Publicat

în

Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu

Dispariție misterioasă în Olanda, a unui brăilean. Potrivit unei sesizări primite la redacție, un brăilean de 41 de ani, Marian Boculcă, care lucra în Olanda la o carmangerie, ar fi fost găsit decedat în condiții suspecte.

Trupul neînsuflețit ar fi la Morgă în Olanda, dar nu are cine să se ocupe de repatriere, iar cunoscuții îi caută familia. Ni s-a pus la dispoziție și numărul de telefon al unui bărbat care se ocupă de cazul celui decedat și am discutat cu acesta.

Ne-a spus că se numește Marin Florea și îl știa pe Marian Boculcă de pe rețeaua Tik-Tok. Potrivit lui Florea, brăileanul a crescut la casa de copii, iar el l-ar fi mai ajutat cu bani și alimente. În Olanda, Marian lucra la o carmangerie și ar fi avut o prietenă cu care locuia împreună.

Brăileanul ar fi dispărut încă de pe 29 octombrie, după ce ar fi plecat să cumpere pâine și nu ar fi mai revenit la domiciliu. Femeia cu care locuia, care lucra la aceeași firmă, l-a anunțat pe patronul carmangeriei

Abia la începutul lunii noiembrie bărbatul ar fi fost găsit decedat, pe un râu aflat la aproximativ 500 metri de locuința unde stătea cu prietena lui. Marin Florea ne-a mai precizat că prietena lui Boculcă a spus că ar fi anunțat poliția, dar ea a venit apoi în România, fata fiind se pare tot din Brăila.

În primă fază, a mai spus Marin Florea, patronul firmei, unde se pare că Boculcă nu avea contract de muncă, deci lucra ilegal, a anunțat că se ocupă de repatrierea trupului neînsuflețit, ba chiar ar fi strâns 10.000 de euro de la toți colegii ca să poată aduce decedatul în Brăila, pentru înmormântare.

Numai că, bărbatul a spus că între timp patronul s-a răzgândit și nu a mai răspuns la telefon. În aceste condiții, acesta a spus că încearcă să găsească pe cineva din familia lui Boculcă, pentru a se ocupa de repatriere, doar că nu știe unde se află familia. Se pare că ar avea un frate cu care nu era în relații bune, dar și o mătușă care ar locui în Chercea, din câte a aflat bărbatul.

Persoana decedată în apropiere de Zaaneiland, victima unui accident tragic

În presa de Olanda – deorkaan.nl – am găsit informații privind decesul unui bărbat. Persoana care a fost găsită decedată în dimineața zilei de duminică, 8 noiembrie, în apa din apropierea insulei Zaaneiland, în Zaandam, și-a pierdut viața în urma unui accident tragic, arată presa olandeză.

Poliția a făcut acest anunț după finalizarea cercetărilor. Polițiștii au exclus posibilitatea unei infracțiuni.”În jurul orei 08:35, serviciile de urgență au fost alertate cu privire la prezența unei persoane decedate în apă, de-a lungul străzii Mellum, în apropierea blocului Sarema. Mai multe echipaje de poliție, ambulanțe și pompieri au intervenit la fața locului. De asemenea, a fost solicitat și un elicopter medical de urgență.Poliția a delimitat zona, iar criminaliștii au efectuat cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs decesul. Ancheta a fost între timp încheiată

Potrivit poliției, s-a stabilit cu certitudine că este vorba despre un accident tragic. Autoritățile nu au făcut publice detalii despre modul în care s-a produs incidentul și nici identitatea persoanei decedate”, se arată în articol. Poliția olandeză a anunțat că a închis ancheta și a transmis condoleanțe familiei și apropiaților victimei, urându-le putere pentru a trece peste această perioadă dificilă.

Citește articolul complet

Local

Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital

Publicat

în

Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital

Un accident rutier s-a produs joi, 12 noiembrie, în municipiul Brăila, pe strada 1 Decembrie 1918, la intersecția cu strada Roșiorilor.

În urma impactului dintre două autoturisme, un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Potrivit informațiilor transmise de polițiști, accidentul a fost anunțat prin apel la 112 în jurul orei 10:50.

Din primele cercetări, un bărbat de 62 de ani, din municipiul Brăila, conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, dinspre zona centrală către bulevardul Dorobanților.

La intersecția cu strada Roșiorilor, mașina acestuia ar fi fost lovită din spate de un alt autoturism, condus de un bărbat de 40 de ani, tot din Brăila, care se deplasa în aceeași direcție.

În urma impactului, șoferul în vârstă de 62 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.

Polițiștii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost zero, ceea ce indică faptul că niciunul dintre aceștia nu consumase alcool.

Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și care au fost împrejurările care au dus la coliziune.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧